KorAP: Find »[drukola/base=principat & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...406 407 408 ...435 >

10,865 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

întregul destin al patriei, este diferită în funcție de principat. În cazul lui Aaron și al său Manual de istoria Principatului României (a se citi Manual de istoria Principatului Țării Românești), figura centrală este Mihai Viteazul. La Albineț, în Manualul de istoria Principatului Moldaviei, persoana care domină întregul spectru de figuri istorice este Ștefan cel Mare, pe care îl elogiază conferindu-i singularitate eroică: "Pământul patriei noastre nici mai înainte, nici după aceia n'au mai avut un asemine barbat" (Albineț, 1845, p.

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
pentru Albineț în manualul de istoria a Moldovei, ori pentru Aaron în cel al istoriei Țării Românești. La nivelul literaturii didactice, panteonul național nu a fost încă supus unei operațiuni de unificare, ci continua să existe în variante regionale, fiecare principat construindu-și propriul ansamblu de figuri eroice. Așadar, putem desprinde concluzia generală că, în ciuda postulării unei origini etnice comune și a conștiinței unității etnice a românimii, avem încă de a face cu gestiuni separate ale trecutului. Manualele de istorie din

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
care deși împărtășesc o serie de comunalități (originea comună, latinitatea pură, teza continuității, unitatea etnică a românimii), sunt, cu toate acestea, disjuncte. Liniile de fractură de-a lungul cărora sunt separate aceste memorii colective coincid cu granițele politice care separă principatele. Fiecare perspectivă a trecutului este circumscrisă statal, memoria colectivă fiind organizată în interiorul cadrelor statului. Independența. Ferm ancorată încă în paradigma latinistă a Școlii Ardelene, literatura didactică din această perioadă absoarde totuși o influență romantică sensibilă în pozitivarea retrospectivă a dacilor

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
independența de stat, obținută în trei momente decisive ale istoriei: i) momentul întemeierii statului, conceput ca izbânda neatârnării prin statalitate; ii) momentul apoteotic al mântuirii patriei de atârnare prin salvatorul neamului (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, în funcție de principat); iii) momentul de triumf al românismului împotriva fanariotismului (în principatele danubiene). Spiritualitatea. Ideea că "poporul român s-a născut creștin" a devenit o axiomă a spiritualității românești, definind în mare măsură simțul identitar al românilor. Fără ca vreunul din manuale să

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
i) momentul întemeierii statului, conceput ca izbânda neatârnării prin statalitate; ii) momentul apoteotic al mântuirii patriei de atârnare prin salvatorul neamului (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, în funcție de principat); iii) momentul de triumf al românismului împotriva fanariotismului (în principatele danubiene). Spiritualitatea. Ideea că "poporul român s-a născut creștin" a devenit o axiomă a spiritualității românești, definind în mare măsură simțul identitar al românilor. Fără ca vreunul din manuale să utilizeze această formulă ajunsă în vremea noastră clișeu prin utilizare

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
timpurie, dețin încă un avantaj civilizațional asupra vecinilor săi. Avantajul civilizațional al creștinismului se sedimentează peste originea romană pentru a conferi românilor o dublă sursă de nobilitate. Nu doar etnogeneza poporului român este intim legată de creștinism. Chiar și "statogeneza" principatului Țării Românești are la bază un motiv religios. Radu Negru a descălecat din Transilvania, întemeind statalitatea Țării Românești în 1290, datorită persecuțiilor religioase la care erau supuși românii ardeleni de "religiune" răsăriteană de către ungurii catolici: "Dintre toți însă Episcopul catolic

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
devine o modalitate de prezervare a ortodoxiei, una din rațiunile de a fi ale statului fiind aceea de păstrare a adevărurilor religiei răsăritene. Concluzii: construcții segregate de memorii colective românești. În această perioadă a secolului al XIX-lea, până la unirea principatelor dunărene în prima formulă, minimală, a statalității românești, a fost pilonată infrastructura pe baza căreia se va edifica ordinea mnemonică a conștiinței naționale românești. Aceasta s-a înfăptuit prin instituționalizarea progresivă a unui sistem educațional public de masă sponsorizat statal

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
se încearcă a fi construită prin intermediul manualelor de istorie nu este memoria națională a românilor, ci memoriile colective etatiste. Memoriile colective prelucrate de manualele de istorie sunt încadrate statal, respectând cu fidelitate liniile de separație politică ale vremii. Astfel, fiecare principat își organizează propriul trecut în parametri restrânși ai frontierelor sale politice, structurându-și propriile memorii istorice. Cu toate că în avangarda reflecției istorice, G. Șincai a redactat Hronica Românilor în care a înmănunchiat faptele românilor într-o singură succesiune istorică, iar M.

