10,522 matches
-
despre fericire, București, 1987, 208-214; Tihan, Apropierea, 159-162; Micu, Limbaje, 77-85; Tudor Opriș, 500 debuturi literare, Galați, 1991, 113-114; Octavian Soviany, Ostentativa cenușăreasă, APF, 1992, 9-10; Traian T. Coșovei, „O variantă înșelătoare a ființei mele”, CNT, 1993, 1; Nicolae Manolescu, „Blânda metafizică a trecerii”, RL, 1993, 12; Claudiu Constantinescu, Între două vârste, RL, 1993, 12; Ion Vlad, Diana Adamek, Mircea Opriță, Horia Bădescu, Ion Cristofor, Radu Mareș, [Victor Felea], TR, 1993, 14; Aurel Rău, Victor Felea, L, 1993, 14; Negoiță Irimie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
Țăranii de la Cara-Omer, neguroși, tăcuți, cu dolmane negre pe umeri, harabagii din Medgidia, sprințari și gureși; olteni dinspre Mangalia, iuți în mișcări, cu căciulile pe o ureche, certăreți și puși pe tocmeală, lipoveni uriași, cu bărbile ca niște mături, liniștiți, blânzi, umblând numai în grup; tătari tăcuți, turci negustoroși; oameni oacheși și volubili; greci zarzavagii, albanezi cu dulciuri și susanuri; bulgari mărunți de stat, cercetând mărfurile cu ochi severi de gospodari; macedoneni cu oi de vânzare, mocani, călcând rar și apăsat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289695_a_291024]
-
care figurează abilitățile, seducția, viclenia, manipularea; "acte de limbaj și interacțiuni", ce cuprinde cuvintele, gesturile, schimburile, ritualurile și "ascendent personal", care include credibilitatea, notorietatea oratorului. 6.3.1. Legitimitatea seducției Seducția a fost considerată, în general, ca o metodă mai "blândă" de convingere, aparținând mijloacelor de mobilizare a pasiunilor și a întregii afectivități, fiind despărțită, teoretic, de exercițiul rațional al argumentării. Trimiterile etimologice sugerează caracterul ascuns, disimulat al seducției, precum și necesitatea unei pregătiri aparte sau a unor caracteristici naturale ale oratorului-seducător
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
biserică și am realizat în deplină credință cât de scurtă și deșartă este slava trecătoare a acestei lumi. În ziua următoare, cardinalii l-au ales pe Honoriu [al III-lea] (18 iulie 1216), un bătrân bun, pios, foarte simplu și blând, care împărțise săracilor aproape toată averea sa. În prima duminică după alegeri, a fost consacrat suveran pontif. 5. Apoi, duminica următoare (31 iulie), eu am primit consacrarea episcopală. Papa Honorius [al III-lea] m-a primit cu multă familiaritate și
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
a spus: „Eu sunt creștin. Duceți-mă înaintea conducătorului vostru”. Ei l-au dus înaintea sultanului. Când fiara învrăjbită l-a văzut pe Francisc, l-a recunoscut drept un om al lui Dumnezeu și s-a transformat într-un om blând, apoi l-a ascultat cu multă atenție timp de câteva zile în timp ce le vorbea despre Cristos lui și oamenilor săi. Apoi, fiindu-i teamă ca nu cumva vreunul din armata sa, prin puterea cuvintelor folosite de predicator, să se convertească
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
am venit ca să mântuim suflete; suntem pregătiți să demonstrăm cu argumente temeinice că nimeni nu se poate mântui fără să împlinească legea creștină”. Și, pentru această credință, s-au arătat dispuși să înfrunte chiar moartea. Sultanul, care era un om blând la inimă, i-a ascultat cu bunătate. Apoi a convocat o adunare cu arhiepiscopii, episcopii, alți învățați ai religiei sale și comandanți ai armatei sale. Când le-a făcut cunoscut motivul convocării lor, unul dintre ei, în numele tuturor, a răspuns
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
guardienii și predicatorii. Ioan din Pian del Carpine, eliberat din oficiul său, a fost transferat la Köln și a fost ales ca cel de-al doilea custode al Saxoniei fratele Iacob, ce era deja custode al Alsaciei, o persoană amabilă, blândă, modestă și evlavioasă. Împreună cu el au fost trimiși unii dintre frații mai bătrâni, clerici și laici, care, prin umilința și exemplul vieții lor, au câștigat în scurt timp respectul clerului și al poporului. 38. În același an, fratele Albert din
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Parma 41. Era de o statură medie, spre mică, frumos și bine proporționat în toate membrele, sănătos și rezistent la oboseală, indiferent că se datora călătoriilor sau studiului. Avea o față de înger, mereu grațioasă și fericită. Era generos, amabil, umil, blând, binevoitor și răbdător. Un om de mare evlavie și rugăciune, îngăduitor și milostiv. Celebra în fiecare zi cu atâta evlavie, încât cei ce asistau se simțeau copleșiți de har. Predica cu o așa fervoare clerului și fraților, încât cei ce
