11,710 matches
-
Cuplul • Edgar Morin, Gînduri despre Europa • Otto Weininger, Sex și caracter Colecția TEXTE DE FRONTIERĂ • Nichita Danilov, Apocalipsa de carton • Ovidiu Aniculăese, Cartea pentru cei mulți. Studiu cultural asupra romanului popular în America postmodernă • Andrei-Iustin Hossu, Cele trei trepte ale singurătății • Emil Stan, Cioran. Vitalitatea renunțării • Dan Stanca, Contemplatorul solitar • Valeriu Stanca, Trei Rîuri și un ocean de poezie LIBRĂRII în care puteți găsi cărțile colecției Eseuri de ieri și de azi ALBA-IULIA Librăria Mircea Eliade, str. Cloșca, bloc CH1 ARAD
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
cu greu pe banca din fața mea și-mi zise:” „-Ehei, se apropie funia de par! Ce rău îmi pare că mă duc! Mi se pare că las în locurile acestea tot ce mai rămăsese viu în sufletul meu; și amara singurătate mă va cuprinde iar”. „-De ce zici astfeliu? Nu ai să fii tot între oameni?” „ Ești vecinic singur când ești împreună cu acei ce nu simțesc la feliu cu tine...” „-Ce deznădăjduit ești! Să vede că sufletu-ți sărmanul e atât
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
Și asta doar dacă se mai face simțită și o adiere. Atunci poți sta lîngă pârâu, sub merișori, căci acolo dai de un aer proaspăt, care miroase a apă curgătoare și a frunziș. Eram singur și mă bucuram de această singurătate pe care o răspândea căldura ce mă înconjura 89. "En août, dans nos pays, un peu avant le soir, une puissante chaleur embrase les champs. Il n'y a rien de mieux à faire que de rester chez soi, au
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
iubesc, te iubesc, am suferit așa de mult. Emoționat de toate imaginile astea dureroase, plângea sincer. O cuprinsese mila în fața suferinței lui. Adrienne, să te mai văd o singură dată. Să fim singuri. Între pereții camerei, mergeam și așteptam. În singurătate, îmi țineau de urât doar lacrimile de pe degetele mele. Ochii îi erau împăienjeniți de o durere adevărată, însă bucuria de a fi putut termina ultima frază îl făcu să respire adânc. Își aplecă ciucurii îndoiți pe care se mai țineau
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
unui univers de stereotipuri. evocarea unei experiențe personale: aici, centrul deictic este un personaj bine identificat; alegerea demonstrativului provoacă o puternică empatie, cititorul având impresia că poate ajunge la referenți prin conștiința personajului: Înainte s-adoarmă, s-a gândit la singurătatea lui, la vremea aceea cu Gaubert și Mamèche. Apoi s-a gândit cu multă căldură numai la Mamèche. Dacă ar fi fost mai tânără... E o nebunie să-și spună asta, dar nebunie este și ura aceasta cumplită pe care
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ca tu, cu o biografie mediocră, anonim ca cei mai mulți, de serie, lipsit de destin, previzibil, finit ca potențialitate fizică și sufletească, odată intrat în purgatoriul suferinței, celei mai autentice suferințe, să fii provocat să abandonezi somnul existenței, să te, dincolo de singurătatea ce ți se impune, singularizezi printr-un destin care mai întotdeauna este al altora, al celor puțini, demni, pe bună dreptate, de respect și admirație, destin neașteptat, care, în paradigmă creștină, îți cere să refaci modelul cristic, iar într-una
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
ia în seamă, care îți numără zilele, lunile și anii, în care ți se arată amprentele trecutului, însemnele lăsate asupra organismului și evidențiate ca la ecranul TV. Însă mă bucur de o bătrânețe liniștită, asigurată și, foarte important, nu în singurătate, ci alături de o familie generoasă și ocrotitoare. Acum mă consider realizat, când trag o linie groasă la optzeci și opt de ani, când știu că au trecut optzeci și opt de primăveri, veri, toamne, ierni. Este mult, este puțin, nu
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
-
și Ipolit ne păstrează în lumea pasiunilor funeste și a sancțiunilor dictate de providență. Cealaltă acțiune, în care naratorul se autoimplică (iubirea lui pentru frumoasa doamnă B.), virează clar spre parodie. Aflat pentru un timp la moșie, unde îl bântuie singurătatea și îl alină gândul revederii, povestitorul primește două scrisori. Prima e chiar de la doamna B., care îl anunță că nu-l mai iubește și că i-a murit cățelul. Cealaltă e de la un prieten căruia îi ceruse vești despre obiectul
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
cantoane, catolice și clericale, nu mai puțin amestecate în plan lingvistic. E adevărat, afiliațiile confesionale pierzîndu-și din pregnanță, asemenea clivaje contrariază mult mai puțin în prezent. Antagonismul grupurilor lingvistice este acum ațîțat, făcînd destul de vulnerabilă o identitate care, în fața propriei singurătăți, simte mai puțin orgoliul civic, și mai multă neliniște. Dar, chiar și atunci cînd un monument și-a pierdut semnificația, piedestalul rămîne. Spiritul elvețian ignoră noțiunea de minoritate etnică sau culturală, ca și pe aceea de voință majoritară; este, de
