106,336 matches
-
determinat pe acesta să apeleze la prieteni (Mary Polihroniade și Wendy Noica, Nina și Mihail Sebastian) pentru a-i traduce câteva capitole. Mircea Eliade nu a apucat să corecteze întregul text înainte de tipărirea cărții în două volume de către Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II” în anul 1934. Cartea a fost reeditată în 1935, 1936 și 1940. Traducerea a fost revizuită abia cu ocazia tipăririi celei de-a doua ediții. După mai bine de zece ani petrecuți în exil la
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
redacteze articolul „Les Daces et les loups” (primul capitol din cartea "De Zalmoxis à Gengis-Khan. Études comparatives sur les religions et le folklore de la Dacie et de l'Europe orientale"). În primăvara anului 1959 l-a cuprins brusc dorul de literatură. Nu mai scrisese nimic în limba română de când întrerupsese scrierea nuvelei „Pe strada Mântuleasa...”, cu patru ani în urmă. Potrivit memoriilor sale, el a scris repede în lunile martie și aprilie la Chicago două scurte nuvele: „Ghicitor în pietre” și
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
9, septembrie 1967), fiind însoțită de o notă ideologică a lui Ștefan Bănulescu și de un comentariu-portret semnat de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Ea a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Tema principală a acestei nuvele o reprezintă relevarea „fantasticului” camuflat în cotidian. Autorul a fost preocupat să descopere sensul autentic și profund al existenței umane, imaginând călătorii inițiatice în lumi paralele pentru a evidenția opoziția între esențial și
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
unei asemenea coerențe; și tocmai cotidianul este acela care, la o privire mai atentă, se dovedește a fi de neînțeles, crud și, în ultimă instanță, lipsit de sens”, completează el. Bucureștiul, locul acțiunii din „La țigănci”, este centrul inițiatic al literaturii lui Mircea Eliade: „un oraș plin de semne, epifanii, un oraș inițiatic cu străzi care ascund mistere vechi și indivizi care poartă cu ei, fără să știe, mituri”. Fiecare clădire veche a Bucureștiului pare să ascundă o taină. Lumea care
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
Bucureștiul lui Mircea Eliade este unul imaginar, având toponime fictive și simbolice precum strada Preoteselor, unde locuia și locotenentul de roșiori din „Podul” (1963). Nuvela a fost primită de critica literară cu elogii. Ea a fost considerată „un giuvaer al literaturii lui Mircea Eliade” (Dumitru Micu, în Introducere la vol. "Maitreyi * Nuntă în cer", E.P.L., 1969), „indiscutabil o capodoperă a fantasticului românesc” (Eugen Simion) sau „capodopera prozei scurte a lui Eliade” (Nicolae Manolescu). Comentând scrierile lui Mircea Eliade, eseistul Nicolae Steinhardt
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
citirea nuvelelor „La țigănci” și „Pe strada Mântuleasa...” „pentru splendoarea lor ambiguă și plină de poezie mai degrabă decât pentru cine știe ce savant ascunse scenarii mitice”, afirmând că finalul liric al nuvelei „La țigănci” este „probabil, cel mai frumos din toată literatura noastră fantastică”. Nuvela „La țigănci” a fost tradusă în mai multe limbi străine: poloneză („U cyganek”, în vol. "Śmierć Ipu. Opowiadania rumuńskie", Państwowy Instytut Wydawniczy, Varșovia, 1971; traducere de Irena Harasimowicz), maghiară („Cigánylányok”, în vol. "Különös kalandok", Editura Kozmosz, Budapesta
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
Ana Cartianu în vol. "Mystic Stories: The Sacred and Profane", Vol. II, East European Monographs, Boulder, 1992), franceză („Le Bordeï des bohémiennes”, în vol. "Les Trois grâces: nouvelles", Gallimard, Paris, 1984; traducere de Alain Paruit), cehă („U Cikánek”, în "Světová literatura", nr. 1, 1985; reeditată în vol. "Tajemství doktora Honigbergera", Editura Vyšehrad, Praga, 1990; traducere de Jiří Našinec), rusă („У цыганок”, în "Иностранная литература", nr. 8, 1989; reeditată în vol. "Гадальщик на камешках", Editura Azbuka, St. Petersburg, 2000; traducere de Tatiana
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
pierdută, proces în care se rătăcește atât de mult în propriul trecut încât pierde orice legătură cu prezentul. Criticul de film Călin Stănculescu a formulat o opinie mai vehementă, afirmând că "Eu sunt Adam!" este „cvasiinutil, ineficient ca abordare a literaturii lui Mircea Eliade și minor ca demers cinematografic”. O variantă audiobook a nuvelei, în lectura actorului Victor Rebengiuc, a fost lansată în 2011 de Editura Humanitas Multimedia din București.
