12,206 matches
-
când mi-a povestit Petrișor cele de mai sus, la morse, m-am mirat cum putea Domnul Profesor să dea crezare unei astfel de bazaconii. I-am comunicat la „telefon” să nu creadă aceste înscenări ale Securității și sa mai liniștit,, viața noastră de celulă curgând monoton cu specificul aparte al „Cazimcei”. în 1962 am avut ocazia să-l cunosc foarte bine deoarece întâmplarea ne-a adus să stăm împreună în aceeași celulă în noua „reeducare” de la Aiud, mult mai subtilă
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
săptămâni înainte de a muri a trecut împreună cu soția sa pe la noi, dat fiindcă soțiile noastre erau vechi prietene și mai ales că stătuseră împreună în închisoare. Am putut vedea cu acest prilej la el mulțumirea că-și poate trăi viața liniștit în sânul familiei. Am rămas înmărmurit când mi-a spus soția că a murit D-nul Petrașcu și că soția lui ne transmite să nu mergem la priveghiu sau la înmormântare. Din relatările participanților la înmormântare au rezultat următoarele: Nicolae
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
desăvârșită. Din clipa în care am intrat în lift și s-au închis ușile, n-a mai pătruns până la mine nici un zgomot, dar absolut nici unul. Era atâta liniște, încât nici nu-mi dădeam seama dacă se mișca. Apele adânci curg liniștit. În altă ordine de idei, acestui lift îi lipseau accesoriile pe care trebuie să le aibă, în mod normal, orice lift. Mai întâi și mai întâi, nu exista panou cu butoane și comutatoare. Nu avea butoanele pentru etaje, nici cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
diverse culori. Unele erau negre sau bej, altele albe sau maronii, ca să nu mai vorbesc de cele tărcate. Ei bine, toate aceste animale hoinăreau pașnic pe pajiștea de un verde crud de parcă se lăsau purtate de vânt. Păreau atât de liniștite, încât dădeau impresia că vor să mediteze. Respirația lor era silențioasă ca ceața dimineții, iar când pășteau, nu scoteau nici un sunet. Când se săturau de iarbă proaspătă, își strângeau picioarele sub ele în cea mai deplină tăcere și apoi trăgeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și pe tine. Sigur. Precis te-am mai întâlnit. Tavanul bibliotecii era înalt, iar în jur o liniște desăvârșită. Parcă eram pe fundul oceanului. Am privit absent în jur, cu clama în mână. Ea stătea la masă și-și vedea liniștită de cafea. — Habar n-am cum de-am ajuns aici, am zis. Am ridicat privirile spre tavan. Aveam senzația că firicele de lumină galbenă se dilată și se contractă. Să fi fost din pricina ochilor mei însemnați? Paznicul îi marcase tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca să pot vedea lucruri cu totul speciale. Ceasul mare și vechi de pe perete puncta trecerea timpului fără nici un sunet. — Posibil să fi avut un motiv pentru care am ajuns aici, dar nici măcar atâta nu-mi amintesc acum. — Orașul e foarte liniștit. Dacă ai pornit în căutare de liniște, o să-ți placă aici cu siguranță. — Zău? Și ce-am de făcut astăzi? A clătinat din cap, s-a ridicat de la masă și a luat cele două ceșcuțe care se goliseră. — Azi n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cafea în ceașcă. Mi-am pus iar mantaua de ploaie și ochelarii de protecție, am luat lanterna într-o mână și am apucat-o pe drumul din subteran. Bătrânul nu m-a însoțit. — Întunegrilor nu le plac ultrasunetele, așa că stai liniștit. Deocamdată n-au curajul să se apropie, chiar dacă-i obligă Simbolatorii. Cum îi ameninți un pic, cum nu mai vin. Cu toată îmbărbătarea bătrânului, nu mă simțeam în largul meu pe întuneric, printre oribilii ăia de Întunegri despre care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Când m-am apropiat de el, s-a șters pe mâini de poalele cămășii și m-a bătut ușor pe spate. Nu știu de ce făcuse gestul. Din prietenie sau ca să-mi arate ce mână mare avea? — Te rog să stai liniștit. Umbra ta e pe mâini bune. Îi dau de mâncare de trei ori pe zi și o scot la plimbare cel puțin o dată. N-ai nici un motiv de îngrijorare. Aș putea să o mai văd din când în când? Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
