10,796 matches
-
pe care Însăși polisul părea să o realizeze. Cetatea năzuiește mai mult să exorcizeze decât să invoce intervenția divină, reclamată numai În legătură cu cel care Îi este potrivnic ei sau În situații critice deosebite. Efortul constant de a menține condiția de puritate, natural pentru orice om grec, dar și pentru fiecare cetate, și celebrarea periodică a cultului și sărbătorilor Îngheață parcă acțiunea divină, circumscriind-o la spațiul sanctuarelor și la timpul ceremoniilor rituale. Polisul nu se poate substitui lumii zeilor, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Aka Manah", „gândul rău” (În limba pahlavi, Ak½manxe "Ako>man"), sau Vohu Manah; parțial, chiar și aceștia par a fi mai degrabă personificări ale forțelor malefice, care influențează negativ ordinea cosmică, conduita morală, practica liturgică și prescripțiile impuse de legea purității omului și a elementelor naturale. Între acestea din urmă, entitățile care urmează sunt caracterizate În mod special de o tipologie foarte variată: Apaoșaxe "Apaoșa", demon al secetei, rivalul lui Tștrya; Ast½.vidh³tu, demon al morții; B¿șyanst³xe "Bu>șyansta>", o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Întregime manifestarea grandioasă a puterii imense a celui care a creat „acest pământ, acel cer, omul și fericirea pentru om”, așa cum afirmă Darius În inscripțiile sale de la Naqs-¹-Rustam. Uneori, zoroastrismul a fost considerat oarecum superficial din cauza preceptelor sale legate de puritatea omului și a elementelor, dar și pentru unele dintre prescrierile sale specifice referitoare, de exemplu, la admiterea căsătoriei consangvine (În avestică khva¶tvadatha; În limba pahlavi, khw¶d½dah), recomandată În mod special și elogiată În unele perioade istorice; pentru simbolismul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 95 sqq., 99 sqq.). Sucul de haoma, extras dintr-o varietate de Ephedra, este stors Într-o piuă (În limba pahlavi, h³wan) și consumat la sfârșitul unui ritual lung și complicat. Băut Într-o stare de puritate și de profundă devoțiune, acesta oferă Înțelepciune, curaj, tărie, noroc (Modi, 1992, p. 304). Haomaxe "Haoma" este administrată și muribunzilor ca viatic pentru lumea de dincolo, pentru nemurirea sufletului și Învierea trupului. Un tip special de haoma, numită „albă” (h½m
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Annales, XV, 24), care, În călătoria sa la Roma, la curtea lui Nero (cf. Wolski, 1993, pp. 168 sq.), a refuzat să călătorească pe mare, temându-se să nu o contamineze (Plinius, Naturalis historia, XXX, 6), În conformitate cu regulile zoroastriene ale purității rămase În vigoare până În secolul trecut (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 378), fie că este vorba despre unul dintre cei trei regi Vologases (Duchesne-Guillemin, 1983, p. 867; Frye, 1984, p. 231) care a rămas În amintire ca unul dintre protagoniștii transmiterii Avestei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din Occident (Boyce, 1979, pp. 198, 204; cf. infra); să se renunțe În cultul morților la practica oferirii alimentelor aduse ca jertfă, care să-i Întărească În călătoria lor În lumea de dincolo, și să se restaureze, În presupusa ei puritate originară, credința În fravași, fondată pe ideea unei depline responsabilități morale, singura În măsură să garanteze sufletelor defuncților, după primele trei zile de la deces, ridicarea În paradis, fără riturile complicate și costisitoare Împlinite pentru această trecere (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 376
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1705, face să apară cincisprezece tipărituri, cele mai multe în grecește. La 16 martie 1705 este ales episcop al Râmnicului, înființând încă o tipografie. Prin lucrările editate, A.I. ripostează, în numele Bisericii Ortodoxe, tendințelor de extindere ale catolicismului și calvinismului, decis să apere puritatea doctrinei de imixtiunile heterodoxe. Convins că limba română este în stare să exprime conceptele teologice și poate servi la oficierea serviciului divin, episcopul nu șovăie să o introducă în biserică, unde slavona începuse a-și pierde supremația. La Râmnicu Vâlcea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
exterioară a interiorității corpului, identitatea corpului care se dezvăluie, devenind vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to haptesthai), arătând că prima reprezintă o repliere a corpului asupra lui însuși, păstrându-l în puritatea ireductibilității sale, în timp ce contactul îl menține în relativ și exterioritate. Limita desemnează, într-adevăr, punctul (linia, suprafața) extrem, dincolo de care corpul încetează să fie ceea ce el este. Ea este echivalată cu sfârșitul, dar un sfârșit resimțit ca împlinire a unui
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
