106,336 matches
-
și ca scriitor de roluri. Pe scena acestui teatru a apărut și actori străini: Adelina Patti- celebra stea de la Oprea din Paris în 1865. Alături de traduceri din germană sau franceză, erau pe atunci în mare „favoare” primele lucrări dramatice din literatura română. Iată ce scrie Veronica Micle despre piesa „Fântâna Blanduziei” de V.Alecsandri, prezentată de Naționalul bucureștean în 1885 cu Aristița Romanescu și Constantin Nottara: „... în Botoșani entuziasmul și ovațiile n-au lipsit”. După 1885, din cauza deteriorării clădirii, spectacolele trupelor
Teatrul Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/314120_a_315449]
-
(în germană: "Vergeltungswaffe 2" - "Arma Răzbunării 2"; menționată în literatura sovietică/rusă ca Fau-2 ("Фау-2"), după pronunția germană a literei ”V”), al cărei nume tehnic este Aggregat-4 (A-4), a fost prima rachetă balistică cu rază lungă de acțiune dezvoltată în timpului celui de-al Doilea Război Mondial în Germania
V-2 () [Corola-website/Science/314123_a_315452]
-
n. 20 mai 1470, Veneția - d. 18 ianuarie 1547, Roma) a fost un om de cultură umanist, literat și cardinal venețian. Promovând creațiile literare ale lui Petrarca și ale lui Boccaccio, a exercitat o influență decisivă în dezvoltarea limbii și literaturii italiene, impunând dialectul toscan ca instrument în creația literară, care a devenit cu timpul limba italiană cultă de astăzi. Ideile sale au contribuit, printre altele, la formarea în secolul al XVI-lea a stilului muzical denumit "madrigal". s-a născut
Pietro Bembo () [Corola-website/Science/314151_a_315480]
-
XVI-lea a stilului muzical denumit "madrigal". s-a născut în anul 1470 la Veneția într-o veche familie de nobili. Tatăl său, Bernardo Bembo, senator al republicii "serenessime", a ocupat importante funcții publice, fără a neglija pasiunea pentru studiul literaturilor clasice. Pietro crește sub influența tatălui, posesor al unei bogate biblioteci personale. Își însoțește tatăl în diversele sale călătorii, venind astfel în contact cu centrele culturale cele mai importante ale timpului. Între anii 1478 și 1480 se află la Florența
Pietro Bembo () [Corola-website/Science/314151_a_315480]
-
poezie, împotriva [[eclectism]]ului lui [[Giovan Francesco Pico]], care apăra idea imitării mai multor modele, preluând teoria denumită "docta varietas" pe care [[Agnolo Poliziano]] o susținuse în polemica cu [[Paolo Cortesi]]. În același timp a fost inițiatorul [[petrarchism]]ului pentru literatura în limba italiană, propunând stilul poetului florentin ca exemplu de perfecțiune lirică. Cât privește proza, Bembo îl preferă pe [[Giovanni Boccaccio|Boccacio]]. Într-una din primele sale lucrări, "De Aetna", tipărită în [[1496]] de tipograful și editorul [[Aldo Manuzio]], se
Pietro Bembo () [Corola-website/Science/314151_a_315480]
-
câteva întrebări referitoare la viitorul României, la cultura țării și la posibilitățile de continuare a ceea ce fusese început de câțiva scriitori. Răspunsul acestor întrebări, după cum afirmă Maiorescu "atârnă de la direcția spiritelor din societatea de astăzi", iar manifestarea acestei direcții este literatura " în sensul cel mai larg al cuvântului".Este prezentat apoi și contextul politic al vremii, unul tulbure, confuz și întunecat prin "tendințele lipsite de princip". În acest cadru nesănătos își face timid loc și literatura, inca nerecunoscuta și "juna", dar
Direcția nouă în poezia și proza română () [Corola-website/Science/314180_a_315509]
-
iar manifestarea acestei direcții este literatura " în sensul cel mai larg al cuvântului".Este prezentat apoi și contextul politic al vremii, unul tulbure, confuz și întunecat prin "tendințele lipsite de princip". În acest cadru nesănătos își face timid loc și literatura, inca nerecunoscuta și "juna", dar cu un spirit "sigur și solid". Această da astfel o speranță pentru viitor, dar realitate poate deveni doar cu condiția de a fi înțeleasă și primită de public, punându-se accent mai ales pe tineri
Direcția nouă în poezia și proza română () [Corola-website/Science/314180_a_315509]
-
spirit "sigur și solid". Această da astfel o speranță pentru viitor, dar realitate poate deveni doar cu condiția de a fi înțeleasă și primită de public, punându-se accent mai ales pe tineri. Prin câteva referiri la condiția anterioară a literaturii românești se trece la noua direcție ce e caracterizată de "simțământ natural", adevăr, înțelegerea ideilor, valorificarea elementului național. În continuare se dorește atragerea atenției publice și o scurtă analiză a reprezentanților care "merită o atenție binevoitoare".
