10,374 matches
-
tulburări de stînga. Orașul va deveni mai tîrziu locul de naștere al extremei drepte române. Perioada dintre 1918 și 1921 avea să fie o perioadă de tulburări de stânga pe tot cuprinsul României. La 13 decembrie 1918, a fost o demonstrație de stânga în fața Teatrului Național de la București, care s-a transformat într-o procesiune insurecțională care s-a îndreptat spre Palatul Regal, strigînd "Trăiască Republica!" S-a tras în masă împotriva demonstranților. Mișcări similare s-au produs și la Iași
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
erau adresate purtau trista menționare Fostul Apostol ("celui care era cîndva un Apostol")123. La începutul anului 1923, Iorga a ținut o conferință la Ateneu. La ieșire, fiind însoțit de ministrul învățămîntului, dr. Angelescu, s-a pomenit în fața unei violente demonstrații studențești. (Iorga fusese avertizat că Șumuleanu și Cuza erau autorii acestei manifestări ofensatoare anti-Iorga). Iorga i-a înfruntat pe studenți. Așa cum comenta el ulterior, dacă ar fi dat vreun semn de ezitare, n-ar fi făcut decît "să încurajeze o
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a însoțit pînă cînd banda de teroriști legionari l-au răpit. În 1922, a început perioada dominației liberale, a stabilizării și a industrializării forțate. Din cauza situației economice dificile și a neglijării tineretului, anii aceștia s-au scurs sub spectrul permanentelor demonstrații antisemite. Nici o sărbătoare națională, nici o comemorare sau serviciu religios nu se afla în afara preocupărilor "Noului naționalism". Iorga a menționat că la Blaj, în timpul unor celebrări comemorative ale Sărbătorii Naționale a Transilvaniei, în mai 1925, studenții au mîzgălit zidurile bisericii cu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
să prejudicieze pe nimeni, fără să imite cu nesăbuință forme străine"26. Indiferent dacă se referă la economie sau la societate, Iorga rămîne în primul rînd istoric. Dar, pe măsură ce efectele Depresiunii se făceau tot mai mult simțite, s-au organizat demonstrații pe tot cuprinsul țării. Cele mai violente tulburări au avut loc în regiunea minieră a Petroșanilor, unde soldații au tras în plin în minerii greviști, ucigînd o parte din ei. Iorga se apropia de a șaizecea aniversare a sa. Dușmanii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
că exporturile de petrol mențineau o balanță activă a schimburilor comerciale. Consecințele crizei economice au fost dezastruoase, mai ales pentru țărănime. Prin 1932, datoria per hectar la pămîntul arabil atinsese cifra de 6.585 de lei37. România a reacționat prin demonstrații, greve și deteriorare generală a legii și ordinii. Banditismul era în creștere și nici măcar ordinea publică nu mai putea fi respectată 38. În cadrul ambițiilor cu bătaie lungă ale Regelui Carol, democrația, Maniu sau Mihalache nu-și aveau locul. Iorga era
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga era rectorul Universității București. În 1930 și în 1931, "Ziua studenților" (comemorarea grevei studențești din 1922) a fost sărbătorită așa cum trebuie, cu un substrat antiguvernamental. Sloganul era "Trăiască Cuza!" La 13 martie 1931 (aniversarea zilei de 13 martie 1906), demonstrația s-a încheiat cu aceleași strigăte de "Trăiască Cuza!" În ciuda reconcilierii sale cu Iorga, Cuza nu avea o influență restrictivă. Cu toate acestea, în 1931, atunci cînd Iorga le-a cerut trupelor să facă uz de arme la nevoie ca să
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
asasinii lui au fost trimiși de acolo unde încă o crimă nu contează practic". Dar Mussolini era adeptul expansiunii totale. Următoarea victimă de pe lista lui avea să fie Albania. În 1934, atunci cînd Mussolini și-a trimis flota într-o demonstrație de forță în fața coastelor albaneze, Iorga a protestat, în ciuda simpatiei sale (conform spuselor lui) față de Italia "latină"118. Cîteva luni mai tîrziu au fost asasinați Regele Alexandru I al Iugoslaviei și ministrul afacerilor externe al Franței, Barthou. Iorga știa că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
alesese calea luptei, iar retragerea militară din Transilvania nu era ușor de înfăptuit. Era puțin probabil ca ordinele lui Carol să fie executate, așa că voia să se folosească de prestigiul lui Antonescu pentru realizarea acestei acțiuni. La cîteva ore după demonstrațiile pro-Maniu (bătrînul senior nu a răspuns apelului străzii, el nu era genul de om care să devină lider revoluționar), s-au auzit alte cîntece și alte mulțimi au umplut străzile. Purtau cămăși verzi și mărșăluiau pe Bulevardul Elisabeta spre Palatul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