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
poet și om politic chilian, consul în Spania, Japonia, China; ambasador la Paris, premiul ""Cununa de aur"" a Reuniunii Internaționale a Poeților din orașul iugoslav Strunga; Premiul Internațional Lenin " Pentru întărirea păcii între popoare", 1953; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971. ""pentru opera lui, care, cu sufletul unei forțe elementare, dă viață destinului și viselor unui întreg continent. "." La 12 iulie 1904 se naște Neftalí Ricardo Reyes Basoalto () la Parral, un oraș aflat la 300 km la sud
Pablo Neruda () [Corola-website/Science/306437_a_307766]
-
poeziei mele" și "Călătorie în inima lui Quevedo". În 1944 obține premiul municipal pentru poezie. La 4 martie 1945, este ales senator al republicii din partea provinciilor Tarapacá și Antofagasta. Se editează broșura "Salut Nordul și Stalingradul". Obține "Premiul Național pentru Literatură " în patria sa. La 30 mai rostește primul său discurs în Senat, editat apoi în "Patru discursuri". La 8 iulie 1945 devine membru al "Partidului Comunist" din Chile. La 15 iulie, pe stadionul "Pecaembú" din Săo Paulo ia parte la
Pablo Neruda () [Corola-website/Science/306437_a_307766]
-
La 8 iulie 1945 devine membru al "Partidului Comunist" din Chile. La 15 iulie, pe stadionul "Pecaembú" din Săo Paulo ia parte la festivitatea de omagiere a lui Luis Carlos Prestes. La 30 iulie devine membru al "Academiei Braziliene de Literatură" din Rio de Janeiro, discursul de primire fiind rostit de Manuel Bandeira. La 18 ianuarie 1946 este decorat de guvernul Mexicului cu "Ordinul Vulturul Aztec". Cu prilejul candidaturii lui Gabriel Gonzáles la președinție, este numit șef al sectorului de propagandă
Pablo Neruda () [Corola-website/Science/306437_a_307766]
-
militante puse în slujba demnității umane. Călătorii, conferințe, premii și titluri academice, editarea în tiraje impresionante a operelor sale în spaniolă și în numeroase alte limbi marchează recunoașterea marii valori a poeziei sale, care culminează cu dercenarea "Premiului Nobel pentru literatură" în octombrie 1971. Nu mai puțin strălucită este activitatea politică din ultimii ani ai vieții. În 1969 este desemnat din partea "Partidului Comunist" candidat la preșdenția Republicii Chile și în această calitate străbate întreaga țară și ia parte la tratativel care
Pablo Neruda () [Corola-website/Science/306437_a_307766]
-
de circa 150 elevi. În fiecare an Școala de Muzică din localitate își deschide ușile pentru cei dornici să studieze: pianul, vioara, țambalul, fluierul, flautul, trompetă, acordeonul și chitara. Biblioteca sătească pune la dispoziția populației peste 5000 de volume cuprinzând literatură în limbile română, rusă și engleză. Categoriile de sport practicate sunt: fotbalul, tenisul, șahul. Localitatea este reprezentată în cadrul campionatelor de două echipe de fotbal, a școlii și cea sătească, precum și de membrii clubului de tenis și a celui de șah
Sofia, Drochia () [Corola-website/Science/305768_a_307097]
-
și le-a făcut la Colegiul Sfântul Sava din București, unde a avut profesori, printre alții, pe Eftimie Murgu și Jean Alexandre Vaillant. În 1832 (sau 1833) intră în armată, servind până în august 1836, când a demisionat. Se apucă de literatură, apoi intră în administrație, fiind șeful poliției din Pitești în 1842, și după aceea în magistratură, fiind procuror la Tribunalul civil din București. Își dădu demisia în 1845." În 1844 pleacă pentru prima dată la Paris: "Aveam apoi nădejdea că
Constantin A. Rosetti () [Corola-website/Science/305784_a_307113]
-
(n. 13 martie 1900, Urla, lângă Smyrna, azi în Turcia; d. 20 septembrie 1971) a fost un poet grec contemporan, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1963. ""pentru eminenta sa operă lirică, inspirată de o profundă dragoste pentru lumea elenică a culturii"" . Tatăl său Stelios Seferis era membru al Academiei grecești, profesor de drept internațional, rector al Universității din Atena, poet și traducător. Școala primară
Giorgos Seferis () [Corola-website/Science/305796_a_307125]
-
Laude și alte poeme" (1959) în care «nu mai găsim nici retorica whitmaniană din primele poeme, nici lirismul sentimental din "Cântice"»; «versul se clasicizează, anecdota și morala pătrund în poem»; «ereticul Miron Radu Paraschivescu străbate și el, fără revoltă, deșerturile literaturii sfătoase, „înaripate“ (cum o numește critica momentului), scriind, pe teme curente, poeme didactice și reflexive, fără originalitate» (SSra, I 24), după cum certifică Eugen Simion. Dar printre textele ce se constituie în tributul dat și de Miron Radu Paraschivescu proletcultismului - "Cântarea
Miron Radu Paraschivescu () [Corola-website/Science/305876_a_307205]
-
în serie în vaste galerii de caracter votiv, sau compoziții istorice precum "Călătoria lui Brâncoveanu la Constantinopol" din Palatul Mogoșoaia, în timp ce subiectele religioase tradiționale sunt îmbogățite de noi teme iconografice, preluate datorită răspândirii culturii scrise din scrierile apocrife și din literatura patristică. Nouă este și tendința spre un stil narativ, în pofida caracterului monumental-reprezentativ al picturilor. Aceasta se făcuse pentru prima oară simțită în pictura moldovenească, la Sucevița. Elementele decorative care abundă în ornamentica monumentală se întâlnesc și în mediul picturii. Școala
