11,264 matches
-
său a fost Papa Caius. Nu este menționat în "Martyrologium hieronymianum", nici în "Depositio episcoporum" ca de altfel nici în "Depositio martyrum". Pontificatul lui Marcelin a început pe când Împăratul Dioclețian domnea deja la Roma dar nu începuse încă să prigonească creștinismul. De fapt, la început Dioclețian i-a lăsat pe creștini în deplină libertate, ceea ce a și făcut ca numărul creștinilor să crească foarte mult. Era însă cineva care voia nimicirea totală a creștinismului: cezarul Galeriu (începuse nu cu mult timp
Papa Marcelin () [Corola-website/Science/305394_a_306723]
-
Roma dar nu începuse încă să prigonească creștinismul. De fapt, la început Dioclețian i-a lăsat pe creștini în deplină libertate, ceea ce a și făcut ca numărul creștinilor să crească foarte mult. Era însă cineva care voia nimicirea totală a creștinismului: cezarul Galeriu (începuse nu cu mult timp înainte guvernarea numită „tetrarhia”; adică guvernarea celor patru: Dioclețian și Maximian (286-305) ca împărați și Constantius I cu Galerius ca cezari). Cezarul Galerius a împins mișcarea păgânismului la o confruntare decisivă cu creștinismul
Papa Marcelin () [Corola-website/Science/305394_a_306723]
-
creștinismului: cezarul Galeriu (începuse nu cu mult timp înainte guvernarea numită „tetrarhia”; adică guvernarea celor patru: Dioclețian și Maximian (286-305) ca împărați și Constantius I cu Galerius ca cezari). Cezarul Galerius a împins mișcarea păgânismului la o confruntare decisivă cu creștinismul. La început, în 302, soldații creștini au fost nevoiți să lase armata, mai apoi proprietățile bisericii și a creștinilor au fost confiscate. În cele din urmă ca să-l determine și pe Dioclețian să adopte aceeași conduită de nimicirea a creștinismului
Papa Marcelin () [Corola-website/Science/305394_a_306723]
-
creștinismul. La început, în 302, soldații creștini au fost nevoiți să lase armata, mai apoi proprietățile bisericii și a creștinilor au fost confiscate. În cele din urmă ca să-l determine și pe Dioclețian să adopte aceeași conduită de nimicirea a creștinismului și de restaurare a tradițiilor păgâne, Galeriu (prin sichari) a provocat două incendii succesive la palatul lui Dioclețian pentru care i-a acuzat pe creștini. Astfel, în primăvara anului 303 a fost dezlănțuită persecuția generală împotriva creștinilor. Aceasta n-a
Papa Marcelin () [Corola-website/Science/305394_a_306723]
-
Papei Silveriu. Acest episod care arată cât de mult a decăzut papalitatea are câteva cauze bine determinate, între lupta dintre încercările Constantinopolului de a cuceri Roma și de a-și impune supremația în fața regilor goți care conduceau Italia, între lupta creștinismului apusean cu doctrina monofizită răsăriteană, papalitatea a încercat cu greu să nu fie servitorul puterii laice, însă prin lucrurile pe care le-a făcut vigiliu ca să fie papă, orice opoziție părea să fie stinsă. Lucrurile au luat însă altă întorsătură
Papa Vigiliu () [Corola-website/Science/305406_a_306735]
-
Apus și pentru Roma, care a fost cucerită și distrusă pe 24 august 410 de Regele vizigoților, Alaric I, primul conducător germanic care cucerește Roma. Asediul Romei a început în 408 și mulți cetățeni romani, care nu erau trecuți la creștinism, aduceau sacrificii solemne zeilor păgâni, pentru a obține ajutor împotriva barbarilor. După cucerire, Roma a fost jefuită incontinuu, iar populația masacrată, doar Bisericile au fost respectate de invadatori. Căderea Romei, descrisă de Sf. Augustin și de Sf. Ieronim în cuvinte
Papa Inocențiu I () [Corola-website/Science/305399_a_306728]
-
