10,211 matches
-
narativ cronologic, fiind fărâmițate în mai multe momente narative din viața unor personaje legate între ele prin descendență sau soartă și care se întind pe o perioadă mai mare de 200 de ani. Există mai multe incipit-uri care complică narațiunea. Întâmplările sunt structurate în funcție de dominanta temporală, unele având loc într-un trecut îndepărtat (povestea boierului Iorgu Calomfir și a preafrumoasei Arghira - petrecută pe la 1700, blestemul băiatului pașei din Silistra - de la 1840), iar altele într-un trecut apropiat (dispariția lui Iozi
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
Arghira - petrecută pe la 1700, blestemul băiatului pașei din Silistra - de la 1840), iar altele într-un trecut apropiat (dispariția lui Iozi, drumul necunoscut al săgeții trase de Lixandru, fuga misterioasă cu avionul a lui Darvari, povestea excepțională a Oanei). Personajele acestor narațiuni au în comun credința în existența unui spațiu de trecere spre tărâmul celălalt și acceptarea prezenței unor fenomene miraculoase în viața cotidiană. Peștera de diamant (pe care o vede Iozi în apa din pivniță și Oana în vis) este lumea
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
sau ca Leana, ce propagă mesaje pe care numai cei inițiați pot să le înțeleagă. Prezența personajului mitologic Oana, o femeie voinică, înaltă de 2,42 m, care merge la munte să-și caute ursitul, este nucleul mitic central al narațiunii, în care elementele mitologice din basme pătrund în proza obișnuită. Ca și inginerul Cucoaneș, macrantropul din „Un om mare”, Oana pare a fi urmașa unei rase de uriași care a trăit pe pământ în timpul întâmplărilor biblice, metamorfozată în urma unui blestem
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
ambiguitate permanentă a acestui cotidian însuși”. Complexitatea tematică a nuvelei a fost remarcată de academicianul Eugen Simion, care considera că „Pe strada Mântuleasa...” este o scriere cu mai multe fire epice, „o capodoperă de limbaj aluziv”, „cea mai complexă dintre narațiunile lui Eliade”. Criticul sus-menționat evidenția caracterul parabolic al scrierii; nuvela este compusă din povestiri care acaparează textul și suprapun un sens fragmentar mitic peste sensul realist inițial existent la început. Bătrânul învățător este comparat cu Șeherezada atât ca stil narativ
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
povestea care pare să nu aibă sfârșit), cât și ca motivație (nararea unor întâmplări interesante care constituie o încercare de supraviețuire). Numeroasele referiri mitologice aseamănă acest text eliadesc cu un basm. Nuvela a fost considerată „o lungă metaforă despre nașterea narațiunii”, adresată unui public care pare a fi pierdut apetitul pentru lectură și supune textul literar interpretării raționale, pierzând astfel înțelesul ascuns și ambiguu al poveștilor. Autorul descoperă un București straniu, „un oraș plin de semne, epifanii, un oraș inițiatic cu
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
vechi și indivizi care poartă cu ei, fără să știe, mituri”. Frumusețea literară a nuvelei se datorează, în opinia lui Alex. Ștefănescu, talentului artistic al autorului de a descoperi prezența unor elemente fantastice în viața obișnuită de zi cu zi. Narațiunea eliadiană devine ea-însăși un mit. Criticul Nicolae Manolescu recomanda citirea nuvelelor „La țigănci” și „Pe strada Mântuleasa...” „pentru splendoarea lor ambiguă și plină de poezie mai degrabă decât pentru cine știe ce savant ascunse scenarii mitice”. Comentând scrierile lui Mircea Eliade, eseistul
Pe strada Mântuleasa... () [Corola-website/Science/335673_a_337002]
-
