12,392 matches
-
km nord-est de municipiul Suceava și aparține de comuna Șerbăuți, reînființată ca unitate administrativ-teritorială în anul 2003. Este cunoscută prin faptul că aici au locuit bunicii poetului național Mihai Eminescu. Tatăl poetului, George Eminovici, a plecat mai întâi la moșia boierului Balș din Dumbrăveni, după care s-a mutat la Ipotești. Conform recensământului efectuat în 1930, populația satului Călinești-Cuparencu se ridica la 1.459 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (95,7%), cu o minoritate de germani (1,3%), una de evrei
Călinești (Șerbăuți), Suceava () [Corola-website/Science/301939_a_303268]
-
de 50 biserici cu popa cu toate dările, biserici care au fost date acestei episcopii încă de bunicul său, Alexandru cel Bun(1400-1432) cel mai probabil în anul 1417. În secolul al XVII-lea satul Calafindești era proprietate a familiei boierului Ciogolea Pătrașco. Ulterior, aceasta ajunge proprietate a familiilor boierești Palade, Sturza și Neculce. În secolul al XIX-lea o mare parte a terenurilor agricole ajung în posesia armenilor Kapri (Michael, Albina și Emanuel Kapri). În perioada habsburgica comună Calafindești a
Comuna Calafindești, Suceava () [Corola-website/Science/301937_a_303266]
-
al comunei Dolhești din județul Suceava, Moldova, România. Ea se află la o distanță de 15 km est de municipiul Fălticeni, pe drumul spre Pașcani. În centrul satului Dolheștii Mari se află biserică cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, ctitorita de boierul Șendrea la 1481. „Cavaler leal” („ein retlicher ryter” în Cronică moldo-germană), hatmanul Șendrea din Dolhești era unul dintre dregătorii cei mai iubiți și apreciați de Ștefan cel Mare, fapt întărit și prin căsătoria să cu Maria, sora renumitului domnitor. În
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]
-
în stil rusesc aparțin secolului al XIX-lea. Specialiștii presupun că frescă de la biserica Sfântă Cuvioasa Parascheva datează din anul morții hatmanului Șendrea, 1481, fiind opera cunoscutului zugrav Gavril Ieromonahul, cel care a realizat extraordinară pictură interioară de la Bălinești, ctitoria boierului Ioan Tăutu, în 1494. Ea a fost descoperită în anul 1927 de profesorul Ion D. Ștefănescu, după ce a înlăturat stratul de văr de deasupra. Vechiul monument de piatră din Dolheștii Mari nu este egalat decât de câteva monumente de cuvinte
Dolheștii Mari, Suceava () [Corola-website/Science/301947_a_303276]
-
În Drăgoiești, pe coasta dealului "Fora", în locul numit "Mocirlă", s-a aflat biserica de piatră și curțile marelului pârcălab Drăgoi, cel care, potrivit tradiției, a întemeiat satul, cel care a dat numele satului. În realitate, potrivit documentelor istorice, acest mare boier Drăgoi din timpul lui Ștefan cel Mare este un strănepot al celui care a întemeiat satul, marele pan Drăgoi. Piatra de mormânt a pârcălabului Drăgoi, descoperită în biserica amintită, se află la Muzeul Bucovinei din Suceava și are următoarea inscripție
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
mai de aproape, să le fie neclintit niciodată, în veci. Iar hotarul acestor sate să fie cu toate părțile pe vechiul hotar, pe unde au fost din veac".. Documentul consemnează că satele menționate erau ale soției lui Lațcu, fiică a boierului Romașco,fiu al marelui pan Drăgoi (întemeiatorul satului), acordate acestuia din urmă de domnul Alexandru cel Bun. Pan Drăgoi este un personaj important în timpul lui Ștefan cel Mare, face parte din sfatul domnesc, satele sale Drăgoiești, Lucăcești, Botești și Căcăceni
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
căsătorită cu "Stanciu aurar" Vasutca a avut un fiu Drăgoi, moștenitor la rândul lui a celor patru sate consemnate, acesta fiind înmormântat la 1512 în biserica de la Fora-"Mocirlă", așa cum este scris anul pe piatra lui de mormânt. Copiii marelui boier Drăgoi, monahul Teodosie, fost ceașnic, și sora sa Odochia, moștenesc domeniul feudal amintit și-l dăruiesc Mănăstirii Voroneț, astfel că la 16 iulie 1575, domnul Petru Șchiopul întărește mănăstirii satele Drăgoiești, Lucăcești și Botești. Căcăcenii nu mai apar în documente
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Cele două lăncii fac referire la cavalerii husari ai lui Hâncu, de unde și denumirea localității. Ele fac parte și din blazonul familiei Silion. Tridentul de aur era însemnul boierilor Cupcici, care au avut moșii în zonă. Frunzele de arțar semnifică unul din satele componente ale localității, și anume Arțari. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună. Conform recensământului efectuat în 2011, populația