Italia și Africa în exarchate, conduse de un "exarch", iar în 585, în sfârșit a semnat un acord favorabil cu lombarzii. În timpul pontificatului Papei Pelagius vizigoții, eretici ariani din Peninsula Iberică (Spania), urmând decizia regelui vizigot, Recaredo, au trecut la creștinism în anul 589. Acest succes al papei era umbrit de decizia patriahului Constantinopolului din 588 de a-și acorda titlul de "patriarh ecumenic", care contravinea ideii de supremație papală. Pontificatul Papei Pelagius a însemnat și finalul schismei interne a Bisericii
Papa Pelagius al II-lea () [Corola-website/Science/305408_a_306737]
-
pe Filip cel Îndrăzneț al Franței și pe Alfonso al X-lea al Castiliei. Fără succes, a încercat să-i reconcilieze pe Rudolf de Habsburg și pe Carol de Anjou. A încercat, fără izbândă, să-i convertească pe tătari la creștinism. Pontificatul lui Ioan al XXI-lea a durat doar opt luni și 5 zile. A fost grav rănit, în timpul studiului, într-un accident survenit în palatul papal din Viterbo, aflat în construcție, la 14 mai 1277. În urma acestui accident, a
Papa Ioan al XXI-lea () [Corola-website/Science/305431_a_306760]
-
distribuite de stat, facilitându-se apariția totalitarismului. Orice credință în consistență, în adevăruri nechestionabile, este o atitudine-"hybris" care provoacă inevitabil apariția unor fanatisme ca Stalinismul, Nazismul sau Maoismul. Acestea sunt, alături de tradiția umanistă de proveniență creștină (umanismul eliberat de creștinism, chiar dacă înrădăcinat în el, nu mai este o sursă de echilibru pentru dezvoltarea culturală ci o „utopie al autonomiei umane și a speranței de perfecțiune nelimitată”), cele mai eficiente instrumente de sinucidere morală inventate vreodată, datorită faptului că duc spre
Leszek Kołakowski () [Corola-website/Science/305448_a_306777]
-
a încarnat pentru a aduce cunoașterea pe pământ. În altele (de ex. Nazarinenii și Mandeenii) el este considerat un “mšiha kdaba” (Messia fals) ce a distorsionat învățăturile încredințate de Ioan Botezătorul. Pe când înainte ul era considerat majoritar o corupție a Creștinismului, acum este clar că urme ale sistemelor gnostice pot fi distinse câteva secole înainte de Era Creștină. Gnosticismul a fost interzis încă din primul secol, astfel l-a precedat pe Iisus Hristos. Alături de Gnosticismul Mediteranean și Orientului Mijlociu înainte și după
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
Creștină. Gnosticismul a fost interzis încă din primul secol, astfel l-a precedat pe Iisus Hristos. Alături de Gnosticismul Mediteranean și Orientului Mijlociu înainte și după secolele al doilea și al treilea, Gnosticismul devenea o erezie dualistică credinței Iudaice (vezi Nazarinenii), Creștinismului și filozofiei elene în zonele controlate de Imperiul Roman, goții arianiști (vezi Huneric), și Imperiul Persan. Conversia la Islam și Cruciada Albigensiană (1209-1229) a redus drastic numărul gnosticilor din toată perioada Evului Mediu, deși câteva comunități izolate continuă să existe
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
Maniheism și Mandeism - sunt tipic înțelese ca tradiții religioase pe deplin drept; într-adevăr, folosirea caracteristică a „Gnosticismului” este aceea de a se referii numai la școlile Sirio-Egiptene, în timp de „Maniheism” descrie mișcările școlii Persane. Relația între Gnosticism și Creștinism în timpul primului și celui de-al doilea secol este vitală în ajutarea noastră pentru a înțelege mai profund doctrinele principale ale Gnosticismului, datorită principal faptului că, anterior descoperirii Bibliotecii de la Nag Hammadi, ce este discutată mai jos, majoritar ceea ce știm
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
