10,353 matches
-
de pacienți tratați cu Quixidar . • reacții alergice me • sângerări interne la nivelul creierului , ficatului sau abdomenului • erupții trecătoare pe piele • amețeală • durere și umflătură la locul de administrare • ul număr crescut de trombocite ( celule sanguine necesare pentru coagulare ) • creșterea concentrației azotului neproteic în sânge . us Dacă aveți reacții adverse → Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă vreuna din reacțiile adverse od • A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor • A nu se congela • Nu este necesară păstrarea Quixidar la frigider . 95 Nu
Ro_855 () [Corola-website/Science/291614_a_292943]
-
prin: - "tip de motor de tractoare în ceea ce privește emisiile poluante": motoarele cu aprindere prin compresie între care nu există diferențe esențiale în ceea ce privește caracteristicile definite în apendice 1 din prezenta anexă; - "emisii poluante": gazele poluante (monoxid de carbon, hidrocarburi și oxizi de azot) și particulele poluante. 2. CERERE DE OMOLOGARE CE A UNUI TIP SAU A UNEI CATEGORII DE MOTOARE CA UNITATE TEHNICĂ INDEPENDENTĂ 2.1. Cererea de omologare a unui tip sau a unei categorii de motoare în ceea ce privește emisiile poluante este înaintată
jrc4576as2000 by Guvernul României () [Corola-website/Law/89742_a_90529]
-
aplică. 1. DEFINIȚII Se înțelege prin: - ,,tip de tractor în ceea ce privește emisiile poluante'': tractoarele care nu prezintă între ele diferențe esențiale privind caracteristicile definite în apendicele 1 din prezenta anexă; - "emisii poluante": gazele poluante (monoxid de carbon, hidrocarburi și oxid de azot) și particulele poluante. 2. CERERE DE OMOLOGARE CE PENTRU UN TIP DE TRACTOR 2.1 Cerere de omologare a unui tip de tractor în funcție de motorul său 2.1.1. Cererea de omologare a unui tip de tractor în ceea ce privește emisiile poluante
jrc4576as2000 by Guvernul României () [Corola-website/Law/89742_a_90529]
-
acoperit cu cernoziomuri. Deși este destul de răspîndită eroziunea și pe alocuri salinizarea, predomină totuși solurile fertile. Stratul de sol din raion are grosimea de 1m pe o suprafață de un hectar, conține în medie 240 tone de humus 15 tone azot, 19 tone fosfor, 204 tone de potasiu, precum și o cantitate importantă de microelemente, cupru, zinc, mangan, molibden ect. Clasificarea solurilor din raionul Nisporeni se bazează pe principiul profilo-substanțial și genetic, precum și pe factorii de pedogeneză. După geneză solurile raionului sînt
Raionul Nisporeni () [Corola-website/Science/297500_a_298829]
-
de sol cu grosimea de 1m sînt de 36410 hectare. Ele au o grosime de peste 1m, culoarea aproape neagră. Structura granulară compoziția mecanică predominant argiloasă și ușor argiloasă au cele mai bune proprietăți fizice și conțin o cantitate moderată de azot și fosfor carbonații apar la adîncimile de 70-100 cm. Sînt mai umede decît celelalte cernoziomuri și mai puțin dispuse spre eroziune. De pe solurile respective se obțin cele mai mari recolte de culturi agricole, mai ales sfeclă de zahăr, tutun etc.
Raionul Nisporeni () [Corola-website/Science/297500_a_298829]
-
atmosferică la suprafață are o valoare de doar 0.7-0.9 kPa, în comparație cu cea a Pământului, de 101.3 kPa. Atmosferă ajunge până la 11 km, pe când, cea a Terrei la „doar” 100 km. Compoziția atmosferei: 95% dioxid de carbon, 3% azot, 1,6% argon, conținând urme de oxigen și apă. Atmosferă este prăfoasa, oferind cerului marțian o culoare maroniu-roșcată. Existența metanului indică faptul că pe planetă a existat, sau există, o sursă de gaz. Activitatea vulcanică, impacturile cu posibile corpuri cerești
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
sau al altui corp ceresc. Atmosfera planetei noastre este practic 100 % gazoasă, fiind compusă din aer, conține însă și urme de substanțe solide și lichide fin divizate. Atmosfera este numită uneori și, simplu, „aer”. Atmosfera de astăzi a Pământului conține azot (nitrogen) molecular diatomic (N) în proporție de aproape 4/5 (78,2 %), oxigen molecular diatomic ((O) (20,5 %), argon (Ar) (0,92 %), dioxid de carbon (CO) (0,03 %), ozon sau oxigen triatomic (O), oxigen monoatomic, azot monoatomic și alte gaze
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
astăzi a Pământului conține azot (nitrogen) molecular diatomic (N) în proporție de aproape 4/5 (78,2 %), oxigen molecular diatomic ((O) (20,5 %), argon (Ar) (0,92 %), dioxid de carbon (CO) (0,03 %), ozon sau oxigen triatomic (O), oxigen monoatomic, azot monoatomic și alte gaze, praf, fum, alte particule în suspensie, aerosoli, etc. Compoziția atmosferei s-a schimbat de-a lungul celor aproximativ 2,5 - 2,8 miliarde de ani de când există, de la o atmosferă primitivă la cea actuală, trecând prin
