10,311 matches
-
briza de seară. Tăceam. Cât timp a fost lumină, bunica a cârpit o bluză întinsă pe genunchi. Apoi, când văzduhul s-a amestecat cu umbra ultramarin, a ridicat capul, lăsând deoparte lucrul, cu ochii pierduți în depărtările cețoase ale câmpiei. Neîndrăznind să rupem tăcerea, îi aruncam din când în când priviri pe furiș: oare avea să ne facă o nouă confidență, și mai tainică, sau, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, avea să ne citească, aducându-și lampa cu abajur
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
amour d’un peuple libre.1 „Onoarea de a fi cucerit dragostea unui popor liber”, replica aceea, care mai întâi era gata să treacă neobservată în curgerea melodioasă a versurilor, ne-a frapat. Francezii, un popor liber... Acum înțelegeam de ce îndrăznise poetul să-i dea sfaturi stăpânului celui mai puternic imperiu din lume. Și de ce era o onoare să fii iubit de cetățenii liberi. Libertatea aceea, în seara de-atunci, în aerul încins al nopții de stepă, ne-a apărut ca
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-și capul cu părul ud, a văzut lacrimi de aceeași culoare a chihlimbarului strălucind în ochii stinși ai mamei sale. În zilele care au urmat, Charlotte a încercat să afle cum ar putea ele să părăsească Siberia (din superstiție, nu îndrăznea să spună: să plece în Franța). S-a dus în fosta casă a guvernatorului. La intrare, soldații i-au zâmbit: semn bun? Secretara noului șef al Boiarsk-ului a făcut-o să aștepte într-o încăpere mică - aceea, și-a spus
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Nu, eu reținusem mai ales vizita la tinerii din sat. Se dusese chiar în seara aceea și îi găsise prinși într-o discuție metafizică: voiau să afle ce fel de moarte l-ar fi secerat pe cel care ar fi îndrăznit să se ducă fix la miezul nopții într-un cimitir. Zâmbind, Charlotte se declarase în stare să înfrunte toate forțele supranaturale, în noaptea aceea, în mijlocul mormintelor. Distracțiile erau rare. Tinerii, sperând în taină vreun deznodământ macabru, îi salutaseră curajul cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și a afirmat: - Ha-ha, ce Lenin! El nu avea copii. Pur și simplu nu știa să facă dragoste... Folosise un verb foarte vulgar ca să desemneze activitatea sexuală, deficientă, după el, a lui Lenin. Un verb pe care nu aș fi îndrăznit niciodată să-l rostesc și care, aplicat la Vladmimir Ilici, devenea de o obscenitate monstruoasă. Năucit, auzeam ecoul acelui verb iconoclast răsunând pe lungile coridoare goale... „Félix Faure... Președintele Republicii... În brațele iubitei lui...” Mai mult ca oricând, Atlantida-Franța îmi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pătrundem taina. Iar Charlotte, ca și cum ar fi vrut să ne facă și mai pasionantă căutarea, ne vorbea deja despre restaurantul Paillard de la Chausée d’Antin. Prințesa Caraman-Chimay se lăsase răpită acolo, într-o seară, de lăutarul țigan Rigo... Fără să îndrăznesc încă să cred asta, mă întrebam în tăcere: chintesența spiritului francez atât de multă căutată n-o fi având oare drept izvor dragostea? Căci toate drumurile Atlantidei noastre păreau să se încrucișeze în ținutul Tandreței. Saranza se cufunda în noaptea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și acel dandy cu ciorchinele lui de strugure, mai erau și personaje mult mai umile, deși nu mai puțin neobișnuite. De pildă, copiii aceia, minerii aceia foarte tineri, cu zâmbetul lor încercănat cu negru. Un vânzător de ziare ambulant (nu îndrăzneam să ne imaginăm un nebun care ar fi putut să alerge pe străzi strigând „Pravda! Pravda!”). Un coafor de câini care își făcea meseria pe cheiuri. Un paznic de câmp cu toba lui. Niște greviști adunați în jurul unei „supe comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de la Charlotte o liniștitoare poveste despre Franța din anii tinereții sale. O amintire familiară și netedă ca un clișeu fotografic și care să mă ajute să uit nebunia trecătoare. Nu a răspuns imediat la întrebarea mea. Înțelesese probabil că, dacă îndrăzneam să tulbur astfel obiceiurile noastre, o făceam constrâns de un motiv serios. Poate că s-a gândit la toate conversațiile noastre fără noimă din ultimele săptămâni, la tradiția poveștilor noastre de la asfințitul soarelui, ritual trădat în vara aceea. După un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
