10,420 matches
-
el lumea gândurilor și emoțiilor lui... După terminarea acestei festivități directorul, urmat de profesori, părăsește sala, dar știind că în septembrie va fi înlocuit de prof. Paul Constantinescu, îi dă întâietate și când acesta ajunge în dreptul meu se oprește, mă mângâie părintește pe obraz spunându-mi: „- Măi băiatule, tu ești cel mai bun elev din școala noastră? Cinste ție și părinților tăi!” Tata, aflat lângă mine, cu emoție profundă în glas, îi răspunde: „Ii-al meu băiatul!”. Viitorul director îi strânge
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
se poate trimite. Noi aproape că nu mai puteam cumpăra ceva. Prima iarnă de război e o iarnă grea, cu alte și alte greutăți inerente stării de război! Până la 17 februarie 1942 am lucrat cu drag și spor și am mângâiat pe mulți din elevii mei, dintre care unii erau chiar orfani de război. Mergând cu colindul și plugușorul cu elevii mei, am îmbrăcat pe cel mai bun școlar. Am pregătit o serbare școlară pentru răniții dintr-un spital din Ploiești
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
unit destinele în acele crâncene vremuri, am trăit cu sentimentul nobil al binelui și frumosului și m-am purtat omenește în toate situațiile, inclusiv în cele strict de război. N-am fost stăpânit de rău și în numele iubirii adevărate, am mângâiat și am făcut bine în orice situație m-am aflat! Ne-am iubit și ne-am susținut moral de la distanță, singurul mod de comunicare la îndemână, când mă aflam departe de căminul nostru. Din intensul schimb de scrisori s-au
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
materialul brut, adăugându-i noi și noi valențe, noi și noi carate. N-am vrut să fiu militar de carieră, dar soarta a hotărât pentru mine să fiu aproape opt ani militar, tocmai în împrejurările vitrege ale războiului și să mângâi sufletele celor care erau numiți în batjocură „mârlani”, deși ei erau „Talpa Țării”. Cu o credință insuflată prin naștere am avut mereu în față un ideal creștin și n-am vrut să devin preot, deși poate că aș fi putut
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
certăm pentru a afla comportarea fiecăruia în astfel de momente. Nu o ceartă, o dezechilibrare ca cea pe care o simt eu acum ne poate dezvălui mai profund decât o banală îmbârligare de cuvinte aruncate la mânie. Azi-noapte te-am mângâiat pe cap cu gândul de a-ți grăbi adormirea. Ți-era teamă de o noapte albă, te-am simțit, asemănătoare atâtor alte nopți trecute. Am reușit să iau asupră-mi tot răul care te învenina și să-ți transmit toată
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
care te învenina și să-ți transmit toată puterea mea. Ascultându-te respirând eram fericită că am reușit să fac ceva pentru tine. Te-ai întors de câteva ori în somn și ai oftat. Atunci aș fi vrut să-ți mângâi sufletul pentru a nu-i mai simți durerea. Ce-o fi mai departe?... Până aflu, mă umplu de făptura ta privindu-te și-n clipele când nu-mi ești alături. Te văd. Te văd continuu, te văd neîntrerupt, te văd
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
și cu soția acestuia. Am plecat și de acolo, îndreptându-ne spre Patras, portul din care se navighează spre Italia. Aici am stat puțin. Am închis cercul, mergând de-a lungul țărmului nordic al Peloponezului, în ritmul muzicii grecești și mângâiați de sclipirile soarelui care se zbătea în undele mării albastre. La canal (Corint) am mai oprit odată, pentru o înghețată. Am mai fost anunțați de un domn din mașina noastră că este român după mamă, dar a crescut în Grecia
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
cu anii aceia minunați ai studenției. Nu mai eram aceiași, ne albiseră vremile și grijile, dar la "banchetul' organizat cu acest prilej am redevenit treptat cei de altădată, pășind parcă miraculos printr-un tunel al timpului. Fuseserăm niște mânji frumoși, mângâiați în anii aceia de visele noastre și de soarele blând al Ieșilor. Eram cu toții la fel, ne diferențiam doar prin notele de la examene și nicidecum prin "țoale, celulare, merțane" etc. Când trăgeam câte un chef, o făceam "lată" cu câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
mea mai mică pentru serviciul de mare importanță și înalt profesionalism al călcării pantalonilor. Dumneaei, fiind la o vârstă fragedă și iresponsabilă avea doar 11 ani -, nu s-a oferit "de bună voie și nesilită", ci doar după ce i-am mângâiat puțin urechile. S-a executat, a efectuat lucrarea și în final mi-a pus în brațe "obiectul muncii" care, fie din nepricepere, fie din "dragoste frățească", avea dungile pe părți, ca la pantalonii bufanți ai generalilor!). Am ajuns la minister