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
auz rafinat. Vasta corespondență a lui Ion D. Sîrbu este, pe de altă parte, un veritabil tratat de etică aplicată, luminând zona fascinantă a scriitorului ca prieten. Sîrbu scria dintr-o necesitate irepresibilă de comunicare, neistovită, menită să-i umple singurătatea. Astfel, transferată în scris, apetența sa pentru conversație creează un spectacol fascinant, mereu nou și surprinzător, în care epistolierul, direct sau aluziv, vorbind deschis sau afișând false veselii, schimbă numeroase măști, fie sub presiunea cenzurii (cenzorul e mereu interpelat ironic
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Sîrbu își îndeamnă prietenul să plece din provincie, încearcă să și-l aducă în preajmă, să-i găsească un post, îi caută burse. Îi indică, didactic, liste de lecturi obligatorii, cerându-i în schimb, cu disperare, pâine, se plânge de singurătate, de tristețea alcoolului și a amorurilor fugare, are obsesia ratării, consideră creația de sertar "cea mai nobilă dintre chemările astei vremi". Atașamentul lui Sîrbu față de Deliu Petroiu este profund, neprefăcut, prietenia aceasta confirmându-i-se, o dată în plus, la ieșirea
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
declară undeva chiar că numai femeile îi pot înțelege literatura. Scriind întruna epistole, pe care le expediază în cele patru zări, Ion D. Sîrbu trăiește de fapt, ca într-un univers virtual, iluzia conversației libere, a dialogului viu cu ceilalți. Singurătatea o suportă greu, el, cel obișnuit a străluci acolo unde apărea, în diversele cercuri sau în fața sălilor pline. După o scurtă călătorie în Occident, în 1980, îndură, odată întors în țară, nenumărate privațiuni, ca urmare a formelor aberante și greu
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
să câștige pariul cu posteritatea, marile lui cărți fiind rodul tardiv al unui travaliu secret. Conștient de funcția compensatorie a scrisului, îi mărturisește Deliei Cotruș: "(...) nu îți scriu ca să îmi răspunzi: am o secreție glandulară specială, îmi hrănesc teribila mea singurătate în doi cu iluzia că pot sta de vorbă, din centrul Cercului meu, cu toate punctele dragi de pe circumferința memoriei și dragostei mele. Scriu fiindcă eu am nevoie de voi, nu voi de mine"12. Pentru fostul discipol al lui
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
naturii umane) la ironia cârcotașă de tipul celei ilustrate de Voltaire, autor care a manifestat, de asemenea, o propensiune aparte pentru arta epistolară, una nu lipsită de maliție, prodigioasa-i corespondență citindu-se și astăzi cu viu interes. Condamnat la singurătate, autoexilându-se, Ion D. Sîrbu găsește în acest supliciu privilegiul evaziunii în ficțiune, oferindu-și luxul libertății interioare, al lucidității, scriind pentru sertar și trimițând în eter "scrisori către bunul Dumnezeu". Citind aceste scrisori, avem totodată impresia că, asemeni personajelor din
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
libertății interioare, al lucidității, scriind pentru sertar și trimițând în eter "scrisori către bunul Dumnezeu". Citind aceste scrisori, avem totodată impresia că, asemeni personajelor din jurnal, cu care se întreține diaristul, destinatarii epistolelor se transformă cu toții, imperceptibil, în "ficțiuni ale singurătății", parteneri de dialog imaginar, dând autorului exilat la Craiova-Isarlâk șansa supraviețuirii, prin cuvânt, în literatură. Cred că Ion D. Sîrbu nu a ratat șansa aceasta. Bibliografie Opera lui Ion D. Sîrbu (selectiv) Sîrbu Ion D., Jurnalul unui jurnalist fără jurnal
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
FRONTIERĂ au apărut (selectiv): Apocalipsa de carton, Nichita Danilov Așa ne-am petrecut Revoluția, Sorin Bocancea & Mircea Mureșan Ceea ce cred, Hans Küng Cealaltă parte a vieții noastre, Haig Acterian Cel de-al treilea sens, Ion Dur Cele trei trepte ale singurătății, Andrei-Iustin Hossu Cioran. Vitalitatea renunțării, Emil Stan Contemplatorul solitar, Dan Stanca Convorbiri euharistice (vol. 1), Dorin Popa Cu garda deschisă, Gheorghe Crăciun Cucerirea Americii, Tzvetan Todorov Cultura faliei și modernitatea românească, Angelo Mitchievici Datoria împlinită, Mihai Pricop Drama expresionistă. De la
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
nu va fi aceasta, moartea îl trădează precum îl trădase poate și viața. Poetul se stinge într-un februarie (10.02.1952) la puțin timp după eliberare. Steaua Venerii păstrează ca motto versul eminescian "Ochii mei înălțam visători la steaua singurătății.", afirmând dintr-odată o identitate de substanță între Steaua Venerii și cea a singurătății. E într-adevăr aici o poezie a neîmplinirii erotice, fără să fie una lipsită de erotism, o poezie a eșecului și, poate, a resemnării, a reificării
