10,542 matches
-
mai veche mănăstire de pe teritoriul Basarabiei. În Cartea Domnească emisă de către Alexandru cel Bun la 10 februarie 1429 se pomenește de satul Șendreni, document e servește ca bază a întemeierii satului Șendreni. Într-un document al recensămîntului din 1817 se pomenește de alipirea așezămîntului moșiei Șendreni la Vărzăreșticu toate gospodăriile și pămînturile de care dispuneau. Astăzi teritoriul comunei este divizat în mai multe părți: Vărzăreștii Vechi, Șendreni și Vărzăreștii Noi în care se mai păstreză unele denumiri istorice vechi ale vechilor
Vărzărești, Nisporeni () [Corola-website/Science/305191_a_306520]
-
jăluit și au mărturisit înaintea noastră așișderea și de la noi am dat și am întărit lor pre acel de mai sus zis satu ce se cheamă Beliciu...” La 20 august 1588, cînd Petru Vodă dăruiește Zavodinele lui Andrei Hatmanul, e pomenit ca punct de hotar Beliciul, stăpînit de vatag. S-a mai păstrat un zapis în limba sârbească, din care aflăm, că în 1600 Ionașcu Barboșel din Biliceni a vândut a cincea parte din moșia s. Dereneu drept 66 taleri lui
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
Petru Șchiopul la 11 martie 1586, se arată că frații Simion și Grigore, boieri din Climăuți, au fost pedepsiți prin confiscarea averilor. Moșia lor a fost donată logofătului Andrei, pîrcălab de Soroca. La 20 mai 1665 Climăuții pe Nistru sînt pomeniți ca punct de hotar, cînd s-a hotărnicit moșia boierului Grigore Hăbășescu din Sănătăuca.Recensămîntul din 1774 fixa la Climăuții de Jos 26 de ogrăzi drept proprietate a Mănăstirii Golia din Iași; printre băștinași apar și 4 băjenari (refugiați) din
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]
-
din ținutul Soroca- Ciripcau , Timiliuti, Zgură Peripeceni și Liublenita, sînt stăpînite de banul Aristarho. Recensămîntul din 1772-1773 prezintă: Liublenita stăpîn Constantin Donici- 48 gospodari cu oameni , 3 case puști, oameni liberi - 2 fete bisericești. În 1818 satul Liublenita s-a pomenit în județul Iași și s-a aflat în cadru lui pîn în decembrie 1835, cînd a fost format județul Soroca .La 22 iulie 1831, șeful județului Iași , Milinski , îi raporta guvernatorului Basarabiei despre tulburările țărănești din satele : Buloboci , Rublenita și
Rublenița, Soroca () [Corola-website/Science/305207_a_306536]
-
de stat în articolul cu numărul 494. Alt monument arheologic, numit Tătărăuca Veche - II, reprezintă o așezare din secolele III-IV. Data primei atestări documentare a satului Tătărăuca Veche necesită o precizare. Într-un document datat cu 23 noiembrie 1470 este pomenită denumirea satului la indicarea hotarelor dintre moșii. Documentul dat însă este considerat fals. În Enciclopedia Sovietică Moldovenească, la articolul ce se referă la localitatea dată „Tatarovca Veche” (cu alfabet chirilic), este menționat anul primei atestări fiind ca 1608. Același an
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
1923 însoțit de comentariul „Se zice că satul a fost întemeiat în 1608 de către vornicul Costache Sterpu. Acesta era Vornicul de Sus al Basarabiei”. În Dicționarul enciclopedic moldovenesc data primei atestări e indicată - 30 ianuarie 1646. La aceeași dată e pomenit într-un document istoric ”Carte de la Vasile Vodă, din 7154 (1646) ian(uarie) 30, (pentru moșia Tătărauca și Hrițăuți din ținutul Soroca)”. Denumirea satului apare în diferite documente ce descriu acte de vânzare sau judiciare. Într-un document de vânzare
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