patului și am băut-o pe-ndelete. Apoi mi-am tăiat o unghie. Între timp s-a apropiat de balcon o păsărică cu pieptul negru și a ciugulit firimiturile de pâine de pe masă. Nu puteam spune că nu era o dimineață liniștită. Mi-am amintit de cutie. Am scos obiectul înfășurat în ziare și l-am pus ușor pe măsuță. Am desfăcut cu grijă banda adezivă de pe următoarele ziare. Intuiam un obiect de artă prețios. Avea o formă ușor alungită, ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
lectură și nu vi-l pot da acasă, spuse ea, scărpinându-se cu pixul la tâmplă. — Mă interesează mult acest atlas și este foarte important pentru mine să-l pot răsfoi puțin. Vă promit că-l aduc mâine dimineață. Stați liniștită, nu o să vă creez nici un fel de probleme. — Seria aceasta de atlase este foarte solicitată și dacă aude șeful meu că v-am dat acasă o carte pe care în mod normal nu aveți voie să o scoateți din bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cranii, dar nu semăna perfect cu nici unul. Am decis să iau o pauză. Am pus cele trei cărți de la bibliotecă pe un colț al mesei. Nu știam ce să mai fac. M-am întins resemnat pe pat ca să văd Bărbatul liniștit cu John Ford. A sunat imediat soneria. M-am uitat pe vizor și am văzut un bărbat între două vârste, îmbrăcat într-o uniformă ce semăna cu aceea pe care o purtau lucrătorii de la gaze din Tokyo. Am întredeschis ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și singuratic. Nici ambițios, nici carierist, nici lacom. N-am familie, n-am prieteni, n-am iubită. Strâng bani și-atât. Computatorii câștigă bine, recunosc. Când o să mă pensionez, vreau să învăț violoncelul sau limba greacă. Îmi doresc o bătrânețe liniștită. De ce trebuie să am eu parte de unicorni, de desonorizare și de alte minuni care n-au nici o legătură cu meseria mea? După ce-am terminat cele două pahare de whisky cu gheață, am intrat în dormitor și am căutat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
înainte și capul sus, fără să fie însă câtuși de puțin agresiv. În lunga sa carieră de militar învățase ce înseamnă corectitudinea și se deprinsese cu regulamentele. Amintiri legate de ea avea o grămadă. Pentru mine era vecinul ideal. Amabil, liniștit și un foarte bun jucător de șah. — Paznicul avea dreptate, continuă Colonelul. N-ai cum să-ți mai recuperezi Umbra. În nici un caz. N-ai dreptul la Umbră atâta vreme cât locuiești în orașul acesta, dar nici nu există posibilitatea să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
vreme și-a oftat profund. — Bine, dacă nu vrei să mă asculți, nu te pot lăsa singur. Dar să știi că mi-e foarte frică. N-aș fi vrut să mai ajung niciodată acolo. Are ceva malign în el. — Stai liniștită! Nu se întâmplă nimic dacă suntem împreună și dacă umblăm cu grijă. A clătinat puternic din cap. Nu știi cât e de înspăimântător pentru că nu l-ai văzut niciodată. Apa e blestemată. Nu-i apă normală. Ademenește oamenii. Te rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și ușa, mi-am zis în gând. Nu conta că era ieftină sau nu. Ea simboliza ceva. — Bine, nu mai zic nimic de ușă. Dar să știți că mă vor da afară din clădire din pricina scandalului ăsta. E un bloc liniștit și toată lumea își vede frumos de treabă. — Dacă-ți face cineva probleme, dă-mi un telefon. Pocnesc doar din degete și individul e pus deja la punct. N-o să se mai atingă nimeni de tine pe urmă. Calmează-te! Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
copacilor se zăreau ciuperci de diverse forme și mărimi. Puteai face o boală de piele doar privindu-le. Cu toate acestea, m-am îndepărtat ușor de Zid și am pătruns în inima pădurii. O lume secretă și calmă. Ciudat de liniștită. Era lumea naturii profunde și proaspete în care nu pătrunde mâna omului. Mă simțeam tare bine. Nici vorbă de o zonă minată, plină de pericole, așa cum mă avertizase Colonelul. Mama Natură e divină. Copaci, plante, vietăți... toate își urmează ciclul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dar până la urmă se stinge și al tău, iar dacă nu mai ai suflet, nu o să mai ai nici senzația de pierdere, nici pe cea de disperare. N-ai unde merge. Dragoste nu există. Îți rămâne doar viața. O viață liniștită și plină de mistere. Îți place fata. Ea te place. Trebuie să te mulțumești cu atât. Dacă o vrei, e a ta. Nu ți-o ia nimeni. Ciudat, am zis. Încă mai am suflet, dar uneori am impresia că-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