Comuna Hănțești, Suceava () [Corola-website/Science/301959_a_303288]
-
Drăgoi Viteazul, care îl moștenește de la tatăl său, Drăgoi cel Bătrân cel care a pus vatra satului, confirmat de Alexandru cel Bun după 1400. Din 1667 Șerban Cantacuzino stăpânește Boteștii, moșia rămânând a Cantacuzinilor până în 1804 când este vândută unor boieri moldoveni. Satul Brădățel are prima atestare documentară în anul 1456 când Petru Aron întărește Mânăstirii Moldovița hotarul de la Gura Brădățelului. În 1529, Ștefan Voievod vinde Brădățelul cu tot cu mori unor rude ale sale care mai târziu îl vor vinde lui Șerban
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
de zid păstrate în fundație aveau câte o fractură plasată aproximativ la mijloc, aceasta putând fi cauza demolării zidurilor. [3] Ctitorul bisericii mănăstirii Coșula este vistiernicul și apoi logofătul Mateiaș, fiul pârcălabului Grumaz. Acesta provenea dintr-o veche familie de boieri din Moldova. [4] El a ocupat dregătoria de mare vistiernic în timpul primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-un document din 3 martie 1535. [5] În calitate de vistiernic, Mateiaș avea responsabilitatea
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-un document din 3 martie 1535. [5] În calitate de vistiernic, Mateiaș avea responsabilitatea administrării veniturilor țării dar și ale curții domnești. El a fost un boier de încredere al domnitorului, fiindu-i încredințate și misiuni diplomatice. El a fost trimis cu diferite misiuni în Transilvania, pentru a trata cu Ioan I Zápolya sau cu reprezentanții regelui Ferdinand. Unul dintre emisarii imperiali, episcopul de Lund, îi făcea
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
Moldova, dar nu l-a urmat pe domnitor în exil. Noul domnitor, Ștefan Lăcustă (1538-1540), l-a făcut pe Mateiaș pârcălab de Roman (între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș pe tron în 1541, Mateiaș este numit în dregătoria de mare logofăt în locul lui Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. [7] În perioada iulie 1541 - martie 1545
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada captivității sale, domnitorul nu a numit niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada martie - aprilie 1545 și s-a înapoiat în Moldova prin Țara Românească. El apare într-un document al sfatului domnesc din 4 aprilie 1545.[8] Mateiaș și-a păstrat dregătoria și în timpul domniei lui
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
în satul Horodniceni. Biserica Sf. Treime- 1856, sat Rotopănești. Prima biserică din satul Rotopănești a fost construită în jurul anului 1662 și a avut hramul "Sf. Treime". În anul 1784 familia Gherghel a construit o nouă biserică cu același hram. [4] Boierul Nicolae Istrati a devenit pe la mijlocul secolului al XIX-lea proprietar al moșiei Rotopănești. Acolo și-a construit un conac cu două niveluri, după proiectul unui arhitect vienez. În conac el a amenajat o vastă bibliotecă în care se aflau manuscrise
Comuna Horodniceni, Suceava () [Corola-website/Science/301961_a_303290]
-
margine. Materialul arheologic aparține, cel mai probabil, culturii Noua. Cu toate că data întemeierii satelor arondate comunei nu se știe cu exactitate, prima atestare documentară a satului Tișăuți datează din 14 august 1432, când "„Ilie Voievod (fiul lui Alexandru cel Bun) dăruiește boierului său Isaiea satele Tișăuți, ... jumătate din Bosancea, Selajănii, Dobrovleanii...”" Prima atestare documentată a satului Ipotești apare puțin mai târziu, în 1586, când într-un document în limba slavonă se vorbește despre vătămanul/hotarnicul Simașco din Epotesci. Referirile din secolul XVII
Comuna Ipotești, Suceava () [Corola-website/Science/301964_a_303293]
-
într-un document în limba slavonă se vorbește despre vătămanul/hotarnicul Simașco din Epotesci. Referirile din secolul XVII sunt însă mult mai numeroase. Astfel, un document din 1638 amintește de "megiașii" din Epotest, iar un altul din 1666, vorbește despre boierul Ursache care primea Ipoteștiul ca moșie. Lisaura a fost pentru prima dată menționată documentar în anul 1820, când într-un document în limba germană se precizea că ""locul Mitropoliei Tătăraș se chiamă Lisaura de la o vreme încoace”."