investițiile majore au necesitat finanțare publică - de aceea Planul Monnet privilegia investițiile În ramuri industriale importante, În detrimentul consumului intern, al locuințelor și serviciilor. Cosnecințele politice nu erau greu de anticipat: În 1947, Franța (ca și Italia) era amenințată de greve, demonstrații violente și de o popularitate tot mai mare a Partidului Comunist și a sindicatelor sale. Neglijarea deliberată a bunurilor de larg consum și direcționarea slabelor resurse naționale spre câteva sectoare industriale vitale erau economic avantajoase pe termen lung, dar reprezentau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alimenteze șansele comunismului sau riscul instaurării anarhiei. Comunismul avea un succes real. Deși partidele comuniste din Italia, Franța și Belgia (ca și cele din Finlanda și Islanda) au rămas În coalițiile de guvernare până În mai 1947, ele au reușit, prin demonstrații populare și sindicatele afiliate, să mobilizeze nemulțumirea populară, transformând eșecul propriilor guverne Într-un avantaj electoral. Succesele electorale ale comuniștilor locali, combinate cu aura invincibilei Armate Roșii, au dat credibilitate „căii italiene” (sau franceze, sau cehe) „spre socialism”. Până În 1947
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
muncitori de la uzina Șkoda din Plzeò, un centru industrial important din vestul Boemiei, urmat de un marș la primărie pe 1 iunie 1953, la care mii de muncitori au defilat cu portretele lui Beneš și Tomáš Masaryk (președintele dinainte de război). Demonstrația de la Plzeò, un simplu oraș de provincie, s-a stins de la sine. Însă câteva zile mai târziu, mărirea normelor oficiale de lucru din RDG (dar nu și a salariilor) a stârnit un amplu protest la câteva zeci de kilometri mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Moscova (care Îi avertizaseră pe liderii comuniști est-germani să accepte reforme și compromisuri pentru a stăvili valul de muncitori calificați spre Occident). La 16 iunie, 400.000 de muncitori din Germania de Est au intrat În grevă, cele mai mari demonstrații având loc chiar la Berlin. Ca și protestatarii din Plzeò, muncitorii germani au fost anihilați cu ușurință de Volkspolizei, dar nu fără consecințe. Aproape 300 au fost uciși când au intervenit tancurile Armatei Roșii; câteva mii au fost arestați, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Rusia, a fost asasinat la 12 ianuarie 1948. Când Golda Meir, ambasadoarea Israelului, a sosit la Moscova pe 11 septembrie 1948, a fost Întâmpinată cu izbucniri spontane de entuziasm, iar de Rosh Hashana și Yom Kippur au avut loc demonstrații de stradă și s-a cântat „Anul viitor la Ierusalim” În fața legației israeliene. Pentru Stalin, aceasta ar fi fost oricând o provocare inacceptabilă. În acea perioadă, era și din ce În ce mai nemulțumit de Israel: În ciuda tendințelor sale vag socialiste, era clar că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și confesiunile evident false, persecuția fățișă a anumitor indivizi și categorii sociale nu erau deloc făcute să-i convingă pe observatorii străini de buna-credință a procedurilor judiciare sovietice. Dar procesele-spectacol din blocul comunist nu urmăreau dreptatea. Erau mai degrabă o demonstrație pedagogică pentru public, o venerabilă instituție comunistă (primele procese de acest fel au avut loc În URSS În 1928) menită să ilustreze structurile autorității din sistemul sovietic. Procesele lămureau publicul cine are dreptate și cine se Înșală, Îi indicau cine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Parisul plănuia să-i abandoneze. În Paris și Alger, polițiștii și militarii au Început să-și arate deschis simpatia pentru cauza coloniștilor. Guvernul Gaillard, al treilea În unsprezece luni, a demisionat la 15 aprilie. Zece zile mai târziu, o uriașă demonstrație În Alger cerea păstrarea Algeriei franceze pentru totdeauna și Întoarcerea lui de Gaulle la putere. Organizatorii adunării s-au constituit Într-un Comitet pentru Siguranța Publică, amintind provocator de instituția cu același nume din timpul marii Revoluții franceze. Pe 15
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o reevaluare radicală a politicii sale externe. Prima lecție a Suezului a fost că Marea Britanie nu mai putea menține o prezență colonială globală. După cum se văzuse În mod clar, țara nu avea resursele economice și militare necesare, iar În urma unei demonstrații atât de concrete a limitelor britanice, ea se putea aștepta să se confrunte cu cereri tot mai numeroase de independență. După o pauză de un deceniu, În care doar Sudanul (În 1956) și Malaysia (În 1957) rupseseră legăturile cu Marea Britanie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
