13,008 matches
-
După absolvire, în 1895, s-a întors în capitala gubernială a Basarabiei fiind angajat în funcția de ajutor al inspectorului seminarului din Chișinău. Și-a adus o contribuție substanțială și în domeniul arheologiei. Ion Halippa este autorul mai multor hărți arheologice ale Basarabiei. În calitate de șef al Comisiei Guberniale Științifice a Arhivelor din Basarabia (fondate în 1898 sub titulatura „Comisiunea savantă a arhivelor din Basarabia”), a fost coautor al lucrării monumentale în trei volume "Trudi Bessarabskoi guvemskoi ucionoi arhivnoi komissii" (Lucrările Comisiei
Ion Halippa () [Corola-website/Science/308018_a_309347]
-
în perioada 1991-1995 participă și la realizarea seriei de antologii "Antares" (vol.1-4 ), în colaborare cu scriitorul Dan Apostol. În 1997 devine consilier editorial la Editura Nova, unde, între 1998-2001, ocupă funcția de redactor șef. Participă la cercetările istorice și arheologice efectuate în 1998 în Languedoc, Franța, și în 2002 la Milano, în Italia. În perioada 2003-2006 este lector la redacția Știință-Frontierele Cunoașterii a Editurii Cartea de Buzunar. În mass-media audio-vizuală a realizat sau colaborat la 60 de emisiuni difuzate între
Rodica Bretin () [Corola-website/Science/308026_a_309355]
-
înconjurate cu ziduri, sub forma unei cetăți, complexul mănăstirii a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind variate funcții, cum ar fi: reședință domnească, spital militar, școală de medicină, Arhivele Statului. Mănăstirea a fost și un important sit arheologic; în incinta complexului mănăstirii, în centrul curții, se găsea un sit arheologic geto-dacic, vechi de peste 3.000 de ani compus dintr-o vatră, numeroase vase precum și alte vestigii. Din complexul Mănăstirii Mihai Vodă a făcut parte și Biserica Albă - Postăvari
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind variate funcții, cum ar fi: reședință domnească, spital militar, școală de medicină, Arhivele Statului. Mănăstirea a fost și un important sit arheologic; în incinta complexului mănăstirii, în centrul curții, se găsea un sit arheologic geto-dacic, vechi de peste 3.000 de ani compus dintr-o vatră, numeroase vase precum și alte vestigii. Din complexul Mănăstirii Mihai Vodă a făcut parte și Biserica Albă - Postăvari (ca metoc al mănăstirii), care a fost construită în 1564, reconstruită în
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
fel ca și târgoveții și neguțătorii din alte cetăți și târguri ale Moldovei și plătesc domnului aceeași dajdie. Ca și papistașii, ei au biserici tot atât de mari și la fel de împodobite ca și bisericile dreptcredincioșilor și își urmează slobozi legea lor.”" Cercetările arheologice efectuate aici în perioada 1954-1956 au atestat că nivelul de fondare al zidurilor bisericii, ale clădirii de vest, precum și zidul de incintă aparțin perioadei istorice a primei jumătăți a secolului al XVII-lea. Ele au infirmat unele păreri în legătură cu existența
Mănăstirea Zamca () [Corola-website/Science/308053_a_309382]
-
lor era împărțită săracilor în curtea Mănăstirii Zamca. Acest obicei, numit Madach, era o jertfă adusă zeiței păgâne Anahit, înainte de convertirea armenilor la creștinism, dar a fost păstrat și după creștinarea armenilor. Între anii 1954-1956 s-au efectuat aici cercetări arheologice care au atestat că nivelul de fondare al zidurilor bisericii, ale clădirii de vest, precum și zidul de incintă aparțin perioadei istorice a primei jumătăți a secolului al XVII-lea. Au fost scoase la iveală mai multe complexe de locuire din
Mănăstirea Zamca () [Corola-website/Science/308053_a_309382]
-
și Frenciugi s-au separat din nou în 2004, de atunci comuna Șcheia având alcătuirea actuală. Cinci obiective din comuna Șcheia sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local. Patru dintre ele sunt situri arheologice: situl de la „Humărie” (nord-est de Șcheia) cu așezări din secolele al III-lea-al II-lea î.e.n. (perioada Latène), secolele al II-lea-al III-lea e.n. (epoca romană) și din secolele al VIII-lea-al X-lea (Evul Mediu
Comuna Șcheia, Iași () [Corola-website/Science/308115_a_309444]
-
națiunii. Saigo Takamori, liderul forțelor imperiale, și Katsu Kaishu, liderul forțelor șogunale, s-au întâlnit și au negociat predarea pașnică a puterii. Preistoria este acea porțiune din trecutul uman care precede documentele scrise și poate fi cunoscută doar prin cercetarea arheologică. Era preistorică în Japonia începe în epoca pleistocen (era glaciară), când grupuri umane de pe continentul asiatic au ocupat pentru prima dată arhipelagul japonez, și durează până în primele secole ale erei noastre, când fapte din Japonia au început a fi menționate
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