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
adăugând: «să fie Duhul Sfânt!». Iar apoi spunea: «Aleluia, Aleluia, Aleluia». Atunci suna trâmbița și apoi predica, rostind câteva cuvinte spre lauda lui Dumnezeu. După ce termina predica, o saluta pe Sfânta Fecioară cu aceste versuri: «Bucură-te, Marie, miloasă și blândă, etc.» (p. 100-101). Fratele Gerard de Modena 53. Din grupul predicatorilor din acel timp, caracterizat de o mare evlavie, făcea parte și fratele Gerardo din Modena, din Ordinul Fraților Minori: a săvârșit fapte minunate și a făcut multe lucruri bune
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
nu ni se pare potrivită pentru a sugera dezmățurile Iuliei minor, așa cum se face în general. Ceea ce poetul vrea constant să fie avut în vedere de diverșii prieteni, cărora le trimite scrisori de la Tomis ca să le solicite un loc mai blând de exil, este ca ei să insiste pe orrigo erroris. Ovidiu nu neagă vina, din moment ce a recunoscut-o pe deplin, ci, ca să ne exprimăm cu o terminologie juridică modernă, antecedentele faptei, care, dacă nu pot anula delictul, cel puțin îi
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mi-au fost luate; norocul meu nu a fost dat altora; nici în termenii edictului nu sunt numit exilat. Mi-a fost frică de toate aceste pedepse, pentru că îmi dădeam seama că le meritasem; dar furia ta a fost mai blândă decât greșeala mea. Tu mi-ai ordonat să plec ca relegat în teritoriile pontice și să brăzdez cu o navă de fugar marea Scitică"111. Într-un alt pasaj, adresându-se soției lui de data aceasta, reia: "Cezar nu mi-
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
meu); dar, deoarece intenția criminală (facinus) a fost departe de păcatul meu, el nu mi-a ordonat decât să abandonez căminul patriei, și așa cum s-a întâmplat și cu alții, care nu pot fi numărați, divinitatea lui Cezar a fost blândă și cu mine. El însuși folosește la adresa mea denumirea de relegat și nu pe aceea de exilat; cauza mea se află la adăpostul justiției lui."112. Din aceste pasaje și din altele de acest fel rezultă cu precizie că vina
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sau inventată, Cezarul ar fi putut să-i aplice sulmonezului pedeapsa cu moartea. Ovidiu se grăbește să ne aducă la cunoștință acest lucru: Când mi-a dat pedeapsa, clemența sa a fost atât de mare, încât pedeapsa a fost mai blândă decât mă temeam. Mi-a fost acordată viața; furia ta s-a oprit dincoace de moarte 113, o principe, ai fost cumpătat în ceea ce privește folosirea puterii tale. În plus, mi-a fost lăsat și patrimoniul, de parcă viața ar fi fost un
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Acesta este un reproș amar adus procedurii urmate de împărat care, pentru a împiedica un proces public, a vrut să-l lovească pe poet fără nicio altă hotărâre judecătorească și a mușamalizat, în mod ipocrit, cruzimea efectivă a pedepsei prin blânda ordonanță a relegării / expulzării"118. În cuvintele poetului, în ciuda formei îmbibate de adulații la adresa împăratului, se simte un fel de amărăciune prost ascunsă, un fel de dispreț care îi ajunge imperceptibil la inimă: poetului i-a fost lăsată viața, nu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
bine stabilit: exilium-ul care e o pedeapsă mai gravă decât relegatio, potrivit logicii raționamentului judiciar, ar trebui să impună alungarea în locuri mai îndepărtate și mai neprielnice decât cere relegatio. Într-adevăr, cum se știe121, relegatio este o formă mai blândă de exilium. Aceasta poate fi: relegatio ad tempus, de la jumătate de an la 10 ani, relegatio perpetua, relegatio pe continent sau relegatio ad insulam. Relegarea 122 lui Ovidiu nu este ad tempus, ci perpetua 123, dar, potrivit aceleiași aserțiuni a
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu din punct de vedere strict juridic. El declară că Tomis este "impar delicto suo": Tutius exilium pauloque quietius oro, Ut par delicto sit mea poena suo124 și cere, prin urmare, să fie transferat într-un loc "de pedeapsă" mai blând și se pare că acest lucru era pe cale să se împlinească, când precipitarea evenimentelor, cum se va vedea, i-a răpit și această speranță. Tomis e atât de odios încât poetul i-ar fi preferat orice alt loc, chiar și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care reproduc, ca un ecou, părerile celor care l-au trimis în exil: crima, oricare ar fi aceasta, nu a comis-o. De altfel, dacă comportarea sa nu ar fi fost totuși scuzabilă, pedeapsa cu relegarea ar fi fost prea blândă. Însuși autorul pedepsei, Augustus, când a decis care-mi sunt greșelile (crimina), a văzut bine el care observă totul cu atenție prostie, imprudență (stultitia). Așadar, dacă ar fi să privim lucrurile din perspectiva cealaltă (altera pars), a acuzării în sine