țări au cedat: În ianuarie 1966, ele au consimțit cu reticență ca, pe viitor, măsurile adoptate de Consiliul de Miniștri să nu mai poată trece cu vot majoritar. A fost prima derogare de la Tratat și, În același timp, o remarcabilă demonstrație de forță a francezilor. Cu toate acestea, succesul CEE a fost impresionant de timpuriu. Până În 1968, tarifele intracomunitare fuseseră deja Înlăturate (Înainte de termenul planificat). Volumul schimburilor comerciale Între cele șase state membre a crescut de patru ori În aceeași perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stalinist, amintirea terorii era prea vie pentru ca zvonurile venite dinspre Moscova să determine o acțiune politică 13. Unda de șoc a destalinizării a avut un efect foarte diferit asupra Poloniei vecine. În iunie s-a apelat la armată pentru reprimarea demonstrațiilor de protest din Poznañ, declanșate (asemenea celor din Berlinul de Est cu trei ani mai Înainte) de dispute asupra salariilor și normelor de lucru. Însă asta n-a făcut decât să alimenteze și să multiplice protestele care au continuat toată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
solicitau instalarea lui Imre Nagy ca prim-ministru, judecarea crimelor lui Rákosi și ale colegilor săi și retragerea trupelor sovietice din țară. În ziua următoare, 23 octombrie, studenții au Început să se adune În Piața Parlamentului din Budapesta pentru o demonstrație. Regimul era derutat și nu știa cum să reacționeze: la Început Gerõ a interzis mitingul, apoi l-a aprobat. După desfășurarea lui, În cursul serii, Gerõ a condamnat adunarea și pe organizatorii săi Într-un discurs difuzat la radio. O
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
31 octombrie, Prezidiul Comitetului Central a făcut o declarație În care se arăta dispus „să Înceapă negocieri corespunzătoare” cu conducerea ungară privind retragerea trupelor sovietice din teritoriu. Însă, chiar În momentele În care făceau această concesie, ei primeau rapoarte despre demonstrații studențești În Timișoara și despre „sentimente ostile” printre intelectualii bulgari simpatizanți ai revoluției maghiare. Totul părea să indice un efect incipient de contaminare, de care liderii sovietici se temeau de multă vreme, ceea ce i-a determinat să adopte o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În uitare) ale unei generații mai vechi de regizori francezi, În special Jean Vigo și Jean Renoir. În penumbra teoretică, aceste idei de un bun-gust incontestabil suscitau un interes limitat sau erau chiar incomprehensibile, În afara unui cerc foarte restrâns. Însă demonstrația lor practică, asumată de Louis Malle, Jean-Luc Godard, Claude Chabrol, Jacques Rivette, Eric Rohmer, Agnès Varda și mai ales François Truffaut, a schimbat fața cinematografiei. Între 1958 și 1965, din studiourile franceze a ieșit o colecție de opere fascinante. Malle
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu un vârf În 1968. Războiul din Vietnam nu era un subiect de controversă În Europa - era dezaprobat de Întreg spectrul politic -, dar a fost elementul catalizator al mobilizării politice pe tot continentul: chiar În Marea Britanie, unde cele mai mari demonstrații ale deceniului au fost organizate Împotriva politicii americane. În 1968, Campania de Solidaritate pentru Vietnam a adunat zeci de mii de studenți care au mărșăluit pe străzile Londrei până la ambasada americană din Grosvenor Square, cerând hotărât sfârșitul războiului din Vietnam
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Nanterre ezitase să aplice regulamentul pentru a nu provoca tulburări, dar, În ianuarie 1968, a decis să excludă un intrus și l-a amenințat cu sancțiuni pe studentul Daniel Cohn-Bendit pentru că insultase un ministru aflat În vizită 15. Au urmat demonstrații, iar la 22 martie, după arestarea studenților radicali care atacaseră sediul American Express din centrul capitalei franceze, s-a format o mișcare condusă, printre alții, de Cohn-Bendit. Două săptămâni mai târziu, campusul din Nanterre a fost Închis În urma ciocnirilor dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
anarhist al cărui obiectiv imediat era răsturnarea și batjocorirea autorității. În acest sens (cum insista cu dispreț, dar pe bună dreptate, conducerea Partidului Comunist Francez), mai 1968 era o petrecere, nu o revoluție. Avea toate simbolurile unei revolte franceze tradiționale - demonstrații armate, străzi baricadate, ocuparea de clădiri și intersecții strategice, revendicări și contrarevendicări politice -, dar nimic din substanța unei revolte. Majoritatea fetelor și băieților din mulțimea de studenți proveneau din clasa de mijloc - mulți erau chiar din burghezia pariziană, fils à
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
-se la uzina aeronautică din Toulouse, industria energetică și cea petrochimică și, cel mai Îngrijorător, la giganticele uzine Renault de la marginea Parisului, devenea clar că nu este vorba doar de câteva mii de studenți turbulenți. Grevele, manifestațiile, ocuparea birourilor și demonstrațiile aferente au constituit cea mai amplă mișcare de protest social din Franța modernă, mult mai vastă decât protestele din iunie 1936. Chiar și privind retrospectiv, e greu de spus care era motorul lor. Uniunea sindicală condusă de comuniști, Confédération Générale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]