11,591 matches
-
fiind că se căsătorise cu sora sa și fiica Theodelindei, Gundeberga). Adaloald a fost depus în 625, iar Arioald a devenit rege. Lovitura de stat împotriva dinastiei bavareze, reprezentate de Adaloald și Theodelinda, care l-a adus pe Arioald pe tronul regatului, a deschis o perioadă de conflict dintre cele două componente religioase ale statului. Dincolo de chestiunile de credință, conflictul avea coloratură politică, dat fiind că opunea pe promotorii unei politici pacifice față de Bizanț și de papalitate și ai integrării romanilor
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
și câteva inovații semnificative, un semn al progresului influenței latine asupra obiceiurilor longobarde. După scurta domnie a fiului lui Rothari, Radoald (652-653), ducii au ales ca rege pe Aripert I, duce de Asti și nepot al Theodelindei. Astfel revenea pe tron dinastia bavareză, un semn de predominanță a facțiunii catolice față de cea ariană, iar domnia lui Aripert a fost cunoscută prin puternica represiune împotriva arianismului. Înainte de a muri (661), Aripert a divizar regatul între cei doi fii ai săi, Perctarit și
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
care și Perctarit, aflat în clară inferioritate, s-a refugiat la avari. Uzurpatorul Grimoald a obținut învestitura din partea nobililor longobarzi, însă a trebuit să facă față facțiunii loialiste, care se folosea de alianțele din exterior pentru a-l readuce pe tron pe Perctarit. Grimoald a obținut de la avari predarea regelui depus, urmând ca Perctarit, de îndată ce va reveni în Italia, să facă act de supunere față de uzurpator. Însă Perctarit a reușit să fugă alături de franci, în Neustria, iar aceștia l-au atacat
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
iar aceștia l-au atacat pe Grimoald în 663. Acesta, aflat în dușmănie cu francii din Neustria pemotiv că se aliase cu francii din Austrasia, a reușit să îi respingă în Refrancore, în apropiere de Asti, menținându-se astfel pe tronul longobard. După ce în 663 a reușit să anihileze încercarea împăratului bizantin Constans al II-lea de a recuceri Italia, Grimoald și-a exercitat puterile suverane cu o deplinătate fără precedent. Pe lângă fidelitatea ducatului de Benevento încredințat fiului său, Romuald I
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
a regatului, mereu cu un accent pro-catolic. El a convocat un sinod la Pavia în 698, în urma căruia anumiți schismatici au revenit la credința față de Roma. Moartea lui Cunincpert din anul 700 a marcat începutul unei crize dinastice. Urcarea pe tron fiului său minor, Liutpert, a fost imediat contestată de către ducele de Torino, Raginpert, care era totodată și liderul dinastiei bavareze. Acesta din urmă i-a înfrânt la Novara pe susținătorii lui Liutpert (tutorele său Ansprand, duce de Asti, și Rotarit
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
de Torino, Raginpert, care era totodată și liderul dinastiei bavareze. Acesta din urmă i-a înfrânt la Novara pe susținătorii lui Liutpert (tutorele său Ansprand, duce de Asti, și Rotarit, duce de Bergamo) și la începutul anului 701 a preluat tronul. Cu toate acestea, Raginpert a murit după numai opt luni, lîsând la conducere pe fiul său, Aripert al II-lea; Ansprand și Rotarit au reacționat imediat și l-au întemnițat pe noul rege, readucând pe tron pe Liutpert. Însă Aripert
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
anului 701 a preluat tronul. Cu toate acestea, Raginpert a murit după numai opt luni, lîsând la conducere pe fiul său, Aripert al II-lea; Ansprand și Rotarit au reacționat imediat și l-au întemnițat pe noul rege, readucând pe tron pe Liutpert. Însă Aripert a reușit să scape de sub escorta tutorilor rivalului său și în 702 i-a înfrânt în Pavia, l-a aruncat în închisoare pe Liutpert și a reocupat tronul. Peste puțină vreme, a reușit să destrame pe
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
l-au întemnițat pe noul rege, readucând pe tron pe Liutpert. Însă Aripert a reușit să scape de sub escorta tutorilor rivalului său și în 702 i-a înfrânt în Pavia, l-a aruncat în închisoare pe Liutpert și a reocupat tronul. Peste puțină vreme, a reușit să destrame pe opozanți, ucigându-l pe Rotarit și suprimându-i ducatul și înecându-l pe Liutpert. Doar Ansprand a reușit să scape, găsind refugiu în Bavaria. În cotninuare, Aripert al II-lea a zdrobit
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
abandonat de susținătorii săi. El a murit pe când încerca să scape și să fugă la franci, fiind înecat în râul Ticino din cauza cantității mari de aur pe care o ducea cu sine. Odată cu Aripert se încheie prezența dinastiei bavareze pe tronul longobarzilor. Ansprand a murit după numai trei luni de domnie, lăsându-l pe tron pe fiul său, Liutprand. Domnia acestuia, cea mai lungă dintre toate cele ale regilor longobarzi din Italia, s-a caracterizat printr-o admirație aproape religioasă oferită
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