autorități Bisericești, Sincretismul cu sisteme de credință pre-existente cât și noile religii erau deseori îmbrățișate. Peste toate, ideea centrală a Gnosticismului (o cunoaștere superioară și independentă de credință) a făcut o bine-venire multora ce erau parțial convertiți de la păgânism la Creștinism. Potrivit Gnosticilor, credința era pentru cei mulți, iar cunoașterea pentru puțini. Irenaeus declară ((Adversus Haereses, II, 27, 1. PG, VI, 802) gnosticismul ca totul fiind subiectul capriciilor individului, și face orice regulă fixă a credinței imposibilă. Așa cum Clement a spus
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
profundă” (Iren. I, 31, 2) decât cea a doctrinelor Creștine. Această cunoaștere, pentru cei care o meritau, reprezenta mijlocul pentru izbăvire; Într-adevăr, în majoritatea sistemelor Gnostice, era unicul și suficientul pașaport pentru fericirea perfectă. Dar păstra o asemănare cu Creștinismul, pentru că aproape în toate sistemele Gnostice Hristos ocupa un loc central. Fără elementul său Creștin, nu avea de ce să intre în așa conflict apropriat cu Biserica; fără îmbrăcămintea sa mitologică, și-ar fi pierdut mult din popularitate. Această concepție a
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
hylici (materialiștii sortiți pierzaniei), psihici (oameni dominați de activitate sufletească și care se vor mântui prin fapte bune), respectiv pneumatici sau gnostici (singurii capabili să ajungă la adevărata iluminare). Sistemul doctrinar gnostic are particularități importante care-l diferențiază net de creștinism, din multe puncte de vedere. Ei aveau un sistem de gândire care a rivalizat cu creștinismul, motiv pentru care ei pot fi considerați reprezentanți ai unui curent independent. Mai trebuie spus și că doctrinele gnostice se dezvoltă în același context
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
fapte bune), respectiv pneumatici sau gnostici (singurii capabili să ajungă la adevărata iluminare). Sistemul doctrinar gnostic are particularități importante care-l diferențiază net de creștinism, din multe puncte de vedere. Ei aveau un sistem de gândire care a rivalizat cu creștinismul, motiv pentru care ei pot fi considerați reprezentanți ai unui curent independent. Mai trebuie spus și că doctrinele gnostice se dezvoltă în același context cu platonismul mediu, apelând la surse compatibile și rivalizând adesea. Gânditorii la care creștinii se raportau
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
elenă, gnosticii își asumau o cuprindere mai largă, considerându-se posesorii unei învățături universale, capabilă să includă toate celelalte religii. Cerintus, Marcion, Carpocrates, Basilides și Valentinus. Ei au fost principalii învățători, de secol II, ai doctrinei gnostice. Explicațiile oferite de creștinism cu privire la existența răului, la natura umană, au părut nesatisfăcătoare din punctul de vedere al acestor gânditori. Ei au apelat la filosofia păgână pentru soluții mai bune, refuzând să accepte învățătura creștină. Teoria lor era aceea că Hristos ar fi avut
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
Hristos ar fi avut, în afară de învățătura exoterică, împărtășită tuturor celor care-l ascultau, și o doctrină esoterică, secretă, pe care nu a comunicat-o decât discipolilor săi. Această doctrină secretă, "gnôsis", este adevărata esență a ceea ce ar trebui să fie creștinismul. În fond, ei refuzau să accepte creștinismul popular, evanghelic, încercând să identifice și să urmeze această presupusă doctrină secretă. Acest sistem este o cosmologie și o teologie în același timp, o supra-doctrină menită a unifica toate noțiunile cunoscute și a
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