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
la fel ca și sora ei, și că bătrânul Cuza nu poarta pică "Principatelor Unite", având în vedere că "sângele apă nu se face". Am invitat tot familionul la ambasadă la o masă, au venit, ne-am firitisit, l-am mângâiat pe "ăla micu' " pentru care eram un fel de "naș" și am admirat din nou "beizadelele", care după experiența de peste ocean se făcuseră și mai frumoase! Cu Herdan povestea a fost tragi-comică. Aflasem de existența lui, unul din românii "ajunși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
situată la o altitudine de 3310 metri, care a fost gazda campionatelor mondiale de ski în 1966. Pe oriunde am fost, fie că e vorba de New York, Moscova, Buenos Aires sau Istanbul, mi-a plăcut să descopăr orașele mergând pe jos, mângâind cu privirea străzile, casele, fântânile, pomii. În Santiago, după program mă plimbam cu soția ore întregi pe străzile din jurul ambasadei, străzi liniștite, curate, adăpostind case bine rostuite, frumoase, cu personalitate, cufundate în flori și verdeață. Pe oriunde am fost, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Biologica da Praia do Sul, protejată integral de circulația auto. Călătoria de la Angra la Abraao, unica localitate-port de pe Ilha Grande, a fost de "7 stele", la aceasta contribuind cerul limpede, soarele prietenos și oceanul așișderea, care ne-a legănat și mângâiat ca un părinte, încântându-ne cu apele sale verzi-albastre, atât de limpezi că puteam vedea peștii fulgerând ici și colo. Zona Angra este un paradis pentru amatorii de plajă, înot, pescuit, pescuit submarin, surf și excursii, ca și pentru gurmanzii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
gest al cărui simbol erotic m-am făcut că nu-l Înțeleg. După ce toată lumea golise câteva pahare de Jack Daniels - eu nu eram antrenat pe vremea aceea nici măcar cu țuica -, am simțit dintr-odată două mâini venind din sensuri opuse, mângâindu-mi genunchii. Le-am atins doar ca să mă conving că nu e pură fantezie: Erica și Lamar, amândoi prinși În flagrant delict și fiecare șocat să-l descopere pe celălalt la fel de interesat de anatomia unor genunchi din Europa de Est, au Început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și fiică, cea mai lungă din operă, era jucată În jurul băii pline cu apă unde avusese loc crima, bazin de care se foloseau, cu intenții diverse, de la purificare la răzbunare. Egist apărea cu un șarpe boa viu Încolăcit În jurul gâtului, mângâindu-l fără teamă, cântărețul fiind la fel de brav ca și actorul ce-l jucase În teatru pe Egist, În Electra de la „La Mama“. Și, deși ce realizasem În teatru cu Electra era diferit ca impresie (mai luminos, mai abstract, mai cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
podul și gonind apoi spre casa noastră, pe lângă un gard viu din puieți de brad. Când aveam opt sau nouă ani, mă lua Întotdeauna pe genunchi după dejun și (În timp ce doi valeți tineri strângeau masa În sufrageria acum goală) mă mângâia, scoțând tot felul de sunete prin care-și exprima dragostea și eu mă rușinam pentru unchiul meu față de servitori și răsuflam ușurat când Îl chema tata pe verandă: „Basil, on vous attend“. Odată, când m-am dus să-l Întâmpin
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
despre mâini, deoarece ele sunt Însuflețite și se mișcă la nivelul staturii noastre; Mademoiselle avea niște mâini neplăcute din cauza lustrului ca de broască al pielii Întinse, presărate cu pete maro echimotice. Înainte de a veni ea, nici o persoană străină nu mă mângâiase pe față. De cum a apărut, Mademoiselle m-a luat prin surprindere, mângâindu-mă pe obraz ca o manifestare spontană de afecțiune. Îmi reamintesc toate ticurile ei când mă gândesc la acele mâini. Obiceiul de a decoji creioanele, În loc să le ascută
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
noastre; Mademoiselle avea niște mâini neplăcute din cauza lustrului ca de broască al pielii Întinse, presărate cu pete maro echimotice. Înainte de a veni ea, nici o persoană străină nu mă mângâiase pe față. De cum a apărut, Mademoiselle m-a luat prin surprindere, mângâindu-mă pe obraz ca o manifestare spontană de afecțiune. Îmi reamintesc toate ticurile ei când mă gândesc la acele mâini. Obiceiul de a decoji creioanele, În loc să le ascută, ținând vârfurile spre sânii ei imenși și sterpi, Înveșmântați În lână verde