gladiatori și o luptă pe mare. Spectacolul folosea 46 de cai, 500 de tone de nisip special și o echipă de 400 de persoane. Toate dialogului din spectacol erau în latină și aramaică (limbi vorbite în acea perioadă), cu o narațiune voiceover. Cu toate acestea, în ciuda reprezentației grandioase, un critic pentru "The Guardian" a remarcat că spectacolul nu reușea să inspire imaginația publicului său. În contrast, Battersea Arts Centre din Londra a prezentat în 2002 o versiune mai mică a lui
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
Dion and Sibyls" (1898) de Miles Gerald Keon și "Adnah" (1902) de J. Breckenridge Ellis. Cel puțin opt traduceri ale cărții în ebraică au fost realizate între 1959 și 1990. Unele dintre aceste versiuni au implicat restructurarea în întregime a narațiunii, inclusiv schimbări aduse personajului și reducerea ponderii temelor creștine. În 2016, stră-strănepoata lui Lew, Dr. Carol Wallace, urmează să lanseze o nouă versiune romanțată a lui "Ben-Hur", cu o proză actualizată în stilul secolului al XXI-lea, care să însoțească
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
a declarat explicit că-i place să se joace cu convențiile genului fantasy, dându-le peste cap și prezentând personaje care încalcă stereotipiile asociate rolurilor pe care le interpretează. El a început intenționat seria "Cronicilor malazane" în mijlocul acțiunii, în locul unei narațiuni convenționale. Stilul său include intrigi complexe cu multe personaje. În plus, Erikson a fost lăudat pentru obiceiul de a ucide personajele principale atunci când intriga o cere, Primul roman al lui Erikson din seria "Cronicile malazane", "Grădinile Lunii" (1999), a fost
Steven Erikson () [Corola-website/Science/332900_a_334229]
-
1999), a fost primit bine. A intrat pe lusta scurtă a premiului World Fantasy și i-a adus reputația de unul dintre cei mai buni autori de fantasy, fiind considerat „un debut impresionant”. Romanul a fost apreciat pentru „combinația de narațiune originală și inteligentă, puternică și captivantă”. A doua carte a seriei, "Porțile casei morților" (2000), a fost votată de către "SF Site" în topul celor mai bune zece romane fantasy din anul 2000. În cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri desfășurate
Steven Erikson () [Corola-website/Science/332900_a_334229]
-
care formează o imagine (uneori contradictorie) a vietii personajului titular. Românul alternează între pasaje scrise la persoana I și persoana a III-a, si se bazează preonderent pe dialog. De multe ori, gândurile personajelor se continuă în cuvinte, sau in narațiunea propriu-zisă, ori invers. Această tehnică șterge limitele tradiționale pe care majoritatea romanelor le au, și extinde accesul cititorului în lumea descrisă în român. De asemenea, tehnica povestirii în râma este folosită în mod proeminent, în primă și a treia parte
Laptele Negru al Mamei () [Corola-website/Science/332951_a_334280]
-
Românul a primit critici pozitive și a devenit în scurt timp unul dintre cele mai bine vândute române ale editurii Adenium. Ramona Iacobuțe, redactor șef al revistei literare on-line Ceașcă de cultură atrage atenția și ea asupra stilului neconvențional al narațiunii: ” acțiunea care stagnează pe alocuri în favoarea analizei emoționale, introspecția ca instrument de conturare a unui personaj, ruperea textului cu parafrazări, note de subsol și motto-uri care ofera atât un răgaz, cât și o cheie spre inima narațiunii, limbajul non-academic
Laptele Negru al Mamei () [Corola-website/Science/332951_a_334280]
-
neconvențional al narațiunii: ” acțiunea care stagnează pe alocuri în favoarea analizei emoționale, introspecția ca instrument de conturare a unui personaj, ruperea textului cu parafrazări, note de subsol și motto-uri care ofera atât un răgaz, cât și o cheie spre inima narațiunii, limbajul non-academic și violență de care acesta mai profita, din când în când, pentru a șocă, a trezi, a atenționă, interconexiunile muzicalo-literare sunt pe maidan și joacă fotbal cu autorul însuși în poarta în Laptele negru al mamei.” Cristina Frîncu
