106,336 matches
-
secolul XX și a culminat în 1988 prin decernarea premiului Nobel pentru literatură egipteanului Naguib Mahfouz, lucrarea lui numindu-se "al-Thulathiyya" (Trilogia din Cairo). Alt egiptean, Yusuf Idris este considerat maestrul nuvelelor arabe. Pe scena contemporană, figurile mai vechi ale literaturii, cum ar fi Gamal Al-Ghitani și Yusuf al-Qaˈid rămân personajele principale. Romanele doctorului și musulmanului renăscut Mustafa Mahmud se numără printre cele mai vândute cărți moderne.
Literatură arabă () [Corola-website/Science/314207_a_315536]
-
(n. 11 iunie 1949, București) este un regizor canadian de origine română. În anul 1959 a emigrat împreună cu familia în Israel. După o ședere în Israel (1959-1967), unde a absolvit cursurile Universității din Țel Aviv, a urmat cursuri de literatură dramatică la Dublin, unde a debutat că regizor. A debutat că regizor cu spectacolul „Năzdravanul Occidentului” în 1971, la Teatrul Național Irlandez din Dublin. Spectacolul a fost interzis, din cauza pudibonderiei de atunci și pentru că se juca în limba celtica. Între
Alexander Hausvater () [Corola-website/Science/314217_a_315546]
-
să pățești” În contradicție cu cele afirmate de Mircea Eliade, Adrian Fochi (1985) susține că defapt mioara nu prevestește viitorul, ci, întâmplător, asistă la dialogul ciobanilor care pun la cale complotul și ulterior retransmite informația moldoveanului. Dar există o bogată literatură de specialitate despre capacitatea de predicție a animalelor, ce depășește sfera speculațiilor. Câinele, pisica, oaia, calul, șobolanul etc. au dovedit că, în anumite împrejurări, pot presimți o primejdie iminentă, având instincte mult mai exersate decât omul. Iar în cazul unor
Motivul mioarei năzdrăvane în „Miorița” () [Corola-website/Science/314213_a_315542]
-
teme din istoria națională cu un scop clar educativ. În "Um auto de Gil Vicente" se evocă splendoarea curții manueline, în "O Alfageme de Santarém," luptele populare pentru independență în secolul al XVI-lea. Garrett s-a declarat pentru întoarcerea literaturii la izvoarele sale naționale și populare în diferite prefețe și note la lucrările sale. El consideră că o adevarată opera de artă trebuie să fie autentic națională, iar condiția că ea să fie națională este că ea să fie populară
Almeida Garrett () [Corola-website/Science/314231_a_315560]
-
dar și instruită. “La școala dascălului Homorod a învățat să citească, să scrie și să socotească(...) dar n-a fost îndemnată să meargă mai departe (...). În schimb nimeni n-o întrece când e vorba de credințe și legende transilvănene “ . În literatura română, cele mai cunoscute opere literare inspirate din balada Miorița sunt poezia „Mai am un singur dor” (în patru variante) de Mihai Eminescu (scrisă în decembrie 1883), respectiv romanul Baltagul (1930) de Mihail Sadoveanu. Literatura străină. În anul 1962, Giovanni
Motivul mioritic reflectat în opere artistice culte () [Corola-website/Science/314223_a_315552]
-
credințe și legende transilvănene “ . În literatura română, cele mai cunoscute opere literare inspirate din balada Miorița sunt poezia „Mai am un singur dor” (în patru variante) de Mihai Eminescu (scrisă în decembrie 1883), respectiv romanul Baltagul (1930) de Mihail Sadoveanu. Literatura străină. În anul 1962, Giovanni Battista Pighi, profesor la Universitatea din Bologna (Italia) publică volumul “Le tre ecloghe ultime - X, XI, XII”. În cea de-a treia secțiune (“Ecloga XII sive ovis perdita”) sunt descrise posibilele consecințe ale unui război
Motivul mioritic reflectat în opere artistice culte () [Corola-website/Science/314223_a_315552]