al lui Pașka. A ascultat câteva minute, apoi a bombănit, acoperindu-mi cu ușurință vocea cu glasul lui aspru de bas: - Prin urmare, așa, ești mulțumit? Toți tâmpiții ăștia atâta așteaptă. Uite cum îți sorb scornelile! Nimeni nu ar fi îndrăznit să-l contrarieze singur pe Pașka într-o înfruntare. Dar mulțimea are un curaj foarte specific. I-a răspuns un mârâit indignat. Pentru a liniști spiritele, am precizat pe un ton conciliant: - Ba nu, nu sunt scorneli, Pașka! E un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ei ședere la Moscova, la doi ani după război... Într-o după-amiază senină de mai, mergea pe străduțele întortocheate din Presnaia, care coborau spre râul Moscova, și se simțea convalescentă, revenindu-și după război, după spaimă, și chiar, fără să îndrăznească să și-o mărturisească, după moartea lui Fiodor sau, mai degrabă, după absența lui zilnică, obsedantă... La colțul unei străzi, a auzit, în discuția dintre două femei care treceau pe lângă ea, o frântură de replică. „Niște samovare...”, a spus una
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
alte două samovare repezindu-se spre ciungul care scutura din cap sfârtecând trupul dușmanului său. Alte cuțite au sclipit între dinți. Din toate părțile izbucneau urlete. Lăzile se izbeau unele de altele. Trecătorii, subjugați de bătaia care devenea generală, nu îndrăzneau să intervină. Un alt soldat cobora în viteză panta străzii și, cu lama între fălci, se cufunda în învălmășeala înspăimântătoare de trupuri mutilate... Charlotte a încercat să se apropie, dar lupta se dădea aproape jos, la pământ - ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
zi, am văzut-o pe bunica vorbind cu Gavrilici, bețivul și scandalagiul din curtea noastră. Banca băbuțelor era goală - probabil le alungase apariția lui. Copiii se ascundeau pe după plopi. Locatarii, la ferestre, urmăreau cu interes scena: franțuzoaica asta ciudată, care îndrăznea să se apropie de monstru. Iarăși m-am gândit la singurătatea bunicii. Am simțit înțepături mărunte în pleoape. „Asta-i viața ei. Curtea asta, bețivanul ăsta de Gavrilici, enorma izbă neagră din față, cu toate familiile îngrămădite unele peste altele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
când s-a apropiat. Ca pe vremea copilăriei în satul lui... O ascultam și Rusia, țara singurătății sale, nu îmi mai părea ostilă „francității” ei. Emoționat, îmi spuneam că bărbatul înalt, beat, cu privirea amară, acel Gavrilici, nu ar fi îndrăznit să vorbească cu nimeni despre sentimentele lui. I s-ar fi râs în nas: Stalingrad, războiul și, dintr-o dată, trestiile, plevuștile acelea! Nimeni din curte nu s-ar fi obosit măcar să-l asculte - ce poate evoca interesant un bețiv? El
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu carnea lor șiragul de trupuri visate. Căci fiecare ocazie ratată era o înfrângere, o pierdere iremediabilă, un gol, pe care alte trupuri nu ar putea să-l umple decât parțial. În momentele acelea, febra mea devenea insuportabilă! Niciodată nu îndrăznisem să abordez acest subiect cu Charlotte. Și, încă și mai puțin, să-i vorbesc despre femeia tăiată în două din șalupă sau despre noaptea mea cu tânăra dansatoare beată. Oare ghicea ea singură tulburarea mea? Cu siguranță. Fără să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în câteva secunde mai mulți ani din viața eroilor. Acțiunea se întrerupea brusc și, pe fundalul negru, apărea o inscripție a cărei franchețe fără ocoloșuri îmi plăcuse întotdeauna: „Doi ani mai târziu”, sau „Au trecut trei ani”. Dar cine ar îndrăzni să folosească astăzi acest procedeu demodat? Și totuși, intrând în librăria pustie din inima unui oraș de provincie toropit de căldură și găsind pe raft ultima mea carte, am avut exact impresia aceea: „Au trecut trei ani.” Cimitirul, cripta familiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Vg); „le Dieu vivant” (BJ); „the living God” (RSV). Toate textele ce conțin aceste expresii, alcătuite din numele generic și adjectivul ƒ"y, îl evocă pe Dumnezeul cel viu care se manifestă și reacționează la faptele omului. David, copil încă, îndrăznește să-l înfrunte pe uriașul Goliat deoarece e convins că Dumnezeul cel viu, pe care filisteanul l-a hulit, îi va da biruința asupra acestuia (1Sam 17,36). „Fiii Dumnezeului celui viu” (Os 2,1), „oștirea Dumnezeului celui viu” (1Sam
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
pot da decât răspunsuri aproximative, o definiție apodictică fiind de-a dreptul arogantă. Reducerea la o relație sintetizatoare se impune însă cu stringență, dacă ne propunem să demonstrăm instaurarea unei tradiții de tip caragialian în proza și în dramaturgia românească. Îndrăznim, așadar, să conferim termenului două accepțiuni. În primul rând, denumim prin caragialism nu doar o atitudine specifică, un stil sau "o manieră proprie de a vorbi"33, ci un ansamblu de trăsături definitorii ale operei lui Caragiale, mai exact, o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
