102,196 matches
-
de foioase, prin plantații de plop și parcuri, deseori chiar pe copaci de stradă în orașe. Apariția bureților est din mai până în octombrie. Mulți cunoscători de ciuperci români fac greșeala, dând acestui soi denumirea „păstrăv de fag”, care însă aparține speciei "Pleurotus ostreatus" (se dezvoltă pe fagi, pini și molizi, adesea sus pe trunchi, în 4-5 m înălțime). Variația buretelui "Pleurotus citrinopileatus" est galbenă. Buretele se decolorează, ca "Pleurotus ostreatus", cu acid sulfuric brun-rozaliu, cu roșu, apoi violet și cu tinctură
Burete cornet () [Corola-website/Science/337298_a_338627]
-
molizi, adesea sus pe trunchi, în 4-5 m înălțime). Variația buretelui "Pleurotus citrinopileatus" est galbenă. Buretele se decolorează, ca "Pleurotus ostreatus", cu acid sulfuric brun-rozaliu, cu roșu, apoi violet și cu tinctură de Guaiacum verde-albăstrui. Ciuperca poate fi confundată cu specii aceluiași gen sau al unuia înrudit, ca de exemplu cu: "Pleurotus cornucopiae var. citrinopileatus" (comestibil), "Pleurotus dryinus" (necomestibil, gust neplăcut), "Pleurotus eryngii" (comestibil), "Pleurotus ostreatus" cu variațiile lui, (cu toate comestibile) "Pleurotus ostreatus f. florida" (comestibil), "Pleurotus pulmonarius" (comestibil), "Lentinellus
Burete cornet () [Corola-website/Science/337298_a_338627]
-
din boabe de cereale. În primul rând, ciuperca se crește pe substrat celulozic format din ciocălăi de porumb zdrobiți 50-70%, paie tocate 10-15%, rumeguș de foioase 10-30% in amestec cu deșeuri de bumbac sau frunze de foioase 5-10%. Spre deosebire de celelalte specii cultivate de "Pleurotus", buretele cornet nu este sensibil la procese de fermentare eventual declanșate in substratul celulozic. Prima cultură de "Pleurotus cornucopiae" în România a fost obținută în anul 1983 la „Ciupercăria Mogoșoaia a I.C.L.F. Vidra”, de către autoare, sub îndrumarea
Burete cornet () [Corola-website/Science/337298_a_338627]
-
grecești ("= laterală, flancă, coastă" și ("=ureche"), iar epitetul din cuvântul latin ("=scoică, stridie"), este o ciupercă comestibilă, care crește sălbatică sau poate fi și cultivată. Ea este denumită în popor păstrăv de fag, burete negru, păstrag, găinușa-pădurii sau păstrăvul cerului. Specia este un saprofit dar și parazit care năpădește numai arbori bolnavi sau slăbiți, în primul rând fagi, de asemenea, dar mai rar, și brazii, molizi sau pini, nefiind un dăunător de lemn însemnat. Soiul sălbatic se găsește în România, Basarabia
Păstrăv de fag () [Corola-website/Science/337313_a_338642]
-
fi neglijate. În anul 1881, micologul italian Giacomo Bresadola a descris ciuperca (după Lucien Quélet) în volumul 1 al cărții lui "Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati" sub numele "Pleurotus columbinus". Acest soi însă reprezintă actual o specie proprie. Păstrăvul de fag este nematofag. El este capabil să otrăvească nematode folosind toxine. Hifele fungide penetrează nematodele paralizate sau ucise, care sunt apoi digerate. Speciile europene fructiferă abia la temperaturi scăzute. Andreas Bresinsky (n. 1935), profesor german de botanică
Păstrăv de fag () [Corola-website/Science/337313_a_338642]
-
delineati et iconibus illustrati" sub numele "Pleurotus columbinus". Acest soi însă reprezintă actual o specie proprie. Păstrăvul de fag este nematofag. El este capabil să otrăvească nematode folosind toxine. Hifele fungide penetrează nematodele paralizate sau ucise, care sunt apoi digerate. Speciile europene fructiferă abia la temperaturi scăzute. Andreas Bresinsky (n. 1935), profesor german de botanică, a constatat, că sunt necesare ca stimul de declanșare al dezvoltării, temperaturi sub 11 ° C. Corpurile fructifere pot supraviețui înghețuri și dezvoltă spori chiar și la
Păstrăv de fag () [Corola-website/Science/337313_a_338642]
-
