104,954 matches
-
trei cărți publicate în Editură Academiei Române și coautor al unor manuale de chimie pentru liceu. Laboratorul pe care îl conduce a făcut parte dintr-o rețea de excelență a Uniunii Europene (Proiect MAGMANet, 2005-2009), care a adunat cele mai prestigioase laboratoare din Europa în domeniul magnetismului molecular. Proiectul MAGMANet s-a finalizat cu înființarea Institutului European de Magnetism Molecular, Prof. M. Andruh fiind membru în "Board of Directors" (2008-2013). A fost invitat "Visiting Professor" la Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire
Marius Andruh () [Corola-website/Science/307079_a_308408]
-
pe care le vizitează și unde lucrează. Războiul, însă, îl constrânge să se întoarcă grabnic în țară (încă neutră), unde Grigore Antipa îl susține pentru a deveni șef de secție la Muzeul de Istorie naturală din București și șef de laborator la Institutul de cercetări piscicole, cu gradul de profesor universitar. În 1944 Muzeul este parțial distrus de bombardamentele americane, ruse și germane. După moartea lui Antipa și după război, Mihai Băcescu traversează o perioadă mai dificilă, noul regim comunist ne-
Mihai C. Băcescu () [Corola-website/Science/307091_a_308420]
-
În 1918-1920 - profesor de fitopatologie și entomologie la Școala de Viticultură din Chișinău și șef al Stațiunii de Bioentomologie din Chișinău. Din 1921 a fost entomolog la Ministerul Agriculturii din București. Din 1924 - șef al Secției de entomologie agricolă la "Laboratorul de zoologie descriptivă al Facultății de științe la Universitatea din București. În 1940-1944 - Conferențiar universitar la Facultatea de Agronomie din București. Din 1955 - Membru al Academiei Române. Cercetări asupra insectelor dăunătoare, în special asupra tizanopterelor („Thysanoptere din România. Studii morfologice”, „Insectele
Wilhelm Karl W. Knechtel () [Corola-website/Science/307116_a_308445]
-
lucrarea "„Ueber die Wanderungsgeschwindigkeiten der Ionen”" ("„Despre rata de migrare a ionilor”"). După susținerea doctoratului, lucrează o vreme cu profesorul Hans Jahn, ca Privatassistent; se mută la Universitatea din Leipzig (1901 - 1903), lucrînd cu profesorii și R. Luther, apoi în laboratorul de chimie fizicală al profesorului Wilhelm Ostwald (viitorul laureat al Premiului Nobel pentru chimie, în 1909). Lucrarea "„Acțiunea neelectrolitelor asupra tensiunii de vapori ai acidului acetic”" este începută cu profesorul Ostwald în 1903, și încheiată la Iași în anul următor
Petru Bogdan () [Corola-website/Science/307117_a_308446]
-
secundare la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni obținând bacalaureatul în 1924. Urmează studiile superioare la Facultatea de Științe Naturale din Iași și face o specializare (1938 - 1939) la Göttingen. Cariera didactică a început-o în 1930, ca asistent universitar la Laboratorul de fiziologie generală și comparată al Universității „Al.I. Cuza” din Iași, fiind apoi numit profesor titular în 1947, Profesor universitar emerit în 1969 și ocupând postul de Decan al Facultății de Științe naturale-Geografie al Universității „Al.I. Cuza” timp
Vasile Petre Jitariu () [Corola-website/Science/307119_a_308448]
-
reprezintă „sistemul port” între endocrinologia istorică și endocrinologia modernă. Grigore T. Popa rămâne în istoria endocrinologiei mondiale prin descoperirea în 1930, împreună cu australianca , a sistemului vascular port hipotalamo-hipofizar, descoperire realizată în perioada în care lucrau împreună la Londra. Lucrând în laboratorul profesorului Rainer din București, profesorul Popa începuse deja studiul vaselor sangvine din regiunea hipofizară, vase ce adesea sunt foarte clar văzute la autopsii trecând de-a lungul tijei hipofizei umane. Beneficiind de o bursa Rockfeller, la sugestia profesorului Eliot Smith
Grigore T. Popa () [Corola-website/Science/307137_a_308466]
-