la franci, fiind înecat în râul Ticino din cauza cantității mari de aur pe care o ducea cu sine. Odată cu Aripert se încheie prezența dinastiei bavareze pe tronul longobarzilor. Ansprand a murit după numai trei luni de domnie, lăsându-l pe tron pe fiul său, Liutprand. Domnia acestuia, cea mai lungă dintre toate cele ale regilor longobarzi din Italia, s-a caracterizat printr-o admirație aproape religioasă oferită regelui de către popor, care i-a apreciat curajul și viziunea politică. Mulțumită calităților sale
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
ca pacea dintre papalitate și Bizanț să se încheie în benefiiul longobarzilor. Niciun rege longobard nu mai obținuse rezultate similare cu vreo altă putere de pe teritoriul italian. În anul 732, nepotul său de frate Hildeprand, care îi va succede la tron, a reușit chiar pentru scurtă vreme să ia în posesie Ravenna însăși, deși în cotninuare a fost alungat de acolo de către forțe trimise de la Veneția, sosite la solicitarea noului papă, Grigore al III-lea. Liutprand a fost ultimul rege longobard
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Minor (Spoleto și Benevento) s-au raliat imediat învingătorilor. După această severă umilință, Aistulf a murit, în 756. Fratele lui Aistulf, fostul rege Ratchis a părăsit mănăstirea în care fusese închis și a încercat, inițial cu ceva succes, să reocupe tronul regal. Lui i s-a opus Desiderius, care fusese numit de către Aistulf la conducerea Ducatului de Toscana și avea baza de operațiuni la Lucca. Desiderius nu ținea de dinastia din Friuli și avea momentan sprijinul papei și al francilor. Pentru
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
771, regele Desiderius era pe punctul de culege roadele înțeleptei sale politici diplomatice prin convingerea papei Ștefan al II-lea să îi accepte protecția, moartea lui Carloman I îi lăsa mână liberă lui Carol cel Mare, acum ferm instalat pe tronul francilor, să acționeze împotriva longobarzilor, după ce deja o repudiase pe fiica lui Desiderius, Desiderata. În anul următor, un nou papă Adrian I, din tabăra opusă lui Desiderius, a întors jocul alianțelor, cerându-i regelui longobard cedarea de noi regiuni, fapt
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Iosif este diferită. Mai precis, Matei începe cu Solomon, continuă cu regii care au stat la cârma Regatului Iudei, listă care s-a terminat cu Ioachim (odată cu învingerea lui Iuda de către Babilon). Astfel, Matei afirmă că Isus ar fi moștenitorul tronului Țării lui Israel. După Luca, lista strămoșilor lui Isus este mult mai lungă, ea mergând până la Adam și Eva. Sf. Augustin observa că numărul generațiilor din Luca este de 76, un număr care simbolizează iertarea tuturor păcatelor. Diferențele dintre genealogia
Genealogia lui Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/324859_a_326188]
-
în 911, unificând Bavaria și Carintia sub o singură domnie, sub dinastia Luitpoldingi. Regele Germaniei, Conrad I l-a atacat pe Arnulf după ce acesta refuzase să îi recunoască supremația, însă expediția a eșuat. În 920, succesorul lui Conrad I pe tronul Germaniei, Henric I "Păsărarul" din dinastia ottonilor, l-a recunoscut pe Arnulf "cel Pleșuv", confirmându-i și dreptul de a numi episcopi, de a bate monedă și de a emite legi. Un conflict cu puterea centrală a izbucnit avându-i
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
1268 în Italia, Ludovic și fratele său Henric din Bavaria Inferioară au moștenit domeniile Hohenstaufenilor din Suabia și din alte părți. Ludovic "cel Sever" l-a sprijinit pe Rudolf, conte de Habsburg, în încercarea acestuia din 1273, de a prelua tronul regal al Germaniei, căsătorindu-se cu fiica noului rege, Mechtilda, și ajutându-l în campaniile din Boemia. Timp de câțiva ani după moartea (1294) lui Ludovic "cel Sever", fiii săi Rudolf I "cel Bîlbîit" și Ludovic al IV-lea, viitorul
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
de la Linz cu Ferdinand I de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei. Acordul a fost întărit în 1546, când împăratul Carol Quintul a obținut sprijinul ducelui de Bavaria în războiul său împotriva Ligii de la Schmalkalden, promițându-i posibilitatea succesiunii la tronul Boemiei, precum și demnitatea de elector de care se bucura contele palatin al Rinului. Într-o perioadă critică a disputelor religioase, Wilhelm a luat mai multe măsuri de a menține Bavaria în tabăra catolică. Doctrinele reformate înregistraseră progrese în teritoriul Bavaria
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
a lui Eric, Jöran Persson (1530-1568), a luat o mare parte din vina pentru acțiunile îndreptate împotriva nobilimii în timpul domniei lui Eric al XIV-lea și a fost executat la scurt timp după ce Ioan al III-lea, a urcat pe tron. Eric a fost ținut prizonier în mai multe castele atât în Suedia cât și în Finland. A murit în închisoare la castelul Örbyhus; potrivit folclorului, ultima sa masă a fost un bol de mazăre otrăvită. Un document semnat de fratele
Eric al XIV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/326043_a_327372]
-
care se ajungea în a treia care era camera tezaurului. Tezaurul ar fi fost compus din statuia lui Decebal din aur aflată între mai multe figuri omenești, din aur masiv, adunate în jurul unei mese. Decebal era sculptat stând pe un tron. De asemenea, într-o parte a camerei erau statui din aur cu soția lui Decebal, Ezis, și însoțitoarele sale având o cloșca cu pui, mult aur și argint și pietre prețioase.