la o distanța de 35,5 km de centrul raional Hîncești și 91 km de Chișinău. Satul Obileni a fost atestat la 13 mai 1540. I s-a mai zis și Odaia-Delarului. În alte surse (documente din arhiva bisericii) se pomenește și de Obilenii Vechi. Dupa cum se poate observa, satul este unul de dimensiuni mici. Satele vecine sunt Sărăteni, Nemțeni, Cotul Morii și Ivanovca. În timpurile mai vechi se spune că meleagurile din apropierea rîului Prut erau moștenite de un boier
Obileni, Hîncești () [Corola-website/Science/305232_a_306561]
-
e foarte greu de iden¬tificat despre care sat anume e vor¬ba, cu toate că s-ar părea că acest Hurdujeni e cam pe locul Buzdugenilor. La 15 februarie 1721, printre moșiile împărțite de vornicul Ioan Sturza cu cumnații săi, este pomenită și o parte de moșie din s. Bădăjeni, ce rămâne în posesia Saftei, soția lui Cuza Spătarul A fost un sat mic răzeșesc, locuitorilor căruia nu le-a fost greu să-1 părăsească în timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774. Anume Bădăjenii
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
din 1941-1945 și din sat sunt mânați în foc ucigător mulți bărbați voinici. Apoi câteva familii sunt deportate, ca "elemente dușmănoase noului regim". Multe vieți a înghițit și foametea din 1946-1947 și la recensământul de la l aug. 1949 satul se pomeni cu numai 292 de suflete. O mână de oameni, dacă luăm în considerație că o parte bună din acest număr o alcătuiau copiii și bătrâni neputincioși. în felul acesta colectivizarea adusă de sovietici n-a mai întâlnit nici o piedică. La
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
este completă: cîte vieți, totuși, a distrus regimul stalinist. Doamne... Ce durere au îndurat acei, Rupți de vatra casei, de bunei, De țărîna drumului, de cal și car, De apa Nistrului, de Alcedar... Doamne... Ce durere mare au îndurat acei Pomeniți străini și prefăcuți mișei... Inimă... Să-mi spui cum de-ai răbdat Și desculță-n ger nu l-ai trădat!? Inimă... Să-mi spui cum l-ai purtat Flămînd și gol, chinuit și-ngîndurat Pe pămînt străin pe deportat... Satul Alcedar
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
din jumătate din partea Albului ce s-au zis mai sus o au cumpărat Coman, feciorul lui Ursu, de la Albu drept 400 aspri însă și cu un pământ la "Câmpul Urlaților"... . Lăsând la o parte posibilitatea stabilirii în spațiu a terenului pomenit în document, mai importantă ni se pare cauza pentru care voievodul eliberează hrisovul celui interesat și anume: îi arseseră cărțile de proprietate pentru moșia cumpărată încă din zilele lui Mircea. Aici, ar trebui să insiste cercetătorii în studierea documentului cu
Istoria orașului Urlați () [Corola-website/Science/306040_a_307369]
-
Ibidem, p. 213). Într-un document de prin 1697, Constantin Brâncoveanu poruncea marelui ciohodar (mai marele peste încălțămintea domnitorului ) Alixandri "să umble în orașul domnii meale... și pe la țară, să caute în toată țara (...) și în toate târgurile... (printre care pomenea și Urlațiul), i pin toate satile, să aibă a luoa ciohondăritul/impozitul pe cismărie /" . Trei ani mai târziu, același domnitor desființează ținerea târgului la Urlați, "pentru a ocroti târgul Gherghiței și mai ales cămara domnească: ...de vreme ce aducea pagubă și domniei
Istoria orașului Urlați () [Corola-website/Science/306040_a_307369]
-
Stanciul când era Vodă la Urlați""... Bauer consemnează în memoriile (1788) sale Urlațiul, iar Dionisie Fotino în "Istoria generală a Daciei..." (1815), specifică Urlații, dar adaugă și o așezare, despre care nu știm nimic: "Adunații of Gura Urlaților" . DTSR" (1872) pomenește târgul Urlați ca având în componență și cătunele: Arionești, Mărunțiș, Valea Nucetului, Orzoaia, Valea lui Seman, Valea Urloi, Valea Bobului, Valea Crângului, Valea Humei, Valea Pietrei și Zărcălăi. Arhivele prahovene păstrează din anul 1881, un dosar cu procesul mai multor