Comuna Ipotești, Suceava () [Corola-website/Science/301964_a_303293]
-
Rădășeni, la o distanță de 3 km de satul Rădășeni și la 9 km de municipiul Fălticeni. Prima sa atestare documentare datează dintr-un uric din 1365 al domnitorului Bogdan I al Moldovei (1359-1365), prin care satul Lămășeni este dat boierului Rotopan. În secolele următoare, satul a fost pe rând sat răzeșesc, sat boieresc, sat domnesc și sat mănăstiresc. Conform Cronicii parohiale redactate de preotul Petru Rusu, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504) a fost construită o biserică de lemn
Lămășeni, Suceava () [Corola-website/Science/301965_a_303294]
-
dealul cu piatră și dealul mare(care se prelungește cu o extremitate numită dealul lacului) și împrejurimile bogate în păduri de stejar,una din cele mai mari păduri ale zonei care urcă spre munții Valcei denumită pădurea barasca după numele boierului ce a deținut-o ,cât și variate păduri de ulm și salcâm ce au oferit locuitorilor combustibilul necesar focului cât și material de construcții,pe lângă posibilitatea agricolă în special viticola.in localitate există doar case din lemn încheiate,nici macar bătute
Dienci, Olt () [Corola-website/Science/301972_a_303301]
-
Giuvărăști unde și-a construit și un conac ale cărui ruine au dăinuit până în 1923. Conacul a fost situate pe locul unde se aflau văile satului, loc numit și astăzi "La Curte". Înstărindu-se, Iamandi se ridică la rang de boier și începe să se amestece în politica cu turcii, fapt ce îl nemulțumește pe Vodă și caută să-l elimine. Iamandi află și părăsește aceste locuri plecând spre Moldova, dar în comuna Cozia este prins și dus în Bulgaria unde
Giuvărăști, Olt () [Corola-website/Science/301979_a_303308]
-
este un sat ce aparține orașului Dolhasca din județul Suceava, Moldova, România. La jumătatea secolului al XIX-lea, pe teritoriul actualului sat Poiana, pădurea era extrem de întinsă, faldurile ei părând a fi fără margini. În preajma anului 1840, stăpânirea moșiei revenise boierului Lupu Răftivanu, care moștenise un întins perimetru arabil și de păduri. Prin Poiana Răftivanului trecea și o variantă a drumului ce înainta spre comuna Bosanci. Într-o poiană aflată în pădure, boierul Lupu Răftivanu a construit un han care a
Poiana (Dolhasca), Suceava () [Corola-website/Science/301985_a_303314]
-
fără margini. În preajma anului 1840, stăpânirea moșiei revenise boierului Lupu Răftivanu, care moștenise un întins perimetru arabil și de păduri. Prin Poiana Răftivanului trecea și o variantă a drumului ce înainta spre comuna Bosanci. Într-o poiană aflată în pădure, boierul Lupu Răftivanu a construit un han care a dispărut odată cu apariția căii ferate ce face legătura între Pașcani și Suceava. Pe la anul 1850 hanul de aici a fost reconsolidat cu piatră și cu cărămidă și acoperit cu țiglă. De existența
Poiana (Dolhasca), Suceava () [Corola-website/Science/301985_a_303314]
-
țiglă. De existența lui sunt legate și câteva povestiri care vorbesc de haiduci, potere și locuri de tabere. După Revoluția din decembrie 1989, ultimele ruine ale hanului au dispărut, fiind probabil luate de către țăranii care-și construiau case. Pe lângă han, boierul Răftivanu a construit și o biserică impunătoare cu patru turle, ce servește astăzi ca biserică parohială și de cimitir. Prezența hanului și a bisericii a determinat formarea uni localități ce a purtat o lungă perioadă numele de Poiana Răftivanului. Ulterior
Poiana (Dolhasca), Suceava () [Corola-website/Science/301985_a_303314]
-
o biserică impunătoare cu patru turle, ce servește astăzi ca biserică parohială și de cimitir. Prezența hanului și a bisericii a determinat formarea uni localități ce a purtat o lungă perioadă numele de Poiana Răftivanului. Ulterior, aici s-a stabilit boierul Manu Sterea, care în anii de după cel de-al doilea război mondial, a fost obligat să lase în paragină, conacul boieresc și moșia din Poiana Răftivanului și să plece în lumea largă.
Poiana (Dolhasca), Suceava () [Corola-website/Science/301985_a_303314]
-
au construit și actualele chilii de pe latura sudică și estică, lărgindu-se totodată și vechea trapeză din 1765. Prin poziția ei retrasă, Mănăstirii Râșca i s-a dat și destinația de a fi închisoare pentru călugării vagabonzi și îndeosebi pentru boierii răzvrătiți împotriva domnitorului Moldovei. Din ordinul domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), timp de șase luni, în anul 1844, a fost închis într-o încăpere din turnul clopotniță de la Râșca marele istoric și om de stat Mihail Kogălniceanu (1817-1891), surghiunit pentru vederile
Comuna Râșca, Suceava () [Corola-website/Science/301991_a_303320]
-
meșterii greci Constantinos și Ioan, precum și de meșterii zugravi români Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim. Pe lângă scenele religioase se află, în pronaos, o galerie de portrete ale Brâncovenilor, Basarabilor și ale Cantacuzinilor. Ciclul începe cu portretul lui Datco din Brâncoveni, boier care a trăit la începutul secolului al XVI-lea, cu Basarab al III-lea cel Bătrân și postelnicul Constantin Cantacuzino, culminând cu tabloul votiv care-i reprezintă pe membrii contemporani ai familiei Brâncoveanu. Catapeteasma monumentală, din lemn de tei sculptat
Mănăstirea Hurezi () [Corola-website/Science/296760_a_298089]