grade (după Bresinsky până la -2.8 ° C). În consecință, soiul este de titulat în Europa ciupercă de iarnă. Buretele se decolorează, cu acid sulfuric brun-rozaliu, cu roșu, apoi violet și cu tinctură de Guaiacum verde-albăstrui. Ciuperca poate fi confundată cu specii aceluiași gen sau al unuia înrudit, ca de exemplu cu variațiile lui, cu toate comestibile, ca "Pleurotus ostreatus forma florida", respectiv "Pleurotus cornucopiae" (comestibil), "Pleurotus dryinus" (necomestibil, gust și miros de ciuperci, dar prea vâscos), "Pleurotus eryngii" (comestibil), "Pleurotus pulmonarius
Păstrăv de fag () [Corola-website/Science/337313_a_338642]
-
comestibil), "Lentinellus cochleatus" (de calitate inferioară), "Panellus serotinus" (comestibil, dar ceva amar), "Panellus stipticus" (necomestibil), sau chiar cu letal otrăvitoarea "Pleurocybella porrigens" de culoare mai închisă. Legendă: fără semn=comestibil; !=necomestibil; !!=otrăvitor; !!!=letal. În anul 1951, s-a dovedit că specia conține pleuromutilină care este un diterpen produs de mai multe specii de "Basidiomycota", în special din genul "Pleurotus". Ea este un antibiotic potent și selectiv, activ împotriva unei game de bacterii Gram pozitive, cu nici o rezistență la clasele de antibiotice
Păstrăv de fag () [Corola-website/Science/337313_a_338642]
-
amar), "Panellus stipticus" (necomestibil), sau chiar cu letal otrăvitoarea "Pleurocybella porrigens" de culoare mai închisă. Legendă: fără semn=comestibil; !=necomestibil; !!=otrăvitor; !!!=letal. În anul 1951, s-a dovedit că specia conține pleuromutilină care este un diterpen produs de mai multe specii de "Basidiomycota", în special din genul "Pleurotus". Ea este un antibiotic potent și selectiv, activ împotriva unei game de bacterii Gram pozitive, cu nici o rezistență la clasele de antibiotice existente, datorită modului său unic de acțiune. Mai departe s-a
Păstrăv de fag () [Corola-website/Science/337313_a_338642]
-
departe, buretele este bogat în vitamine din complexul B, ca de exemplu (tiamină (B1), riboflavină (B2), niacină (B3), acid pantotenic (B5) , biotină (B7), iar conținutul în vitaminele A, D, K și parțial C este apreciabil. Păstrăvul de fag este o specie de ciuperci ce se pot cultiva mult mai ușor față de șampinioni, fiind puțin pretențioasă la condițiile de microclimat, cu puține boli și dăunători. Pentru cultivarea buretelui există două posibilități - ori cultivat pe substraturi în saci de polietilenă ori pe butuci
Păstrăv de fag () [Corola-website/Science/337313_a_338642]
-
paie, rumeguș și celuloză (ziare și cartoane uzate sau hârtie igienică) în saci de polietilenă. Cel mai simplu mod este de a-l crește într-un sul de hârtie igienica sterilizat și umezit. Din punct de vedere economic, cultura acestei specii pe bușteni de lemn (arin, arțar, carpen, fag, frasin, plop, ulm) nu este avantajoasă. Eficiența economică redusă se datorează prețului ridicat al materialului lemnos, a perioadei îndelungate (între 3 si 5 ani) în care se desfășoară cultura și datorită faptului
Păstrăv de fag () [Corola-website/Science/337313_a_338642]
-
planeta sa cu popoare asemănătoare romanilor, grecilor, nativilor americani, vikingilor și cu alte culturi. În romanele "Gor", aceste diferite grupuri de oameni au fost aduse de pe Pământ cu ajutorul unor nave spațiale de către conducătorii din umbră ai planetei, preoții-regi (Priest-Kings), o specie extraterestră cu aspect insectoid. Oamenilor de pe Gor le sunt permise de către acești preoți-regi abilități arhitecturale, agricole și medicale avansate (inclusiv prelungirea duratei de viață), dar sunt obligați să rămână primitivi în transporturi, comunicații și armament. Aceste limitări sunt impuse pentru
Gor () [Corola-website/Science/337379_a_338708]
-
225px|Observationum botanicarum]] [[Fișier:Trachelium jacquinii.jpg|thumb|225px|Trachelium jacquinii]] Faimosului savant care a descris ca prim-autor neenumerate animale, ciuperci și plante, au fost dedicați mulți taxoni. Astfel genul "[[Jacquinia]]" din familia "[[Theophrastaceae]]" precum toate cele 244 de specii conținute, de la "[[Jacquinia aciculata]]" până la "[[Jacquinia yunquensis]]", sunt denumite după el, de asemenea genul "[[Jacquiniella]]" din familia "[[Orchidaceae]]" cu 31 de specii (de exemplu "Jacquiniella cernua" ori "Jacquiniella globosa") sau 205 de soiuri din diverse familii și genuri cu epitetul