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a împrospătat poetului memoria oarecum labilă privitoare la datoriile pe care le avea deja față de acesta, cerându-i să-și ducă la bun sfârșit opera și, mai precis, să-i obțină un loc de exil mai puțin îndepărtat și mai blând. În prima scrisoare către Sextus Pompeius, Ovidiu declară că-i datorează viața. Acesta își va completa meritele față de poet, dacă îl lasă să-i scrie numele în clar. Altfel, poetul chiar cu riscul de a greși, nu poate să nu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu, blândețea lui Augustus este aproape un clișeu, este "recunoscută" și "elogiată" cu termeni care-l lasă pe cititor perplex: Augustus nu este un Creon, un Antifate, un Falaris, un Busiris (poate, un Metellus)432, dar este zeul cel mai blând și mai cumpătat. Chiar și numai gândul, deși îndepărtat de Ovidiu, de a-l compara pe Augustus cu asemenea tirani sau cu ființe monstuoase de o cruzime proverbială, nu-l putea măguli pe Împărat și pe susținătorii săi: poate astfel
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mandibulari sunt mai ascuțiți, cu crestele mezio-distale mai accentuat deplasate spre periferie și versantele periferice mai abrupte și ușor convexe; - cuspizii de sprijin sunt mai rotunjiți, cu pante line, mai înclinate; având formă mai rotunjită, implicit crestele mezio-distale sunt mai blânde, deplasate spre ocluzal; -ambele categorii de cuspizi devin mai rotunjite spre distal, diferența de înălțime scade, fața ocluzală se orizontalizează la nivelul ultimului molar; -profunzimea foselor scade distal antrenând și diminuarea înălțimii crestelor marginale. 11.3. Parametrii rapoartelor dento-dentare interareadice
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
spirituală a iubirii: Îndrăgostiții sînt cuprinși nu numai de suflețire, dar și duhurile (spiritele) lor au devenit istețe, subțiate, adică, de conștiința iubirii). În fine, iubirea, pentru a putea produce mîngîiere (să observăm suita de note medii), trebuie să fie blîndă („de-ai fi cu blîndețe”). Într-un vers nesigur: „ești inimă trufașe În trează plăcere”, dăm peste o sintagmă În jurul căreia se poate specula. „Trează plăcere” ar sugera bucuria spiritului În dragoste, veghea conștiinței În patimile trupului. Ideea nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a plîngerii literare. Poezia este o petrecere Într-o singurătate populată cu rîuri murmurătoare, filomele și păstori orfici. Gustul romanticilor pentru marile panorame Îl aflăm și la CÎrlova, mai puțin priveliștile alpine sălbatice. Decorul este la el dominat de coline blînde și udat de rîuri molcome. Muntele Închide (ocrotește) acest peisaj În care toate elementele participă la o simfonie a dulcelui și a plăcerii: dumbrava revarsă „cu dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul ascultă „cu plăcere” cîntecul filomelei, luna se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care intră obiectele În pragul poeziei este, repet, starea de zbor. Creatorul Însuși se simte Într-o clipă binecuvîntată „ușure”, gata să devină un pieton al aerului: „Adevărat ușure n-aveam nici o povară.” În Mihaiada, unde Înfățișează cîteva ființe aeriene (blîndul serafim), vorbește de o mistică nuntă și „de a sa nălțare de pe pămînt la ceruri”. Această nuntă mistică pe care o cunoaște natura sub puterea luminii cerești se prelungește printr-un zbor spre Înălțimi, acolo unde, după platonicizantul dascăl de la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din nou o temă pentru discursul moral În Visul, istoria alegorizată a unei căsnicii sfișiate de demonul geloziei și de intrigi ticăloase: „Ura-i Îmi era pace și dragostea-i osîndă, Rece-ntr-a ei mînie și foc cînd era blîndă; Ce-amestec și Într-Însa și-n mine volbora!” Se zice că În vis toate imaginile sînt euforice, atunci, mai ales, cînd visul se asociază cu zborul. Visul lui Heliade, pornit din tîmpla rațiunii indignate, naște „iazme”, multe iazme care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Și mama Îl lipește de chiar inima sa...”. O dedicație din 1839, La Elvira, este mai Întunecat romantică, mai agitată. Ea adună semnele lirice ale epocii: lacrimile, suspinele, salcia plîngătoare, trista filomelă, piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și mută, și duioasă. Cu degetu-ți de roze, d-albeața unui crin
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]