10,513 matches
-
fantasmele spaime, acolo unde rațiunea nu are bilet de liberă circulație. Din această perspectivă, între regulamentul de bloc și recent reprezentata piesă, "Gheorghe Popescu", există unele semnificative tangențe. E vorba tot despre un sondaj în conștiință, în conștiința bolnavă și adormită în umbra compromisurilor și a scuzelor liniștitoare. Dramaturgul vrea să răscolească somnul vinovat, să scoată la suprafață mizeriile morale pitite în substanța lui, totul cu un clar scop cathartic. Structura piesei e un duet dramatic, cu momente lejere de plăcute
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
au săturat și ei de toate tîmpeniile lui Ceaușescu" Sursa dublă: (după o pauză) Da... și? Trimisul lui Dumnezeu: Lăsați-l în pace pe cel ce mărturisește! Sursa dublă: Și dacă ce ne spune el nouă e o povestioară de adormit copiii? Trimisul lui Dumnezeu: E cu mîna pe Biblie. Sursa dublă: Oh, Doamne, cîți nu pun mîna pe Biblie și mint fără nici o rușine... Obiectiv nr.:... M-a întrebat dacă recunosc cele scrise în informare...; n-am recunoscut... Am dat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ci mai degrabă despre o Încercare de Înțelegere. Nici nu se putea altfel, Compagnon fiind unul dintre ultimii, dacă nu ultimul apropiat de Barthes. II. 4. Literatura de după teorie “... și Barthes se adîncea În lectura Contelui de Monte-Cristo Înainte de a adormi”, iată parabola care justifică, În fața cititorului contemporan, ultima carte a lui Antoine Compagnon. Ne-am obișnuit, de o bucată de vreme, să citim cărți-bilanț. Iar bilanțul are un aspect, cum spune gramatica, terminativ. Un secol s-a terminat iar celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
modifică - vocea povestitoare este aceeași, ea Însă trimite, formal, către altceva (altcinva). Raportul dintre cititor și text devine astfel spinos, Într-un sens foarte propriu: primul este un “Făt-Frumos și merele de aur” care, dacă nu este ținut pe ghimpi, adoarme. Aici intervine geniul fiecărui autor În parte: cititorul de astăzi, puțin cum este el, e mult mai circumspect, mai subtil, mai greu de ademenit decît altădată. Un lucru e sigur: pactul nominal este În stare măcar să antreneze cititorul În lectură
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
degrabă un anxiolitic decît o formă de cunoaștere sau de distracție; desigur, putem accepta că există o distracție activă și una pasivă, iar televiziunea reprezintă una pasivă. și totuși, anxioliticul acesta e unul cu două tăișuri. Pe de o parte adoarme, pe de alta produce refulare prin faptul că promovează obiecte intangibile ale dorinței. Cu alte cuvinte, literatura se autojustifică pe măsură ce ajunge să echivaleze cu o nesfîrșită supapă, să se instituie ca un cîmp al libertății și ca un recipient de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
standardizate, impersonale, pe care totuși, cu efort, le poate ocui și le poate impregna de locuirea lui. Este o literatură adesea monotonă, senzație nu foarte supărătoare, Însă, pentru că temperatura camerei nu se impune sensibilității epidermice cu nimic, este temperatura care adoarme simțurile și nu stimulează, prin experiențe senzoriale de prag, operația deductivă de discriminare și cea intelectuală de uimire. Este, apoi, literatura contemplativă prin excelență. CÎnd nici un stimul exterior nu mai vine să provoace excitații, cînd informațiile primite de organism se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a crimei: "veți cădea în genunchi/ surâzând suav și gândindu-vă la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot este o negare, un sfârșit, parcă simțim atmosfera din "Marea trecere" a lui L. Blaga. Omul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în drum, ne cutremură somnul și visele, este roaba din naștere, lepădată de Domnul, ne încercuie vârstă cu vârstă. Visul se combină cu aspirația la autodepășire, de aceea visul la M. Ciobanu înseamnă efort, așteptare, pândă și ardere: "auzul mi-adoarme,/ tremură stins la pământ dacă-n visul ce vine/ aflu cum trece deasupra uneltelor mele/ aburul aspru sub aripi și ros de rugină." Poezia lui Mircea Ciobanu este cea a universului uman, de o mare concentrare a emoției existențiale la
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
