11,044 matches
-
mai mari erau de 15 ani: Bohotici și mi se pare că și Ion Munteanu și Încă vreo câțiva. Chirică Balanișcu mai știți cât a luat? Nu. Eu am stat cu el În celulă la Cluj și, dacă nu mă-nșel, și la Pitești, În prima perioadă, Înainte de proces. El era, de fapt, mentorul puștiului lui Ladea, el Îl recrutase pe copilul lui Ladea. Dumneavoastră ce condamnare ați primit? Eu am luat doi ani doar. S-o fi ținut cont și
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
era În lot cu mine, student medicinist și el... Iar dintre cei care trebuia să batem erau Toldișan și Matei Rusvid... Mai era și un grup de prahoveni, erau doi frați Davidescu din Prahova, chiar din Ploiești, dacă nu mă Înșel... Ei erau cei care erau mai duri acolo. Ei erau Împreună cu dumneavoastră printre agresori? Da, da, ei erau mai răi, asta am reținut eu... După aceea ați fost transferat la Gherla? Sigur, sigur. Prin iunie 1950... Și acolo, În camera
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cum ne serveau!? Mâncarea era aceeași: dimineața ori un terci, ori o cană de așa-zisă cafea, era pe atunci din aia, „Unica”, sau nu știu cum Îi spunea, din orz sau grâu, și o feliuță de pâine, care, dacă nu mă Înșel, avea 75 de grame. La prânz era ori o zeamă de fasole În care alergai să prinzi două-trei boabe... și nu exagerez, și-o bucățică de mămăligă sau o feliuță de pâine ca aceea de dimineață, sau varză murată, sau
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
care erați deținuți... Da, poate că de aici vin câteva explicații. Nu Înțelegeam ce se Întâmplă, dar până la urmă am aflat că pleacă rușii din țară. Îmi aduc aminte, că printre alții, părintele Frâncu din Ploiești, liberal, dacă nu mă Înșel, a sărit În sus trei metri și a Început să țipe În celulă: „Suntem liberi! Suntem liberi! În 24 de ore, după ce pleacă rușii, suntem liberi!”. Eu, care aveam atunci 19 ani Încă neîmpliniți, am zis: „Ce face? N-ați
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Curios lucru, să nu vă mire... Oltenii au rezistat foarte bine. Oltenii erau cinstiți, corecți, da’ cei cu atitudine corectă și care se bucurau de mult respect erau ardelenii... „Măi, vezi că ăștia-s ardeleni, ăștia nu mint, ăștia nu Înșală. Ăștia spun adevărul, nu te minte ca noi”... Ardelenii se bucurau de respect, În general... Moldovenii mai puțin... Cum era figura lui Stoian? O figură de..., de nicicum. O figură care nu spunea multe, o figură care nu arăta nici
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
14 milioane atuncea, lipseau 258 de lei... Da’ suma să Înscria În limite, nu era nici o problemă. Dar locțiitorul politic al școlii n-a vrut sub nici o formă să semneze alături de comandant procesul-verbal de predare, zicând că eu i-am Înșelat, că am făcut fel de fel de hoții. Au mai verificat ei câteva zile și după aia au chemat și controlul MFA-ului, de la București. Au venit și, la fel, nu mi-au găsit nimic. M-au chemat la București
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
67767). 26. C. Bacalbașa, ziarist, președintele Sindicatului Ziariștilor din Bucu rești, Ziaristica română din zilele noastre, tipărită de Sindicatul Ziariștilor din București, 1922, p. 171. articolele pe care le scrie: „Ziaristul care susține rând pe rând ideile și interesele altora înșală pe ceilalți; ziaristul care scrie fără să susțină nici o idee se înșală pe el“ (p. 8). La sfârșitul anului 1925, din cauza unor neînțelegeri de principiu cu noua conducere a Adevărului (Constantin Mille cedase, în 1920, proprietatea cotidianului democrat la impunerea
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
română din zilele noastre, tipărită de Sindicatul Ziariștilor din București, 1922, p. 171. articolele pe care le scrie: „Ziaristul care susține rând pe rând ideile și interesele altora înșală pe ceilalți; ziaristul care scrie fără să susțină nici o idee se înșală pe el“ (p. 8). La sfârșitul anului 1925, din cauza unor neînțelegeri de principiu cu noua conducere a Adevărului (Constantin Mille cedase, în 1920, proprietatea cotidianului democrat la impunerea căruia contribuise esențial, încetând să mai fie și director politic), Bacalbașa, atras
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
începe, adversarul face tot felul de greșeli și pierde. Pierzând, acesta strigă: — Să vie c... al conului Alecu. Și chelnerul aduce pe o farfurioară o prăjitură atât de bine imitând... miza, încât conul Alecu, deși era un om inteligent, se înșală. Furios, ia farfuria cu prăjitură, o aruncă în mijlocul cafenelei și pleacă urlând: — Sunteți niște mitocani! Am făcut rău că v-am dat nas! Etc. etc. Bucureștiul nu avea pe vremea aceea nici un club. Erau câteva case de joc și atât
