10,579 matches
-
să privesc pe geam, am ațipit, o stație, două. Cînd m-am trezit, băncile se umpluseră de călători care tăceau privindu-mă respectuos și compătimitor. Afară se înserase de-a binelea. Cînd am aprins țigara, la lumina flăcării, mi-am zărit chipul în geam. Ce tristă revelație: îmbătrînisem! *E mult mai greu, se pare, să formulezi condoleanțe decît să-i spui orice altceva unei persoane. Unii din cei cu care m-am întîlnit după revenirea la Bacău mi-au adresat, direct
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ci și la felul lor de a vorbi, m-am mirat să-i aud discutînd despre „lotizarea mieilor” (adică de alcătuirea loturilor), „ștres de furaje” (de fapt, lipsa lor), „stabulație” etc. După ședință, în cancelaria școlii din satul Gheorghe Doja, zărind un Dicționar de neologisme, i-am arătat primarului că limbajul consătenilor săi a luat-o înaintea acestuia: stres(s) nu e înregistrat. Nu se găsesc nici demustizare (stîrpirea muștelor) și nici igienizare. Asta fiindcă - i-am spus în glumă, citînd
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
această agitație, mă simțeam singur, străin și inutil. Voiam să ajung cît mai repede la Zuța (Elisabeta Isanos-Goian), unde locuiam, dar în același timp îmi era teamă de ceea ce aș putea să găsesc acolo. Imediat ce am trecut de Universitate am zărit lume adunată la intrarea în strada Ion Ghica. M-am apropiat de mulțime, lent, cu inima strînsă. Blocul în care locuiau Mihail Petroveanu și Veronica Porumbacu se prăbușise. Sprijinit de fosta clădire a ARLUS-ului, cel de vizavi, al Zuței
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
e cu doi ani mai mare decît mama. Iar mama, privind parcă dincolo de ea, i-ar fi zis: „Tu, mie tare rău mi-ar părea!...” *Moș Alecu Raiului stă în drum, lîngă poarta sa, cu cîrja în mînă, singur. Mă zărește la ieșirea din ogradă, dar nu-i sigur că sînt eu: „Domnu’ Călin?” Mă recunoaște de-a binelea abia cînd mă apropii la trei pași de el. Se întoarce greu spre stînga, cu fața în lumină: barbă albă, ochi mici
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
m-am referit la poluarea orașului și a zonei înconjurătoare. Am descris scena în care un copil înhămat în cărucior fusese lăsat de mamă-sa la ușa magazinului, iar smogul matinal era atît de dens, încît copilul nici nu se zărea de la colțul clădirii. Trebuie luate măsuri ca astfel de scene să nu se mai repete și - am adăugat - trebuie obținută aprobarea pentru o nouă instalație de aducțiune a apei în oraș. E dreptul și datoria noastră să hotărîm în ce
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vrea să se mărite. A făcut-o în anul următor cu un impiegat din Dolhasca. În Dolhasca, nod de cale ferată, trenurile stau mai mult decît în alte gări. La trecerile mele pe-acolo, am sperat, nu o dată, s-o zăresc pe peron, singură sau alături de soț. Poate că a fost, dar n-am mai recunoscut-o. Care îi era totuși numele de familie?... *La observația mea că pare împăcat cu situația în care am fost aduși, mi-a replicat în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Nu mi-a picat prea bine cînd, la cîteva minute de la intrarea în biroul meu redacțional, Mihai mi a spus: „Mă duc să-l salut și pe George”. Adică pe Genoiu! Cînd a deschis ușa, acesta tocmai trecea pe hol. Zărindu-l, voios nevoie mare, Mihai s-a lansat într-un „Aaaa, salut, George!” și doar știe care sînt relațiile mele cu el! S-au împlinit 10 ani de la moartea părinților. Ce puțin am făcut pentru memoria lor, ce puțin am
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu brad de Crăciun. Cei de-acolo să fie îmbrăcați mai acătării și să se uite la televizor ca și cum l-ar vedea pe Tovarășul în noaptea de Anul Nou!” Azi e 23 decembrie. * În foaierul plin de lume, l-am zărit pe Mircea Radu Iacoban. Părea că se află în căutarea cuiva. Are mersul pe care i-l știu din timpul facultății: trunchi aplecat, pași scurți, mîini pe care le mișcă într-un fel automatic. Salutat, răspundea prin scurte surîsuri, fără
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dar nu mă puteam concentra. Priveam în carte fără să înțeleg mare lucru. Zgomotele clădirii aveau ecouri suspecte. Cineva a încercat să forțeze poarta ce dă în Aleea Parcului. Am mers la geam să văd cine-i, însă n-am zărit pe nimeni. Pe la zece s au răcit caloriferele. Treptat, m-a cuprins o stare de amorțeală. Aproape de miezul nopții, mi-am făcut un pat din scaune, în biroul din față. Învelit cu paltonul, am vrut să ațipesc. N-a fost
