102,802 matches
-
cu construcția a treia a propoziției interogative: "Est-elle jolie !" „Ce drăguță e!” Întrebările referitoare la majoritatea părților de propoziție au cele trei variante descrise mai sus, ba chiar în cazul unora există și o a patra varianta. Întrebarea referitoare la subiectul persoană are două variante: "Qui vient ?" și "Qui est-ce qui vient ?" „Cine vine?” Dacă subiectul este inanimat, există două cazuri: De menționat cele două forme ale cuvântului interogativ în funcție de locul său și faptul că construcția cu cuvântul interogativ la sfarsitul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
majoritatea părților de propoziție au cele trei variante descrise mai sus, ba chiar în cazul unora există și o a patra varianta. Întrebarea referitoare la subiectul persoană are două variante: "Qui vient ?" și "Qui est-ce qui vient ?" „Cine vine?” Dacă subiectul este inanimat, există două cazuri: De menționat cele două forme ale cuvântului interogativ în funcție de locul său și faptul că construcția cu cuvântul interogativ la sfarsitul propoziției este specifică registului familiar. Întrebările referitoare la numele predicativ sunt de mai multe feluri
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
că construcția cu cuvântul interogativ la sfarsitul propoziției este specifică registului familiar. Întrebările referitoare la numele predicativ sunt de mai multe feluri, în funcție de scopul întrebării, de ce fel de cuvânt exprimă această parte de propoziție și de ce fel de cuvânt exprimă subiectul întrebării: Întrebarea referitoare la complementul direct nume de persoana are patru variante ("Qui tu aimes ?", "Qui est-ce que tu aimes ?", "Qui aimes-tu ?" și "Tu aimes qui?" „Pe cine iubești?”), iar pentru cel inanimat sunt trei variante: "Qu’est-ce que tu
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
întrebarea cere identificarea substantivului. Grupul substantival format cu adjectivul interogativ poate fi: Același cuvânt poate fi nu numai adjectiv, ci și pronume cu sensul „care?”, „ce?”, deci țintind numai identificarea (vezi mai sus întrebarea referitoare la numele predicativ inanimat, cănd subiectul întrebării este exprimat prin substantiv). Cuvântul interogativ care cere numai identificarea este pronumele "lequel/laquelle/lesquels/lequelles" care poate avea aceleași funcții sintactice că pronumele în general, iar întrebarea pe care o introduce poate avea și ea mai multe variante
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
a plus jamais vu nulle part „N-a mai fost văzut niciodată nicăieri”. Unele cuvinte de negație pot fi și la începutul propoziției. Este în primul rând cazul lui "rien" și "personne" care sunt pronume și pot avea funcția de subiect: În exemplele de mai sus, "aucun(e)" este determinantul complementului direct, dar poate fi și al subiectului, sau poate fi subiect în calitate de pronume, și atunci stă la începutul propoziției: Aucune idée ne me vient à l’esprit" „Nicio idee nu
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
pot fi și la începutul propoziției. Este în primul rând cazul lui "rien" și "personne" care sunt pronume și pot avea funcția de subiect: În exemplele de mai sus, "aucun(e)" este determinantul complementului direct, dar poate fi și al subiectului, sau poate fi subiect în calitate de pronume, și atunci stă la începutul propoziției: Aucune idée ne me vient à l’esprit" „Nicio idee nu-mi vine în minte”, Aucun des participants n’a demandé la parole" „Niciunul dintre participanți n-a
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
începutul propoziției. Este în primul rând cazul lui "rien" și "personne" care sunt pronume și pot avea funcția de subiect: În exemplele de mai sus, "aucun(e)" este determinantul complementului direct, dar poate fi și al subiectului, sau poate fi subiect în calitate de pronume, și atunci stă la începutul propoziției: Aucune idée ne me vient à l’esprit" „Nicio idee nu-mi vine în minte”, Aucun des participants n’a demandé la parole" „Niciunul dintre participanți n-a cerut cuvântul”. În construcția
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
esprit" „Nicio idee nu-mi vine în minte”, Aucun des participants n’a demandé la parole" „Niciunul dintre participanți n-a cerut cuvântul”. În construcția cu "ni" repetat, primul "ni" poate de asemenea fi la începutul propoziției, daca construcția neagă subiecte: "Ni son livre ni son film ne m’intéressent" „Nici cartea, nici filmul sau nu mă interesează”. Și "jamais" poate ajunge la începutul propoziției cu scopul scoaterii sale în evidență: "Jamais je ne l’oublierai" „Niciodată nu îl/o voi
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
rien dit" „N-am zis nimic”. "Pas" poate lipsi în registrul elevat după verbe precum "pouvoir" „a putea”, "cesser" „a înceta”, "oser" „a îndrăzni”, "savoir" „a ști”: "Vous ne pouvez le nier" „Nu puteti nega această”. Particularitatea propoziției imperative cu subiectul de persoana a II-a singular și plural, precum și de persoana I plural este că acesta nu este exprimat prin pronume personal, cu excepția cazului când este scos în evidență, luând atunci formă accentuată: "(Țoi,) reste ici !" „(Tu) rămâi aici!”, "Venez