(n. 26 ianuarie 1944, Timișoara, România) este un medic român, membru corespondent al Academiei Române, profesor universitar și șef al Catedrei de Biologie Celulară și Moleculară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj Napoca și șef al Laboratorului de Genetică Umană din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj Napoca. În 1986, împreună cu Octavian Popescu și Victor I. Popa, demonstrează existența unei proteine-canal pentru apă în membrana celulară a globulelor roșii, pe care reușește să o detecteze cu ajutorul americanului Ross P. Holmes
Gheorghe Benga () [Corola-website/Science/307132_a_308461]
-
Probleme economice (1969 -1970); Ciclurile lungi și perspectivele economiei mondiale în viitorul sfert de secol (1971); Ciclul secular și etapele capitalismului (1973); Tipologia economiilor naționale (1977) - în volumul publicat la Tokyo de Congresul Mondial al Economiștilor, comunicare pe baza lucrărilor Laboratorului de Economie Mondială; Uniunea Europeană (1995). Membru fondator al Asociației Române pentru Clubul de la Romă, membru de onoare al Executive Club Luxembourg, membru în Comitetul de Patronaj al Centrului de Studii și Documentare România -Luxemburg, membru în Comitetul Național Român pentru
Tudorel Postolache () [Corola-website/Science/307141_a_308470]
-
Bratu, Nicolae Racliș, Margareta Giurgea. Imediat a fost admis la doctoratul cu frecvență. A susținut teza de doctorat cu tema „Reacții catalizate de clorură de aluminiu" în 1959, când era încadrat la Institutul de Fizică Atomică, unde a organizat primul laborator de compuși marcați izotopic, cumulând și obligațiile de asistent (apoi șef de lucrări) la Catedra de Chimie Organică. Docența și-a susținut-o în 1974, ultima serie care a mai primit acest titlu. În 1963 a fost ales membru corespondent
Alexandru T. Balaban () [Corola-website/Science/307131_a_308460]
-
mai primit acest titlu. În 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Activitatea sa profesională a avut o desfășurare remarcabilă, în 1965 fiind promovat conferențiar și apoi profesor (1966), la Catedra de Chimie Generală a Politehnicii, respectiv șef de laborator la Institutul de Fizică Atomică. Din cauza preocupărilor sale de radiochimie, a fost propus și a acceptat să lucreze (1967-1970) la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (A.I.E.A.) de la Viena ca cercetător principal în secția de chimie a diviziei de cercetare
Alexandru T. Balaban () [Corola-website/Science/307131_a_308460]
-
Institutul de Fizică Atomică. Din cauza preocupărilor sale de radiochimie, a fost propus și a acceptat să lucreze (1967-1970) la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (A.I.E.A.) de la Viena ca cercetător principal în secția de chimie a diviziei de cercetare și laboratoare. Era o activitate de coordonare și administrație, de organizare de conferințe internaționale, de editare de cărți și de reprezentare a A.I.E.A. pe lângă Organizația Mondială a Sănătății de la Geneva în redactarea monografiilor de compuși radiofarmaceutici pentru Farmacopeea Internațională. A revenit
Alexandru T. Balaban () [Corola-website/Science/307131_a_308460]
-
În facultate îi are ca mentori pe distinșii profesori Gheorghe Ionescu-Sisești, Traian Săvulescu, Teodor Saidel și Petre Enculescu. Aceștia îi îndrumă calea către cercetarea științifică la Secția de Îmbunătățiri Funciare a prestigiosul Institut de Cercetări Agronomice al României (ICAR). În cadrul Laboratorului de Irigații și Desecări, Marcu Botzan contribuie la dezvoltarea unor programe de cercetare menite să lărgească bazele moderne ale acestei specialități necesare Economiei Naționale. A fost începutul unei activități de pionierat, având în vedere lipsa de experiență și de dotare
Marcu Botzan () [Corola-website/Science/307130_a_308459]
-