Istoria orașului Urlați () [Corola-website/Science/306040_a_307369]
-
(sau Isai, în ebraică יִשַׁי , Ișai) este în "Biblie" tatăl regelui David. În artă, personajul este reprezentat drept rădăcina arborelui genealogic al lui Isus din Nazaret. În "Vechiul Testament" este pomenit în cartea "Rut" drept fiul lui Obed, în 1 "Samuel", 16, drept betleemitul menit de Dumnezeu a fi tatăl noului domnitor al Israelului, înlocuindu-l pe regele Saul. Profetul Samuel îl alege dintre cei șapte fii ai lui Ieseu pe
Ieseu () [Corola-website/Science/306110_a_307439]
-
din municipiul Țel Aviv-Yafo. Fiind situat într-un golf bun de ancorat, portul Jaffa a fost folosit încă din epoca bronzului și că refugiu din calea furtunilor fiind menționat și în scrierile egiptene încă din 1470 BC. În Biblie se pomenește că prin Jaffa a fost adus lemnul de cedru din Liban pentru construirea Templului lui Solomonși chiar pentru construirea celui de Al Doilea Templu ( primul fiind distrus de babilonieni și al doilea distrus de români în anul 79 AC din
Biserica Ortodoxă Greco-Română din Jaffa () [Corola-website/Science/306119_a_307448]
-
și al doilea distrus de români în anul 79 AC din care a rămas numai zidul de vest cunoscut sub numele de Zidul Plângerii (הכותל המערבי) și la care se roagă evreii până în ziua de azi). Tot în Biblie este pomenit portul atunci cand Iona s-a îmbarcat spre Tars și tot din portul Jaffa a pornit Sf. Petru călătoriile sale (trei călătorii) înainte de s-a oprit la Romă. Se povestește că tot aici a fost făcută minunea "învieri fetei lui Tăvița
Biserica Ortodoxă Greco-Română din Jaffa () [Corola-website/Science/306119_a_307448]
-
vinde căpitanului Alexandru Ilschi jumătate de sat din Crasna, Ținutul Sucevei. La 15 iulie 1701, Constantin Duca voievod (1700-1703) întărește Episcopiei Rădăuți - unde era Nicolae Vasilievici episcop - stăpânirea peste daniile domnilor de mai înainte și ale ctitorilor, printre care se pomenește de un alt uric de la Ștefan Voievod pentru un loc de prisacă ce se cheamă în fundul Crasnii, numit Hrușca. La 10 august 1724, în Iași, Mihai Racoviță Voievod comunică lui Calistru, episcopul de Rădăuți, că jumătate de Crasna, Ținutul Suceava
Crasna () [Corola-website/Science/304836_a_306165]
-
de trandafiri unesc azi Germania cu Franța și cu Austro-Ungaria.” ("Rosenketten verbinden Deutschland mit Frankreich und Oesterreich-Ungarn".) Contesa Chotek ajunsese să fie cunoscută sub denumirea de “contesa trandafirilor”. Este numele sub care mai este amintită și azi în lucrările care pomenesc de ea. Remarcabil la Maria Henrietta Chotek era și entuziasmul de care dădea dovadă când era vorba de trandafiri. Peter Lambert relatează că la expoziția de la Liegnitz a fost atât de impresionată de trandafirul cățărător “Fragezeichen” („Semn de întrebare”) prezentat
Maria Henrieta Chotek () [Corola-website/Science/304888_a_306217]
-
băteau monede în Amfipolis, așa-numiții philippeoi. Pentru perioada stăpânirii macedoneene este consemnată o donație pentru templul lui Artemis Tauropolos din Amfipolis, ceea ce dovedește venerația zeiței în oraș. Cetatea este menționată ca polis macedonean și în timpul stăpânirii diadohilor. Orașul este pomenit în cadrul rutei parcurse de apostolul Pavel și Sila în drum spre Salonic în Noul Testament, "Faptele apostolilor", 17,1.