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
auzea iarna răsunând din toate părțile. Pitorescul valtrapului și al muzicii clopoțeilor îl regretăm noi cari l am cunoscut. Plimbatul în sanie sub ninsoarea deasă și liniștită era una din voluptățile epocii. 254. De data aceasta (foarte rar!) memoria îl înșală pe Bacalbașa. Versurile nu aparțin poetului, pe atunci popular în mediile suburbane, G.A. Geanoglu, ci lui I. Fănuță, stihuitor de aceeași factură, care compusese spontan, în 1858, poezia La un cadavru (pusă pe note de T. Georgescu), inspirată de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
traducțiune liberă de Constantin Dimitriadi, cu o prefață de dr. Romniceanu, două ediții în 1873). Calendarul pentru toți era calendarul la modă, aproape singurul calendar pe piață. De aceea era în toate mâinile. Era proprietatea Librăriei Wartha, dacă nu mă înșel.345 N.D. Popescu își alesese o specialitate: subiectele istorice. În fiecare an scria un roman cu subiect istoric care plăcea mult publicului de a doua mână. Aceste romane erau atât de rău tratate și atât de naiv și de fantastic
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
ce era proverbial. Călca apăsat și impunător, vorbea răstit și cu glas de bas profund, la consultații era brusc, avea ton autoritar, nu avea niciodată în doieli și lăsa tuturora impresia că este grozav de învățat și că nu se înșală niciodată. Deși personal era dezinteresat și cinstit, totuși alții au făcut avere exploatându-i popularitatea; aceștia erau unii farmaciști, cei de „La Sfinți“, a căror farmacie trecea că este „farmacia doctorului Drasch“. Dar un fapt este într-adevăr extraordinar: deși
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
acesta asigurase, în 1860-1863, în calitate de concesionar, iluminarea străzilor Capitalei cu lămpi de petrol (Bucureștii au fost primul oraș din lume care a utilizat petrolul lampant pentru iluminatul stradal, încă din mai 1857, cf. Potra, Bucureștii, p. 114). 357. Bacalbașa se înșală; din cauza investițiilor prea costisitoare și a beneficiilor reduse, Societatea generală pentru iluminat și încălzit prin gaz, la care contribuiseră cu capital Îmi amintesc seara inaugurării. Elevii cei mai mari din cursul liceal am fost scoși pe Calea Victoriei ca să vedem minunea
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
mult, pe acea țară care permisese de a i se închide porțile? Țara va mărturisi și chiar mărturisește, mărturisesc mulți chiar din acei cari l-au răs turnat că mai demn nu s-a purtat alt domn. Pentru ca să nu ne înșelăm, fraților, domnul Cuza, Alexandru Ioan I, oricând voia putea să fie domnitor. Alexandru Ioan I nu avea trebuință să zică ca Alexandru Lăpușneanu, că «dacă țara nu-l vrea, el o vrea». Cuza nu a voit deși țara l-a
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
intrat în Cameră erau: prințul Di mitrie Ghica, Const. Blaremberg, Dobre Nicolau, Ștefan Ioanid, Gr. Păucescu și D. Gherman. Candidați opozanți proclamați de biroul central erau: Stancu Becheanu, Eugen Stătescu, Ion Câmpineanu, N. Fleva, Remus Opreanu și dacă nu mă înșel, G. Danieleanu.50 Tineretul nu putea primi arestarea lui Fleva, de aceea o hotărâre aproape generală fu luată: să liberăm pe Fleva din Văcărești. Iată cum am voit, în naivitatea noastră, să executăm această idee. Conducătorii mișcării studențești, cari, bineînțeles
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
circulară trimisă agenților noștri diplomatici din străinătate la 4/16 ianuarie 1876, Lascăr Catargiu preciza că România 292 bucureștii de altădată fi și contra regelui, și contra Rusiei, și contra Germaniei. Evenimentele ulterioare au arătat cât de rău s au înșelat cei din Austro-Ungaria. Cât privește profeția ziarului austriac cum că visul unei Dacii viitoare va rămâne etern un vis, vedem astăzi cât a fost de adevărată. Însă la anul 1876 cine ar fi îndrăznit să creadă în realizările de la 1919
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
trimisă - înaintea scrisorii citate mai sus - de C.A. Rosetti gazetei Tablettes d’un spectateur, telegramă preluată de cotidianul Le Siècle: „Paris, 19 oct., 10 ore 40 min. Sunt și rămâi la Paris. Dezmințiți și afirmați că România n-a înșelat niciodată, nici chiar pe inamicii ei. Cu toată gravitatea împrejurărilor, românii au rămas corecți. Afirmați asemenea din parte mi că, chiar dacă evenimentele ne-ar sili a para periculele zilei, marea partită națională este și va fi totdeauna devotată Franciei, Rosetti