În 1922 a fost admis la Facultatea de Științe, Secția Științele Naturii a Universității din Iași, unde s-a specializat în morfologie animală sub conducerea profesorului universitar Paul Bujor. Specializările în domeniul citologiei animale a fost făcutela la Paris în Laboratorul de Anatomie și Histologie Comparată de la Sorbona și la Laboratorul de Histologie al Facultății de Medicină din Paris (1931-1932), apoi la Stațiunea de Cercetări Marine de la Roscoff, la Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea și la Stațiunea Zoologică de la Sinaia. A
Vasile Gh. Radu () [Corola-website/Science/307149_a_308478]
-
Științele Naturii a Universității din Iași, unde s-a specializat în morfologie animală sub conducerea profesorului universitar Paul Bujor. Specializările în domeniul citologiei animale a fost făcutela la Paris în Laboratorul de Anatomie și Histologie Comparată de la Sorbona și la Laboratorul de Histologie al Facultății de Medicină din Paris (1931-1932), apoi la Stațiunea de Cercetări Marine de la Roscoff, la Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea și la Stațiunea Zoologică de la Sinaia. A parcurs, rând pe rând, toate gradele universitare până la gradul de
Vasile Gh. Radu () [Corola-website/Science/307149_a_308478]
-
1931-1932), apoi la Stațiunea de Cercetări Marine de la Roscoff, la Stațiunea Zoologică Marină de la Agigea și la Stațiunea Zoologică de la Sinaia. A parcurs, rând pe rând, toate gradele universitare până la gradul de profesor universitar. În 1926 a fost preparator în Laboratorul de Morfologie Animală al Universității din Iași, în 1927 asistent, din 1933 șef de lucrări, iar din 1935 conferențiar la Universitatea din Iași. Din 1940 este profesor profesor la Facultatea de Științe Naturale a Universității din Cluj Napoca, decan al Facultății
Vasile Gh. Radu () [Corola-website/Science/307149_a_308478]
-
și-a susținut doctoratul cu teza „Asupra modelului cu două centre al jeturilor cosmice”, continuându-și activitatea ca profesor la Universitatea din București și ca cercetător, la Institutul de Fizică Atomică de pe platforma Măgurele. Între 1971-1991 a fost coșef de laborator la Lawrence Berkeley Laboratory al Universității din California. Activitatea sa de cercetare s-a concentrat îndeosebi asupra radiației cosmice a particulelor accelerate la mari energii de măsură aferente, fiind concretizată în peste 250 de studii și articole, apărute în prestigioase
Erwin M. Friedländer () [Corola-website/Science/307144_a_308473]
-
preponderent materialul oferit de pământul românesc. Pe aceleași coordonate se înscrie și volumul "Introducere în paleontologie" (1928), ambele cărți constituind o bază modernă de documentare pentru învățământul superior de profil. Lui îi revine meritul de a fi pus bazele organizării Laboratorului de Geologie și celui de Geografie de la Universitatea din Iași. El pornea de la ideea că un învățamânt modern trebuie să dispună de condiții care să asigure tinerelor generații însușirea unor cunoștințe strâns legate de practică și realitățile vieții. a fost
Ion Th. Simionescu () [Corola-website/Science/307154_a_308483]
-
această parte a Europei. La cele arătate, trebuie să mai adăugam și valoarea științifică deosebită pe care o prezintă colecțiile de mii de exemplare fosile mezozoice pe care Simionescu le-a adunat, prelucrat și lăsat Muzeului Paleontologic de Originale al Laboratorului de Geologie al Universității din Iași, ele reprezentând un material comparativ inestimabil mult râvnit de toți cei care lucrează în domeniu. De asemenea vom aminti și bogata bibliotecă de specialitate adunată cu grijă de profesor decenii la rând și păstrată
Ion Th. Simionescu () [Corola-website/Science/307154_a_308483]
-
al Școlii Normale Superioare din Iași. A fost numit în această funcție la data de 9 iulie 1894, adică îndată după obținerea diplomei de licență în Științe Naturale. În același an, în luna noiembrie, a fost numit și asistent la Laboratorul de Morfologie al Universității din Iași, sub conducerea profesorului Ion Cantacuzino, funcție în care a rămas până la 1 noiembrie 1897, când a demisionat spre a putea continua studiile în străinătate. Între timp (1896) a funcționat și ca profesor de științe