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
cu pronume personale: Topica cu pronume personal și cu pronume adverbial: Dacă predicatul la imperativ pozitiv are și alt fel de complement, acesta se plasează după pronumele atașate de predicat: "Parle-moi franchement !" „Vorbește sincer cu mine!” Ordinul și interdicția la adresa subiectului de persoana a III-a se fac cu modul subjonctiv, structura unei asemenea propoziții fiind aceeași că a propoziției subordonate cu predicatul la subjonctiv: "Dupont est déjà là ? Qu’îl entre !" „Dupont e deja aici? Să intre!” Specificitățile frazei franceze
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
verbal în propoziția subordonată, folosirea unei propoziții subordonate vs. a unui grup verbal cu verbul la infinitiv, topica propozițiilor, construcțiile în vorbirea indirectă și concordanță timpurilor verbale din propozițiile frazei. Modul verbal al predicatului subordonatei depinde în general de cum vede subiectul propoziției principale acțiunea, evenimentul, existentă, starea, recepționarea pasivă a unei acțiuni exterioare, transformarea etc., într-un cuvânt procesul subordonat. Acest mod poate fi indicativul, condiționalul sau subjonctivul. Fiecare își are corespondentul în limba română (cel al subjonctivului este conjunctivul), dar
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
în cele două limbi. Alegerea modului este indicată de anumite elemente ale frazei, în funcție de felul subordonatei. Propoziția subiectivă stă cel mai adesea după propoziția principala. În acest caz, înaintea predicatului principalei este totdeauna un pronume. Deși obligoriu, acesta este doar subiectul aparent al principalei, cel adevărat fiind propoziția subiectivă. Sunt trei pronume cu funcție de subiect aparent: Si cand subiectivă stă înaintea principalei, aceasta din urmă poate avea subiect aparent, "ce", "cela" sau "ça". În acest caz, "îl" este înlocuit de "ce
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
felul subordonatei. Propoziția subiectivă stă cel mai adesea după propoziția principala. În acest caz, înaintea predicatului principalei este totdeauna un pronume. Deși obligoriu, acesta este doar subiectul aparent al principalei, cel adevărat fiind propoziția subiectivă. Sunt trei pronume cu funcție de subiect aparent: Si cand subiectivă stă înaintea principalei, aceasta din urmă poate avea subiect aparent, "ce", "cela" sau "ça". În acest caz, "îl" este înlocuit de "ce": "Que tu hésites, c’est normal". Modul predicatului unei subiective de dupa principala este determinat
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
caz, înaintea predicatului principalei este totdeauna un pronume. Deși obligoriu, acesta este doar subiectul aparent al principalei, cel adevărat fiind propoziția subiectivă. Sunt trei pronume cu funcție de subiect aparent: Si cand subiectivă stă înaintea principalei, aceasta din urmă poate avea subiect aparent, "ce", "cela" sau "ça". În acest caz, "îl" este înlocuit de "ce": "Que tu hésites, c’est normal". Modul predicatului unei subiective de dupa principala este determinat de ceea ce exprimă predicatul principalei. Se folosește modul indicativ sau condițional dacă predicatul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
trebuie exprimată o ipoteză: "C’est un patineur qui pourrait gagner la médaille d’or" „(Acesta) este un patinator care ar putea câștiga medalia de aur”. Modul subjonctiv se folosește în general atunci când este vorba de un proces dorit de subiectul pricipalei. Exemple cu indicativul și cu subjonctivul: Îl a une secrétaire qui sait écrire sur ordinateur" „Are o secretară care știe să scrie pe calculator” vs. "Îl cherche une secrétaire qui sache écrire sur ordinateur" „Caută o secretară care să
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
s-o vizităm era închisă din păcate”. După cum se vede în exemplele de mai sus, locul subordonatei atributive este imediat dupa cuvântul pe care îl determină, de aceea principala poate continua după ea. Topica în atributiva este cel mai adesea subiect + predicat, dar este posibilă și inversarea acestora: În cele mai multe tipuri de propoziții circumstanțiale, predicatul poate fi nu numai la un singur mod. În schimb în cea de scop, dat fiind că aceasta nu exprimă un proces real, ci totdeauna unul
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
interogativa devin completive directe. Propoziția enunțiativa indirectă este totdeauna introdusă prin conjuncția "que": "Îl déclare qu’îl l’aidera" „(El) declară că îl va ajuta”. Specific în franceză standard pentru propoziția interogativa indirectă este faptul că este corectă numai topica subiect + predicat și că nu este corectă construcția cu "est-ce qui/que", deși aceasta se folosește în registrul familiar. Întrebarea totală indirectă este totdeauna introdusă prin conjuncția "și": "Elle me demande și j’irai" „(Ea) mă întreabă dacă voi merge”. Întrebarea