Direcția nouă în poezia și proza română () [Corola-website/Science/314180_a_315509]
-
la Colegiul Trinity din Cambridge, după ce a studiat la școlile private Malvern College, Eastbourne College și Tonbridge College. Inițial el avusese intenția să-și aprofundeze cunoștințele în domeniul științelor morale (filosofie), însă, cu aprobarea tutorelui personal, s-a îndreptat spre literatura engleză (care la acel moment nu făcea încă parte din curriculum-ul oferit). A fost fericit cei trei ani petrecuți la Cambridge, acest lucru fiind posibil și datorită moștenirii considerabile lăsată de tatăl său. În acest interval a rupt legăturile
Aleister Crowley () [Corola-website/Science/314175_a_315504]
-
baladei Miorița în repertoriul colindelor transilvănene: „În Transilvania, Miorița se întâlnește și sub formă de baladă, dar este mai ales cunoscută sub formă de colind. Evident, odată integrată în repertoriul colindelor, Miorița s-a adaptat condițiilor specifice acestui gen de literatură orală”. Cu toate acestea, Mircea Eliade sesizează în colinde „stadiile cele mai arhaice ale spiritualității românești”. Octavian Buhociu (1979) respinge și el teza potrivit căreia variantele transilvănene ar fi anterioare variantelor moldo-muntene, deoarece nu-și imaginează „cum s-a trecut
Obârșia Mioriței () [Corola-website/Science/314190_a_315519]
-
1924) sintetizează: „Această idee a pasivității, a fatalismului, a liniștii în fața morții revine necontenit în exegezele baladei și în generalitățile folclorice de tot felul. Până în zilele noastre este un loc comun pentru toți câți vor să ne caracterizeze. Dar ansamblul literaturii noastre poporane, atât cel epic, cât și cel liric, arată că este mai mult decât o exagerare, o dezumanizare să admiți, ca produs al factorilor istorici sau ca reflex al caracterului etnic, un fatalism care merge până la primirea morții fără
Fatalismul mioritic () [Corola-website/Science/314189_a_315518]
-
anul 1879 și Mihai Eminescu, vorbind despre „păstorul rătăcit pe Carpați”, analfabet și neinițiat în „versificațiune”, dar pătruns de „geniul ascuns”; pribeag într-un univers trist și romantic, acest păstor rostește întâia oară "balada Miorița". Adept fidel al reflectării în literatura cultă a „specificului național”, criticul Garabet Ibrăileanu (1871-1936) preia sintagma eminesciană și întărește aceeași idee: „Ibrăileanu, de pildă, a stăruit în ideea că poezia populară e creată de un singur individ, așa cum s-a întâmplat și cu Miorița, pornită din
Creatorul Mioriței () [Corola-website/Science/314193_a_315522]
-
epopee pastorală autohtonă". La cealaltă extremă se situează Duiliu Zamfirescu (1858-1922). În data de 16 mai 1909, în aula Academiei Române susține un celebru discurs, în care afirmă că „Miorița lui Alecsandri, ca născocire populară, este o imposibilitate” (Discursul "Poporanismul în literatură", apud A. Fochi, "Miorița", 1964, p. 141). Nicolae Iorga (1871-1940), în volumul "Balada populară română. Originile și ciclurile ei" (Vălenii de Munte, 1910), își expune punctul de vedere despre vechimea și modul în care a luat naștere Miorița. O lucrare
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
București, Atelierele grafice Socec - și conține 91 de texte convorbiri (documentare) în transcriere diacritică, însoțite de note critice. (Această colecție de texte va fi inclusă mai târziu în monografia "Ținutul Vrancei: Etnografie - Folklor - Diatectologie", volumele I și II, Editura pentru Literatură, București, 1969 (redactor Ioan Șerb). În 1989 vor apărea volumele III și IV, la Editura Minerva (ediție de Paula Diaconu Bălan - fiica folcloristului).) În 1931, H. Sanielevici (1875-1951) lansează o nouă teorie potrivit căreia „eroul Mioriței era un Zamolxis” (H.
