10,865 matches
-
românesc, spiritualitatea creștină timpurie a poporului român. Cea mai importantă inovație adusă de romantismul pașoptist a constat în centrarea discursului istoriografic pe ideea de unitate politică a neamului românesc în aceeași autoritate statală (cu un accent mai apăsat pe unirea principatelor danubiene, "valachii transdanubieni", cum îi numește Kogălniceanu pe românii ardeleni, neintrând în pragmatica politică a vremii, dar figurând în aspirațiile utopice ale gânditorilor romantici). Întrucât lucrarea de față își propune să investigheze mai degrabă "ariergarda" reprezentată de consensul societal sancționat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a Școlii Ardelene și mai apoi ale celei romantice (avangarda interpretării istoriografice) în literatura didactică (ariergarda consensului societal). Analiza se va axa pe puținele manualele de istorie publicate în prima parte a secolului al XIX-lea până după momentul unirii principatelor danubiene și al reformei educației din 1864: Manualul de istoria Principatului României al lui Aaron Florian, publicat în 1839, la București; Manualul de istoria Principatului Moldavei redactat de Ioan Albineț, publicat la Iași în 1845; Elemente de istoria Transilvaniei pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
istoriografice) în literatura didactică (ariergarda consensului societal). Analiza se va axa pe puținele manualele de istorie publicate în prima parte a secolului al XIX-lea până după momentul unirii principatelor danubiene și al reformei educației din 1864: Manualul de istoria Principatului României al lui Aaron Florian, publicat în 1839, la București; Manualul de istoria Principatului Moldavei redactat de Ioan Albineț, publicat la Iași în 1845; Elemente de istoria Transilvaniei pentru învățătorii și școalele populare române 7 al lui Ioan V. Rusu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de istorie publicate în prima parte a secolului al XIX-lea până după momentul unirii principatelor danubiene și al reformei educației din 1864: Manualul de istoria Principatului României al lui Aaron Florian, publicat în 1839, la București; Manualul de istoria Principatului Moldavei redactat de Ioan Albineț, publicat la Iași în 1845; Elemente de istoria Transilvaniei pentru învățătorii și școalele populare române 7 al lui Ioan V. Rusu (Sibiu, 1865), care trebuie cuplat cu Istoria Ardealului pentru școlele poporali al lui Ioan
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
7 al lui Ioan V. Rusu (Sibiu, 1865), care trebuie cuplat cu Istoria Ardealului pentru școlele poporali al lui Ioan M. Moldovan (Blaj, 1866). Aceste ultime două manuale, deși cronologic vorbind nu sunt contemporane cu cele publicate în celelalte două principate române, ele aparțin aceleași prime generații de manuale specializate de istorie apărute în spațiul românesc. Condițiile politice specifice din Transilvania, deloc propice afirmării spiritului național, sunt responsabile pentru această desincronie istorică. Contemporane cu procesul de precizare a spiritului romantic în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
forma unor istorii provinciale, prezentând destinele istorice ale Țării Românești, Moldovei sau Ardealului, fără ca acestea să conveargă înspre o singură relatare unitară. În această tradiție provincială este conceput manualul scris de F. Aaron (1839), al cărui titlu, Manual de istoria principatului României, poate amăgi cu ușurință cititorul neavizat. În fapt, pentru F. Aaron, "România" înseamnă Țara Românească și viceversa, cele două denumiri fiind folosite ca sinonime interșanjabile. Trecutul României, adică al Țării Românești, este defalcat de Aaron în trei "istorii", după
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Țara Românească), nu este valorizat simbolic ca unificator al întregului neam românesc. Faptele acestuia, deși relatate ca impresionante pe planul curajului și bărbăției, nu sunt încă injectate cu semnificații naționale. Același tipar este reperabil și în cazul Manualului de istoria principatului Moldavei, publicat câțiva ani mai târziu de către Ioan Albineț (1845). Lucrarea tratează exclusiv trecutul moldav, folosind ca modalitate de partiționare a trecutului aceeași schemă periodică în trei reprize: vechi-mediu-nou, pe care o regăsim și la Aaron: a) istoria veche, care
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
timpul nou începe odată cu "desfacerea totală a Transilvaniei de Ungaria", timp în care Transilvania a fost condusă de proprii săi principi, până la includerea patriei sub "augusta casă austriacă" (1538-1699). Toate cele trei istorii sunt concepute de pe poziții provinciale, situând fiecare principat în propriul său cadru de referință. Originea. Piesa de rezistență a întregii armături istoriografice a Școlii Ardelene, mai puțin accentuată de către romantici, originea pur latină a românilor este axioma primară a literaturii didactice din prima generație de manuale școlare de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este o caracteristică generală a manualului ca vehicul al consensului societal aprobat statal. Florian Aaron, care a sintetizat cele trei volume ale sale de Idee repede a prințipatului Țării Rumânești (1835-1838) în mult mai concisul material didactic Manual de istoria Principatului României (1839), postulează adevărul istoric potrivit căruia "de la coloniile romane își trage începutul nația română din zioua de astăzi" (p. 16). Ioan Albineț, în Manual de istoria Principatului Moldavei (1845), afirmă exact același lucru: "Din aceste colonii [romane cu care