au început a fi menționate de către istoricii dinastiilor chineze. Perioadele pe care arheologii le folosesc, în mod tradițional, pentru a împărți istoria Japoniei, sunt subdiviziuni arbitrare ale trecutului țării, limitele acestor perioade fiind în mod frecvent schimbate de noile descoperiri arheologice. Perioada paleolitică ("kyūsekki jidai"), numită și perioada preceramică, este caracterizată prin rămășițe materiale, în special unelte formate prin cioplirea pietrelor, datând dinainte de anul 10.000 î.Hr.. În literatura de specialitate există o mare controversă referitoare la data când această epocă
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
rând, ordonarea cronologică a rămășițelor din paleoliticul japonez se bazează pe informații referitoare la stratificația solului. În al doilea rând, schimbările climei și scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul și forma țării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula Hokkaido (nordul Japoniei) era o continuare a câmpiei cu climă rece a Siberiei; pe când schimbarea climei era mai puțin simțită în sudul Japoniei. Scăderea nivelului mării a expus recifurile de pe coastele de vest ale
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
paleoliticului, sfere de cultură separate. Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri oferă doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite câteva rămășițe arheologice care aduc noi elemente referitoare la această perioadă. Câteva situri au păstrat unelte din os sau
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri oferă doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite câteva rămășițe arheologice care aduc noi elemente referitoare la această perioadă. Câteva situri au păstrat unelte din os sau rămășițe animale care pot ajuta la reconstruirea peisajului paleolitic, dar cu toate acestea se cunoaște prea puțin despre modul de viață al locuitorilor arhipelagului
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
asimilare cu cele de pe continentul asiatic. Rămășițele paleoliticului târziu (cca. 28.000 - cca. 10.000 î.Hr.) sunt în mod dramatic diferite de cele din paleoliticul timpuriu. Aproximativ după anul 28.000 î.Hr. se observă o creștere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din nordul Japoniei sunt fabricate folosind o nouă tehnică de șlefuire, bazată pe folosirea uneltelor ascuțite, asemănătoare celor folosite de către oamenii din Eurasia în paleolitic. Însă mici diferențe există în tehnica de prelucrare a
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
iar asemănările între artefacte sugerează că Japonia de sud a avut contacte cu zonele ce azi desemnează China de nord și Manciuria. În mod evident, a avut loc și o dezvoltare independentă de influențele exterioare, iar relativa sărăcie de date arheologice pentru regiunile continentale face dificil studiul asemănărilor dintre rămășițele materiale din arhipelag și cele de pe continent. Dacă înrudirea culturilor din paleoliticul japonez este neclară, la fel de puține lucruri se pot spune și despre modul de viață al oamenilor care au locuit
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse la scăderea nivelului mării în timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astăzi al mării a inundat aceste zone, limitând accesul cercetătorilor la culturile arheologice care au supraviețuit până astăzi în zonele de câmpie și deal. Aceste culturi se pare că au fost create de mici grupuri migratoare care aveau diferite activități bazate în special pe vânătoare și cules. Uneltele de calitate din piatră erau
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
în Japonia din Coreea și s-au răspândit către est numai până la orașul Nagoya. Estul Japoniei a continuat să se bazeze mai mult pe vânătoare, deoarece terenurile nu erau foarte prielnice pentru agricultură. Perioada Yayoi a fost numită după situl arheologic din Tokyo, unde au fost descoperite pentru prima oară produsele olăritului japonez. Cromatica predominantă a acestor vase erau tonurile de oranj pal . Această perioadă este urmată de perioada Kofun sau Yamato (cca. 300-700), trecându-se astfel într-o nouă perioadă
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
memoriile generalului Constantin Petrovicescu. Nu se știe dacă aceste memorii există, și nici unde se află în prezent. Începând cu data de 7 iunie 2011, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) a organizat la Aiud o investigație arheologică în zona cunoscută sub denumirea de Râpa Robilor, unde comuniștii au ingropat o parte din deținuții politici întemnițați în Penitenciarul Aiud. Cercetarea arheologică are drept scop căutarea, recuperarea și deshumarea osemintelor unor foști deținuți politici, după care se va încerca
Constantin Petrovicescu () [Corola-website/Science/307483_a_308812]
-
iunie 2011, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) a organizat la Aiud o investigație arheologică în zona cunoscută sub denumirea de Râpa Robilor, unde comuniștii au ingropat o parte din deținuții politici întemnițați în Penitenciarul Aiud. Cercetarea arheologică are drept scop căutarea, recuperarea și deshumarea osemintelor unor foști deținuți politici, după care se va încerca identificarea acestora.