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
mioritic", inclus mai târziu în [Trilogia culturii (1944). Deși abordarea sa este pur teoretică, istoria Mioriței intră astfel definitiv pe un alt făgaș. Lucian Blaga este, fără îndoială, promotorul specificității baladei Miorița în raport cu spiritualitatea românească. În 1941 apare lurarea "Istoria literaturii române de la origini și până în prezent", unde George Călinescu (1899-1965) clasifică, analizează și cerne valorile literare. Deși nu urmărește fenomenul folcloristic decât în maniera în care acesta a constituit o sursă de inspirație pentru scriitori și poeți, George Călinescu găsește
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
literare. Deși nu urmărește fenomenul folcloristic decât în maniera în care acesta a constituit o sursă de inspirație pentru scriitori și poeți, George Călinescu găsește pentru Miorița un discurs lapidar dar genial, inserând-o în ciclul celor patru mituri ale literaturii române: „Al doilea mit, cu ecoul cel mai larg, e Miorița, cu punctul de plecare în cântecul bătrânesc publicat de Vasile Alecsandri. Proporțiile mitului au crescut în vremea din urmă până într-atât, încât s-au făcut comparări cu Divina
Istoria exegetică a Mioriței () [Corola-website/Science/314192_a_315521]
-
Literatura arabă cuprinde creațiile literare în limba arabă. Autorii acestora nu au fost toți de etnie arabă. Primele lucrări literare arabe datează din secolul al VI-lea d.Hr. Acestea au fost realizate de membri ai comunităților seminomade de beduini din
Literatură arabă () [Corola-website/Science/314207_a_315536]
-
sunt scrise în proză versificată, nefiind ordonate cronologic, ci în funcție de lungime, excepție făcând doar prima sură. Inițial, "hadith"-urile, au fost o culegere a spuselor lui Mohammed dar ofereau și informații despre aspectele vieții musulmanilor. Printre lucrările medievale în proză, literatura de tip adab deține un loc de cinste. Acest gen combină proza anecdotică cu alte elemente, cum ar fi versetele coranice, hadith-urile și poezia. Acest lucrări erau create pentru a fi educative, dar și amuzante. Enciclopediile și, în general, literatura
Literatură arabă () [Corola-website/Science/314207_a_315536]
-
literatura de tip adab deține un loc de cinste. Acest gen combină proza anecdotică cu alte elemente, cum ar fi versetele coranice, hadith-urile și poezia. Acest lucrări erau create pentru a fi educative, dar și amuzante. Enciclopediile și, în general, literatura de tip adab, acopereau o gamă mare de teme și aveau, de multe ori, mai multe volume. Principalii scriitori ai literaturii de tip adab au fost al-Jahiz, considerat cel mai mare stilist al poeziei arabe și al genului adab, Ibn
Literatură arabă () [Corola-website/Science/314207_a_315536]
-
coranice, hadith-urile și poezia. Acest lucrări erau create pentru a fi educative, dar și amuzante. Enciclopediile și, în general, literatura de tip adab, acopereau o gamă mare de teme și aveau, de multe ori, mai multe volume. Principalii scriitori ai literaturii de tip adab au fost al-Jahiz, considerat cel mai mare stilist al poeziei arabe și al genului adab, Ibn Qutayba și Ibn Abd Rabbihi. Maqama, gen literar de tip "adab", este o formă originală inventată în secolul al X-lea