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
unor ploi de scurtă durată. În această perioadă s-au format, foarte probabil, mările și oceanele. Radiația ultravioletă intensă a determinat o descompunere fotochimică a moleculelor de apă, a metanului și a amoniacului, astfel acumulându-se dioxid de carbon și azot. Gazele mai ușoare, precum hidrogenul și heliul, au urcat în straturile superioare ale atmosferei, ulterior disipându-se în spațiul cosmic, pe când gazele mai grele, ca de ex. dioxidul de carbon, s-au dizolvat în mare parte în apa oceanelor. Azotul, inert
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
și azot. Gazele mai ușoare, precum hidrogenul și heliul, au urcat în straturile superioare ale atmosferei, ulterior disipându-se în spațiul cosmic, pe când gazele mai grele, ca de ex. dioxidul de carbon, s-au dizolvat în mare parte în apa oceanelor. Azotul, inert din punct de vedere chimic în condițiile existente atunci, a rămas neschimbat în atmosferă, fiind încă înainte cu circa 3,4 miliarde de ani partea componentă cea mai importantă a atmosferei. Oxigenul, care joacă un rol esențial în evoluția
Atmosfera Pământului () [Corola-website/Science/298340_a_299669]
-
hidrogenul poate fi generat în proces din apă. Hidrogenul poate forma compuși cu elmentele mai electronegative decât el, cum ar fi halogenii; în acest tip de compuși, hidrogenul prezintă o sarcină pozitivă parțială. Când se leagă de fluor, oxigen sau azot, hidrogenul participă la formarea unei legături puternice numite legatură de hidrogen, ce este un factor important în stabilitatea multor molecule biologice. Hidrogenul poate forma compuși și cu elementele mai puțin electronegative, cum ar fi metalele sau semimetalele, având o sarcină
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
materiale precum cuprul și argintul păstrează totuși o conductivitate finită chiar și la temperaturi foarte apropiate de zero absolut. Altele în schimb rămîn supraconductoare pînă la temperaturi relativ înalte, astfel încît pot fi utilizate și la temperatura de fierbere a azotului lichid (77 K); primul material de acest gen studiat a fost oxidul de ytriu bariu și cupru (YBaCuO, prescurtat YBCO).
Conductivitate electrică () [Corola-website/Science/297155_a_298484]
-
sistemul solar, orbita sa fiind cuprinsă între cea a planetelor Mercur și Pământ. Venus este cu foarte puțin mai mică decât Pământul, dar atmosfera sa este foarte diferită: în principal, aceasta este compusă din 96 % gaz carbonic și 3,5 % azot. Ea este înconjurată de un văl gros de nori repartizați în trei straturi situate la o altitudine între 50 și 70 km. Unii dintre aceștia provoacă ploi de acid sulfuric, o substanță chimică foarte agresivă chimic. Pe Venus temperatura este
Venus () [Corola-website/Science/297166_a_298495]
-
este 81,5% din cea a Pământului. Condițiile de pe suprafața venusiană diferă radical de cele de pe Pământ, din cauza densei atmosfere de dioxid de carbon. Atmosfera planetei Venus este formată din 96,5% dioxid de carbon, restul de 3,5%, fiind azot Suprafața venusiană a fost subiect de speculații până în secolul al XX-lea când unele din secretele sale au fost descoperite de știință. Venus a fost în cele din urmă cartografiat în detaliu de sonda Magellan în anii 1990-91. Solul venusian
Venus () [Corola-website/Science/297166_a_298495]
-
și oferind o explicație pentru lipsa câmpului magnetic generat în interiorul planetei. În schimb, Venus poate pierde căldura sa internă în evenimente periodice majore de remodelare a suprafeței. Atmosfera planetei Venus este compusă din 96,5% dioxid de carbon, 3,5% azot, iar restul din alte substanțe. Temperatura este foarte ridicată, fiind chiar mai mare decât pe planeta Mercur. Venus orbitează Soarele la o distanță medie de circa 108 milioane de kilometri (circa 0,7 UA), și efectuează o orbită la circa
Venus () [Corola-website/Science/297166_a_298495]
-
publicată în 1777. În această lucrare, el demonstrează că aerul este un amestec de două gaze: "aer vital", care este esențial pentru ardere și respirație, și "azote" ("" „fără viață”), care nu le întreține deloc. Termenul "azote" a devenit mai târziu "azot" în română ("" în engleză), și a fost preluat în diferite limbi europene. Lavoisier a redenumit "aerul vital" în "oxygène" în 1777, denumire care provine din termenii greci " (oxys)" (acid, literal „ascuțit”, de la gustul acizilor) și "-γενής (-genēs)" (producător, literal „născător
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
