10,667 matches
-
tîlmăciri este el (care de fapt este un eu), Înamoratul reflexiv, atent la opiniile tuturor („Foarte multă văz plăcere/La a tuturor părere”), fire „delicată și subțire”, hotărît să lege capetele firelor și să dea o judecată bună despre natura intimă a lucrurilor; nu Înainte Însă de a cerceta bine: „Nu dă făr’dă cercetare”. Eul (subiectul) cercetător nu se mulțumește cu sfera strimtă a erosului, lărgește cercul relațiilor, caută legea generală și, căutînd-o, descoperă Înfățișarea și mersul lumii. Frumusețea este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Alecu Văcărescu!) există o legătură „Într-un fel de la natură”, adică strînsă și firească. Al doilea element este peisajul sau spațiul securizant („l’objet ponctuel”) al idilei. El nu este interiorul unei case, cum ne-am aștepta, dat fiind nota intimă și lascivă a versurilor, ci apa și verdeața, la care se adaugă o altă dimensiune, spațială și morală: singurătatea: „Zic c-o apă și-o verdeață Și un chip frumos la față Au fireasca-a lor putere Să mîngîie o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de reflecție lirică. Materia este, pentru el, natura, firea, particularizată, s-a văzut, prin cîteva elemente: vîrful de delișor, apșoara, crîng-Înveselit, valea, filomela, ruinele unei cetăți faimoase etc. Acestea constituie În cea mai complexă compoziție a sa, Primăvara Amorului, peisajul intim, figurat prin„căscioara” așezată pe vîrful unui deal lin, nu departe de o „gîrliță”, deasupra unei vîlcele Înflorite, unde mieii „pasc, alerg, se joc, șăd”. Este peisajul clasicei pastorale. Iancu Îi adaugă bucuria muncii agricole, plăcerile cinegetice, pescuitul, lectura, satisfacțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se oprește gîndul Îndrăzneț al lui Iancu. Nu trece hotarul ce desparte tărîmurile. Este mulțumit cu ceea ce poate stăpîni: „Ș-Însumi mulțumit cu mine Mă duceam și mă culcam” și, după evaziunea provocată de Amor, se Întoarce la peisajul său intim: cîmpurile smălțuite, iarba pe care strălucesc bășicuțele de rouă, turmele de oi care zbiară plăcut, taurii care mugesc apăsat, călușaua care nechează, albinele, rîndunelele, ciobănițele care cîntă etc. Nu se poate zice că Iancu Văcărescu are o percepție mai profundă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
supune obiectele, cum zice el, „În sfadă”. Evaziunile onirice (În poemul În XX de părți: Visul) sînt bine supravegheate, zborul se Încheie de regulă cu o morală foarte terestră. Este dificil de a desprinde din aceste planuri grandioase un proiect intim, acela care să traducă exact demersul liric al lui Heliade. Poetul este suma ambițiilor lui. El n-are o singură preferință, n-are o unică temă, nu urmează, de la un poem la altul, același drum. Este un spirit monstruos sincretic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
percepții. Heliade este, În raport cu CÎrlova, mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul CÎrlova mai puternică, confesiunea mai sincer lirică, obiectele (aceleași, În fond) formează la el un spațiu intim, un peisaj securizant. Este greu de spus, În cazul lui Ion Heliade Rădulescu, care este peisajul, său, locul și timpul În care spiritul creator se simte ocrotit, apt pentru contemplație, deschis fără rezerve spre universul din afară. Repetiția unor elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este eliminat (afară de o critică a peisajului pastoral În Epistola către Ion CÎmpineanu), elementele sensibile rămîn ascunse, fantezia caută alte mijloace pentru a personifica o idee. Din punctul de vedere al analizei noastre, ele nu oferă prea multe șanse. Obiectul intim este o abstracțiune, spațiul securizant nu apare pentru că spiritul creator se confruntă, acum, nu cu un număr de elemente din universul material, ci cu un număr de noțiuni, categorii morale și sociale. Figurile spiritului, strategia lui pot fi În continuare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu paftale de peatră nestimată. Ciapce purtînd un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de pele de Maroc, Și frîie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele.” Trecem, acum, la o nouă provincie a acestei intime țări imaginare pentru a vedea altă formă de spectacol și, În fond, un alt mod de a imagina natura. Atributele se repetă (măre(, adînc, nepăsător, gigantic, falnic, voios), Însă peisajul (acela din Căderea Rinului) este mai grandios romantic, trimite spre
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