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Deși există o fundație comună care stă la baza fiecărei dintre aceste memorii statale (originea comună, latinitatea pură, continuitatea, unitatea etnică a românimii, spiritualitatea ortodoxă), construcțiile mnemonice și proiectele identitare elaborate prin aceste manuale sunt disjuncte. Cadrul statal (al fiecărui principat în parte) este cel care modelează memorii colective relative provincial, și nu un cadru etnic-național unitar. Vom urmări procesul de fuzionare a memoriilor statale într-o memorie etnico-națională unică în capitolul următor, în care acest proces de unificare mnemonică se

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
infinit mai profunde ale perioadei în cauză sunt România 1866-1944 (Hitchins, 1998b), lucrarea canonică despre istoria națională, și O istorie sinceră a poporului român (Constantiniu, 2011). Evenimentul politic crucis care asigură uvertura naționalismului românesc sponsorizat statal este, fără îndoială, unirea principatelor danubiene din 1859. Prin aceasta, revendicarea naționalistă a programului revoluționar al pașoptismului își găsește o primă materializare. Cascada de reforme lansate de Cuza, prin care a semănat "schimbarea la față a României" în sensul modernizării unei societăți cvasi-feudale, a lovit

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Frustrarea a cuprins opinia publică autohtonă, care a simțit că independența câștigată pe câmpul de luptă este ciuntită de interferențele Marilor Puteri care obligau la revizuirea constituției în contra spiritului românesc. Obținerea independenței de stat a legitimat și prilejuit politic elevarea principatului România la rangul de regat, iar pe Carol la titul de rege (10 mai 1881). Monarhia devenea, astfel, cupola simbolică sub care avea să se desfășoare viața politică românească. În tot acest timp, soarta românilor transilvăneni a intrat pe o

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
acestora după Marea Unire. Iar până în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, România se apropia de media statelor din Europe nord-vestică. Până în momentul revoluționar de la 1848, atât în Transilvania, sub impulsul reformativ inițiat de Curtea vieneză, cât și în principatele danubiene, s-au pus bazele unei infrastructuri educaționale sub jurisdicția statului. Autoritățile statale s-au angajat în procesul de articulare a unei rețele de unități școlare prin intermediul cărora au promovat loialitatea politică a subiecților lor și acceptarea status quo-ului social

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
căreia s'a aflatŭ Ion Heliade Radulescu, 1881, p. 13). Manifeste sunt revendicările de natură democratică și egalitară solicitate prin ideile de gratuitate, universalitate în ceea ce privește accesul la educație, pentru ambele sexe și indiferent de originea socială. Înăbușirea revoluțiilor pașoptiste din principatele danubiene obstaculează materializarea acestor năzuințe educaționale. Cutremurul politic pașoptist are ca efect suspendarea întregului proces educațional, în condițiile în care rețeaua unităților școlare este paralizată. Reconstrucția politică a sistemului de învățământ și-a găsit primul impuls în Moldova, unde proaspătul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
confrunta învățământul francez în perioada celui de-al Doilea Imperiu (1852-1870), nu avem niciun motiv să presupunem că lucrurile erau mai îmbucurătoare în Țările Române. Aspirațiile educaționale revendicate ca principii revoluționare ale programului pașoptist își vor găsi totuși concretizarea, în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, odată cu promulgarea în 1864 a Legii asupra instrucțiunii (Lege nr. 1.150 din 25 noiembrie 1864), care va institui "obligațiunea instrucțiunii": "Instrucțiunea elementaria este obligatoria pentru toți copiii de amendoue secsele incepend de la optu

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
următoarele obiecte de studiu ca având caracter obligatoriu: citirea și scriere, catehismul, noțiuni de igienă, de gramatică, de geografie, de istoria țării, de dreptul legislativ al țării, cele patru operații aritmetice, sistemul legal al măsurilor și greutăților (art. 32). Istoria Principatelor Române va fi studiată în clasa a III-a. În ciclurile superioare ale învățământului gimnazial și liceal, istoria și geografia au dobândit centralitate curriculară, fiind studiate în toate cele șapte clase ale acestor două faze ale sistemului educațional (gimnaziu și

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
și cu capul descoperit, în orice loc s-ar afla. Cele două prevederi ilustrează cum nu se poate mai bine mariajul ideii naționale cu cea regală, rezultatul fiind un naționalism monarhic. Construirea statului unitar român, după ce prima cărămidă a unirii principatelor de la 1859 a fost așezată, a implicat investirea masivă în sistemul educațional, ceea ce s-a și petrecut în această perioadă pe care o avem în orizont. Acum este momentul în care statul român, odată format, să demareze programul național de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
în cetățeni naționali, a patrioților în naționaliști. Cazul învățământului românesc transilvănean, desfășurându-se sub jurisdicția statalității maghiare, comportă note de specificitate, motiv pentru care este imperativă o tratare a acestuia într-un registru separat. În același timp în care în Principatele Unite se făceau progrese majore în vederea instituționalizării învățământului primar public de masă, în Transilvania educația românească suferă un recul. În condițiile constituționale ale Transilvaniei, întemeiate pe sistemul celor trei națiuni politice și a celor patru religii recepte în cadrul căruia națiunea