strategie a camuflării disprețului într-o condescendență măgulitoare, augmentează efectul revelării ireversibile a imposturii: Chiar ieri, a răspuns poetul, cineva care venea din străinătate mi-a vândut pentru cinci sute de lei o ediție princeps din Boileau. Din ce an ? îndrăznesc eu. 1800! Ediție princeps? insist, prinzând curaj. Desigur ! E și semnată. De cine ? continuai înveselit. De cine ? De Boileau! La 1800! O am acasă! Vă cred, maestre, dar mi se pare ca Boileau a trăit în secolul al XVII-lea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu știu ce să fac? Mi-a venit așa un gând ciudat: să las dracului Crângășanii și familia și să fug la ´mneavoastră, acolo, să mă afirm! Firește, după câțiva ani mă-ntorc aici, da' mă-ntorc călare! Și de aceea am îndrăznit să vă scriu și să vă-ntreb: ce credeți? Aș izbi-o? Vă știu bine cu toți mahării și blat cu toții! Numai în dumneavoastră mi-i nădejdea! Dacă-mi răspundeți: "Vino!", am și împachetat și-am și ajuns la București
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la rândul său bogat în germeni ai antiliteraturii, fapt demonstrat de propagarea mitului și chiar al cultului "înaintemergătorului"2 Urmuz de către mișcarea românească de avangardă, precum și de revendicarea lui drept precursor de către Eugen Ionescu. În același timp, ar trebui să îndrăznim, nu din patriotism, ci dintr-un fel de "melancolie a descendenței"3, să demonstrăm că, din formele benigne ale absurdului, surprins în instantanee comice de Caragiale, au răsărit, în noile condiții ale climatului interbelic, asemenea unor "flori ale răului", plăsmuiri
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
joc, râs, glumă... din exuberanța vieții lui plină de bucurii s-au născut schițele lui Urmuz"13. Pornind de la astfel de considerații privitoare la natura duală și contradictorie a acestui scriitor, aplecat însă, indubitabil, spre ludic și fantezie verbală, putem îndrăzni să vedem în paginile sale "bizare", pure "miticisme" extinse, narațiuni în care, ștrengarul Mitică, în calitate de narator omniscient, ar reda straniile povești-destin ale unor "amici", în stilul lui uneori incoerent, alteori zeflemitor, dar întotdeauna "original și inventiv"14 chiar până la absurd
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
delicioase produse de ciocolată. Bijuteriile din aur, argint și platină, cu pietre prețioase, Într-o mare varietate (inele, coliere, cercei, brățări, medalioane, butoni, ace de cravată, pandantive etc.) stau aliniate cu grație ispititoare În vitrine. Le privim Îndelungat, dar nu Îndrăznim să cerem cochetei vânzătoare, cu mers de felină și privire de 166 pisică siameză, să le probăm. Este obișnuită cu astfel de clienți, de aceea se mulțumește să ridice puțin din sprincenele frumos arcuite și boticul Încondeiat discret cu ruj
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
emblema statului New South Wales. Roua cerului crește În locurile umede din păduri, alături de ferigi, orhidee și planta agățătoare wonga, cu flori tubulare, purpurii În interior. Privesc de la distanță frumoasele și gingașele orhidee, una din minunile florei tropicale și nu Îndrăznesc să mă apropii mai mult de teama pierderii „armoniei”. În același timp pe ecranul minții mi se declanșează automat supărătoarea „pățanie” cu orhideea de la pălăria mea din timpul formalităților vamale de pe Aeroportul din Brisbane! De la Grădina Botanică, pașii se Îndreaptă
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
șoferilor, admonestările celor de la circulație, și mai ales amenzile „grase”!!! Starea de „normalitate” de aici ne dă o ușoară indispoziție și fără să vrem ne Întrebăm: „Ce ne lipsește, nouă, românilor, să devenim realmente civilizați?!” Avem deja răspunsul, dar nu Îndrăznim să-l formulăm cu glas tare: Educația, Disciplina, Civismul... Până atunci orbecăim pe lângă „Drum”!!! Călătoria spre stațiunea Rotorua se transformă Într-o nouă ocazie de a admira priveliștile de excepție ale Noii Zeelande. Șoseaua șerpuiește printre zecile de coline Înverzite
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
de griuri, cafea cu lapte, alb și negru). Magazinele cu bijuterii expun diferite podoabe (inele, verighete, lanțuri, coliere, brățări, ceasuri, butoni, cercei, pandantive etc.), din aur de 18 și 24 de karate, argint, platină, perle, pietre prețioase și semiprețioase. Nu Îndrăznim să privim decât vitrinele sofisticate, pentru că prețurile sunt dincolo de posibilitățile noastre financiare. Mai negociem, la mâna a doua, un vas de porțelan chinezesc, un lănțișor, o statuetă, o bluză din brocat sau tricou de bumbac. 528 Produsele specifice chinezești (mătasea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]