terestru. Zborul nu este propriu-zis o temă și nu angajează o mitologie lirică din care să deducem un simț uranic, o dorință mai adîncă de pierdere În spațiile cosmosului. Cerul este și pentru Alecsandri un fastuos decor pentru delicate gesturi intime. Sprijinită de pieptul răpitorului, Trestiana zîmbește, din văzduhuri, „ca un vesel meteor”, iar Făt-Frumos, Într-o beatitudine totală, „duce raiului din stele al pămîntului odor”. Răpire simbolică, voiaj pur literar, mesaj fără conotații. Alecsandri iubește și el, ca toți romanticii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un nour de scîntei.” O reverie a alunecării și o figură a beatitudinii se prefigurează aici. Sania este instrumentul acestei noi euforii. Sania ușoară are un statut dublu: este un vehicol agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor: „Zi cu soare, ger cu stele... Hai, iubită la plimbare. Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare; Săniuța, cuib de iarnă (s.n.), e cam strîmtă pentru doi... Tu zîmbești?... ZÎmbirea-ți zice că e bună pentru noi.” Acest cuib
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un agent de legătură cu marele univers. Această naivă Încercare de a cosmiciza sentimentul erotic este deja un pas spre noua sensibilitate lirică. Dar să ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul exilului. Grandoarea, sălbăticia lui protejează micul spațiu intim, ocrotitor: „locul cel tăinuit” unde trupurile sînt la adăpost și sufletele trăiesc În liniște. Însă acest peisaj este scris la imperfect: „ne lesnea”, „ferea”, „potica [...] ce-o treceam” etc. A devenit deja opera trecutului. Trăiește doar În amintire prin efortul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zace lipită, Iar a mea, a mea, departe, PÎn’ la ceasul cel de moarte, CÎnd În groapa-ntunecoasă Lipindu-mă de-a ei oasă Voi striga, dragă Zulnie, Azi și mîni și-n vecinicie!” Marele simbol (copaciul) a dispărut. Peisajul intim s-a risipit, spațiul securizant n-a putut Înfrunta timpul. A rămas celălalt peisaj, Însă pe acesta imaginația obosită a poetului nu-l mai cuprinde. Dacă revedem formele și etapele acestui surghiun, constatăm următoarele: Conachi caută În natură un nou
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
drăgălașă, Iar verigile de aur pe care stau pusă ele SÎnt unite, ca s-arăte că tu le ai pe tustrele”. Poezia este scurtă și nota de senzualitate absentă. Conachi merge nu spre fetișizare, ci spre alegorie. Universul lui erotic (spațiul intim) este, Într-adevăr, sărac. Pasiunea depopulează, golește totul În jurul obiectului erotic. Nu este loc decît pentru o oglindă care să probeze (dar să și trădeze) frumusețea femeii, o umbreluță mesager și paznic și, În fine, o veriguță - Întruchipare a esenței
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și pe Ecaterina. Beatricea lui C.D. Aricescu (Arpa română, 1852) se cheamă Eliza, nume care apare și la Racine și la Molière. Dimitrie Dăscălescu (Ziorile, 1854) are de asemenea o Elisa, „limbă suavă de poezie”... Muzele lui Al. Sihleanu (Armonii intime, 1857) sînt Ema, Sofia și Elvira. Cele ale lui Alex. Depărățeanu (Doruri și amoruri, 1861) Iacinta și Nini. Pentru Grigore H. Grandea crosul ia Înfățișarea Elizei și a frumoasei Nina. I.C. Fundescu vede În Elvira (Flori de cîmp, 1864) un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
A hotărî rob să-ți fiu? Ah, comit, comit!” Filontila este și pentru Pann un simbol al suferinței erotice. crîngul un loc de retragere și jeluire. „Preajalnicul” poet introduce judecata estetică: „Trist, filomilo, și frumos Tu cînți cu daruri multe ............................................. Intimă rupi de om simțitor GÎrlă pornești de lacrimi CÎnd spui cîntînd cu mare dor Tristele uite patimi...” Milostivirea lui Conachi devine fîlotimie la Pann. Femeia să aibă, dar, filotimie față de bărbatul Înlăcrămat. Să fie și credincioasă, numai astfel Îndrăgostitul va
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aici, virtutea română a medelnicerului care Întinde galant mîna tipografului. Introducerea ce urmează rezumă conținutul istoriei mitice a Erotocritului, insistînd asupra folosului ci moral. La Adaosuri se adresează din nou cititorilor scuzîndu-se de greșelile de stil. Scuza trimite la cauze intime: „nu mi-am văzut sănătatea (din pricina a multor Întîmplări nenorocite...)”... Trecem peste alte dedicații, scrisori justificatoare, răspunsuri, unele scrise cu haz, altele Într-un stil comercial neutru. În procuvîntarea la Sfînta Evanghelie (1840) tonul devine mai radical. Concurența este mare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Alecsandri: un spațiu privilegiat”. „Alecsandri nu se simte (...) decît Într-un spațiu mărginit. Tabloul trebuie să aibă o ramă, peisajul un contur”. „Sania ușoară are un statut dublu: este un vehicul agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor (...). Acest cuib de iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale pastelurilor. Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acțiuni vasoconstrictoare), rolul antitrombotic prin inhibarea aderării plachetare și anti inflamator prin inhibarea aderării leucocitare, efectul antiproliferativ, precum și o participare complexă în tabloul radicalilor liberi. Interacțiunea NO cu endoteliul vascular determină creșterea permeabilității celulare și favorizează pătrunderea, în și prin intimă, a unor componente intravasculare. Una din cele mai importante implicații funcționale pentru NO este vasodilatația determinată de debit, unde o creștere a debitului crește forța de forfecare (stres tangențial), producând vasodilatație NO-dependentă. Reducerea producției de NO în cadrul disfuncției endoteliale poate