Laptele Negru al Mamei () [Corola-website/Science/332951_a_334280]
-
început Clamence remarcă întâmplător, "Ultimul cerc al infernului" este cartierul felinarelor roșii din Amsterdam și locația unui bar numit "Mexico City", pe care Clamence îl frecventează noapte de noapte și în care se desfășoară treptat cea mai mare parte a narațiunii lui. (Barul "Mexico City" a existat în Amsterdam.) Spațiul respectiv servește astfel pentru a ilustra, la propriu și la figurat, căderea lui Clamence de la înălțimile clasei superioare a Parisului la lumea întunecată interlopă întunecată și dantescă a Amsterdamului, în care
Căderea (roman) () [Corola-website/Science/333641_a_334970]
-
în cimitirul evreiesc de lângă strada Okopowa din Varșovia. Gnessin este considerat drept marele înnoitor al prozei ebraice în perioada renașterii naționale de la finele secolului al 19-lea și începutul secolului al 20-lea. Inovațiile sale, manifeste în limba și structura narațiunii și în descrierea personajelor nu au fost acceptate cu ușurință de către cititori de ebraică din vremea sa. În timpul vieții a avut, totuși, parte de aprecieri elogioase din partea celor mai însemnați critici literari, ca de pildă David Fischman sau tânărul pe
Uri Nissan Gnessin () [Corola-website/Science/333656_a_334985]
-
în Seville, a apărut în 1995 și apoi a fost adaptată pentru cinematografie, cu Miră Sorvino în rolul principal. În 2011, împreună cu cel mai bun prieten al meu, A.J. Hartley, am debutat în domeniul audiobook cu adaptarea după Macbeth, narațiunea aparținând lui Alan Cumming. Pe urmă am realizat Hamlet, Prince of Denmark, narator fiind Richard Armitage. După ce am scris 11 cărți cu acțiunea în Italia, noua avându-l că erou pe tânărul detectiv român Nic Costă, am plecat la Copenhaga
David Hewson () [Corola-website/Science/333758_a_335087]
-
a lui Ion Druță a reprezentat o formă de rezistență națională și spirituală în fața încercărilor sovietice de subminare a culturii și tradițiilor naționale românești din RSS Moldovenească. Scriitorul a impus o „formulă narativă lirico-simbolică”, potrivit acad. Mihai Cimpoi, cultivând o narațiune baladescă cu vădite aspecte polemice în spiritul prozei lirice ce se impunea tot mai mult în literaturile rusă, ucraineană sau kirghiză. Literatura sa se înscrie pe linia tradiției prozei moldovenești cultivate de Ion Creangă și Mihail Sadoveanu, cu o curgere
Povara bunătății noastre () [Corola-website/Science/333772_a_335101]
-
Scrierile lui Ion Druță au fost asemănate deseori cu cele ale lui Ion Creangă sau Mihail Sadoveanu. Se pot face însă și alte analogii stilistice. Astfel, elogiul satului arhaic și sentimentalismul liric al naturii ar putea asemăna romanul druțian cu narațiunile epice "Desculț" al lui Zaharia Stancu și "Cartea Oltului" al lui Geo Bogza, dar critica basarabeană acceptă cel mai adesea că proza lui Ion Druță seamănă cu cea sadoveniană prin „cultul tradiției, ritualismul gesturilor, mistica anotimpurilor, perspectiva paseistă, filosofia sceptică
Povara bunătății noastre () [Corola-website/Science/333772_a_335101]
-
Înțelege și tu dacă poți.” Ultima variantă a romanului a fost publicată în foileton în ziarul național-liberal "Voința națională" din București, fiind prefațat în numărul din 2/15 decembrie 1903 de istoricul Vasile Pârvan într-un articol în care situa narațiunea sadoveniană între „romanele istorice cu subiecte naționale”, fiind de o valoare comparabilă cu scrierile istorice ale lui Walter Scott, Victor Hugo, Alessandro Manzoni și Gustave Flaubert și plasând romanul "Șoimii" pe tradiția internă a romanelor lui Ioan Slavici și Duiliu
