12,392 matches
-
ar proveni de la un cioban pe nume Bașa care ar fi venit din Transilvania și s-a stabilit pe aceste locuri. Prima atestare documentara o găsim la 23 iulie 1512, din vremea domnitorului Neagoe Basarab. Actul confirmă participarea a 12 boieri hotarnici, cu moșii în apropierea satelor Bășești și Băcălești, la trasarea hotarelor moșiei schitului Comanca, metoh al mănăstirii Cutlumuș de la muntele Athos. În prezent se pot vedea ruinele schitului în apropierea comunei Crîngeni. Dintre cei 12 boieri sunt amintiți cu
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
participarea a 12 boieri hotarnici, cu moșii în apropierea satelor Bășești și Băcălești, la trasarea hotarelor moșiei schitului Comanca, metoh al mănăstirii Cutlumuș de la muntele Athos. În prezent se pot vedea ruinele schitului în apropierea comunei Crîngeni. Dintre cei 12 boieri sunt amintiți cu numele Brața și Vlad Județ. Acesta din urmă se numea așa pentru că îndeplinea funcția de judecător local. Satele reapar și în documente datate 1531 ( în timpul domniei lui Vlad Înecatul) și 1533 (în timpul domniei lui Vlad Vintilă) în
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
și formează un singur sat cu numele de Băcălești începând cu anul 1968, când are loc nouă împărțire administrativ-teritorială a țarii. Satul Ionașcu ia ființă în anul 1895 prin întinderea vetrei de case a comunei Bășești. Denumirea satului provine de la boierul Ionașcu de la Slatina, care stăpânea această moșie. Datorită faptului că boierul a vandut o parte din moșie cu un preț redus unor locuitori din satul Bășești, în semn de recunoștință, au dat numele de Ionașcu satului nou format. Până în 1838
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
anul 1968, când are loc nouă împărțire administrativ-teritorială a țarii. Satul Ionașcu ia ființă în anul 1895 prin întinderea vetrei de case a comunei Bășești. Denumirea satului provine de la boierul Ionașcu de la Slatina, care stăpânea această moșie. Datorită faptului că boierul a vandut o parte din moșie cu un preț redus unor locuitori din satul Bășești, în semn de recunoștință, au dat numele de Ionașcu satului nou format. Până în 1838, sate Băcălești și Bășești au aparținut județului Olt iar în urmă
Comuna Călmățuiu de Sus, Teleorman () [Corola-website/Science/301790_a_303119]
-
veche” din momentul construirii bisericii Sfântul Dumitru, cunoscută și ca „biserica nouă”. Alte clădiri cu o vechime considerabilă sunt: primăria comunei care datează din 1935 și „școala veche” aflată pe Șoseaua Mică. Clădirea cunoscută drept școala veche era grajdul unui boier local si probabil a fost confiscată de către comuniști și transformată în școala cunoscută cu numele de Școala cu clasele I-IV Comuna Dobrotești până în anul 2008 când a fost desființată și toți elevii din cartierul Bobocari au fost mutați la
Dobrotești, Teleorman () [Corola-website/Science/301797_a_303126]
-
țării i-a dăruit drept răsplată această moșie. Denumirea satului Farcaseni provine de la numele stolnicului Radu Farcasanu, care a avut în proprietate aceasta moșie. Acesta se trage dintr-o veche familie boierească din zona Romanațiului, județul Olt. Strămoșul acestei familii boierul Farcasanu era membru al divanului domnesc al lui Constantin Brâncoveanu. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Gratia se ridică la locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (94,74
Comuna Gratia, Teleorman () [Corola-website/Science/301803_a_303132]
-