Nikolaus Joseph von Jacquin () [Corola-website/Science/337404_a_338733]
-
și plante, au fost dedicați mulți taxoni. Astfel genul "[[Jacquinia]]" din familia "[[Theophrastaceae]]" precum toate cele 244 de specii conținute, de la "[[Jacquinia aciculata]]" până la "[[Jacquinia yunquensis]]", sunt denumite după el, de asemenea genul "[[Jacquiniella]]" din familia "[[Orchidaceae]]" cu 31 de specii (de exemplu "Jacquiniella cernua" ori "Jacquiniella globosa") sau 205 de soiuri din diverse familii și genuri cu epitetul "jacquinii" (de la "Calodracon jacquinii" Planch. până la "Urera jacquinii var. ulmifolia" (Kunth) Wedd) precum încă o dată 65 de specii cu eponimele "jacquiniana", "jacquinianum
Nikolaus Joseph von Jacquin () [Corola-website/Science/337404_a_338733]
-
Orchidaceae]]" cu 31 de specii (de exemplu "Jacquiniella cernua" ori "Jacquiniella globosa") sau 205 de soiuri din diverse familii și genuri cu epitetul "jacquinii" (de la "Calodracon jacquinii" Planch. până la "Urera jacquinii var. ulmifolia" (Kunth) Wedd) precum încă o dată 65 de specii cu eponimele "jacquiniana", "jacquinianum" respectiv "jacquinianus". Datorită valorii ei artistice și ediției de la început mici a fost vândută pe timpuri trecute rapid, fiind constată raritate la scurt timp după apariție. Astfel a devenit accesibilă doar pentru un cerc exclusiv de
Nikolaus Joseph von Jacquin () [Corola-website/Science/337404_a_338733]
-
Jacob Christian Schäffer, 1774), sau Agaricus comatus (Otto Friedrich Müller, 1780), din încrengătura "Basidiomycota" în familia "Agaricaceae" și de genul "Coprinus" este o ciupercă comestibilă, cunoscută în popor sub denumirea burete cu perucă sau burete de cerneală. Ea este o specie saprofită care crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol bogat în substanțe organice în grupuri mari, pe marginea de drumuri pietruite, în păduri, prin pajiști, fânețe, grădini și parcuri, de la câmpie până la munte, din aprilie până în noiembrie
Burete cu perucă () [Corola-website/Science/335841_a_337170]
-
exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani). Cu excepția aici descrisului "Coprinus comatus" ciupercile al genului "Coprinus/Coprinopsis" pot provoca la un consum suplimentar de alcool o reacție de incompatibilitate, așa numitul sindrom coprinian. Cea mai cunoscută specie în această privință este "Coprinus atramentarius" sin. "Coprinopsis atramentaria" (burete de cerneală). Imediat după cules piciorul trebuie rupt de la pălărie pentru a reduce viteza descompunerii. Buretele este un inamic natural al nematodelor. El capturează viermii cilindrici cu organele sale de
Burete cu perucă () [Corola-website/Science/335841_a_337170]
-
organele sale de captură, constând din mici structuri sferice, cu excrescențe spinoase, excretând o toxină care paralizează nematodele. Apoi, viermii sunt colonizați de miceliul ciupercii care îi digeră după câteva zile în întregime. Acest burete nu poate fi confundat cu speciile altor genuri datorită calităților sale. Prin mărimea precum cuticula sa frapantă, el se deosebește și destul de mult de alte soiuri "Coprinus/Coprinopsis". "Coprinus comatus" conține o mulțime de proteine, minerale, oligoelemente și aminoacizi esențiali: El are în substanța uscată aproximativ
Burete cu perucă () [Corola-website/Science/335841_a_337170]
-
la marginea acestora, unde arată caracteristici de simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), dar și pe rumeguș. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord deja din martie până la inceputul lui iunie. Exemplare mai mici ale speciei "Morchella elata" pot fi confundată ușor cu alte soiuri de genul "Morchella", ca de exemplu cu "Morchella costata", "Morchella crassipes", "Morchella elatoides Jacquet", "Morchella frustrata", "Morchella punctipes", sau "Morchella steppicola". Sub numele românesc de „zbârciog” se tratează aproape mereu patru