Literatură arabă () [Corola-website/Science/314207_a_315536]
-
XII-lea, a scris și el maqame, operele sale fiind mai imaginative decât operele timpurii ale acestui gen. Cu siguranță cea mai cunoscută lucrare literară arabă, "Alf layla wa-layla" (O mie și una de nopți), a devenit o operă a literaturii clasice universale. La fel ca maqama, este o lucrare strâns înrudită cu genul adab. Lucrarea este compusă din mai multe povestiri, legate între ele în cadrul unei povești, și nu a fost scrisă o dată în totalitate, conținând adăugiri și povestiri provenite
Literatură arabă () [Corola-website/Science/314207_a_315536]
-
mai semnificative lucrări din domeniul filosofiei istoriei. Această lucrare, "Muqaddima", de fapt opera introductivă a monumentalei lucrări "Kitab al-Ibar" (Istorie universală). În 1798 Egiptul a fost cucerit de generalul francez Napoleon Bonaparte. Acest eveniment a vestit o nouă etapă a literaturii arabe. Imperialismul occidental a adus noi genuri literare în literatura arabă: romanul și nuvela. Mulți scriitori arabi au continuat să recurgă la vechile genuri literare arabe. Spre exemplu, Nasif al-Yaziji, din Liban, a compus maqamate ce se asemănau cu formele
Literatură arabă () [Corola-website/Science/314207_a_315536]
-
de fapt opera introductivă a monumentalei lucrări "Kitab al-Ibar" (Istorie universală). În 1798 Egiptul a fost cucerit de generalul francez Napoleon Bonaparte. Acest eveniment a vestit o nouă etapă a literaturii arabe. Imperialismul occidental a adus noi genuri literare în literatura arabă: romanul și nuvela. Mulți scriitori arabi au continuat să recurgă la vechile genuri literare arabe. Spre exemplu, Nasif al-Yaziji, din Liban, a compus maqamate ce se asemănau cu formele medievale. Totuși, în cele din urmă, poeții arabi au început
Literatură arabă () [Corola-website/Science/314207_a_315536]
-
cu teatrul arab contemporan este egipteanul Tawfiq al-Hakim. În piesa sa "Shahrazad" (Șeherezada), el pune în scenă povestirea principală din O mie și una de nopți. Primul roman arab este considerat "Zaynab", al egipteanului Muhammad Husayn Haykal. Importanța romanului în literatura arabă a crescut în secolul XX și a culminat în 1988 prin decernarea premiului Nobel pentru literatură egipteanului Naguib Mahfouz, lucrarea lui numindu-se "al-Thulathiyya" (Trilogia din Cairo). Alt egiptean, Yusuf Idris este considerat maestrul nuvelelor arabe. Pe scena contemporană
Literatură arabă () [Corola-website/Science/314207_a_315536]
-
povestirea principală din O mie și una de nopți. Primul roman arab este considerat "Zaynab", al egipteanului Muhammad Husayn Haykal. Importanța romanului în literatura arabă a crescut în secolul XX și a culminat în 1988 prin decernarea premiului Nobel pentru literatură egipteanului Naguib Mahfouz, lucrarea lui numindu-se "al-Thulathiyya" (Trilogia din Cairo). Alt egiptean, Yusuf Idris este considerat maestrul nuvelelor arabe. Pe scena contemporană, figurile mai vechi ale literaturii, cum ar fi Gamal Al-Ghitani și Yusuf al-Qaˈid rămân personajele principale. Romanele
Literatură arabă () [Corola-website/Science/314207_a_315536]