Șoimii (roman) () [Corola-website/Science/333819_a_335148]
-
personal în demersul politico-militar al lui Nicoară Potcoavă. Scriitorul zugrăvește trecutul românesc, „cu exodurile lui dureroase, cu luptele lui omerice, cu instinctele lui războinice și amoroase”, făcând un exces de subiectivism în descrierea coloristică a mediului istoric și natural. Stilul narațiunii este poetic, avântat și plin de patos, iar peisajele evocate (codrii și apele moldave) par incendiate cu o flacără lirică într-un mod asemănător cu impresionismul artistic. Pasiunea pentru trecutul istoric și avântul patriotic din anii de tinerețe ale lui
Șoimii (roman) () [Corola-website/Science/333819_a_335148]
-
putut manifesta într-un ritm abundent și matur. Scriitorul zugrăvește trecutul românesc, „cu exodurile lui dureroase, cu luptele lui omerice, cu instinctele lui războinice și amoroase”, făcând un exces de subiectivism în descrierea coloristică a mediului istoric și natural. Stilul narațiunii este poetic, avântat și plin de patos, iar peisajele evocate (codrii și apele moldave) par incendiate cu o flacără lirică într-un mod asemănător cu impresionismul artistic. Există o deosebire esențială între romanele istorice antebelice ale scriitorului și "Zodia Cancerului
Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă () [Corola-website/Science/333843_a_335172]
-
Personajele sale (boieri sau țărani) vorbesc așa cum vorbeau țăranii și târgoveții din Țara de Sus a Moldovei pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, deoarece limba vorbită nu s-a schimbat în lipsa unei culturi scrise. Din acest motiv, limba utilizată în narațiunile sadoveniene creează o impresie de firesc. Apariția acestui roman a fost primită cu mai elogii de către criticii literari ai vremii, fiind considerat o operă matură a lui Sadoveanu. Într-un articol publicat la 16 noiembrie 1929 în revista "Viața literară
Zodia Cancerului sau vremea Ducăi-Vodă () [Corola-website/Science/333843_a_335172]
-
de dezvoltare. Deoarece și-au dorit că acest concept să fie unul nou și revitalizant, Paul Briggs, cel care s-a ocupat de poveste (și care a i-a dat voce lui Yama în film)) a sesizat câteva probleme în ceea ce privește narațiunea benzilor desenate cu eroi, în timp ce scenaristul Robert Baird admite că nu a citit benzile desenate deloc. "Big Hero 6" a fost produs exclusiv pentru Walt Disney, deși mai mulți membrii ai ehchipei de creație Marvel au fost implicați în producția
Cei 6 super eroi () [Corola-website/Science/333142_a_334471]
-
seama că Idolul nu vine să-l salveze și că puterile "bune" sunt câștigătoare, el se întreabă dacă a făcut o greșeală și a ales partea greșită. El încearcă să se reconvertească în grabă la partea bună și miloasă, dar narațiunea lui se termină cu murmurul său. Narațiunea trece la un punct de vedere exprimat la persoana a III-a pentru linia de final: "Un pumn de sare îi umplu gura sclavului flecar". Stilul folosit de Camus în "Renegatul" este reprezentativ
Renegatul sau un spirit confuz () [Corola-website/Science/333259_a_334588]
-
salveze și că puterile "bune" sunt câștigătoare, el se întreabă dacă a făcut o greșeală și a ales partea greșită. El încearcă să se reconvertească în grabă la partea bună și miloasă, dar narațiunea lui se termină cu murmurul său. Narațiunea trece la un punct de vedere exprimat la persoana a III-a pentru linia de final: "Un pumn de sare îi umplu gura sclavului flecar". Stilul folosit de Camus în "Renegatul" este reprezentativ pentru naratorul fictiv și poate fi uneori
Renegatul sau un spirit confuz () [Corola-website/Science/333259_a_334588]