melancolic, atunci când își evocă copilăria și când își anunță plecarea definitivă: "Și iarăși prin biserici de frunze și de aur,/ la păduricea de roșcovi a copilăriei..." sau "Copilule care ai fost,/ ai mai rămas pe undeva?/ În care ierbi a adormit/ pierdută umbra ta." Privirea caută umbra flăcărilor, imponderabilul, întruchipările pure. El este blândul și palidul mire care alege drumul cel mai scurt spre țărmul cunoscut: " voi fi cam ciudat, tu să nu plângi atunci/ toate se schimbă, iată și anii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-l dadaist: " e în toate-o bicicletă/ în toate-un cavaler/ cavalerul nu regretă/ bicicletele din cer". Devine și eminescian, în formulă soresciană, și îl mimează pe Creangă la modul sentimental: "vei fi nebun după o cupă/ în parc a adormit un sân/ va sparge vinul de ocară, o adunare de destin" sau "Nu știu alții cum sunt/ dar eu când mă gândesc la ploaie, la vânt/ îmi dau lacrimile prin genunchi și prin coate/ de-atâta sensibilitate". "Indulgențele" (1969) se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu sabia labele/ fratele meu, Abele" Mutul Zugrafu desenează mari bătălii într-o suită de tablouri: Podul Înalt, Șălimbăr, Sarmisegetuza și Oituz, și portretele lui Ștefan, al lui Harmăn, al lui Purice și al altor viteji, cu faptele lor eroice "adormite în urice". Astfel, tot ce a fost măreț și nobil a avut rezonanțe în timp, sub forma unor experiențe într-o tradiție de umanitate și umanism. Împreună cu "Cavalerul trac", "Zoosophia" împinge istoria și vechimea poporului român în timpuri imemoriale, lăsându
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poetul inserează formule de colind popular: "Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Trei crai de la răsărit/ Spre stea au călătorit/ Cloșca vine cu aurul/ Crișan poate s-aducă arme,/ Horea stă de vorbă cu balaurul/ și poate să-l adoarmă". Păcatul nașterii a cerut ca mănăstirea să fie făcută prin sacrificiu. Cartea cu zodii, cântecele de stea, istoria, alimentează ideea la care vrea să ajungă poetul, aceea că arta cere sacrificiu, armonie, echilibru, perseverență pentru a depăși timpul. Deodată pietrele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
al versurilor de până acum", în care de fapt își exprimă părerea de rău că nu și-a sensibilizat îndeajuns ideile. De fapt, se întoarce la o poezie plină de farmec, halucinantă și feerică: "Și din treaz devine netreaz/ și adorm în somn, într-una,/ ca fântâna, sub găleată/ sfărâmând în sine luna." În ciclul "Împotriva mării", încercarea de-a crea cosmogonii este seacă și plată, fără respirație, împletind elementele primordiale cu formele geometrice, expresii ale libertății sau ale închistării gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de cai,/ îmi fac de haide", "doamnă verde camforă", "meșter parfumar";,"lumina este auzită pe la colțuri", "moartea este tandră" pentru că este similară somnului, "timpul stă lungit pe timp", sprânceana este "verde și foșnită", "melodia ospăta în tine"" și mi-a adormit în verde", "cifra mea cea mai muiere", "N-ai să iarnă, primăvară", "N-ai să doamnă, domnișoară", "și incest ai fost prea cast". Și femeia devine: subțire, prună, paltină, icoană și datină, măduvă de văduvă, inimă de viperă, lumină" și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reprezintă efortul căutărilor de a impune o nouă formulă. Astfel, discursul devine din când în când stare lirică: "Nu-mi aduc aminte de ei, nu-i știu,/ toți unul într-altul suntem acum,/ și numai eu sunt eu./ Să nu adorm. Să nu adormi.../ Cine știe în ce putem să ne trezim,/ Cine știe în cine...". ("Cosmogonia sau cântec de leagăn"). Alteori este sec, schematic "teză, antiteză, sinteză", cum ar spune M. Nițescu. Deși s-a vorbit despre lipsa de emoție
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de a impune o nouă formulă. Astfel, discursul devine din când în când stare lirică: "Nu-mi aduc aminte de ei, nu-i știu,/ toți unul într-altul suntem acum,/ și numai eu sunt eu./ Să nu adorm. Să nu adormi.../ Cine știe în ce putem să ne trezim,/ Cine știe în cine...". ("Cosmogonia sau cântec de leagăn"). Alteori este sec, schematic "teză, antiteză, sinteză", cum ar spune M. Nițescu. Deși s-a vorbit despre lipsa de emoție și de patos
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aveam de luat niște decizii. Nu aveam programată nicio ieșire în oraș, prin urmare numărul unu a pus în discuție lista lui de activități standard pentru serile de toamnă târzie: sex, mâncare, televizor, eventual din nou sex, dacă el nu adormea și pe mine nu mă durea capul (și cu el nu prea mă durea). Vă întrebați probabil ce preferam eu. Îmi era indiferent, pe atunci era de ajuns să fim împreună ca să mă simt fericită. Totuși, am pus pe masa
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