șoseaua județeană Turnu-Măgurele - Drăgănești-Olt - Slatina, la o distanță de numai 5 kilometri față de orașul Turnu-Măgurele. Comuna Lița are 2 scolii. La 1 ianuarie 1935 ia ființă Școala Mixtă nr. 2 (cum se numea pe atunci), într-o clădire a unui boier de lângă Ferma Lița, construită în anul 1888, cu două săli de clasă și cancelarie. În prezent în acest local funcționează Grădinița nr. 2. Școala a avut atunci două posturi de învățători, Elena și Filimon Petrescu. În anul 1970 s-a
Comuna Lița, Teleorman () [Corola-website/Science/301809_a_303138]
-
este în județul Teleorman. De-a lungul timpului, proprietarii mai importanți ai moșiei Pietroșani au fost domnitorul Șerban Cantacuzino (care a stăpânit moșia între anii 1667-1688), Mănăstirea Comana (a stăpânit partea de moșie dinspre Pietrișu în secolul al XVIII-lea),boierii frați Dimitrie și Hristodor Lapati (între1795-1851),domnitorul Barbu Știrbey ( în perioada 1859-1869),principele Dimitrie Barbu Știrbey,fiul domnitorului (între anii 1870-1913).În anul 1919 pe proprietatea expropriată care aparținuse familiei boierești Știrbey a luat ființă ferma-model Pietroșani ,condusă de inginerul
Comuna Pietroșani, Teleorman () [Corola-website/Science/301821_a_303150]
-
În linie dreaptă, capitala României, București, se află la aprox. 90 de km. E de localitate. Cea mai veche mențiune despre sat apare într-un document din vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu (12 mai 1692), în care sunt menționați 12 boieri care participă la hotărnicia moșiei Nenciulești a mănăstirii Cotmeana. Între boieri sunt menționați ”Tudor Logofăt, fiul lui Tudor Paharnic din Plopi” (Ecaterina Țânțăreanu, Habitat medieval în sud-vestul Munteniei în sec. XIV-XVII. Temeiuri istorice și arheologice, Editura Renaissance, București, 2010, p.
Plopi, Teleorman () [Corola-website/Science/301823_a_303152]
-
de km. E de localitate. Cea mai veche mențiune despre sat apare într-un document din vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu (12 mai 1692), în care sunt menționați 12 boieri care participă la hotărnicia moșiei Nenciulești a mănăstirii Cotmeana. Între boieri sunt menționați ”Tudor Logofăt, fiul lui Tudor Paharnic din Plopi” (Ecaterina Țânțăreanu, Habitat medieval în sud-vestul Munteniei în sec. XIV-XVII. Temeiuri istorice și arheologice, Editura Renaissance, București, 2010, p. 62). O altă mențiune istorica datează de după Unirea Principatelor (1859), când
Plopi, Teleorman () [Corola-website/Science/301823_a_303152]
-
lupărie, tot o zonă de pădure, aparținând unei comune vecine. La început au fost câteva familii care și-au construit bordeie, locuințe specifice rudarilor. Având în vedere faptul că nu erau statornici bordeiele au fost construite în pădure pe moosia boierului Grigorica Raioseanu. Cu timpul ei nu au mai părăsit aceste locuri datorită bunei înțelegeri cu boierul dar și datorită faptului că aici au asit lemnul necesar pentru a produce unelte de utilitate casnica care valorificate le asigurau existența. La început
Prundu, Teleorman () [Corola-website/Science/301827_a_303156]
-
care și-au construit bordeie, locuințe specifice rudarilor. Având în vedere faptul că nu erau statornici bordeiele au fost construite în pădure pe moosia boierului Grigorica Raioseanu. Cu timpul ei nu au mai părăsit aceste locuri datorită bunei înțelegeri cu boierul dar și datorită faptului că aici au asit lemnul necesar pentru a produce unelte de utilitate casnica care valorificate le asigurau existența. La început această mică așezare purta numele de Rudari și aparținea de comună Saele. O dată cu noua împărțire administrativă
Prundu, Teleorman () [Corola-website/Science/301827_a_303156]
-