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
o universitate străină”. A plecat, împreuna cu soția sa Maria (nascută Maxim) la Berlin, unde a studiat timp de un an la Institutul de Fiziologie, audiind cursurile profesorilor Engelman, Munk și König și efectuând un program de lucrări practice de laborator, în privința cărora el considera că nu avea „o educație suficientă la plecarea din țară”. A acordat un interes deosebit chimiei fiziologice, domeniu în care a fost îndrumat de I. Munk, precum și fizicii biologice, sub conducerea lui Th. W. Engelmann. În
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
oferta atractivă din punctul de vedere al posibilităților de lucru experimental, preferând să se întoarcă în țara sa, unde erau multe de făcut. Revenind în țară, D. Călugăreanu a continuat să lucreze, desigur în condiții mult mai puțin avantajoase, în laboratoare slab dotate, situate în locații necorespunzătoare, cu fonduri reduse pentru cercetare științifică. Totuși, el și-a continuat munca cu același devotament și aceeași meticulozitate. În 1902 se naște cel de al treilea copil al său, Gheorghe Călugăreanu. În același an
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
viata de familie împlinită alături de Maria Maxim (care a absolvit Științele Naturii și Conservatorul) și de cei trei copii, care au devenit medic pediatru (Astra Nandriș), biolog (Marcela Călugăreanu) și matematician (Gheorghe Călugăreanu). Dimitrie Călugăreanu a început munca știintifica în Laboratorul de fiziologie de la Sorbona, sub îndrumarea lui Albert Dastre și în colaborare cu V. Henri, prin cercetări neurofiziologice, experimentând asupra efectelor unor suturi încrucișate de nervi cranieni: lingualul cu hipoglosul; hipoglosul cu pneumogastricul; pneumogastricul cu hipoglosul; hipoglosul cu lingualul; coarda
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
lui H. Winterstein (1911), precum și în "Tratatul de Chimie fizicală și Medicină" scris de Koranyi și Richter. Prima cercetare realizată de Călugăreanu după revenirea sa în țară a privit fenomenele de plasmoliză observate în celula cartilaginoasă. Studiul fost efectuat în laboratorul de fiziologie al Școlii de Medicină Veterinară din București, fiind publicat în 1903. În această lucrare se arată că celula cartilaginoasă, spre deosebire de alte celule animale, se comportă în privința rezistenței membranei sale ca și celulele vegetale “lăsând să intre sau să
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
de chimie a "Facultății de științe" din cadrul Universității din Iași (1919). Ca studentă, ea a fost sârguincioasă, disciplinată și perseverentă, atât prin prezența la cursuri, dar și prin studiul individual. Raluca Ripan a depus o muncă stăruitoare în lucrările de laborator. În plus, profesorii cu care Raluca Ripan a învățat și cu ajutorul cărora s-a format în cariera sa stăruitoare sunt personalități marcante din istoria învățământului chimic, care merită să fie evocați: Petru Poni, Neculai Costăchescu, Anastasie Obregia, iar la Cluj
Raluca Ripan () [Corola-website/Science/307160_a_308489]
-
Spacu și Emil Racoviță. Datorită rezultatelor foarte bune pe care le-a obținut în facultate, Raluca Ripan a devenit preparator (1919), la secția de chimie minerală, cu ajutorul profesorului Petru Bogdan (1873-1944). In continuare, Raluca Ripan a fost avansată asistentă la Laboratorul de chimie fizică al Facultății de Științe a Universității din Iași (1920) și, în același an, s-a transferat ca șef de lucrări la Laboratorul de chimie anorganică al Facultății de Științe a Universității din Cluj, pentru a-și definitiva
Raluca Ripan () [Corola-website/Science/307160_a_308489]