Constantin Petrovicescu () [Corola-website/Science/307483_a_308812]
-
se afla undeva în regiunea care azi include Birmania inferioară, Tailanda, Laos, Cambodgia și Peninsula Malay. Populația Mon este una din cele mai vechi din Birmania inferioară, și se presupune că au adoptat budismul Theravada în secolul III î.Hr.. Descoperirile arheologice arată că Mon au avut contacte strânse cu India de sud și cu Sri Lanka. Birmanezii au adoptat religia Mon și sistemul lor de scriere (folosit acolo și ca scriere Pali), atunci când au cucerit Thaton, Regatul Mon în 1057. Potrivit tradiției
Theravada () [Corola-website/Science/307692_a_309021]
-
au avut o fiică, Dora, care s-a măritat mai târziu cu geologul Richard B. Lepsius. La 10 ianuarie 1852 Curtius a ținut conferința despre orașul Olympia care a stârnit un mare interes și a dus la inițierea primelor excavații arheologice din acest oraș. În 1853, Ernst Curtius a fost numit membru ordinar al Academiei Regale de Științe din Berlin (Königliche Akademie der Wissenschaften in Berlin), iar în 1871 a fost promovat pe postul de șef (Sekretär) al secției de filologie
Ernst Curtius () [Corola-website/Science/307732_a_309061]
-
la Universitatea din Göttingen. La moartea lui Eduard von Gerhard în 1867, Curtius a preluat catedra acestuia fiind numit profesor de arheologie. În paralel, a deținut funcția de director al muzeului Altes Museum din Berlin. După războiul din 1871, Institutul arheologic a fost transformat în organizație de stat. În același timp, parlamentul german a decis să înființeze la Atena o filială a institutului. În toamna anului 1871 Curtius, însoțit de o echipă numeroasă de colaboratori, a făcut o călătorie de studii
Ernst Curtius () [Corola-website/Science/307732_a_309061]
-
stat. În același timp, parlamentul german a decis să înființeze la Atena o filială a institutului. În toamna anului 1871 Curtius, însoțit de o echipă numeroasă de colaboratori, a făcut o călătorie de studii la Olimpia și a început excavații arheologice. Echipa condusă de Curtius a reușit să găsească statuia lui Hermes de Praxitele și multe alte sculpturi de mare valoare artistică. Din echipa de specialiști care l-a însoțit cu această ocazie au făcut parte și arhitecții Friedrich Adler și
Ernst Curtius () [Corola-website/Science/307732_a_309061]
-
sediul Institutul de Fizică Spațială și Departamentul de Știință Spațială al Universității de Tehnologie din Luleå. Kiruna este o destinație populară pentru turiștii suedezi și internaționali datorită hotelului de gheață de la Jukkasjärvi, situat la 17 km depărtare de oraș. Cercetările arheologice au demonstrat că regiunea din jurul orașului a fost locuită începând cu 6.000 de ani în urmă. Populația locală sami a știut despre prezența minereului de fier în munții Kiirunavaara și Luossavaara cu secole înainte de fondarea orașului. Ofițerul și cartograful
Kiruna () [Corola-website/Science/307706_a_309035]
-
Lumina”. A colaborat la revista „Convorbiri literare”, unde a publicat poezii de factură romantică și pesimistă, apoi la „Contemporanul”, sub influența căruia a scris cele mai bune poezii ale sale ("Vechituri, Lăutarul, Amurgul veacului, Dezmoșteniții"). A mai publicat și lucrări arheologice, printre care "Antichitățile de la Cucuteni" (1885). A fost căsătorit cu Victoria, verișoara pictorului Octav Băncilă. Fiul său, Nicolae N. Beldiceanu (1881-1923), a fost un reputat prozator și publicist.
Nicolae Beldiceanu () [Corola-website/Science/307765_a_309094]
-
9000 de ani î.Hr. se formează „Complexul-Fosna” un termen folosit pentru cultura cea mai veche de pe teritoriul norvegian, urme istorice fiind descoperite la „Fosna” lângă portul Kristiansund. Paralel cu această cultură în nord ia naștere „Cultura Komsa” denumit după descoperirile arheologice de la „Komsafjell” de lângă localitatea Alta aflată la nord de cercul polar. Petroglifele (desene pe piatră) atestă faptul că erau folosite în această perioadă timpurie și anumite ambarcațiuni pe apă primitive. Cu 5000 de ani î.Hr. a fost descoperit la Varangerfjord
Istoria Norvegiei () [Corola-website/Science/307771_a_309100]