11,393 matches
-
normandiei, până în Scandinavia. Efectul scontat a fost contrar așteptărilor lui Hitler. Americanii au adoptat o poziție mai mult defensivă în războiul Pacificului, considerând prioritară debarcarea în Europa, concentrându-și atenția și concentrând importante resurse pentru aceasta. Într-o prima fază, aliații au planificat o zona de invazie în Balcani, prin Marea Mediterană, din Turcia, și o alta în Normandia. Varianta a fost agreată de Stalin pentrucă debarcarea simultană, în Normandia și în Balcani permitea aplicarea așa numitei tactici, „mișcarea clește”. Aceasta fiind
Bătălia de la Cherbourg () [Corola-website/Science/328157_a_329486]
-
-o cu succes. Eisenhower și Roosevelt au propus și o debarcare pe riviera Franceză, în porturile Toulon și Marsilia, dar Winston Churchill s-a opus invocând dificultăți de ordin logistic și financiar. La Conferința de la Casablanca, în absența lui Stalin, aliații au stabilit crearea unui sediu comun cu rol de "comandament unic al forțelor aliate", ( "Aliat Supreme Commander" ), iar Comandant Suprem a fost numit Dwight D. Eisenhower. Șeful de personal al lui Eisenhower, generalul-locotenent Frederick E. Morgan, a fost numit Șeful
Bătălia de la Cherbourg () [Corola-website/Science/328157_a_329486]
-
comun cu rol de "comandament unic al forțelor aliate", ( "Aliat Supreme Commander" ), iar Comandant Suprem a fost numit Dwight D. Eisenhower. Șeful de personal al lui Eisenhower, generalul-locotenent Frederick E. Morgan, a fost numit Șeful Statului Major la Comandantul Suprem Aliat, care a trebui să conducă planificarea operațiunii Overlord. Comandamentul forțelor terestre a fost preluat de Bernard Montgomery. La comanda forțelor navale a trebui să fie numit, amiralul Bertram Ramsay, iar comandantul forțelor aeriene ( "Air Force Air șef Marshall" ), mareșalul de aviație
Bătălia de la Cherbourg () [Corola-website/Science/328157_a_329486]
-
care au întocmit planurile operațiunii Overlord conștientizau că unul dintre aspectele importante, care ar fi trebuit să asigure, succesul operațiunilor militare din Peninsula Contentin, consta în, capturarea intactă sau cu distrugeri minime, a portului Cherbourg. Pentrucă odată declanșată campania militară, aliații aveau nevoie stringentă de tehnică militară, combustibili și consumabile, acestea urmând să fie aduse, pe continent direct din Statele Unite ale Americii, fărăr a fi nevoiți să le tranziteze prin porturile de pe coastele sudice a Angliei, economisind astfel timp și bani
Bătălia de la Cherbourg () [Corola-website/Science/328157_a_329486]
-
dane de descărcare cu ape suficient de adânci. Germanii au fost deasemenea conștienți de acest lucru, de aceia au întărit puternic fiecare port important din zonele de invazie, în speranța că acest lucru le-ar permite să-i copleșească pe aliații de pe plaje, încă din faza de început a debarcării. Fortificațiile din Cherbourg erau formidabile. Orașul a fost înconjurat de un inel de fortificații din beton construite pe trei creste. În oraș au mobilizat un întreg arsenal, iar marina a construit
Bătălia de la Cherbourg () [Corola-website/Science/328157_a_329486]
-
indicat de cronicarul englez "Symeon din Durham", într-un sat numit Fulford, situat lângă York, în Anglia, pe data de 20 septembrie 1066 când regele Harald al III-lea al Norvegiei, cunoscut deasemenea și sub numele de Harald Haardraade, împreună cu aliatul său englez, Tostig Godwinson, au mers și au înfrânt rezistența engleză condusă de Edwin și Morcar. Tostig era fratele alungat al lui Harold Godwinson. El s-a aliat cu Harald al Norvegiei, și posibil, cu Ducele William al Normandiei. Totuși
Bătălia de la Fulford () [Corola-website/Science/328168_a_329497]
-
asupra moștenirii, Richard a trecut în tabăra lui Guiscard și a lui Roger de Sicilia. Richard a fost prezent alături de Guiscard la cucerirea Bari de la bizantini în aprilie 1071 și a luptat din răsputeri împotriva verilor săi rebeli și a aliaților acestora între 1078 și 1080, când Abelard a murit. Pentru sprijinul acordat, Richard a fost confirmat drept conte de Castellaneta, Oria și Mottola de către unchiul său Robert Guiscard. În 1101, a fost numit seneșal de Apulia și Calabria de către fiul
Richard de Hauteville () [Corola-website/Science/328195_a_329524]
-
II-lea al Siciliei și a constituit unul dintre cele două înfrângeri majore ale sale (cealaltă fiind bătălia de la Rignano), în fața contelui Rainulf al II-lea de Alife. În 1132, contele rebel Rainulf a adunat o puternică forță armată alături de aliatul său, principele Robert al II-lea de Capua din familia Drengot. Răsculații s-au grupat în dreptul orașului Benevento, care, deși credincios față de regele Roger al II-lea, s-a predat imediat. Roger, surprins de acest atac, și-a retras armata