împărtășită tuturor celor care-l ascultau, și o doctrină esoterică, secretă, pe care nu a comunicat-o decât discipolilor săi. Această doctrină secretă, "gnôsis", este adevărata esență a ceea ce ar trebui să fie creștinismul. În fond, ei refuzau să accepte creștinismul popular, evanghelic, încercând să identifice și să urmeze această presupusă doctrină secretă. Acest sistem este o cosmologie și o teologie în același timp, o supra-doctrină menită a unifica toate noțiunile cunoscute și a justifica gnoza. Ea este în fond un
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
între spirit și materie, precum și doctrina emanației. Dumnezeu creează „emanând” acest număr de eoni care în final se vor întoarce la El printr-o mântuire universală (aceasta este doctrina resurecției totale sau apokatastazei, susținută și de Plotin, respinsă intens de creștinism întrucât excludea responsabilitatea persoanei). Ca fenomen istoric, Gnosticismul a luat sfârșit în secolul al V-lea, odată cu victoria creștinismului în Imperiul Roman. În paralel se dezvoltase însă Maniheismul, care a supraviețuit mult timp, fie ca atare (în secolul al XI
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
întoarce la El printr-o mântuire universală (aceasta este doctrina resurecției totale sau apokatastazei, susținută și de Plotin, respinsă intens de creștinism întrucât excludea responsabilitatea persoanei). Ca fenomen istoric, Gnosticismul a luat sfârșit în secolul al V-lea, odată cu victoria creștinismului în Imperiul Roman. În paralel se dezvoltase însă Maniheismul, care a supraviețuit mult timp, fie ca atare (în secolul al XI-lea, de exemplu, mai existau biserici maniheiste în Turkistan), fie sub forma unor reluări cum ar fi bogomilismul.
Gnosticism () [Corola-website/Science/305451_a_306780]
-
jainismul a contribuit la încetarea sacrificiilor de animale din religia vedică și că tot lui îi datorăm apariția conceptului non-violenței, Ahimsa. Jainismul a înrâurit în mod semnificativ sfera etică, politică și economică din India pentru aproape trei milenii, dar și creștinismul. Filozofia jainistă se poate rezuma la independență și egalitate spirituală între toate formele de viață și la o non-violență dusă până la paroxism. Autocontrolul, "vrata" (व्रत), este mijlocul prin care practicanții acestei religii obțin atotcunoașterea ("kevala jnana") și în
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
increată la fel cum timpul însuși este, fără început și fără sfârșit... Increată și indestructibilă ea suferă din cauza propriilor constrângeri și se împarte în trei secțiuni - iad, pământ și paradis.". Chiar dacă jainismul nu împărtășește aceeași idee despre Dumnezeu ca iudaismul, creștinismul, islamul sau hinduismul, el promovează ideea de ființe divinizate care sunt demne de devoțiune. De aceea nu este ușor de stabilit dacă această religie este una ateistă, ci, așa cum propune Heinrich Zimmer, putem vorbi de un "transteism", adică de un
Jainism () [Corola-website/Science/303397_a_304726]
-
, în creștinism e una din cele două lăsături are secului, si anume ziua sau zilele de frupt tocmai înainte de intrarea în păresimi. În riturile apusene, precum și în unele dintre riturile răsăritene, lăsatul secului de brânză și lăsatul secului de carne au loc
Lăsatul secului de carne () [Corola-website/Science/301514_a_302843]
-
încheie pacea cu Persia sasanidă (387), împărțind Armenia între cele două imperii, și îl înfrânge pe uzurpator în bătăliile de la Siscia și Poetovio (388). Împărații Teodosiu, pentru "Imperiul din Răsărit" și Grațian, pentru "Imperiul din Apus", amândoi creștini, au ridicat creștinismul la rangul de singură religie oficială și obligatorie prin edictul din 28 februarie 380, cunoscut sub numele de Edictul de la Tesalonic, următor: „"Toate popoarele trebuie să se ralieze credinței transmise romanilor de apostolul Petru, cea pe care o recunosc Damasus
Teodosiu I () [Corola-website/Science/299985_a_301314]