102,196 matches
-
și ciuperca pe care au numit-o "Conoplea" aff. "elegantula". Dar nu au reușit să o facă pe cea din urmă să crească pe un mediu artificial, și nu au reușit să stabilească o relație de teleomorf-anamorf între cele două specii. În 2009, cercetătorii japonezi au anunțat descoperirea unei ciuperci similare care creștea tot pe bușteni putrezi asociați în mod normal cu "Chorioactis geaster"; au reușit să crească ciuperca în culturi axenice (lipsite de agenți patogeni), din spori ai lui "C.
Chorioactis geaster () [Corola-website/Science/333096_a_334425]
-
a fost găsită într-o pădure umedă de lângă satul Kawakami din prefectura Nara. În Japonia, habitatul ciupercii dispare din cauza despăduririlor și a înlocuirii stejarilor lângă rădăcinile cărora crește cu cedrul japonez, "Cryptomeria japonica". În Japonia, este pusă pe lista de specii în pericol. În Texas, ciuperca se întâlnește în comitatele Collins, Hays, Travis, Dallas, Denton, Guadelupe, Tarrant și Hunt. Comitatele Travis, Hays și Guadelupe sunt în centrul Texasului, iar restul sunt în nord-est. Deși specia este considerată rară din cauza răspândirii limitate
Chorioactis geaster () [Corola-website/Science/333096_a_334425]
-
Japonia, este pusă pe lista de specii în pericol. În Texas, ciuperca se întâlnește în comitatele Collins, Hays, Travis, Dallas, Denton, Guadelupe, Tarrant și Hunt. Comitatele Travis, Hays și Guadelupe sunt în centrul Texasului, iar restul sunt în nord-est. Deși specia este considerată rară din cauza răspândirii limitate, poate fi abundentă la nivel local. Deși rămâne loc de dubii, se crede că "Chorioactis geaster" se hrănește cu materie organică în descompunere. În Texas, ciupercile se găsesc crescând singure sau în grupuri din
Chorioactis geaster () [Corola-website/Science/333096_a_334425]
-
de ce "Chorioactis geaster" se întâlnește doar în Texas și în Japonia, regiuni care sunt cam la aceeași latitudine, dar separate de Oceanul Pacific. Fred Jay Seaver a spus: „Asta e doar o altă demonstrație a răspândirii neobișnuite și imprevizibile a multor specii de fungi. Ar fi foarte dificil să explicăm asta, și mai bine doar acceptăm faptele așa cum sunt.” În 2004, un studiu a comparat ADN-ul ambelor populații și, cu ajutorul ceasului molecular, a stabilit că momentul despărțirii a fost acum 19
Chorioactis geaster () [Corola-website/Science/333096_a_334425]
-
10 ani sunt solitari. În timpul sezonului uscat, o parte din subgrupurile de sex masculin pot părăsi turmele pentru a exploata oportunitățile de hrană într-un mediu nutrițional nou și mai bun. Bivolii africani sunt considerați cei mai periculoși dintre toate speciile de vânat cu păr din Africa, fiindcă bivolii bătrâni, dar mai ales cei care au fost vreodată răniți, caută omul și-l calcă în picioare fară să fie provocați. Bivolul rănit are o sălbăticie incredibilă și urmărește vânătorul fără încetare
Bivol african () [Corola-website/Science/333113_a_334442]
-
care femelele nasc câte un singur vițel, (uneori 2), roșcat-negricios, care nu prezintă deloc trăsăturile unui animal puternic, așa cum va deveni. Pe Lista Roșie a IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale) bivolul african este listat ca specie neamenințată cu dispariția (LC). După epidemiile de pestă bovină din 1890 populația bivolilor africani s-a redus foarte mult în mare parte a arealului și au fost extirpați în unele regiuni. De atunci, populațiile au crescut, iar specia a reocupat
Bivol african () [Corola-website/Science/333113_a_334442]
-
listat ca specie neamenințată cu dispariția (LC). După epidemiile de pestă bovină din 1890 populația bivolilor africani s-a redus foarte mult în mare parte a arealului și au fost extirpați în unele regiuni. De atunci, populațiile au crescut, iar specia a reocupat o mare parte din fostul areal. Cu toate acestea, pierderea habitatelor de la altitudinile joase care sunt folosite pentru agricultură i-au restricționat la rezervațiile naturale în multe zone, iar vânatul lor a scăzut considerabil numărul indivizilor pe întreg
Bivol african () [Corola-website/Science/333113_a_334442]
-
areal. Cu toate acestea, pierderea habitatelor de la altitudinile joase care sunt folosite pentru agricultură i-au restricționat la rezervațiile naturale în multe zone, iar vânatul lor a scăzut considerabil numărul indivizilor pe întreg arealul. Bivolii africani sunt o foarte importantă specie de vânat. Ei sunt vânați de localnici ca sursă de carne, dar sunt vânați și de vânătorii de trofee. De asemenea, ei au reputația de a fi periculoși și sunt nedoriți în zonele locuite de oameni.