spune autorul, într-o vreme în care „voința de cultură“ însemna mai mult decât o simplă preocupare culturală, paginile acestei cărți născute din dorința disperată de a înfrânge istoria ni se înfățișează astăzi, după mai bine de două decenii, în puritatea gândului lor, ca lipsite de vârstă. GABRIEL LIICEANU TRAGICUL Paginile acestea, care deschid o „serie de autor“, reprezintă varianta definitivă a volumului cu același nume apărut în 1975 la Editura Univers. Aparent, ne aflăm în fața dezbaterii unui concept de ordin
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
în România și în străinătate. Nu pierdea niciodată ocazia să facă cercetări în timpul numeroaselor lui călătorii. Viața lui particulară într-un straniu contrast cu regimul lui Carol, pe care îl susținea cu atîta patos a fost tot timpul de o puritate exemplară. Fratele lui Iorga, Gheorghe, și-a dat obștescul sfîrșit în 1933. O pierdere mult mai grea (în primăvara lui 1934) a fost moartea, la mai mult de 90 de ani, a mamei sale, Doamna Zulnia. Cu puțină vreme înainte de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ambiguu. Odată ce cuvântarea secretă a lui Hrușciov ajunsese să fie cunoscută În Vest, ea a marcat sfârșitul unui anumit tip de credință comunistă, Însă a creat totodată posibilitatea reformei și reînnoirii poststaliniste: sacrificându-l pe Stalin pentru a conserva iluzia purității revoluționare leniniste, Hrușciov le oferise membrilor de partid și tovarășilor de drum progresiști un mit de care se puteau agăța. Însă lupta de stradă disperată din Budapesta spulberase orice iluzii despre acest nou model „reformat” sovietic. Încă o dată se demonstrase
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frumoși ani ai tinereții, cele mai frumoase bucurii și aspirații. Suferința și rănile sufletești nu sunt niciodată vizibile, dar o viață de om distrusă rămâne pururi distrusă. În acel asalt diavolesc asupra ființei umane, Gheorghe Mântulescu și-a păstrat o puritate sufletească și o înaltă trăire pe care o întâlnim numai la sfinți, câștigându-și respectul și dragostea camarazilor săi. A fost un luptător neînfricat și neînfrânt. Nu și-a negat și nu și-a părăsit credința. Pătimirea crudă, jertfirea și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
domeniul funcției estetice crește sau descrește: corespondența personală a fost considerată uneori o formă artistică, de asemenea și predica, în vreme ce astăzi, potrivit tendinței contemporane împotriva confuziei genurilor, se produce o îngustare a funcției estetice, se pune un accent deosebit asupra purității artei, are loc o reacție împotriva panestetismuilui și a pretențiilor lui formulate de estetica de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cel mai nimerit este să nu se considere drept literatură decât operele în care funcția estetică este dominantă, ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
pentru o astfel de compoziție care are toate caracteristicile genului: tinerii, copii de țăran aflați la vârsta inocenței, își țes povestea de dragoste înflorită și parfumată într-un cadru bucolic. Instinctul îi dirijează mutual către o unire paradisiacă sub semnul purității sufletești și a anotimpului alegorizat, Flora, Primăvara. Dragostea împărtășită nu face loc spasmului dionisiac al instinctelor dezlănțuite, iar prezența lor solitară în mijlocul câmpului cu flori sugerează beatitudinea inocentă a cuplului adamic de dinainte de păcat. Nu există aici loc pentru ispită
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a picturii lui Arnold Böcklin și Franz von Stück. Înzestrată cu puteri supranaturale și cu o frumusețe ieșită din comun, Zâna este personajul pivot al lumii basmului. În cultura populară a societății țărănești, zânele îndeplinesc nu doar un ideal de puritate, ci reprezintă și canonul estetic feminin. Zână, (Ulei pe pânză, 0, 575 x 0, 655 cm, semnat în partea dreaptă jos cu ocru/cenușiu nedatat inventar 1285, pe verso cu cerneală violetă) se intitulează un alt tablou al lui Kimon
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
feminității. "Această anatomie frenetică este în fapt limitată la corpul feminin și apare ca o contraparte a unui alt versant al iconografiei simboliste, unde abundă figurile de sfinți și de prințese îndepărtate, embleme ale castității și ale calmului meditativ. Efigiilor purității, mamă, logodnică, soție li se opunea astfel o feminitate perversă, care a cunoscut în literatura epocii o bogăție cu totul specială"357. Feminitatea circumscrisă unei vocații domestice sau transferată registrului mariologic este demonizată și idealizată în același timp. O bună
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dintre sâni, astfel că pistilul atinge aproape sfârcul acestuia. Întregul potențial de senzualitate derivă din detaliul floral și în acest sens, tabloul lui Pallady, precum și cel al Klimt, dobândește o dimensiune decadentă: floralul nu mai reprezintă o expresie a lilialității, purității virginale, precum floarea de câmp a pastoralelor diafane. Floarea de culoare albă este înlocuită cu o floare pretențioasă, de seră, cu un aspect care trimite numaidecât la anatomia genitală, printr-o apropiere voită de corporal, menită să sublinieze lumea deghizată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