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Țării Rumânești (1835-1838) în mult mai concisul material didactic Manual de istoria Principatului României (1839), postulează adevărul istoric potrivit căruia "de la coloniile romane își trage începutul nația română din zioua de astăzi" (p. 16). Ioan Albineț, în Manual de istoria Principatului Moldavei (1845), afirmă exact același lucru: "Din aceste colonii [romane cu care Traian împoporă Dacia prefăcută în provincie romană] se tragu Românii" (p. 8). În spațiul carpatin, Ion Micu Moldovan, în Istori'a Ardealului pentru scolele poporali (1866) nu se
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
vecul al XIII și al XIV prin venirea Radului Negru Duca de Fagaraș și Omlaș din Transilvania în Țara Românească și a lui Bogdan Dragoș Duca de Maramureș în Moldava aduseră cu sine nouă colonii de Români, s-au întemeet Principatele de astăzi Țara Românească și Moldova" (Albineț, 1845, pp. XXI-XXII, subl. n.). Tot la Albineț găsim o altă idee, și mai spectaculoasă, vizând continuitatea romanității statale. Trecând în revistă istoria imperială a romanității, Albineț constată că statele Moldo-Române din vremea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Româno-Bulgar, "carele întinse domnirea sa până la Bizanțiul și Grecia" (Albineț, 1845, p. XI). "Însfârșit această Imperie [Imperiul Româno-Bulgar] se sfărâmă, acea Romano-Orientală căzu sub Turci, Ducaturile Române din Transilvania și cele de pe lângă Tisa sub Unguri, remaseră deci pe scena politică: Principatele cel Moldo-Român, întemeia prin venirea lui Bogdan Dragoș cu o colonie de Români din Maramureș în a XIV-a sută, și cel Munteno-Român întemeiat prin venirea Radului cu o altă colonie de la Făgăraș și Omlaș în a XIII-a sută
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a XIV-a sută, și cel Munteno-Român întemeiat prin venirea Radului cu o altă colonie de la Făgăraș și Omlaș în a XIII-a sută după Hristos" (Albineț, 1845, p. XII). Soarta romanității organizate statal este, astfel, perpetuată în istorie prin principatele române, care sunt plasate în continuitatea directă a Imperiilor romane. Într-o formă mult mai elaborată, N. Iorga (1972) [1935] va susține teza "bizanțului de după bizanț", insistând asupra faptului că principatele danubiene române sunt moștenitoarele de jure și de facto
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
romanității organizate statal este, astfel, perpetuată în istorie prin principatele române, care sunt plasate în continuitatea directă a Imperiilor romane. Într-o formă mult mai elaborată, N. Iorga (1972) [1935] va susține teza "bizanțului de după bizanț", insistând asupra faptului că principatele danubiene române sunt moștenitoarele de jure și de facto ale romanității bizantine. Cele patru elemente definitorii ale Bizanțului, "ca un complex de instituții, ca sistem politic, ca formație religioasă, ca tip de civilizație", și anume: i) moștenirea intelectuală elenică; ii
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pe care îl desfășoară în Idee repede..., în Manual... se remarcă printr-o sobrietate profesorală văduvită de patosul naționalist exprimat anterior. Iar în cazul lui Albineț, cu toate că Precuvântarea pe care o atașează ca prolog la manualul său de istorie a principatului Moldovei este redactată pe liniile stabilite de Kogălniceanu în Cuvântul... său din 1843, preia selectiv pasaje din acesta, încorporând doar formule precaute și lăsând pe dinafară enunțurile naționaliste din materialul programatic rostit de Kogălniceanu. În Ardeal, chiar și în 1866
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
stabilite de Kogălniceanu în Cuvântul... său din 1843, preia selectiv pasaje din acesta, încorporând doar formule precaute și lăsând pe dinafară enunțurile naționaliste din materialul programatic rostit de Kogălniceanu. În Ardeal, chiar și în 1866, la ceva timp după unirea principatelor danubiene, manualul de istoria al lui Moldovan nu conține nicio referire la ideea unității politice a românității. Discursul vehiculat în aceste manuale pendulează continuu între etatism politic și românism etnic, sugerând, uneori aluziv, alteori mai deschis, dar de cele mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu precauție, punți de legătură între, sau chiar necesitatea de suprapunere a, celor două principii (etnic și politic). Prin etatism politic facem referire la organizarea discursului istoric în cadrul restrâns al statului care a sponsorizat publicarea manualului respectiv. Manualul de istoria Principatului Moldavei al lui Albineț, de exemplu, ilustrează din plin ideea de istorie scrisă prin prisma etatismului politic, întrucât discursul desfășurat în manual vizează strict destinul istoric al statului Moldovei. Peste Milcov, același lucru se poate spune despre Manualul de istoria