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Mult stimate Domnule Dimitriu, Vă mulțumesc mult pentru scrisoarea În care Îmi descriați sărbătorirea Centenarului 74. Ați fost mai clar și mai detailat decât Dl. Ciurea În scrisoarea sa. La televizor am urmărit și eu câteva secvențe, În care am zărit figura D lui Ciurea. Mi s-a părut foarte Îmbătrânit, totuși distins În grupa În care se găsea. După scris, Îmi pare tot atât de trecut; are un scris foarte tremurat și aproape indescifrabil. În asemenea situație, mă miră Însă luciditatea minții
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
care a și plecat la Iași, unde, În urma calităților lui excepționale, a ajuns la o treaptă mare. Cuvintele lui la plecare au fost: „Dacă știam că va lua pe Costescu, mai bine Îndrăzneam să o cer eu!”. După câteva zile, zăresc pe Dragoslav - cu pălăria În mână -, plecând spre iaz, prin fundul grădinii noastre, foarte amărât. La Întrebarea mea, Îmi răspunde: „Mă duc să mă Înec, sunt foarte amărât de soartă!”. și bietul Dragoslav, În ce modestie a murit! Noroc de
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
vorbea deseori Vasile Ciurea, care spunea că trebuie să stea la baza oricărei inițiative. 606 seamă”. Dl. nou Director le ține În umbră. A vizitat de curând Muzeul, nepotul Dr. Tănăsescu de la Iași (fost operator, prof. univ.), a căutat să zărească bustul „Muncitorului” În verde Închis, cu șapcă și țigară, sau fotografiile mari colective, În care pe lângă mine apărea ca Directoare, Dna Delavrancea, soția lui Barbu Delavrancea, alta În care figura sora lui Pârvan, fotografia statuiei așezate În oraș etc. Nimic
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
cere mult timp. Cu toate astea eu, În fiecare dimineață, la ora sosirii poștei deschideam cutia, deși prin orificiile ei nu se Întrezărea culoarea albă a scrisorilor. și sâmbătă, 17 aug. ploaie și vreme mocnită a pustiu, din pragul casei zăresc ușița cutiei Împinsă În afară și niște foi de ziare aproape umede Își anunțau prezența. Ce poate fi, deschid cutia și În brațe mi se așează „Orașul muzelor”, alături teancul de ziare și un plic din cele mari de la Ruxandra
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
Un prieten apropiat de la Muzeul din Suceava, mi-a spus ceva mai târziu, discret și oarecum ușurat: „Totul a trecut!”. 839 necesar, cu ocazia unei deplasări a Dvs. la București să i le arătați lui Demostene Botez. L-ați putea zări la direcția „Vieții Românești” marția și vinerea, ora 6-7 ½ seara. Uneori și În celelalte zile ale săptămânii. Referindu-vă la cele ce vă comunic prin prezenta - am convingerea că veți obține rândurile utile pentru evocarea Lucreției Andriu. Pe Romulus Vulpescu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
sa, rămasă ambiguă - chiar și În afara țarcului socialist - În acel moment de vârf al tensiunii. Ne-am revăzut În 1991, la Torino, la o conferință scriitoricească despre Europa de Est la care se Întâmpla să fim, din nou, singurii români. M-a zărit, dimineața, În restaurantul hotelului și, deși terminase micul dejun, a venit la masa unde eram singur cu Cella. Se schimbaseră multe și nu destule În cei doi ani. Motivul stânjenirii din 1989 dispăruse. Apăruse Însă un altul de data asta
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
stare o haită de mici monștri. Orele de clasă trebuiau să fi fost pentru el un adevărat iad - cum erau și pentru mine, căci Îl iubeam, sufeream cu el și eram laș - nu Îndrăzneam să-l apăr deschis”. Elevul Îl zărește, după război, pe fostul profesor, acum pensionat, În fața vitrinelor cu fotografii ale camerelor de gazare. Îl vizitează, cere explicații. „Mi-a dat să văd un text din secolul trecut, scris de un episcop sas!, din care reieșea o sinistră tradiție
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
gândit totuși să riscăm acestă mișcare, pentru a nu fi găsiți de jandarmi, dacă le-ar trece prin cap să percheziționeze toată casa. Neam strecurat cum am putut prin curte, tiptil, ca să nu facem zgomot. Cu coada ochiului l-am zărit pe Vârlan în pragul camerei lor, acoperind cu toată mărimea trupului intrarea ca să nu ne poată vedea jandarmii. Ajunși în colțul casei, femeia a deschis șopronul și ne-am îngrămădit claie peste grămadă printre saci, fiare de plug, resturi de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