a moleculei are doi electroni nepereche care ocupă doi orbitali moleculari degenerați. Acești orbitali sunt clasificați ca orbitali de antilegătură (micșorând ordinul de legătură de la trei la doi), astfel că legătura oxigenului diatomic este mai slabă decât legătura tripă a azotului diatomic, în care toți orbitalii de legătură moleculară sunt sunt complet ocupați, însă unii orbitali de antilegătură nu sunt. În forma sa normală de triplet, , moleculele sunt paramagnetice. Mai pe larg, ei formează un magnet în prezența unui câmp magnetic
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
timpi de înjumătățire mai mici de 27 de secunde, iar majoritatea acestora au timpi de înjumătățire mai mici de 83 de milisecunde. Forma cea mai comună de dezintegrare a izotopilor mai ușori decât O este dezintegrarea β pentru a produce azot, și cea mai comună formă pentru izotopii mai grei ca O este dezintegrarea beta pentru a produce fluor. Oxigenul e un gaz incolor, inodor si insipid. El e putin solubil in apa, dar e mai solubil în apă decât azotul
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
azot, și cea mai comună formă pentru izotopii mai grei ca O este dezintegrarea beta pentru a produce fluor. Oxigenul e un gaz incolor, inodor si insipid. El e putin solubil in apa, dar e mai solubil în apă decât azotul. Apa în echilibru cu aerul conține aproximativ o moleculă de dizolvat pentru fiecare 2 molecule de , comparat cu un raport atmosferic de 1:4. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de temperatură, și de 2 ori mai mult (14.6 mg
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
culoarea albastră a cerului, care e cauzată de împrăștierea Rayleigh a luminii albastre). O lichid foarte pur e obținut de obicei cu ajutorul distilației fracționale a aerului lichefiat. Oxigenul lichid poate fi produs, de asemenea, prin condensarea acestuia din aer, folosind azot lichid ca răcitor. E o substanță foarte reactivă și trebuie ținută departe de materialele flamabile. Numărul de oxidare al oxigenului este −2 în aproape toți compușii cunoscuți ai acestuia. Numărul de oxidare −1 este găsit în puțini compuși, cum ar
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
în componenții săi variați, cu distilându-se în vapori, iar rămânând lichid. Cealaltă metodă principală de producere a -ului constă în trecerea unui curent de aer curat și uscat printr-un pat de site moleculare zeolitice perechi, identice, care absorb azotul și dau drumul unui curent de gaz care e între 90 și 93% . Simultan, azotul e eliberat din celălalt pat cu zeoliți saturați în azot, prin reducerea presiunii din cameră și direcționând o parte din oxigen prin el, în direcția
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
de producere a -ului constă în trecerea unui curent de aer curat și uscat printr-un pat de site moleculare zeolitice perechi, identice, care absorb azotul și dau drumul unui curent de gaz care e între 90 și 93% . Simultan, azotul e eliberat din celălalt pat cu zeoliți saturați în azot, prin reducerea presiunii din cameră și direcționând o parte din oxigen prin el, în direcția inversă curgerii. După un timp presetat pentru ciclu, operațiile celor 2 paturi sunt schimbate între
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
aer curat și uscat printr-un pat de site moleculare zeolitice perechi, identice, care absorb azotul și dau drumul unui curent de gaz care e între 90 și 93% . Simultan, azotul e eliberat din celălalt pat cu zeoliți saturați în azot, prin reducerea presiunii din cameră și direcționând o parte din oxigen prin el, în direcția inversă curgerii. După un timp presetat pentru ciclu, operațiile celor 2 paturi sunt schimbate între ele, astfel permițând ca o cantitate continuă de oxigen să
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
anaerobe care cauzează gangrenele gazoase, deci creșterea presiunii sale parțiale ajută la eliminarea acestora. Răul de decompresie are loc în scafandrii care se decompresează prea repede după o scufundare, rezultând în bule de gaz inert, cel mai des constituind în azot și heliu, formându-se în sângele lor. Mărirea presiunii oxigenului cât de repede se poate face parte din tratament. Oxigenul e, de asemenea, folosit în scop medical pentru pacienții care necesită ventilație mecanică, de obicei la concentrații mai mare decât
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
e de obicei limitat la recirculatoare, decompresie sau la tratamentul de urgență la adâncimi relativ mici (circa 6 metri adâncime, sau mai puțin). Scufundarea la adâncimi mai mari necesită o diluare semnificativă a -ului cu alte gaze, cum ar fi azotul sau heliul, pentru a preveni hiperoxia. Alpiniștii sau oamenii care zboară în avioane cu aripă fixă nepresurizate au uneori rezerve de suplimentar. Pasagerii ce călătoresc în avioane comerciale (presurizate) au o rezervă de urgență de automat furnizată în caz de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]