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-mă, cu ochii plini de lacrimi fierbinți, tremurând tot de rușine și scârbă față de mine Însumi, văzându-l În minte pe bietul meu prieten, cu fața lui lungă și palidă și cu cravata lui neagră, plictisindu-se În seră sau mângâind câini cu limba scoasă de căldură, În lipsa unei alte ocupații și străduindu-se să-și explice absența mea. Dar să-mi privesc obiectiv demonul! Cu excepția părinților mei, nimeni nu-mi Înțelegea cu adevărat obsesia, și abia după mulți ani am
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ani până ce generalul de brigadă Samuel McCroskey va ocupa apartamentul regal de la Hôtel du Palais, construit pe locul unui vechi palat, unde se spune că În anii șaizeci, acel medium incredibil de agil, Daniel Home, ar fi fost surprins În timp ce mângâia cu piciorul gol (imitând o mână de stafie) chipul blând și Încrezător al Împărătesei Eugénie. Pe promenada de lângă Cazino, o florăreasă bătrâioară, cu sprâncene desenate cu cărbune și un zâmbet vopsit, a strecurat cu agerime receptaculul dolofan al unei garoafe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
știu că În vara aceea avea o legătură amoroasă cu o femeie măritată a cărei proprietate se afla la optsprezece kilometri de noi. În diversele momente ciudate ale zilei se furișa la cuștile de câini pentru a hrăni și a mângâia câinii noștri de pază ținuți În lanț. Li se dădea drumul la 11 noaptea să umble În jurul casei și el trebuia să-i Înfrunte În toiul nopții, când se furișa afară și se Îndrepta spre tufișurile unde o bicicletă cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la Gheorghiță cu teamă. Glasul bătrânului se frânge: Așa ne-o fost vorba, Gheorghiță a Marandei? O luași singurel la chișior, cătinel-cătinel... Te-ai stins cum ai sufla într-o lumânare: ești bun la Dumnezău. Își șterge o lacrimă... Îi mângâie fruntea... Îi închide ochii: Somn ușor Gheorghiță.... Somn ușor... Își face cruce. Scoate din chimir un căpățel de lumânare, o aprinde de la coviltirul ce arde mocnit, și i-o pune la căpătâi. Așa, să dibui Cărarea Raiului, Gheorghiță-tată... Mi-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
țeava tunului... Respiră adânc... Rămâne tăcut, cu privirile ațintite peste câmpul de bătălie: Și războiul aista, îngână el, dar nimeni nu deslușește ce bolborosește el acolo. Simte răsuflarea caldă aburindă a calului ce-și freca botul de umărul lui. Îl mângâie pe coamă cu drag și recunoștință. Ridică privirile: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! izbucnește el. Am izbândit doar! Să lăsăm morții să-și îngroape morții! Boierii atâta așteptau; se dezlănțuie: Strălucită izbândă!! Strălucită-strălucită, mormăie Ștefan. M-or blăstăma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ridică privirile: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! izbucnește el. Am izbândit doar! Să lăsăm morții să-și îngroape morții! Boierii atâta așteptau; se dezlănțuie: Strălucită izbândă!! Strălucită-strălucită, mormăie Ștefan. M-or blăstăma moldovencele de atâta "strălucire", oftează adânc mângâind fruntea calului ce nechează a mulțumire. "Pentru Ștefan!! Pentru Moldova!!" răcnesc vitejii încrucișând spadele într-un mănunchi. Vă mulțămesc vitejilor! Ați luptat bine! O sabie împotriva a trei iatagane... Ne-am descurcat binișor. Sunteți vrednici de laudă! De nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vlaicu, unchiul lui Ștefan frate al mamei sale, un bătrân alb, înțelept și blajin, un adevărat tată pentru nepotul Ștefan. Ce spui? face Ștefan pe miratul, deși prea bine știe. Chiar așa a spus Slăvitul? De barbă? întreabă și își mângâie obrazul, cu un zâmbet șăgalnic. Regret: barba-rade... de musteață, poate... Boierii pufnesc în râs, o dată cu bubuitul pușcilor pe metereze. De nu era "Ghiaurul ista spurcat", nu știu, zău, dracu' ne lua, mărturisește Duma, fiul lui Vlaicu și văr bun cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spre izbândă! Înfrânți, ei ne mântuie prin fugă! De cădem în luptă, ei ne ocrotesc cu trupul lor mare! Și ei, spre deosebire de om -, nu trădează niciodată: mor cu noi, alături, nechezând încetișor, cu o durere mută, mângâietoare... Iubiți-vă caii! Mângâiați-i! Și ei au nevoie de dragoste. Și... și nu uitați: porție dublă de ovăz! E o poruncă! Boierii stau cu capetele plecate, parcă atunci au înțeles că n-au prețuit îndeajuns pe cel mai apropiat tovarăș al omului. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]