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
familiar. Întrebarea totală indirectă este totdeauna introdusă prin conjuncția "și": "Elle me demande și j’irai" „(Ea) mă întreabă dacă voi merge”. Întrebarea parțială indirectă începe în general cu cuvântul interogativ al întrebării directe corespunzătoare: Constituie excepții întrebarea referitoare la subiectul inanimat ("Dis-moi ce qui ț’intéresse" „Spune-mi ce te interesează”) și cea referitoare la complementul direct inanimat: "Je ne comprends pas ce que tu veux" „Nu înțeleg ce vrei”. Propoziția imperativa devine în vorbirea indirectă o așa-numita „propoziție
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
vorbită preferă repetarea, iar cea scrisă evitarea acesteia: Cazul cel mai rar este când conjuncția nu este nici repetată, nici înlocuită. Acest lucru este posibil atunci cand între subordonate este o relație semantica și logica puternică și/sau atunci când au ca subiect același cuvânt, mai degrabă în cazul folosirii conjuncției coordonatoare "et": "Dès que le soleil se couche et que le ciel s’éclaire de mille étoiles" / "Dès que le soleil se couche et le ciel s’éclaire de mille étoiles, ..." „Îndată ce
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
limbii franceze este că în cea din urmă procesul subordonat se exprimă mult mai frecvent cu infinitivul decât în română, care preferă propoziția subordonată. Conform gramaticilor franceze tradiționale, verbul la infinitiv nu poate fi predicat, cu o excepție, când are subiect diferit de cel al verbului sau regent, și în acest caz este predicatul unei așa-numite „propoziții infinitivale”, care este cel mai adesea o completiva directă. Aceasta se întâmplă în următoarele situații: În afara cazurilor precedente, în general, dacă un verb
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
și în acest caz este predicatul unei așa-numite „propoziții infinitivale”, care este cel mai adesea o completiva directă. Aceasta se întâmplă în următoarele situații: În afara cazurilor precedente, în general, dacă un verb regent și un verb subordonat au același subiect, verbul subordonat este la infinitiv. Uneori acest lucru este obligatoriu, dar alteori procesul exprimat de infinitiv poate fi exprimat și cu predicatul unei subordonate. În caz de subiect unic este obligatorie exprimarea complementului cu infinitivul în loc de subordonată corespunzătoare, când în
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
în general, dacă un verb regent și un verb subordonat au același subiect, verbul subordonat este la infinitiv. Uneori acest lucru este obligatoriu, dar alteori procesul exprimat de infinitiv poate fi exprimat și cu predicatul unei subordonate. În caz de subiect unic este obligatorie exprimarea complementului cu infinitivul în loc de subordonată corespunzătoare, când în această conjuncția este "que" sau când este vorba de altă locuțiune conjuncționala decât cele de mai sus, si cand predicatul ei este la subjonctiv. Exemple: În următoarele cazuri
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
mai frecvente nu este obligatoriu, dar este posibil să se exprime un complement cu infinitivul în locul subordonatei corespunzătoare, cu diferența că în general infinitivul este specific registrului elevat: Același verb poate fi predicatul la subjonctiv al unei propoziții subiective sau subiect în calitate de verb la infinitiv. Primul caz este acela în care ceea ce verbul regent exprimă se referă la un subiect determinat (cel al subordonatei), al doilea caz - acela în care aceasta se referă la un subiect nedeterminat (cel al infinitivului): De
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
diferența că în general infinitivul este specific registrului elevat: Același verb poate fi predicatul la subjonctiv al unei propoziții subiective sau subiect în calitate de verb la infinitiv. Primul caz este acela în care ceea ce verbul regent exprimă se referă la un subiect determinat (cel al subordonatei), al doilea caz - acela în care aceasta se referă la un subiect nedeterminat (cel al infinitivului): De altfel, construcția cu infinitivul nu este obligatorie aici, deoarece același înțeles îl are o frază cu subordonată având ca
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
al unei propoziții subiective sau subiect în calitate de verb la infinitiv. Primul caz este acela în care ceea ce verbul regent exprimă se referă la un subiect determinat (cel al subordonatei), al doilea caz - acela în care aceasta se referă la un subiect nedeterminat (cel al infinitivului): De altfel, construcția cu infinitivul nu este obligatorie aici, deoarece același înțeles îl are o frază cu subordonată având ca subiect pronumele "on" și predicatul la diateza activă, sau cu subordonată având predicatul la diateza pasivă
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]