Cetatea Scurtă (Orlat) () [Corola-website/Science/326079_a_327408]
-
comună Cănești), unii dintre oamenii de pe Valea Sărățelului își procura sarea necesară în gospodărie. În satul Budești din comuna Chiliile, pe culmea ce stă straja satului - spre vârful Pinul cel Mare - se pot admira o serie de sculpturi în piatră: "Tronul Domnitorului Negru - Vodă", "Sculptori" - Vântul și Anotimpurile (sculptură în piatră cu copac) și "Babele de la Chiliile". Sunt un grup de blocuri imense de calcar aparținând Jurasicului superior, monumente ale naturii. Sunt situate pe Valea Buzăului între Rușavăț (comună Viperești) și
Geoparcul „Ținutul Buzăului” () [Corola-website/Science/326124_a_327453]
-
lui Rudolf, Duce de Croÿ și a soției acestuia, Prințesa Natalie de Ligne. Prințesa Isabella s-a căsătorit cu Arhiducele Friedrich, Duce de Teschen la 8 octombrie 1878. Cuplul a avut opt fiice și un fiu. La mijlocul anilor 1890, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, Arhiducele Franz Ferdinand de Austria, a început să viziteze casa Isabellei și a lui Friedrich. La început s-a presupus că pentru a curta una dintre multele ei fiice. În cele din urmă, s-a descoperit că de fapt
Isabella de Croÿ () [Corola-website/Science/326182_a_327511]
-
German. Franța revanșardă încerca să recapete aceste teritorii posedate de aproape 200 de ani. Datorită alianțe orchestrate de cancelarul german Otto von Bismarck, Franța a fost inițial izolată, dar după ce împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei a urcat pe tron în 1888, a înstrăinat treptat Germania de Rusia și Marea Britanie, născându-se temerea printre germani, că într-un viitor război Germania va trebui să lupte simultan pe două fronturi datorită alianței franco-ruse. Lupta pe două fronturi ar fi solicitat foarte
Planul Schlieffen () [Corola-website/Science/326170_a_327499]
-
considera că doar sprijinul Regatului Unit putea asigura câștigarea independenței țării. În același timp, au apărut și partide filofranceze și filoruse. Fiecare dintre aceste facțiuni avea să participe la o luptă dură pentru putere în timpul domniei regelui Otto. După ce pe tronul Rusiei s-a urcat împăratul Nicolae I în decembrie 1825, Canning a decis să ia măsuri imediate. El l-a trimis pe ducele de Wellington ca ambasador în Rusia. După consultări diplomatice intense a fost semnat Protocolul de la Sankt Petersburg
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
În plus, potențialul monarh era nemulțumit de linia de frontieră nou, care era defavorabilă noului stat. Negocierile au fost oprite pentru o vreme, după asasinarea lui Kapodistrias în 1831 în Nauplion de către membrii clanului Mavromichalis. Retragerea candidaturii lui Leopold la tronul Greciei și izbucnirea Revoluției din Iulie din Franța a întârziat rezolvarea problemei frontierei noului regat până după momentul formării unui nou guvern britanic. Henry Temple, noul ministru de externe, a acceptat în cele din urmă ca frontiera Regatului Greciei să
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
să fie linia Arta-Volos. Negocierile cu privire la includerea Cretei între frontierele noului stat nu au dus însă la niciun rezultat. În luna mai a anului 1832, în timpul Conferinței de la Londra, cele trei mari puteri, (Regatul Unit, Franța și Rusia) au oferit tronul regelui Bavariei, Ludwig von Wittelsbach, fără a-i consulta în vreun fel pe greci. Marile puteri, în calitatea lor de garanți ai monarhiei elene, au căzut de acord să garanteze și un împrumut de 60.000.000 franci pentru noul
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]