prelucrarea lemnului. Natalitatea era destul de ridicată însă mortalitatea foarte mare făcea că sporul natural să fie totuși mic. Populația de rudari nu a cunoscut colectivizarea datorită suprafețelor mici de terenuri pe care le dețineau și pe care le primiseră de la boierul Grigorica Paioseanu, fapt ce i-a obligat în continuare să-și câștige existența din prelucrarea lemnului. Bărbații produceau unelte de utilitate casnica (linguri, albii, fuse, scaune) pe care rudăresele le comercializează pe produse sau bani. Bărbații rareori părăseau localitatea de
Prundu, Teleorman () [Corola-website/Science/301827_a_303156]
-
se va alege, să-și facă Măria Sa metoh. Așijderea și Măria Sa, căt se va îndemna să ne facă bine”". Anii tulburi de la sfârșitul domniei l-au împiedicat pe "“domnul prea creștin”" să-și țină făgăduiala. A îndeplinit-o însă un boier buzoian, ridicat prin mijloace proprii la rangul de ceauș (1680 - 1684), la cel de logofăt (1685 - 1687), căpitan de Buzău, de lefegii, de margine, mare căpitan (1693 - 1704), șătrar (1705 - 1715) și mare clucer (1715 - 1723) conform Teodor Rădulescu, după cum
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
Arhivele Statului, București, Episcopia Buzăului, XIII / 29): "“...schitul Bordești care este făcut din temelie de răposatul Mănăilă biv vel clucer și l-au închinat Șărban polcovnic și Ștefan căpitan, feciorii lui, la Sfânta Episcopie, precum arată cartea de închinăciune...”" Mănăilă, boier credincios Cantacuzinilor, a acumulat o avere însemnată de ambele maluri ale Milcovului: Aldeni, Albești, Bahnele, Bălțați Berindești, Bordești, Cândești, Goniți, Măxim, Măgura, Mărăcineni, Opăriți, Sinești, Tâmboiești în Valahia și Mărtinești, Modruzeni, Mocirleni, Negoșinu în Moldova. În spiritul epocii, el a
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
Stemnicului, apoi la Dealul Lipovei, la deal, drept la cei patru stejari numiți mai înainte, la Racova. Acesta le este tot hotarul. Iar la acesta este credința domniei noastre, a mai sus scrișilor Ilie Voievod și Ștefan Voievod și credința boierilor noștri: credința panului Vâlcea și a copiilor lui, credința Panului Giurgiu de la Frătăuți și a copiilor lui, credința panului Cristea și a copiilor lui, credința panului Isaia și a copiilor lui, credința panului Hudici vornic și a copiilor lui, credința
Cursești-Vale, Vaslui () [Corola-website/Science/301875_a_303204]
-
panului Dumă a lui Limbădulce, credința panului Bogdan stolnic, credința panului Beloșceasnic, credința panului Dumă a lui Isaia, credința panului Costici postelnic, credința panului Costea ceașnic, credința panului Albu, credința panului Stanciu comis, credința panului Dienici spătar și credința tuturor boierilor noștri mari și mici. Iar după viața noastră, cine va fi domn al țării noastre, Moldova, din copiii ori frații noștri, sau din neamul nostru, oricine, pe cine îl va alege Dumnezeu să fie, acela să nu clintească dania noastră
Cursești-Vale, Vaslui () [Corola-website/Science/301875_a_303204]
-
7108 pe un zapis, însă e posibil ca referire la Buhăiești să se fi făcut și într-un jurămînt de credință față de regele Poloniei, datat la Liov la 19 septembrie 1442, unde găsim un pan (din slavă, domn, adică un boier) „Stanciul Bahaetskîi”. Acel Stanciu ar putea fi din Buhăiești, cum nu se mai cunoaște decât un Bugaiciouți, pe Răut, derivat de la același antroponim. Revenind la zapisul din 1599-1600, se poate întrevedea situația satului cu măcar jumătate de veac înainte, adică
Buhăiești, Vaslui () [Corola-website/Science/301867_a_303196]
-
rachiu, Toader Gh. Andrei. După naționalizarea din 1948, școala s-a mutat în conacul ultimului proprietar, Gogu Petrescu, unde se află și astăzi și nu a fost revendicat ci a fost donat definitiv comunei Ștefan cel Mare de către fiica fostului boier. În memoriile (în manuscris) ale preotului C. I. Popovici care a slujit aici timp de 48 de ani se spune că la începutul sec.al XIX proprietarul moșiei a ridicat o biserică din lemn care a fost distrusă în urma unui
Brăhășoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301866_a_303195]
-
cu același nume din județul Vrancea, Muntenia, România. Se află în partea de sud a județului, în Subcarpații de Curbură, pe malul stâng al râului Râmna. Denumită în vechime Târgul Cucului, localitatea s-a numit apoi Plaginești (după numele moșiei boierului Alexandru Plagino, care avea pe aici zeci de mii de hectare de arabil și păduri), devenit un timp Plăinești (cum apare la înregistrarea nașterii scriitorului Duiliu Zamfirescu din 1858, în Marele Dicționar Geografic al României din 1902 și în Enciclopedia
Dumbrăveni, Vrancea () [Corola-website/Science/301873_a_303202]
-
doua cruci ale eteriștilor, luptători greci morți în timpul revoluției de la 1821 și îngropați în gropi comune. De asemeni, în 1819 există în Maluri Moldova o Biserică cu hramul "Cuvioasa Parascheva" zidita în 1802. Biserică de la Maluri Munteni este zidita de boierul Robescu și soția sa și are hramul "Sfanțul Ierarh Nicolae", datând din 1819, după moartea ultimului domn fanariot din Muntenia, Alexandru Șuțu. O altă diviziune a satului o constituie Caunul, fostul sat e Boțești, care aparținea de Maluri Munteni. Lista
Maluri, Vrancea () [Corola-website/Science/301881_a_303210]
-
există și o biserică la Maluri Munteni în care se slujește Sfântă Liturghie în fiecare duminică și sărbătoare. În satul Maluri există un singur monument istoric: Biserică de la Maluri Munteni cu hramul "Sfanțul Ierarh Nicolae". Această a fost zidita de către boierul Costache Robescu și de soția sa, Măriuța în anul 1819, dar istoria vorbește și de o biserică zidita după 1700, dar care a fost demolată. Biserică a avut de înfruntat numeroase încercări, dar Bunul Dumnezeu a binecuvântat acest loc și
Maluri, Vrancea () [Corola-website/Science/301881_a_303210]
-
ani un conflict încrâncenat. Un țigan, Marin de la schit răpește pe Sofica, țiganca roabă a lui Jora, și fără încuviințarea acestuia, dar cu asumarea întregii răspunderi de către părintele Pimen de la schit, preotul Ștefanache Giușcă îi cunună la biserica din Vlădești. Boierul, sprijinindu-se pe o dispoziție mai veche, pretinde schitului să i se înapoieze țiganca împreună cu țiganul. Egumenul refuză hotărât, acceptând doar să restitue în locul Soficăi o altă țigancă. Toate organele de stat, judecătorești, polițienești și religioase sunt alertate de paharnic
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
refuză hotărât, acceptând doar să restitue în locul Soficăi o altă țigancă. Toate organele de stat, judecătorești, polițienești și religioase sunt alertate de paharnic. Până la urmă instanța judecătorească hotărăște înapoiera țigăncii. Țiganul fuge de la schit la țiganca aflată acum la curtea boierului, la Suceveni. După cinci ani, năucit de conflict și de consumul de nervi, Neculai Jora moare, nu înainte de a lăsa cu limbă de moarte dorința lui nestrămutată de a fi înmormântat la schitul Căpușneni. Starețul refuză, dar fiind plecat la
Căpușneni, Vaslui () [Corola-website/Science/301871_a_303200]
-
comună în județul Vaslui, Moldova, România, formată din satele Broscoșești, Condrea, Focșa, Lunca Banului (reședința), Lunca Veche, Oțetoaia și Răducani. Localitatea Lunca Banului datează de peste 400 de ani, primele locuințe fiind construite după anul 1550. Numele localității provine de la fostul boier Luca Banu, pe a cărui moșie se găsește așezată azi comuna. Boierul Luca Banu a participat la încheierea tratatului de prietenie de la Iași, între Petru I - Țarul Rusiei și Dimitrie Cantemir, domnitorul Moldovei, înainte de războiul de la Stănilești pe Prut, în
Comuna Lunca Banului, Vaslui () [Corola-website/Science/301891_a_303220]