Bivol african () [Corola-website/Science/333113_a_334442]
-
tricameral, împărțit numai în 3 compartimente: ierbarul, ciurul și cheagul (foiosul este foarte slab dezvoltat, vestigial). Blana are părul des, lins și scurt care stă în șuvițe de-a lungul corpului. Culoarea este de la roșcat-cafeniu-negricioasă la cenușiu-negricioasă dorsal, la cele mai multe specii cu pete și cu dungi albe, iar pe abdomen gălbuie, cenușie sau albă. Lipsește dimorfismul culorii după vârstă. Glandele cutanate preorbitale și interdigitale absente. La "Tragulus napu" și "Tragulus javanicus" pe bărbie există o glandă cutanată specifică. Vezica biliară prezentă
Tragulide () [Corola-website/Science/333175_a_334504]
-
în vestul Africii tropicală pe lângă ape. Șevrotinii asiatici ("Moschiola" și "Tragulus") trăiesc în păduri dese, marginile pădurii, tufișuri și mangrove. Șevrotinul african ("Hyemoschus aquaticus") în pădurile tropicale pe lângă ape Sunt vânate de localnici pentru carne. Familia cuprinde 3 genuri (8-10 specii): Familia Tragulidae
Tragulide () [Corola-website/Science/333175_a_334504]
-
că nu a emis Quill tatălui său pe CONTRACT lor. Grup Quill lui, acum cunoscut sub numele de Gardienii galaxiei, au dosarele lor penale înlăturat, si Quill află că el este doar, tatăl său fiind parte jumătate-om de o specie vechi, necunoscute. Quill deschide în cele din urmă ultimul prezent a primit de la mama sa: o casetă plină cu melodiile ei preferate. Gardienii lăsați în reconstruit Milano , împreună cu un puiet reducere de Groot.CONTRACT. Quill's group, now known aș
Gardienii galaxiei () [Corola-website/Science/333223_a_334552]
-
Dragonul de Komodo (""), cunoscut ca și varanul de Komodo, este o specie de reptile de dimensiuni mari ce se găsește în insulele indoneziene Komodo, Rinca, Flores, Gili Motang și Padar. Membru al familiei de reptile Varanidae, este cea mai mare specie de șopârle, ce poate ajunge la o dimensiune de 3 metri
Varanus komodoensis () [Corola-website/Science/333287_a_334616]
-
Dragonul de Komodo (""), cunoscut ca și varanul de Komodo, este o specie de reptile de dimensiuni mari ce se găsește în insulele indoneziene Komodo, Rinca, Flores, Gili Motang și Padar. Membru al familiei de reptile Varanidae, este cea mai mare specie de șopârle, ce poate ajunge la o dimensiune de 3 metri lungime și în cazuri rare să ajungă la o greutate de aproximativ 70 de kilograme. Dimensiunea lor neobișnuit de mare este atribuită faptului că pe insula unde habitează ei
Varanus komodoensis () [Corola-website/Science/333287_a_334616]
-
mare este atribuită faptului că pe insula unde habitează ei sunt carnivorii principali și neavând competitori au posibilități vaste de procurare a hranei. Totodată, studiile recente au relevat faptul că dimensiunile mari ale varanilor pot fi o trasătură transmisă de specia de origine, o populație de șopârle varanide ce a habitat în zona Australiei și a Indoneziei. Fosile similare cu , ce datează dintr-o perioadă de aproximativ 3.8 milioane de ani în urmă, au fost găsite în Australia. Ca urmare
Varanus komodoensis () [Corola-website/Science/333287_a_334616]
-
mai mare este dominant față de alții mai mici. Dragonii de aceleași dimensiuni se pot combate, pierzătorul se retrage, deși în cele mai multe cazuri este omorât și mâncat. Au o gamă largă în ceea ce privește hrana, de la diverse nevertebrate, alte reptile incluzând membrii aceleași specii(canibalism), păsări și ouăle acestora, mamifere mici, maimuțe, porci mistreți, capre, antilope, cai și chiar bivoli. Au fost raportate cazuri în care varanii au săpat morminte și au măncat cadavre umane. Acest fapt i-a determinat pe locuitorii insulei Komodo
Varanus komodoensis () [Corola-website/Science/333287_a_334616]
-
Auffenberg, care a locuit în insula Komodo timp de 11 luni, timp în care au fost prinși ,studiați și identificați peste 50 de varani, studiile întreprinse au ajutat decisiv la ajutorarea creșterii varanilor în captivitate. Dragonii de Komodo reprezintă o specie vulnerabilă și este pe lista roșie a IUCN, în sălbăticie se estimează că mai sunt în jur de 4000-5000 de exemplare, restrânși în insulele Gili Motang, Gili Dasami, Riinca, Komodo și Flores. Însă sunt speculații care spun că ar mai
Varanus komodoensis () [Corola-website/Science/333287_a_334616]
-