că-l pierd. Ba nu, destul de rar am impresia asta. Sunt încredințat că se va întoarce cândva la mine și convingerea asta îmi dă putere. În concluzie, nu prea înțeleg ce înseamnă să-ți pierzi sufletul. Bătrânul dădu din cap liniștit. — Încearcă să-ți pui mintea la contribuție. Pentru asta ți s-a mai lăsat timp. — Încerc. Soarele nu s-a mai arătat multă vreme. După ce mi-a scăzut febra, am deschis fereastra ca să respir aer proaspăt. Am reușit să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Dar lasă urme. Ca niște pași pe zăpadă. Îi putem totuși urmări. — Și unde ajung? — La persoana respectivă. Fără suflet însă, nu ajung nicăieri. Am privit luna. Plutea deasupra orașului, învăluind Zidul și aruncând în jur o lumină puternică. — Stai liniștită. Oricum, nu e vina ta. 19 În țara aspră a minunilor Hamburger, Skyline, termen limită Am decis ca mai întâi și mai întâi să mâncăm ceva. Nu prea aveam poftă, dar m-am gândit că era mai bine să mănânc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Paz, Rio Grande. Soarele sclipea puternic pe întinsele prerii, norii de un alb imaculat pluteau pe cer de parcă fuseseră trasați cu pensula. Bizonii se adunaseră în vale, fetele apăreau în prag ștergându-și mâinile de șorțurile lor albe. Fluviul curgea liniștit, luminițele tremurau în bătaia vântului, cowboy-ii cântau fericiți. Ben Johnson trecea prin peisajul acela ca o săgeată. Camera de luat vederi îi surprindea silueta elegantă în diferite ipostaze. În timp ce încercam să-mi găsesc pe stâncă puncte de sprijin pentru picioare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
hăt departe în beznă. Dacă o iei pe lângă el, ajungi la vechiul altar. Este locul cel mai sfânt din sanctuarul lor. Nici un Întunegru nu îndrăznește să se apropie de el. Cred că bunicul s-a ascuns acolo și stă foarte liniștit. Am pornit de-a lungul șanțului. Drumul începea să coboare constant, iar pereții erau tot mai înalți de ambele părți, lăsându-ne impresia că or să ne strivească în orice clipă. Nu se mișca însă nimic. Liniștea era profundă. Parcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la toate astea, mi-am simțit stomacul contractându-se și un miros oribil în gură. De pizza cu salam stricat. — N-ai decât să vomiți după ce scăpăm de-aici. Abține-te până atunci! strigă fata, strângându-mă de cot. Stai liniștită! N-o să mă vezi vomitând. Înghițeam salivă tot mai des. — Nu-i nimic! Se întâmplă oricui. Știu că s-au adunat prea multe, dar mai rabdă un pic. Se vor termina, nu vor dura o veșnicie. — Sunt convins. Dar mie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
la ecran și să-mi iau umbra sau să dau năvală peste cel din camera de proiecție ca să-mi fur propria umbră. Nu știam dacă era bine să procedez astfel, așa că n-am întreprins nimic atunci. Am rămas mai departe liniștit și mi-am privit umbra. Continua să danseze în fața ochilor. Se zvârcolea liniștită pe fundalul peisajului din zare. Nu spunea nimic, dar parcă voia să-mi transmită ceva prin gesturi. Era conștientă de faptul că eu ședeam acolo și o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din camera de proiecție ca să-mi fur propria umbră. Nu știam dacă era bine să procedez astfel, așa că n-am întreprins nimic atunci. Am rămas mai departe liniștit și mi-am privit umbra. Continua să danseze în fața ochilor. Se zvârcolea liniștită pe fundalul peisajului din zare. Nu spunea nimic, dar parcă voia să-mi transmită ceva prin gesturi. Era conștientă de faptul că eu ședeam acolo și o priveam, dar era și ea neputincioasă și necoaptă. O biată umbră și-atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mi s-a părut chiar înțeleaptă ideea de a mă răsuci, de a da jos rucsacul și de a o scoate de acolo. Așa că am început doar să-mi imaginez că beam whisky. Mă aflam într-un bar curat și liniștit, cu un whisky dublu cu gheață și un bol cu alune în față. The Modern Jazz Quartet cânta Vendome în surdină. Am lăsat paharul neatins o vreme. Whiskyul, ca și femeile frumoase, trebuia apreciat mai întâi. L-am privit liniștit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]