Bătălia de la Nocera () [Corola-website/Science/328192_a_329521]
-
Siciliei. În 30 octombrie 1137, Rainulf tocmai fusese numit duce de Apulia, și beneficia de sprijinul unui contingent de 800 de trupe germane împrumutate de la împăratul Lothar al III-lea, iar adversar al său era, alături de regele Roger, fostul său aliat Sergiu de Neapole. În 1134, Roger îl numise pe cel mai mare fiu legitim al său, Roger, ca duce de Apulia. Numirea lui Rainulf ca duce în 1137 de către împărat și de papa Inocențiu al II-lea intra în directă
Bătălia de la Rignano () [Corola-website/Science/328193_a_329522]
-
Guglielmo de Apulia. În 1046, s-a înregistrat primul atac al său asupra Trani, el reușind să captureze suburbiile și împrejurimile, dar nu și cu orașul în sine, care era apărat de trupele bizantine de sub comanda lui Argyrus, un fost aliat al normanzilor. Locuitorii din Trani erau mai degrabă susținători ai bizantinilor decât ai invadatorilor normanzi. Tot în 1046, Petru a fost unul dintre candidații care să îi succeadă lui Guillaume "Braț de Fier". Potrivit lui Guglielmo de Apulia, deși el era
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
putut să își reia posesiunile pierdute. Sergiu a îngenunchiat din nou în fața lui prestând omagiu, încercând prin aceasta să cruțe orașul de la un nou asediu. Sergiu a fost iertat și l-a însoțit pe Roger într-o expediție împotriva fostului aliat Rainulf, devenit între timp duce de Apulia. În 30 octombrie, în bătălia de la Rignano, el și Roger al II-lea, ca și fiul omonim al lui Roger, au fost înfrânți, Sergiu însuși căzând în luptă. Destul de ironic, înfrângerea lui Roger
Sergiu al VII-lea de Neapole () [Corola-website/Science/328204_a_329533]
-
privat pe Guaimar de Principatul de Capua, pe care l-a retrocedat fostului principe, Pandulf al IV-lea. Pe parcursul domniei lui Drogo, fratele său vitreg Robert Guiscard a sosit și el în Italia (cca. 1047). Drogo s-a menținut ca aliat apropiat al lui Guaimar și i-a acordat sprijinul împotriva lui Pandulf după reinstalarea celui din urmă în Principatul de Capua. Cu toate acestea, nereușind să își controleze proprii baroni, Drogo nu a fost în stare să pună capăt acțiunilor
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
încă posesiune bizantină, a fost unul dintre ultimele state din Italia de sud care să fie atacat de către normanzi. Ducii de Neapole, încă de când ducele Sergiu al IV-lea făcuse apel la ajutorul lui Rainulf Drengot în anii '20, fuseseră aliați ai normanzilor din Aversa și Capua cu doar câteva mici excepții. Încorporarea Neapolelui în statului familiei de Hauteville a durat 60 de ani pentru fi dusă la îndeplinire, începând din 1077. În vara lui 1074, ostilitățile au început să se
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
și Sergiu au început curând negocieri cu Grigore al VII-lea prin medierea lui Desideriu de Montecassino. În 1077, Napoli s-a aflat din nou sub asediul lui Richard de Capua, de această dată suportând și blocada navală a fostului aliat, Robert Guiscard. Richard a murit pe durata asediului în 1078, fiindu-i ridicat[ excomunicarea abia pe patul de moarte. Asediul a fost abandonat de către succesorul său, Iordan I, în scopul de a ajunge la consens cu papalitatea, care încheiase pace
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
sale în Calabria, Guiscard s-a căsătorit pentru prima dată, cu Alberada de Buonalbergo, tânăra mătușă a seniorului Gerard de Buonalbergo. Guiscard a început curând să se distingă pe câmpul de luptă. Longobarzii și-au întors armele împotriva vechilor lor aliați, iar papa Leon al IX-lea s-a hotărât să îi alunge pe frații normanzi. Armata papală a fost însă zdrobită în bătălia de la Civitate în 1053 de către normanzi, uniți sub conducerea lui Umfredo. Umfredo a comandat trupele din centru
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
mai mic al acestuia, Guillaume, care uzurpa teritoriul lui Gisulf. Papalitatea, aflată în conflict cu Sfântul Imperiu Roman (lupta pentru învestitură) și cu nobilimea din Roma, a decis să recunoască pe normanzi și să și-i asigure pe aceștia ca aliați. Ca urmare, la conciliul de la Melfi din 23 august 1059, Papa Nicolae al II-lea l-a învestit pe Guiscard ca duce de Apulia, Calabria și Sicilia. Guiscard, devenit acum "prin grația lui Dumnezeu și a Sfântului Petru duce de
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
fără a mai întâmpina opoziție și au găsit Messina abandonată de inamici. Guiscard a fortificat imediat Messina și s-a aliat cu Ibn at-Timnah, unul dintre rivalii emirului de Sicilia, Ibn al-Hawas. Armatele lui Guiscard, ale fratelui său și ale aliaților musulmani au pornit în marș spre centrul insulei, trecând prin Rometta, care rămăsese loială lui al-Timnah. Ei au străbătut Frazzanò și "pianura di Maniace", locul în care generalul bizantin George Maniaces și primii membri ai familiei Hauteville din Italia se