Amfipolis () [Corola-website/Science/305573_a_306902]
-
această campanie n-a existat doar o singură bătalie, Rovine a fost doar locul celei mai importante lupte. Au fost două bătălii importante și mai multe lupte de hărțuială. Cronicile vechi sîrbești ("Kraljevo") și raguzane ("Sotta la citta di Chraglievo") pomenesc clar localizarea luptei la Craiova. Iar documentele turcești din arhivele de la Topkapî Sarai, studiate de istoricul Constantin C. Giurescu, susțin localizărea bătăliei de la Rovine pe raza Craiovei. Baiazid a pătruns în Țara Românească prin vest, venind din Banat prin valea
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
văr bun cu Mircea cel Bătrân. Unele legende sîrbești ar duce chiar la concluzia că mama sa avea moșie la Craiova unde stătea în fiecare vară iar crăișorul sârbilor și-ar fi luat numele de la denumirea Craiovei. Tot cronicarii sârbi pomenesc de remușcările și lacrimile vărsate de prinț în drum spre Rovine. Tradiția populară susține că ar fi fost ucis chiar de către Mircea deoarece își încălcase jurămîntul prin care cei doi se legaseră să nu lupte unul împotriva celuilalt. Mircea a
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
Rău de a diminua puterea banilor. În oraș, erau multe ateliere de meșteșugari care erau adunați în bresle. Cronica silezianului Baltazar Walther cel Tînar descrie orașul: "mare, împoporat" (populat) "și plin de tot belșugul dar fără ziduri de apărare", se pomenește despre interdincția străinilor de a locui în oraș, în special turcii și brașovenii. Sîmburele comercial al Craiovei îl constituia Piața veche din care porneau, în formă de raze, străzile negustorilor și ale meseriașilor de tot felul. Urmau apoi mahalalele, fiecare
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
ilustrată de Vlad Înecatul care îl informa pe Hamza, noul ban al Craiovei, asupra hotarelor: "Craiova toată, cu tot hotarul ei" (dealurile), "toate satele și seliștele și morile și cu bălțile și cu viile". Într-un document din 1587 era pomenit "Manea săbierul, vestit făuritor de săbii peste hotarul țării și prinții sîrbi și croați au săbiile făurite de el, ca și domnul țării". În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca un important
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
Mihai Șuțu, este revocarea actului dat de Caragea. Potrivit documentelor vremii și tradiției orale, aceasta a fost cea mai grea perioadă din istoria orașului. "De pe vremea lui Pazvante", o expresie care a străbătut veacurile și a depășit granițele Olteniei, se pomenește de timpuri demult apuse dar care vor rămîne întipărite pentru totdeauna în memoria orașului. Craiova a fost lovită într-o perioadă relativ scurtă de timp, de o serie de evenimente care au perturbat serios viața urbei. Iancu Jianu reușește să
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
fost readuși în țară. Nu se cunoaște motivul includerii gen. Constantin Tobescu pe lista celor trimiși la Moscova, dat fiindcă nu avusese nici o legătură cu guvernul antonescian și nici cu politica acestuia. Se cunoaște însă că numele său a fost pomenit de către Iuliu Maniu, la o întâlnire a liderilor PNȚ, Ioan Hudiță, Aurel Leucuția și Grigore Niculescu-Buzești, în data de 23 august 1944, orele 12,15, pentru a fi arestat împreună cu cei doi Antonești. Practic, gen. Constantin Tobescu a fost arestat
Constantin Tobescu () [Corola-website/Science/305727_a_307056]