Zbârciog suplu () [Corola-website/Science/335864_a_337193]
-
exemplu cu "Morchella costata", "Morchella crassipes", "Morchella elatoides Jacquet", "Morchella frustrata", "Morchella punctipes", sau "Morchella steppicola". Sub numele românesc de „zbârciog” se tratează aproape mereu patru mari genuri de ciuperci: "Gyromitra", "Helvella", "Morchella" și "Verpa". Între primele două se găsesc specii otrăvitoare pe când cele două din urmă sunt comestibile. Cu toate că cele patru genuri sunt goale pe interior, ele pot fi deosebite destul de ușor: "Morchella" și "Verpa" sunt unicamerale, pe când "Gyromitra" și "Helvella" sunt multicamerale, prezentând o încrengătură de goluri în interiorul lor
Zbârciog suplu () [Corola-website/Science/335864_a_337193]
-
interior, ele pot fi deosebite destul de ușor: "Morchella" și "Verpa" sunt unicamerale, pe când "Gyromitra" și "Helvella" sunt multicamerale, prezentând o încrengătură de goluri în interiorul lor. Pentru un începător, confundarea cu buretele posibil mortal "Gyromitra esculenta (zbârciogul gras)", cu totul că speciile se deosebesc destul de clar, ar putea să se dezvolte fatal. Mai întâi trebuie menționat că zbârciogul galben nu poate fi mâncat crud pentru că conține puțină hidrazină care se dizolvă în timpul fierberii. De asemenea, consumat în porții mari, poate crea reacții
Zbârciog suplu () [Corola-website/Science/335864_a_337193]
-
foarte delicată. Ea este denumită în popor zbârciog galben. Acest burete este în mod predominant locuitor de sol saprofit, crescând în grupuri mici sau solitar, și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord ca una din primele specii de ciuperci deja din sfârșitul lui martie, privind afară din zăpadă, până la inceputul lui iunie, crescând solitar sau în grupuri pe soluri calcaroase și argiloase în special prin păduri de foioase mai ale sub frasini, ulmi, plopi și salcâmi, adesea
Zbârciog galben () [Corola-website/Science/335857_a_337186]
-
mai ale sub frasini, ulmi, plopi și salcâmi, adesea oară prin tufișuri sau lunci ierboase, la margine de drum, dar, de asemenea sub vreascuri, pe defrișări sau arsuri vechi. În anul 1753, marele savant suedez Carl von Linné a descris specia pentru prima dată în opera sa "Species Plantarum" sub denumirea "Phallus esculentus". Compatriotul său Christian Hendrik Persoon a redenumit specia sub numele actual "Morchella esculenta" în volumul 2 al operei sale din 1801 "Synopsis Methodica Fungorum" și naturalistul francez Jean
Zbârciog galben () [Corola-website/Science/335857_a_337186]
-
de asemenea sub vreascuri, pe defrișări sau arsuri vechi. În anul 1753, marele savant suedez Carl von Linné a descris specia pentru prima dată în opera sa "Species Plantarum" sub denumirea "Phallus esculentus". Compatriotul său Christian Hendrik Persoon a redenumit specia sub numele actual "Morchella esculenta" în volumul 2 al operei sale din 1801 "Synopsis Methodica Fungorum" și naturalistul francez Jean Florimond Boudon de Saint-Amans (1748-1831) a sancționat taxonul în cartea sa "Flore Agenaise ou description méthodique des plantes" (1821). În
Zbârciog galben () [Corola-website/Science/335857_a_337186]
-
mulți taxoni care, cu excepția denumirii "Helvella esculenta" făcută de naturalistul englez James Sowerby (1757-1822) pot fi neglijați. Ultimul a fost șters ca denumire de Persoon și dat zbârciogului gras. Câteodată se poate citi, că Elias Magnus Fries ar fi redenumit specia, ce este incorect. Fries a descris mai multe ciuperci ale genului, ca de exemplu "Morchella elata" sau "Morchella rotunda", ultima astăzi variație a zbârciogului galben. În acest caz însă a atașat numai denumirea incorectă a lui Sowerby taxonului recunoscut. Același
Zbârciog galben () [Corola-website/Science/335857_a_337186]