-
de-A Doua Republici. A fost ales membru în Academia Franceză în 1833. Studiază la un liceu din Marsilia, apoi urmează Dreptul la Aix-en-Provence. Aici îl cunoaște pe jurnalistul și istoricul François-Auguste Mignet. Thiers se simțea atras mai mult de literatură decât de domeniul juridic. În toamna lui 1821, Thiers ajunge la Paris și colaborează la ziarul "Le Constitutionnel". Devine cunoscut în cercurile liberale și începe lucrarea sa celebră, "Histoire de la revolution française". Primele două volume apar în 1823, iar ultimele
Adolphe Thiers () [Corola-website/Science/314237_a_315566]
-
8", Muzeul de Artă Contemporană Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău / 1999 - Expoziția "Decompoziția", Galeriile “Alfa” Bacău / 1999 - Expoziția "Sacrul în Arta", Galeriile “Alfa” Bacău / 1998 - Bienala de Artă Plastică „Ion Andreescu” ediția I, Buzău / 1998 - Expoziția "17 Artiști", Muzeul Literaturii Române București / 1997 - Bienala de Arte Plastice "Lascăr Vorel", Piatra Neamț / 1997 - Expoziția "Unu x 6", Muzeul de Artă contemporană Centrul Internațional de Cultură „George Apostu” Bacău / 1996 - Expoziția de pictură, grafică și sculptură, Galeria „Filart” Bacău / 1995 - Expoziția „20 de
Ionela Lăzureanu () [Corola-website/Science/314247_a_315576]
-
-și studiile liceale la Liceul Teoretic din Tg.Ocna și Onești, jud.Bacău (1962-1966). În perioada 1967-1972 este student al Facultății de Filologie, Secția Română-Italiană, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, terminând ca Șef de Promoție. Obține Doctoratul în literatură română cu teza „Ion Creangă - Măștile Inocenței", în 2000. Este muzeograf la Bojdeuca lui Ion Creangă (1972-1975) și coordonatorul instituției (din 1990 până astăzi). Lucrează la Muzeul Literaturii Române Iași, Casa Memorială „Vasile Pogor” (1975-1984) și devine Șef de Secție
Constantin Parascan () [Corola-website/Science/314256_a_315585]
-
Ioan Cuza” din Iași, terminând ca Șef de Promoție. Obține Doctoratul în literatură română cu teza „Ion Creangă - Măștile Inocenței", în 2000. Este muzeograf la Bojdeuca lui Ion Creangă (1972-1975) și coordonatorul instituției (din 1990 până astăzi). Lucrează la Muzeul Literaturii Române Iași, Casa Memorială „Vasile Pogor” (1975-1984) și devine Șef de Secție a M.L.R. (1984-1989). Realizează tematicile științifice și muzeele: „Viața și opera lui Creangă”, „Bojdeuca din Țicău" (1984-1989), „Viața și opera lui Eminescu” și Muzeul „Mihai Eminescu” din parcul
Constantin Parascan () [Corola-website/Science/314256_a_315585]
-
și opera lui Creangă”, „Bojdeuca din Țicău" (1984-1989), „Viața și opera lui Eminescu” și Muzeul „Mihai Eminescu” din parcul Copou, Iași (1984-1989); „Viața și opera lui G.Topârceanu” și Casa memorială G.Topârceanu din str.Ralet, Iași (1984); Casa Pogor - Literatura în perioada 1875-1989. În perioada 1984-1989 coordonează și organizează Prelecțiunile Junimii de la Casa Pogor, la care conferențiază, printre alții, Alexandru Piru, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Geo Bogza, Eugen Simion, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Constantin Noica, Ioan Alexandru. Din 1984 este organizatorul și
Constantin Parascan () [Corola-website/Science/314256_a_315585]
-
parte din catedra de filologie a Facultății de Litere de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, Bacău. În prezent, profesor asociat la Institutul de Studii Europene „Ștefan Lupașcu” - Facultatea de Științe și Litere, Departamentul de științe ale comunicării, specializarea Jurnalistică, unde predă cursurile: Literatură și Jurnalistică (Scriitori jurnaliști), Retorica discursului publicistic, Relații publice și Publicitate. Debut literar, cu proză, în revista „Alma Mater” (Universitatea „Al.I.Cuza”, Iași, 1970). Debut în volum, prin concurs, în 1981 (Editura Junimea). Colaborează la „Opinia studențească”, „Cronica (revistă de