Stilul brâncovenesc () [Corola-website/Science/305890_a_307219]
-
Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii (1775 - 1783), cunoscut în literatura de specialitate de limbă engleză din Statele Unite că Războiul revoluționar american (conform denumirii originare, [The] American Revolutionary War), sau Războiul de independență american (conform denominării originale, American War of Independence), a fost un război care a durat între 1775 și
Războiul de Independență al Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/305878_a_307207]
-
Realismul socialist reprezintă doctrina comunistă oficială proclamată în 1932 de Comitetul central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, privind stilul și conținutul obligatoriu al creațiilor din domeniul literaturii, artelor plastice și muzicii, directive care mai târziu - după cel de-al doilea război mondial - au devenit obligatorii în întregul lagăr al țărilor comuniste satelite ale Uniunii Sovietice. În anul 1934, la congresul Uniunii scriitorilor din Uniunea Sovietică, Andrei Jdanov
Realism socialist () [Corola-website/Science/305902_a_307231]
-
ale Uniunii Sovietice. În anul 1934, la congresul Uniunii scriitorilor din Uniunea Sovietică, Andrei Jdanov, membru al Biroului politic al PC al URSS, ține o cuvântare prin care definește trăsăturile esențiale ale realismului socialist, de aici înainte singura formă de literatură admisă în Uniunea Sovietică. Așa cum reiese din statutul Uniunii scriitorilor adoptat la acest congres, artistul trebuie să realizeze o "„reprezentare istorică adevărată a realității concrete în dezvoltarea ei revoluționară... în conformitate cu sarcina transformărilor ideologice în mintea oamenilor și educării oamenilor muncii
Realism socialist () [Corola-website/Science/305902_a_307231]
-
executați sau au murit în lagărele Gulagului. În contrast cu aceștia, cei care slujeau regimul se bucurau de privilegii sub forma de locuințe, accesul la case de comenzi alimentare sau de odihnă, indemnizații bănești, decorații cu diverse ordine etc. Motivele tipice ale literaturii din această epocă au fost realizările „eroilor construcției socialiste” și imaginea pozitivă a comisarilor de partid. Muncitori din uzine, pioneri ai aviației, marinari și - mai târziu - țărani colhoznici erau prezentați ca reprezentanți ai tipului nou de „om sovietic”. În romane
Realism socialist () [Corola-website/Science/305902_a_307231]
-
8.000 de titluri de cărți și reviste interzise, care au fost scoase din bibliotecile publice și din manualele școlare. Operele unui număr de autori sunt interzise în întregime:Radu Gyr, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu etc. În cazul literaturii și culturii universale, lista interdicțiilor este imensă: Platon, Spinoza, Nietzsche, Bergson, Edgar Poe, Gide etc. Debutul simbolic al realismului socialist în literatură, ca ideologie oficială, are loc în ianuarie 1948 o dată cu ciclul celor trei articole publicate în Scînteia sub semnătura
Realism socialist () [Corola-website/Science/305902_a_307231]
-
număr de autori sunt interzise în întregime:Radu Gyr, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu etc. În cazul literaturii și culturii universale, lista interdicțiilor este imensă: Platon, Spinoza, Nietzsche, Bergson, Edgar Poe, Gide etc. Debutul simbolic al realismului socialist în literatură, ca ideologie oficială, are loc în ianuarie 1948 o dată cu ciclul celor trei articole publicate în Scînteia sub semnătura lui Sorin Toma, intitulate " Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei", despre opera poetică a lui Tudor Arghezi. Limbajul este de o duritate extremă
Realism socialist () [Corola-website/Science/305902_a_307231]
-
urît mirositor vocabular [...], Arghezi nu face în poezie decât ceea ce a făcut Picasso în pictură, introducând ca material artistic excrementele... Crâmpeie de frumusețe adevărată se mai întâlnesc pe ici-colo în poeziile lui Arghezi...”" În anul 1950 se înființează Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” cu scopul de a forma o nouă generație de scriitori în Republica Populară Romînă. Într-un articol publicat în revista "Viața Românească" (nr. 3 din 1951), Mihai Beniuc, în calitate de președinte al Uniunii Scriitorilor din România
Realism socialist () [Corola-website/Science/305902_a_307231]
-
e bădița cu tractorul", "Macarale, râd în soare argintii" sau "Hai Leano la vot!". După moartea lui Stalin și o dată cu procesul de destalinizare, obligativitatea realismului socialist a început treptat să piardă din severitate, nemaifiind impus cu atâta constrângere creatorilor de literatură și artă. Totuși, apar o serie de articole vehement proletcultiste semnate de tineri critici precum Nicolae Manolescu care în perioada 1960-1965 semnează o serie de articole având un conținut vădit propagandistic în articole precum "Tineri muncitori în creația literară contemporană
Realism socialist () [Corola-website/Science/305902_a_307231]