desăvârșită, instrument civilizator care operează metamorfoza estetic-alchimică a naturii în cultură, dar care se transformă și într-un straniu element de seducție, un opiaceu sonor. În ciuda instrumentului apolinic, lira, spre deosebire de flautul sau naiul dionisiac, primul va reda nu serenitatea și puritatea detașată a sunetului divin, ci muzica melancoliei, a unei ireparabile pierderi, ilustrată de tragedia orfică a pierderii Eurdikei, dar și a sfârșitului său. În ceea ce privește reprezentarea lui Orfeu în arta plastică, se poate observa că sensibilitatea simbolistă operează o altă selecție
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
că numai patru dintre ei dispun de un instrument: o harfă, o viola da gamba, vioara I și vioara II, după toate regulile unui cvartet, în timp ce ceilalți trei copii le țin în față partiturile. Cu totul dezbrăcați, copilăria este condiția purității, aceștia par să se afle pe coama unui deal înflorit, muzica de cameră fiind astfel transpusă în plein air. O altă variantă și ultima duce grupul la marginea unei păduri, iar de data aceasta copiii stau pe un trunchi de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Vida subliniază o altă temă valorificată simbolist de către Smigelschi, "mitul androginului" care stă, spre exemplu, și în centrul preocupărilor lui Joséphin Péladan, promotorul simbolismului rozacrucean "[...] Smigelschi va fi mult mai sensibil la mitul androginului, la frumusețea adolescentului care păstrează încă puritatea copilăriei. În accepția simbolistă, adolescentul este un Adam înainte de a fi fost alungat din Eden; Smigelschi încearcă să-l reprezinte într-o compoziție singulară, tranșantă în ce privește configurația iconografiei inocenței Cvartetul"395. Un elogiu adus muzicii îl constituie a paisprezecea expoziție
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sine un întreg context, arhaicitatea sa răspunde unui rafinament îndreptat către spiritualizarea figurilor umane și concentrarea în ea a unui sens transcendent cum se întâmplă în cazul icoanelor, sau în termenii Serafinei Brukner "[...] profunzimea de gândire caracteristică acestui stil și puritatea aproape arhaică a liniei, evocând imaginea picturală a primitivilor"461. La aceasta se adaugă influența artei hinduso-egiptene, precum și cea a picturii lui Gauguin, care la rândul său sintetizase elementele mai multor stiluri, fapt care conduce la o nouă definiție decorativă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Amor profan (Dragostea spirituală-Dragostea profană) care apare codificată alegoric în secolul XVI în iconologia lui Ripa ca binom antitetic Fericirea Scurtă- Fericirea Veșnică. Un singur element păstrează din acest topos Cecilia Cuțescu- Storck, raportul simbolic inversat prin care nuditatea corespunde purității, fiind conotată pozitiv, iar vestimentația în iconografia lui Ripa somptuoasă, la Cecilia Cuțescu-Storck convențională alături de pletora de podoabe, coafura sofisticată etc. conotând frivolitatea, vanitatea și alte cedări lumești. În eseul pe care-l consacră lui Georges de la Tour, Melancolia II
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
contururi feminine, aceste țigănci pline de interiorizare, par pierdute între flori de lotus, în fața unui templu antic, ca și cum ar celebra un cult plin de mister. Am putea spune că țigăncile artistei noastre, prin linia lor suplă și grațioasă, prin sobrietatea, puritatea și profunzimea lor de gândire, cheamă o lume arhaică, scoasă de sub metopele unui templu. Ele par răsărite din misterul secolelor, ducând taina criptelor și a templelor egiptene și hinduse, înălțându-se ca un imn închinat permanenței feminine"524. Léon Thévenin
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
recognoscibile în toată pictura cu "țigănci" a Ceciliei Cuțescu-Storck. "În trăsăturile chipului, ca și în atitudinile corpului, artista nu se oprește la accidental și efemer. Deslușim aici o severitate, dar și un sentiment de liniște solemnă și înălțare sufletească, o puritate întrucâtva primitivă a sentimentelor. Adesea sumar costumate, personajele evoluează în cadrul unui peisaj cu influențe din miniaturile orientale, cu motive văzute în plan apropiat, pictate în largi pete de culoare. Pictate sub elegante arabescuri de frunze, siluetele par desprinse uneori de pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
proprii lor stăpâni, Își fac mereu datoria, Își Înving propriile sentimente potrivnice. Privită din perspectivă clasică, literatura este rezultatul rațiunii, menită să Îmbine utilul cu plăcutul, să exprime adevărul, identificat cu binele și frumosul. În teoria genurilor literare, clasicismul respectă puritatea speciilor literare; aceasta presupune o anumită specializare a scriitorilor. Speciile lirice clasice sunt: idila, oda, epigrama, rondelul, satira, epistola. Specii epice: epopeea, fabula; Speciile dramatice sunt: tragedia și comedia. Sunt considerate specii superioare: oda, epopeea, tragedia; iar specii inferioare: satira
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]