Constantin Parascan () [Corola-website/Science/314256_a_315585]
-
după Pisan, a revendicat și premiat toate femeile care au depus eforturi pentru a-și apăra propriul sex. După acest poem, finalizat în 1429, se pare că Pisan, în vârstă de 65 ani, a decis să-și termine cariera-n literatură, după aproape 30 de ani de meserie (1399-1429)
Christine de Pisan () [Corola-website/Science/314262_a_315591]
-
sau „Sameh Izhar” ,(Sameh fiind numele literei ebraice ס) (ס. יזהר, pseudonimul lui Izhar Smilanski, (27 septembrie 1916 la Rehovot - 21 august 2006 Ghedera) a fost un scriitor israelian, considerat mare înnoitor în literatura ebraică contemporană. Identificat de unii critici ca reprezentant al generației literare de la 1948, deși el s-a împotrivit acestei categorizări. A fost deputat în Knesset, laureat al Premiului Israel și al Premiului Emet. Pseudonimul „” i-a fost conferit de confratele
S. Izhar () [Corola-website/Science/314260_a_315589]
-
septembrie 1916 la Rehovot, în Palestina, aflată atunci sub dominația Imperiului Otoman, într-o familie de literați. Și tatăl său, Zeev Smilanski, originar din Odessa, a fost scriitor, de asemenea unchiul său Moshe Smilanski (1874-1953), este considerat un clasic al literaturii israeliene. S. Izhar a făcut studii pedagogice la Seminarul din Beit Hakerem, Ierusalim, și a lucrat ca profesor în localitățile Yavneel, în satul- internat Ben Shemen, în kibuțul Hulda și în orașul natal Rehovot. Ulterior a continuat studiile de master
S. Izhar () [Corola-website/Science/314260_a_315589]
-
Ben Shemen, în kibuțul Hulda și în orașul natal Rehovot. Ulterior a continuat studiile de master și doctor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, devenind profesor de pedagogie la această instituție de învățământ. În anul 1982 a fost numit profesor de literatură la Universitatea din Tel Aviv. În anii 1986-1987 a fost scriitor oaspete al Centrului de Studii Iudaice al Universității Harvard, de asemenea până la finele anilor 1990 a conferențiat la Seminarul pedagogic Levinski din Tel Aviv. În paralel cu munca sa
S. Izhar () [Corola-website/Science/314260_a_315589]
-
cea pentru afaceri externe și apărare, și din cea juridică și legislativă. Ca parlamentar a avut inițiative mai ales în domeniul protecției naturii. În anul 1959, la numai 43 ani i s-a decernat Premiul de Stat - Premiul Israel pentru literatură, care în marea majoritatea cazurilor este acordat unor persoane ajunse la vârste cu mult mai înaintate. Mulți consideră creațiile lui Y. Izhar ca fiind una din culmile prozei ebraice moderne. S-a remarcat la el, în modul cel mai evident
S. Izhar () [Corola-website/Science/314260_a_315589]
-
pregătește de luptă în timpul Războiului de independență al Israelului din 1948 - 1949, povestea vieților lor personale și a zbuciumurilor lor sufletești: iubiri, frică, și suferințe. Acest roman a schimbat cu totul peisajul prozei ebraice și a revoluționat în același timp „literatura de război” din țara lui. Izhar a mai scris și câteva cărți pentru copii, referitoare la aspecte ale copilăriei, ca de pildă: „Porto și Cala” (Tapu și Puza) despre cultivarea citricelor în Țara Israelului, "Căruța unchiului Moshe" - amintiri din copilărie
S. Izhar () [Corola-website/Science/314260_a_315589]
-