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
Cum regele a refuzat, mongolii au decis să atace Ungaria. Béla al IV-lea le-a cerut nobililor săi să-și adune forțele în tabăra regală. Eforturile regelui maghiar au fost subminate de o revoltă împotriva cumanilor, care erau considerați aliații mongolilor, iar gloatele furioase l-au masacrat pe Köten. Ca urmare, cumanii au părăsit tabăra regală și au atacat și jefuit partea centrală a regatului. Principalele forțe mongole au ajuns în Ungaria prin trecătorile nordice ale Munților Carpați în martie
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
perioadă, Imperiul Otoman aflat în expansiune a ajuns să se învecineze regiunile sudice ale Regatului Ungariei. Ștefan Lazarevici al Serbiei a fost forțat să accepte suzeranitatea sultanului în 1390. Sigismund, care efectuase o serie de raiduri împotriva otomanilor și a aliaților acestora între 1390 și 1395, a decis să organizeze o coaliție internațională împotriva acestora din urmă. A fost organizată o mare armată formată în principal din cavaleri francezi conduși de Ioan cel Neînfricat, urmașul desemnat al ducelui Burgundiei, care însă
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
au acceptat această ofertă. În 1174, Tancred s-a aflat la comanda unei largi flote către Egipt, în numele noului rege, Guillaume al II-lea "cel Bun". Sicilienii au debarcat în apropiere de Alexandria, însă când și-au dat seama că aliații pe care îi așteptau să sosească dinspre Ierusalim nu mai apar (din cauza faptului că regele Amalric I al Ierusalimului murise) și că armata musulmană a ayyubidului Saladin se apropia cu forțe numeroase, ei au făcut cale întoarsă spre vasele lor
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
În 1202, o armată comandată de cancelarul Valter de Palearia și de Dipold de Vohburg a fost înfrântă de către Valter de Brienne. Markward a fost ucis, iar Frederic a trecut sub controlul unui n ou regent, Wilhelm de Capparone, un aliat al pisanilor. Dipold a continuat războiul cu Valter pe continent până când acesta din urmă a murit în 1205. În cele din urmă, Dipold l-a smuls pe Frederic de sub influența lui Capparone în 1206 și l-a pus sub protecția
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
română, ceea ce a făcut din elevul lugojean un adevărat poliglot. Cercetătorul Trințu Măran din Viena spunea, că , ca ofițer, știa nu mai puțin de șapte limbi, inclusiv franceza, italiana și spaniola (era obiceiul ca ofițerii să știe limbile imperiului, ale aliaților dar și ale inamicilor). După absolvirea școlii matematice a intrat, în anul 1857, la îndemnul mitropolitului Andrei Șaguna, ca cadet în regimentul confiniar bănățean nr. 13. În 1859 a fost avansat sublocotenent și a luat parte la războiul din Italia
Alexandru Lupu () [Corola-website/Science/328309_a_329638]
-
Edessei împotriva musulmanilor din Siria. Alepul s-a dovedit prea puternic pentru a fi cucerit, însă forărețele din Balat, Biza'a, Athereb, Maarat și Kafartab au fost capturate. Cu toate că Ioan Comnenul lupta din răsputeri și pentru cauza creștinilor din Siria, aliații săi, principele Raimond de Antiohia și Josselin al II-lea de Edessa mărșăluiau prin regiune, fără a-i acorda sprijin basileului pentru a duce la bun sfârșit asediul Shaizarului. Orașul a cedat, însă citadela a rezistat în fața asaltului. Emirul de
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
din Basarabia de Sud care aparțineau Principatelor în acel moment, în ciuda opoziției disperate a domnitorului Carol și a clasei conducătoare, în frunte cu I.C. Brătianu și Mihail Kogălniceanu. Evenimentele au degenerat, în primăvara anului 1878, până în pragul războiului între foștii aliați. Pacea dintre Turcia și Rusia s-a încheiat la San Stefano în Turcia, pe 19 februarie 1878, fără participarea României. Istoricul Sorin Liviu Damean descrie, în lucrarea „Carol I al României", modul în care au procedat „aliații" ruși: „Guvernul de la
Rusofobie () [Corola-website/Science/328349_a_329678]
-
regele Arnulf a atacat Moravia Mare, iar maghiarii au luptat alături de trupele sale. După 893, bizantinii au transportat peste Dunăre trupele maghiare aliate și împreună i-au învins pe bulgari în trei bătălii. În 894, maghiarii au invadat Panonia ca aliați ai moravilor regelui Svatopluk I. În jurul anului 896, cel mai probabil sub conducerea lui Árpád, ungurii au traversat Munții Carpați și au intrat în Câmpia Panonică. În 899, maghiarii au invadat regiunea nordică a Italiei și au jefuit zona orașelor
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]