întors. Timpul era rece. Ploua o ploaie măruntă și deasă, iar noi nu aveam decât hainele pe noi. Pardesiile ne rămăseseră în camera unde dormiserăm. Cum lumea trecea pe drum și dacă am fi rămas în picioare ne-ar fi zărit, ne-am întins pe răzoare. După o bună așteptare, l am văzut pe Pera venind cu bicicleta pe drum. I am ieșit în întâmpinare. Nea spus că deocamdată nu ne putem întoarce în sat până nu se înnoptează. Tatăl lui
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
doi indivizi suspecți și au mers înainte până la podul de cale ferată, unde au putut intra în oraș. La gară s-a interesat de linia care mergea la Vârșet și a putut să cumpere ceva alimente. În timp ce mâncau l-au zărit pe copilul Pera, care le-a povestit tot ce se întâmplase la Ofcea, cum fuseseră arestați Tomici și finul lui, cum că regiunea este împânzită de jandarmii, care îi prinseseră pe cei doi (Borobaru și Vârlan) și îi căutau pe
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
De aici, peste holdele unduite în valuri și peste dealurile rotunjite de la Nucet și Săcădate, ca o creastă de cocoș se vede culmea zdrențuită a munților Făgărașului. Spre nord, în depărtare, e Vurpărul. Satul, ascuns după coline, abia dacă se zărește printre vârfurile pomilor din grădini. Numai turnul bisericii săsești se vedea de departe în mijlocul câmpului. în curând am ajuns acasă. N-am apucat bine să intrăm pe poartă și din curte se auzea un plânset nestăpânit de femeie zdrobită de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lui Șerbu). Reîntorși în lagăr spre a-i raporta lui Nicolae Petrașcu, acesta îi roagă pe Nistor Chioreanu și Ovidiu Găină să plece imediat la Berkenbrück, pentru a-i alerta pe cei de acolo. în gară la Berkenbrück, Găină a zărit doi tineri din cei din lagărul de la Rostock pe care îi știa de informatori. Cei doi s-au îndreptat spre ei ca să-i rețină. Aceștia, observându-i, au fugit prin mulțimea din gară și sau făcut nevăzuți. Redăm acum cuvântul
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
rămași neidentificați și vor pune în aplicare planul de asasinate la Berkenbrück. Trebuia neapărat să-i prevenim pe aceștia. Am pornit spre castelul din pădurea apropiată, care nu era departe. La o cotitură a drumului care șerpuia prin pădure, îl zărim pe Comandantul Horia Sima, plimbându-se cu un tânăr pe care nu-l cunoșteam. Când ne-am apropiat și ne-a recunoscut, ne-a întrebat surprins: -Dar cu voi ce-i? Cum ați ajuns aici? I-am prezentat numaidecât primejdia
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
-o și eu la Berkenbrück. Făceam plimbări lungi în fiecare zi la Fürstenwald. Erau cărări și drumuri de pământ, care tăiau pădurea în toate direcțiile. Mergeam însoțit de camarazi tineri, de obicei Smultea și Borobaru. Într una din aceste plimbări, zărim cam la două sute de metri, venind din direcția Fürstenwald, doi indivizi. Mergeau repede, venind spre Berkenbrück. Când i-am văzut, ni s-a părut că unul dintre ei ar fi Stănicel, iar celălalt, Eugen Theodorescu, care mai fuseseră în vizită
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
că descinsesem într-o gravură de Escher, cu iluzii optice sofisticate. Dar oricât mergeam, peisajul din jurul nostru rămânea neschimbat. Pardoseala din marmură, pereții de culoarea oului, numerele încăperilor așezate alandala, ușile de lemn cu mânere din oțel inoxidabil. Nu se zărea nici măcar o fereastră. Tocurile pantofilor ei țăcăneau pe pardoseală într-un ritm monoton, acompaniați de tălpile de cauciuc ale tenișilor mei. După sunetul pe care-l scoteau, păreau a fi pe ducă, fapt care mă cam îngrijora. Cum era prima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am mișcat buzele ca pentru a spune sela. A zâmbit și mi-a răspuns cu un sela înainte de a se închide ușa dulapului. M-am trezit într-o beznă totală. Beznă în cel mai strict sens al cuvântului. Nu se zărea nici o dâră de lumină, măcar cât vârful unui ac. Am ridicat o mână și am dus-o în dreptul ochilor, dar n-o vedeam. Am rămas înmărmurit locului, de parcă m-ar fi lovit ceva. Mă simțeam neputincios ca un pește înfășurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]