Această practică, indiferent dacă penisul este protejat sau nu cu un condom, conduce la transmiterea dirijată de bacterii anale în interiorul vaginului, putând conduce la infecții vaginale și urinare grave. O practică și mai periculoasă, extrem de rar menționată până acum în literatura de specialitate, practicată atât cu femeile cât și cu bărbații, prezentă uneori în filmele porno, este așa-numitul "black-kiss", care constă în introducerea penisului în anusul partenerului, urmată de scoaterea acestuia și introducerea lui în gura celui sodomizat sau a
Contact sexual anal () [Corola-website/Science/314230_a_315559]
-
scrisă de Costache Negruzzi și publicată în anul 1840, în primul număr al revistei ieșene "Dacia Literară". Acțiunea se desfășoară în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu în Moldova. Este prima nuvelă romantică de inspirație istorică din literatura română, iar în opinia lui Alexandru Odobescu este o capodoperă a speciei și un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Nuvela este structurată pe patru capitole, fiecare purtând câte un motto cu rol rezumativ și care constituie replici
Alexandru Lăpușneanul (nuvelă) () [Corola-website/Science/314302_a_315631]
-
urât de oamenii din popor, care îl vor ucide. Personaj secundar, Moțoc reprezintă tipului lașului perfid, care face orice pentru a intra în grațiile stăpânului. Apare ca personaj colectiv, în capitolul al treilea. Fragmentul constituie prima scenă de masă din literatura română, caracterizată prin uniformizarea tuturor figurilor. Într-un tablou vizual și auditiv, autorul surprinde momentul de derută al mulțimii („"Prostimea rămase cu gura căscată"”), vocile răzlețe unindu-se apoi într-un singur glas: „"Capul lui Moțoc vrem!"”. În acestă scenă
Alexandru Lăpușneanul (nuvelă) () [Corola-website/Science/314302_a_315631]
-
în cartea sa de muncă apăreau cuvintele: lucrător gestionar”. Din 1991, a fost, vreme de doi ani, director al Casei de Cultură din Curtea de Argeș. Alte slujbe: redactor la revista „Calende”, secretar literar al Teatrului „Al.Davila”. A obținut Doctoratul în Literatura, în anul 2000. În prezent este profesor universitar dr. la Facultatea de Litere a Universității Pitești, unde a sustinut încă din 1994 cursuri și seminarii. Mircea Bârsilă nu a fost membru al P.C.R și nici informator. Alex Ștefănescu, Valeriu
Mircea Bârsilă () [Corola-website/Science/314311_a_315640]
-
se referă la acele literaturi scrise în limba portugheză. Termenul de "lusofon" se trage de la vechiul nume, Lusitania, dat provinciei romane care se întindea cu aproximație pe teritoriul Portugaliei de azi. Odată cu marile descoperire geografice din secolul XV-lea, Portugalia și-a clădit un vast
Literaturile lusofone () [Corola-website/Science/314313_a_315642]
-
marile descoperire geografice din secolul XV-lea, Portugalia și-a clădit un vast imperiu colonial, unde își va impune limba națională și cultura. După prăbușirea imperiului, în multe din fostele colonii limba portugheză s-a păstrat devenind limbă oficială. Astfel, literaturile lusofone cuprind: José Saramago este singurul scriitor de limbă portugheză ce a obținut, în 1998, Premiul Nobel pentru Literatură.
Literaturile lusofone () [Corola-website/Science/314313_a_315642]
-
limba națională și cultura. După prăbușirea imperiului, în multe din fostele colonii limba portugheză s-a păstrat devenind limbă oficială. Astfel, literaturile lusofone cuprind: José Saramago este singurul scriitor de limbă portugheză ce a obținut, în 1998, Premiul Nobel pentru Literatură.
Literaturile lusofone () [Corola-website/Science/314313_a_315642]