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
se stinge într-un februarie (10.02.1952) la puțin timp după eliberare. Steaua Venerii păstrează ca motto versul eminescian "Ochii mei înălțam visători la steaua singurătății.", afirmând dintr-odată o identitate de substanță între Steaua Venerii și cea a singurătății. E într-adevăr aici o poezie a neîmplinirii erotice, fără să fie una lipsită de erotism, o poezie a eșecului și, poate, a resemnării, a reificării sentimentului în cuvânt. Acvaticul, imagine nostalgică a apei, a mării, imprimată în sufletul poetului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
întotdeauna pierderea contactului cu exteriorul, încarcerarea în cele mai adânci coșmaruri: "prin păcură răzbat/ semnalele", "atât: într-o celulă din inimă pe care n-o cunoașteți", visul devine realitate, singura realitate la care avem acces și, în consecință, expresie a singurătății devastatoare: "în zvârcolirea mutelor dezastre/ ne luăm de piept, murim cu-adevărat", " Ne ocolesc cei buni ca pe o ciumă" (Carnet lapidar). Muzica însăși capătă accente elegiace, de bocet, de altminteri, adesea revine imaginea ploii de toamnă care mistuie, care
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Domnului sluțită avea ochi de castane", Corespondență pe un arbore, "când Maica Domnului, cu glezna rotundă,/ iese din șanțuri și intră în cetate", Vizită celestă). Câteodată iubita este interlocutorul imaginar căruia i se adresează într-o încercare de a rupe singurătatea apăsătoare ("Nu, iubito, munții se destramă/ emigrăm pe rând în câte-un fel", Viziunea de la no. 7). Discursul erotic pare să capete însă alte nuanțe în poeziile din ciclurile ulterioare sau în cele publicate postum, se regăsește aici ceva din
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
albastre,/ dar totul e să găsești bila roșie,/ inima jocului"). Latura metaficțională a textului se dezvăluie și aici. Jocul de biliard devine model ontologic și model poetic. Întâlnirile, "ciocnirile" reflectă trezirea la viață, socializarea ("Bila aleargă, și-a pierdut nemișcarea,/ singurătatea."). Deși poezia promovată, teoretic vorbind, este una ancorată în realitate, una socială, mesajul unui astfel de text se apropie de cel al liricii interbelice, o căutare a idealului, a chintesenței lumii ("să găsești bila roșie, stârnind/ o mișcare puternică, a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
atunci sonoritățile textelor meditative amintesc de lirica interbelică: "Munții își presară frunzele pe cer/ Dor de nemurire, crești în pieptul meu!/ S-a făcut întuneric în Dumnezeu:/ Pentru ultima oară, stingher,/ florile ca niște ceasornice/ întorceau privirile către soare." (În singurătatea luminii). Deși versurile exprimă dorința de a regăsi vârsta inocenței, se simte și aici apăsarea unui sentiment tragic, a disperării, a singurătății ("Se va aprinde o lampă și-n depărtare/ va striga un copil", În singurătatea luminii). Grotescul, țipătul, stridențele
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a făcut întuneric în Dumnezeu:/ Pentru ultima oară, stingher,/ florile ca niște ceasornice/ întorceau privirile către soare." (În singurătatea luminii). Deși versurile exprimă dorința de a regăsi vârsta inocenței, se simte și aici apăsarea unui sentiment tragic, a disperării, a singurătății ("Se va aprinde o lampă și-n depărtare/ va striga un copil", În singurătatea luminii). Grotescul, țipătul, stridențele introduse în cadența versului, toate disonanțele acestea conturează un univers al decăderii, postapocaliptic (contextul istoric - perioada celui de-al Doilea Război Mondial
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
privirile către soare." (În singurătatea luminii). Deși versurile exprimă dorința de a regăsi vârsta inocenței, se simte și aici apăsarea unui sentiment tragic, a disperării, a singurătății ("Se va aprinde o lampă și-n depărtare/ va striga un copil", În singurătatea luminii). Grotescul, țipătul, stridențele introduse în cadența versului, toate disonanțele acestea conturează un univers al decăderii, postapocaliptic (contextul istoric - perioada celui de-al Doilea Război Mondial - justifică aceste imagini, ele însă rămân și în lirica ulterioară ca semn al unui
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
banca era dură și eu nu mai aveam pălărie...". E o trezire la realitate dintr-o lamentație a singuraticului, a inacceptatului. Alunecările spre un astfel de lirism al confesiunii sunt rapid amendate. Un alt text construit pe temele comune ale singurătății și ale lipsei de inspirație este Insomnie. Asocierea concretului cu abstractul e și aici prezentă, "creionul și gândul, inerte. Foaia e totuși albă". Textul se constituie din fraze scurte, în cazul cărora conectorii logici sunt reduși la minimum. Derutant e
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]