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
maghiarizare, autoritățile ungare inițiind un proces de omogenizare națională care, inevitabil, lovea în aspirațiile colective ale minorităților etnice. Legea educației din 1868, deși recunoștea dreptul confesiunilor de a organiza școli, prevedea totuși obligativitatea universală a limbii maghiare. În Transilvania, spre deosebire de Principatele Unite, și ulterior Române, educația românească a continuat sub forma învățământului confesional. Originile restaurării acestuia trebuie căutate în 1850, când etatismul Curții vieneze în materie de educație a făcut încă o concesie, acordând Bisericii Catolice jurisdicția asupra școlilor populare catolice

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
campanie de românizare asupra populației maghiare înghițită, odată cu Transilvania, înăuntrul noilor sale granițe teritoriale. 3.2.3. Concepția despre naționalitate: de la patriotism civic la etno- naționalism herderian Epoca habsburgică în Transilvania (1691-1865), cât și perioada regulamentară și cea postpașoptistă în principatele danubiene (1831/32-1859) sunt marcate de procesul de etatizare a învățământului, prin care statul, asumându-și din ce în mai multe responsabilități educaționale, a transformat școala într-un politicum, i.e., un instrument politic pus în slujba statului. Modificând conținutul literaturii

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
fixate de stăpânire și își accepta locul pe care îl ocupă în structura socială. "Cetățeanul care împlinește toate datoriile cetățenești este cetățean patriot" (p. 110). În condițiile politice ale Imperiului Habsburgic multietnic, precum și a separării politice a etnicilor români în principatele danubiene, ideologia naționalistă care începea să fermenteze în avangarda reflecției politice nu și-a găsit spațiu în literatura didactică. După cum vom vedea, ulterior Unirii principatelor din 1859 și a reformei învățământului din 1864, se produce o tranziție de la un patriotism

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
În condițiile politice ale Imperiului Habsburgic multietnic, precum și a separării politice a etnicilor români în principatele danubiene, ideologia naționalistă care începea să fermenteze în avangarda reflecției politice nu și-a găsit spațiu în literatura didactică. După cum vom vedea, ulterior Unirii principatelor din 1859 și a reformei învățământului din 1864, se produce o tranziție de la un patriotism civic pre-naționalist înspre un naționalism etnic herderian. În Transilvania, datorită situației speciale a învățământului românesc, supus unei acțiuni de maghiarizare și a cenzurii oficiale, tendințele

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
În Transilvania, datorită situației speciale a învățământului românesc, supus unei acțiuni de maghiarizare și a cenzurii oficiale, tendințele sunt mai greu observabile la nivelul literaturii didactice. Din acest motiv, analiza se va centra cu precădere pe cărțile școlare publicate în principatele unite, ulterior în regat. Un scurt interludiu pentru caracterizarea frugală a ceea ce am numit etno- naționalism herderian se impune ca o necesitate clarificatoare. Johann Gottfried von Herder (1744-1803) este acreditat ca dezvoltatorul naționalismului etnic, fundamentat pe ideea că fiecare grup

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
de departe vețĭ merge, cu atât maĭ bine va fi" (Haret, 1903, Anexe, p. 246). Învățătorii primeau astfel mandat ministerial pentru celebrarea necontenită a cultului națiunii. 3.2.4. Memoria colectivă: naționalizarea trecutului românesc Asamblarea statului național român prin unirea principatelor din 1859 a produs restructurarea majoră a coordonatelor principale ale memoriei colective. Gestiunile anterior separate ale trecutului românesc au fost înlocuite de un cadru singular în interiorul căruia trecuturile principatelor au fost contopite într-o unică memorie națională. Odată cu ștergerea granițelor

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Memoria colectivă: naționalizarea trecutului românesc Asamblarea statului național român prin unirea principatelor din 1859 a produs restructurarea majoră a coordonatelor principale ale memoriei colective. Gestiunile anterior separate ale trecutului românesc au fost înlocuite de un cadru singular în interiorul căruia trecuturile principatelor au fost contopite într-o unică memorie națională. Odată cu ștergerea granițelor politice dintre principatele danubiene au fost dizolvate și liniile de separație ale istoriilor provinciale. Procesul poate fi descris ca unul de naționalizare a trecutului românesc, în urma căruia memoriile regio-centrice

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a produs restructurarea majoră a coordonatelor principale ale memoriei colective. Gestiunile anterior separate ale trecutului românesc au fost înlocuite de un cadru singular în interiorul căruia trecuturile principatelor au fost contopite într-o unică memorie națională. Odată cu ștergerea granițelor politice dintre principatele danubiene au fost dizolvate și liniile de separație ale istoriilor provinciale. Procesul poate fi descris ca unul de naționalizare a trecutului românesc, în urma căruia memoriile regio-centrice ale principatelor au fost omogenizate într-o memorie națională românească. În deceniul al șaselea

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]