mușcături și zgărieturi. Așadar, varanii nu prezintă un pericol real pentru oameni dacă nu sunt provocați. Activități vulcanice, cutremure, pierderea habitatului, incendii, și pierderea de pradă datorită vânatului excesiv al oamenilor, turismul și braconarea varanilor, au contrubuit la statutul de specie aflată pe cale de dispariție. În captivitate, dragonii de Komodo sunt atracții turistice la grădinile zoologice, datorită mărimii și a reputației. Însă sunt găsiți destul de rar în grădini zoologice datorită faptului că sunt foarte susceptibili la infecții și boli parazitare dacă
Varanus komodoensis () [Corola-website/Science/333287_a_334616]
-
în mortalitate. Extinderea duratei de viata asteptata poate sa fie adeseori realizată prin acces la imbunatățire îngrijirii medicale, vaccinuri, diete bune, exercitii și evitare de pericole precum fumatul. Durata de viață maximă este determinată de viteza de înbătrânire pentru o specie inerentă în genele sale și de factorii de mediu. Metodele pe larg recunoscute de extindere a duratei de viață în organismele modele precum sunt nematodele, musculițele de oțet și șoarecii, includ: restricția calorică, manipularea genetică și administrarea de produse farmaceutice
Prelungirea vieții () [Corola-website/Science/333263_a_334592]
-
sau directă. Creierul e primitiv. Encefalul este slab dezvoltat și are o structură simplă. Chiasma optică lipsește. În urechea internă nu există decât două canale semicirculare, cel orizontal lipsind. Această supraclasă reprezentata azi printr-un număr de aproximativ 50 de specii, dulcicole sau marine, cuprinde două clase, cărora unii autori le dau rangul de subclase, ordine sau de subordine : petromizoni (Petromyzones sau Hyperoartia) și mixine (Myxini), dintre aceștia, în apele României se găsesc reprezentanți numai ai primului ordin, grupați într-o
Ciclostomi () [Corola-website/Science/333343_a_334672]
-
unii autori le dau rangul de subclase, ordine sau de subordine : petromizoni (Petromyzones sau Hyperoartia) și mixine (Myxini), dintre aceștia, în apele României se găsesc reprezentanți numai ai primului ordin, grupați într-o singură familie, "Petromyzontidae". În România există 4 specii de ciclostomi:
Ciclostomi () [Corola-website/Science/333343_a_334672]
-
este un organism unicelular flagelat și este singura specie din genul "Kamera". Deși specia este cunoscută de mult timp, este puțin studiată. Poziția taxonomică în cadrul eucariotelor nu e cunoscută. "" este un organism neparazit, înotător și heterotrofic. Celula este mică (în medie 6-7 × 2,5 μm) și în formă de
Kamera lens () [Corola-website/Science/333398_a_334727]
-
este un organism unicelular flagelat și este singura specie din genul "Kamera". Deși specia este cunoscută de mult timp, este puțin studiată. Poziția taxonomică în cadrul eucariotelor nu e cunoscută. "" este un organism neparazit, înotător și heterotrofic. Celula este mică (în medie 6-7 × 2,5 μm) și în formă de ou. Baza celor două flagele
Kamera lens () [Corola-website/Science/333398_a_334727]
-
în infuziile de fân. William Saville Kent a văzut mase de spori ai săi în 1880. Prima descriere validă (sub numele de „"Monas lens"”) a fost publicată de Otto Friedrich Müller în 1773. În 1880, William Saville Kent a plasat specia în genul "Heteromita". Edwin Klebs a mutat-o în genul "Bodo" în 1892, dar acest lucru nu a fost acceptat de H. M. Woodcock, care a renumit specia ca „"Heteromastix lens"”, singură într-un gen, în 1916. Descrierea lui prea scurtă
Kamera lens () [Corola-website/Science/333398_a_334727]
-
de Otto Friedrich Müller în 1773. În 1880, William Saville Kent a plasat specia în genul "Heteromita". Edwin Klebs a mutat-o în genul "Bodo" în 1892, dar acest lucru nu a fost acceptat de H. M. Woodcock, care a renumit specia ca „"Heteromastix lens"”, singură într-un gen, în 1916. Descrierea lui prea scurtă a fost actualizată în 1991 de către David J. Patterson și Michael Zölffel, care au denumit genul „"Kamera"”, ca un joc de cuvinte cu numele specific "lens". Cum
Kamera lens () [Corola-website/Science/333398_a_334727]
-
în 1916. Descrierea lui prea scurtă a fost actualizată în 1991 de către David J. Patterson și Michael Zölffel, care au denumit genul „"Kamera"”, ca un joc de cuvinte cu numele specific "lens". Cum nu există date ultrastructurale sau moleculare, poziția speciei este neclară, așa că este plasată ca "incertae sedis" în domeniul Eukaryota.
Kamera lens () [Corola-website/Science/333398_a_334727]