durut foarte tare; lipsise de acasă o săptămână întreagă și toată seara mă gândisem doar la cât va fi de plăcută revederea. Nu prea îi stătea în obicei, dar în acea seară plăcerea fusese doar a lui... În sfârșit, a adormit rapid și toată noaptea a vorbit în somn. Comanda mâncare, săracul. Așa am aflat și cât de mult îi place ciorba... Revenim la abc-ul cumpărătoarei și inventariem pentru început conceptele noi. Piața despre care spuneam că trebuie vizitată înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
nou în căutare, din nou frântă de oboseală... Credeți-mă, în acele perioade eram realmente epuizată; mă tot amăgeam cu autoerotismul, dar chiar și cel asistat de tehnică de ultimă generație rămânea doar un paliativ, iar greul îl trăgeam când adormeam. Alternam coșmarurile sinistre (se făcea că m-am retras la mănăstire) cu visuri incredibil de sălbatice, care conțineau invariabil un episod cu mine ostatică într-o închisoare de maximă securitate, la cheremul pușcăriașilor dezlănțuiți... Când mă trezeam, eram udă toată
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
singurul bărbat din viața mea (în afară de numărul unu când era supărat sau, mai rău, bolnav, de numărul șapte, de numărul opt în perioada când își dădea masteratul și de soțul meu) care m-a jignit profund și în mod repetat adormind lângă mine fără măcar să mă atingă. Numărul șase, best lover money can buy, geniul oral cu povești culinare pline de har, omul care mi-a revoluționat percepția asupra gospodăriei și a condiției femeii la începutul mileniului trei. Statutul social îl
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
acasă, frica față de părinți; caracteristici distructive, antisociale sau nevrotice; relatări neconcludente în legătură cu o vătămare suferită; cerșește, fură sau depozitează alimente; extinderea timpului de stat la școală (sosiri mult mai devreme și plecări mult mai târzii); oboseală constantă, lipsa atenției sau adoarme în clasă; abuz de droguri sau alcool. Cauzele abuzului sunt multiple: contextul socio-economic (sărăcia unui mare segment de populație, șomajul, lipsa unor alternative educative de petrecere a timpului liber pentru copii, patologii individuale); slaba dezvoltare a unor servicii specializate de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
mașini, nu cu zburdălnicia zgomotoasă cu care niște vioaie albine adună mierea de pe flori. I-am văzut pe culegători mîncînd răzlețiți cîte un codru de mămăligă și-o bucată de brînză, în mijlocul aceluiași silnic mutism, i-am văzut apoi seara adormind rupți de oboseală, pentru a reîncepe în zorii zilei următoare corvoada plicticoasă din ajun. Țăranii culeg astăzi viile noastre cu același entuziasm cu care se taie sarea în ocne.[...] Belșugul nu mai rîde decît în casele puținilor bogați, și rîsul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de mult fără să fi avut nici o corespondență de nicăieri. Am deschis plicul și pe cartonul negru-mat era scris cu alb: «Vino pe podul de fier, mîine la ora 3 d.m.»”2) Ceea ce li se întîmplă ulterior naratorilor diferă. Primul adoarme cu „lampa uitată aprinsă pe masă”, somn agitat, în care visează un personaj straniu, amenințător, care așteaptă să-l vadă „încremenit de-a binelea”. După o ezitare, al doilea se decide să dea curs misterioasei invitații. Cei care îl iau
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
G. reprezintă, desigur, inițialele unor nume reale, pe care cel ce a scris documentul le cunoștea. Risc întrebarea: V. din numele „poetului V.” nu înseamnă, oare, Vasiliu? Atunci, printre literatorii Bacăului, alt V. nu era. „De-acum pe cărți voi adormi uitat” Cuvintele cu care începe acest vers din „Plumb de toamnă”1) mai figurează de două ori în poem: o dată la începutul primei strofe și o dată la începutul celei de-a patra, ultima, cu același rol,- de subliniere a unei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în lipsa altor ocupații, intelectualului nu-i rămîne decît să se dedice cititului cărților. Prelungită zile, săptămîni, luni, lectura devine însă monotonă, istovitoare. întrucît poetul (un ins „condamnat” la inactivitate) a mai trăit asemenea experiențe, cunoaște rezultatul. De aci anticiparea: „voi adormi”. Dar de ce, oare, adaugă și „uitat”? Pentru că, în „provinciile” lor (de remarcat că termenul „provincie” apare prima dată în „Plumb de toamnă”) și alții vor fi nevoiți să procedeze la fel: se vor izola și astfel legăturile se vor întrerupe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]