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
10 mai 1877, p. 2814 („Adunarea Deputaților. Sesiunea ordinară prelungită. Ședința de la 19 martie 1877“); cu aceeași ocazie Războiul ruso-turc se apropie și tot mai mult prinde credința că Rusia cere restituirea celorlalte județe basarabene. Dar guvernul rus, spre a înșela opiniunea publică mondială și mai ales pe România, trimite prin agenția telegrafică rusă următoarea notiță ziarelor din străinătate: „Ziarele oficioase declară lipsite de orice temei informațiunile publicate de Petersburger Herald, după care ar fi fost cestiune de abrogarea Tratatului de la
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Nefiind destul numerar în circulație pentru nevoile războiului, guvernul a emis întâia hârtie monedă numită bilet ipotecar, având drept garanție domeniile Statului. Rubla rusească de argint năpădește Capitala și țara, dându-se cursul legal de 4 lei, dacă nu mă înșel. O frumoasă și tânără debutantă în teatru iese repede la suprafață ca favorita unui general rus din administrație. Răsturnată într-un landou luxos, tras de doi cai de mare preț, pe capră un vizitiu în livrea scânteietoare de argintărie, viitoarea
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
frînt. Viața mamei și-a mătușii Aneta a devenit insuportabilă: corvezi, bătăi pînă la sînge, înfometare. Cel mai greu însă a dus-o mama, fiindcă mătușa Aneta, pe atunci un „drac împielițat”, se pricepea s-o mintă și s-o înșele pe Mamuca, să sustragă lucrurile de care avea nevoie, să-și satisfacă poftele interzise. Nemaiputînd suporta prigoana și certurile, bunicul a acceptat în cele din urmă să le dea „în lume”: pe mama la profesorul Talpă din Roșcani, pe mătușa
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o expoziție în holul Teatrului Național din București. „Vor scrie despre mine tovarășii Măciucă (Constantin Măciucă) și Bacalu (Andrei Bacalu), doctor în științe cosmice”. Dar vreun critic de artă?, am vrut să-l întreb. * Convins în fine că a fost înșelat în speranța de a fi pus director al teatrului, după numirea lui Valeriu Traian, Genoiu se consolează astfel cui stă să-l asculte: „Important e ce se întîmplă cu noi, cu copiii noștri, cu nevestele noastre. Fraților, - și privirea i
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să mai lungesc vorba: un histrion! îmi amintesc că la promovarea în funcția de secretar cu propaganda la județ, prin săltarea de la Onești, cîțiva comentaseră că „îi prea mare pălăria pentru capul lui”, convinși că „n-are să reziste”. S au înșelat. A rezistat, „n-a căzut”, ba s-a consolidat. „știe cum să ia omul”, admit chiar unii dintre criticii săi. Nu înjură, nu amenință, primește pe oricine îi cere să-l primească, încît anticamera sa e veșnic plină, spre amuzamentul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
am ținut să adaug: „Dar el nu-i frate bun, ci frate vitreg al mamei”, precizare care mi s-a părut importantă și oportună în acea situație, un mod de a lua distanță, ba chiar de a-l dezavua. Mă înșelasem: nu el îi interesa. - Dacă, în război, ai ști că unul din verii tăi se află de cealaltă parte a frontului, ai mai trage cu arma? Nesesizînd unde bate întrebarea, am zis, prompt, că da. „însă n-am alți veri
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dai la fel!” Prin „la fel” se înțelegea ca făina să fie de aceeași calitate, în aceeași strachină, la același nivel. În „vremea foametei”, dar și mai apoi, asemenea atenționări erau la rigoare. Nimănui nu-i plăcea să fie „chiorît”, înșelat, păcălit. Cazurile contrare, urmate de sfadă, nu erau rare. S-a întîmplat ca mama să împrumute pe cineva cu făină măruntă, iar acela să-i restituie o făină mare, ca de crupe, să dea strachina bătucită și s-o primească
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
utopie. A fi în afara politicii este de asemenea o politică. La fel de veche ca toate celelalte. Că poetul vrea sau nu, e un fapt irecuzabil. Și ar fi un efort zadarnic de a încerca să se amăgească și de a-și înșela cititorii. Poezia e o treabă de înaltă responsabilitate”. Numărul în care au apărut aceste rînduri se deschide cu un „grupaj” din poemele lui Rojdestvenski, dintre care primul, fără titlu, evocă felul particular de a înțelege „angajarea”: „Eu am scris și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]