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
-
aparțin clasei numite generic nitroderivați vasodilatatoari (nitroglicerină, nitroprusiat de sodiu, nitrați și nitriți organici și anorganici). 14.2.2. Prostaciclina PGI2 este generată de către microzomii vaselor sanguine; capacitatea peretelui vaselor mari de a sintetiza PGI2 este mai mare la nivelul intimei și scade progresiv către adventice. PGI2 este cel mai puternic inhibitor cunoscut al agregării plachetare și un vasodilatator al tuturor paturilor vasculare testate, find un agent hipotensor puternic. In numeroase teritorii vasculare o parte din relaxarea și hiperpolarizarea endotelio-dependentă a
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
-
cresterea corespunzătoare a hematocritului. 15.1. Proprietățile funcționale ale venelor Venele sunt structuri tubulare cu 3 tunici: adventice (țesut conjunctiv, cu un conținut de fibre elastice mai mic decât în artere), medie (țesut muscular neted, absentă la venele mici) și intimă (endoteliu). Inervația este reprezentată de fibre simpatice vasoconstrictoare (mediator noradrenalina, vezi 14.3). Venele membrelor prezintă valvule (în cuib de rândunică), cu rol în direcționarea coloanei de sânge. Ele se opun refluării sângelui spre periferie, defectele ducând la stază venoasă
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
-
istorie". Nu degeaba a și fost criticată în epocă portretistica practicată de Lovinescu, reproșându-i-se că nu respectă "adevărul", că exagerează și simplifică totodată, caricatural, că trădează o înclinație lipsită de noblețe pentru cancan și detaliile picante de viață intimă. Reproșul, spuneam, nu-i fără rost de vreme ce, în loc să se refere la documente sigure, ferite de microbul colportajului mistificator, memorialistul dă credit mai degrabă surselor orale, de proveniență incertă (sau de cafenea), asemeni talentatului cronicar iubitor de legende. Dar pentru Lovinescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a reconstitui adevărul psihologic în linii și mai categorice decât realitatea amorfă sau variată. Privit, așadar, sub raportul condițiilor genului epic, Bizu e mai puțin decât un roman sau, în orice caz, altceva decât un roman; privit însă prin sensul intim psihologic, prin iradierea atitudinii față de viață, vizibilă în toate episoadele și amănuntele, și convergând spre o filosofie, această carte ar putea fi, cel puțin în intenție, ceva mai mult decât un roman obișnuit, limitat la reproducerea obiectivă a unui crâmpei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
la recherche..., cu toate că pornește de la o experiență autobiografică, Bizu nu-i (doar) operă de memorialist. Motivele sunt, de bună seamă, complet diferite. 1.2. Call me "Bizu" Pornind de la același fond memorialistic, romanul lovinescian intenționa să trateze numai experiența eului intim și a spațiului privat (materia epică din Bizu cuprinde, suntem preveniți, al treilea volum de Memorii), de data aceasta cu mijloacele "ficțiunii romanțate" element distinctiv al epicii autobiografice și al literaturii ficționale în genere. Însă reconstituirea memorialistică din creația romanescă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
început drept "produsul unei structuri organice" și al unei "fiziologii normale în jocul tuturor funcțiilor sale", așa încât prezența activă a morții ("latentă, infuză și permanentă") își află o cu totul altă justificare, nefiind provocată "de pricini exterioare și de dezechilibruri intime", de vreo "detracare a mecanismului psihic", de o "speculație intelectuală" sau de "revoltă (în care vorbește simțul acut al vieții)". Abandonând de la început orice fel de luptă cu viața, eroul lovinescian se dovedește un reflexiv și un contemplativ, cu precizarea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
acum și mai mult perspectivele și-l silea să se instaleze într-un provizorat și mai redus". Ftizia ("sobolul interior") nu ar constitui, în consecință, decât un "accident" oarecare, adevărata "boală" de care suferă Bizu fiind de natură spirituală ("dorința intimă de a muri"), și nu trupească. De aceea, consider neîntemeiată observația lui Negoițescu privind presupusa "contradicție internă a personajului", care ar oscila între "gustul de neant" ("gest pur și originar") și "satisfacția instalării în boală" înțeleasă "ca o conștiință superioară
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]