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fost scris, noțiunea "România" desemna "Țara Românească", nicidecum întregul spațiu românesc, pentru care se folosea apelația "Dacia" (Romană, Traiană, sau Superioară). Politic vorbind, aceste lucrări pot fi descrise (retrospectiv) ca fiind provinciale, sau regionale, fiind limitate la cadrele statale ale principatelor. Pe de altă parte, și în ciuda acestei limitări etatiste, toate manualele din această perioadă prezintă certa conștiință a românismului etnic, i.e., conștiința originii comune și a unității etnice a poporului român, dincolo de separația politică. Singura concluzie care poate fi trasă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
XXXII). Criptic și evaziv, nu putem decât intui că ținta dorințelor adevăraților patrioți este unirea celor două Românii, Moldo-România și Munteno- România, într-o singură entitate politică. Manualul... lui Moldovan, dedicat istoriei Transilvaniei, precum și cel scris de Aaron, axat pe principatul Țării Românești, nu conțin nicio urmă de unitate politică, deși toate celelalte dimensiuni ale conceptului unității sunt prezente în texte. Numitorul comun împărtășit de toate aceste manuale de istorie rezidă în caracterul regio-centric al narațiunii istorice, sau în orientarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sau regio-centrismul, manualelor de istorie din această perioadă, este exprimat de o serie de aspecte: i) în primul rând, absența naționalismului, reflectată de inexistența revendicării unității politice; ii) centrarea narațiunii istorice strict în cadrul de referință geografic al teritoriului ocupat de principatul în cauză; de exemplu, niciunul din manualele discutate nu abordează evenimente plasate geografic în spațiul celorlalte state românești, fiecare respectând cu strictețe parametri teritoriali ai principatului a căror istorie o relatează; iii) elaborarea unor panteonuri relative provincial, în sensul că
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
politice; ii) centrarea narațiunii istorice strict în cadrul de referință geografic al teritoriului ocupat de principatul în cauză; de exemplu, niciunul din manualele discutate nu abordează evenimente plasate geografic în spațiul celorlalte state românești, fiecare respectând cu strictețe parametri teritoriali ai principatului a căror istorie o relatează; iii) elaborarea unor panteonuri relative provincial, în sensul că fiecare manual își are propria sa galerie de eroi, diferită de ale celorlalte principate. De asemenea, figura centrală a panteonului, personalitatea eroică în care se încarnează
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în spațiul celorlalte state românești, fiecare respectând cu strictețe parametri teritoriali ai principatului a căror istorie o relatează; iii) elaborarea unor panteonuri relative provincial, în sensul că fiecare manual își are propria sa galerie de eroi, diferită de ale celorlalte principate. De asemenea, figura centrală a panteonului, personalitatea eroică în care se încarnează întregul destin al patriei, este diferită în funcție de principat. În cazul lui Aaron și al său Manual de istoria Principatului României (a se citi Manual de istoria Principatului Țării
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
unor panteonuri relative provincial, în sensul că fiecare manual își are propria sa galerie de eroi, diferită de ale celorlalte principate. De asemenea, figura centrală a panteonului, personalitatea eroică în care se încarnează întregul destin al patriei, este diferită în funcție de principat. În cazul lui Aaron și al său Manual de istoria Principatului României (a se citi Manual de istoria Principatului Țării Românești), figura centrală este Mihai Viteazul. La Albineț, în Manualul de istoria Principatului Moldaviei, persoana care domină întregul spectru de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
propria sa galerie de eroi, diferită de ale celorlalte principate. De asemenea, figura centrală a panteonului, personalitatea eroică în care se încarnează întregul destin al patriei, este diferită în funcție de principat. În cazul lui Aaron și al său Manual de istoria Principatului României (a se citi Manual de istoria Principatului Țării Românești), figura centrală este Mihai Viteazul. La Albineț, în Manualul de istoria Principatului Moldaviei, persoana care domină întregul spectru de figuri istorice este Ștefan cel Mare, pe care îl elogiază conferindu
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
celorlalte principate. De asemenea, figura centrală a panteonului, personalitatea eroică în care se încarnează întregul destin al patriei, este diferită în funcție de principat. În cazul lui Aaron și al său Manual de istoria Principatului României (a se citi Manual de istoria Principatului Țării Românești), figura centrală este Mihai Viteazul. La Albineț, în Manualul de istoria Principatului Moldaviei, persoana care domină întregul spectru de figuri istorice este Ștefan cel Mare, pe care îl elogiază conferindu-i singularitate eroică: "Pământul patriei noastre nici mai
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]