11,051 matches
-
prin ea însăși, peste noapte, minunea "schimbării la față" s-a înșelat. Deziluzia avea să fie la fel de mare ca și propensiunea utopică. De unde lunga serie de lamentații pe care presa ni le servește de la începutul acestui an cu o stăruință demnă de un program pozitiv. Cum de s-a ajuns la impasul prin care trecem nu e greu de explicat. Mai greu e să se afle soluții de ieșire. Căci, de bună seamă, nu poate fi vorba de una singură. Cea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a le întări energia, de a le spori râvna, de a le forma caracterul." Scriind astfel, în Dorințele partidei naționale, Kogălniceanu vădea o înțelegere adâncă a dimensiunii inefabile a istoriei. Nu doar entuziasmul e creator, ci și suferința sapient și demn asumată. "Doliile, spunea undeva Renan, fac mai mult decât triumfurile, căci ele impun datorii și determină efortul colectiv." Acum, când poporul nostru a fost silit să asume atâtea sacrificii, când atâtea dolii ne lasă etern neconsolați, gândurile unor oameni din
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
după alegerea de la Iași, la 5 Ianuarie, Kogălniceanu a rostit un discurs memorabil, în care a ținut să spună că poporul dorea "la legi noi, om nou" și că cel pus acum în fruntea țării trebuia să-i asigure o demnă intrare în noua epocă. Ales și de munteni, Alexandru Ioan Cuza deveni întâiul domn al României unite. Această zi este cea mai mare ce au văzut românii la analele istoriei lor", a spus cu acea ocazie V. Boerescu, după marea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ajunge în stare practică, au trebuință de a trece prin întârzierile unui mecanism complicat, când guvernul stă în față cu atâtea așteptări în trebuințe, și când el are atât de puține mijloace spre a le putea îndestula, numai ușoară, numai demnă de râvnit nu poate fi sarcina ministerială." Reformele cele mai urgente? Să-l ascultăm iarăși pe Kogălniceanu: legea electorală; îmbunătățirea soartei țăranului; răspândirea industriei și comerțului și mai ales înflorirea agriculturii, marea noastră bogăție națională etc. Atâtea din ele ar
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
adăuga. Pagina deschisă la 24 Ianuarie 1859, a cărei valoare se cuvine estimată în perspectiva întregii noastre durate, ca națiune, rămâne o pagină care merită să ne rețină mereu gândul, prin entuziasmul conținut, prin îndemnurile ei la creație curajoasă și demnă. Opinia, 28 (24 ianuarie 1990), p. 1 MESAJUL UNIRII Ce ne spune azi, în plină revoluție, marea împlinire națională de la 24 ianuarie 1859? Orice reflecție pe marginea acestei întrebări conduce la remarca inevitabilă că Unirea Principatelor, așa cum o știm din
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
știa bine Cantemir, de vreme ce recomanda ca istoricul să caute și dincolo de document, căci "tăcerea nici pune, nici ridică lucrul" (Hronicul vechimii). Tăcerile istoriei încep a se închega într-un discurs relativ coerent. Studii multidisciplinare sprijină, am putea spune, o "mărturisire" demnă de interesul nostru. Vom afla tot mai mult despre acele timpuri, când suferințele colective nu puteau rămâne decât rareori înscrise pe foaia de pergament, pe stela de piatră, pe zugrăveala unei biserici. Când nimeni nu te ascultă, mai bine taci
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Impulsul pare a veni însă de la o carte mai veche pe aceeași temă subscrisă de Abraham Kuyper. Scrisă în spirit creștin, Istoria văzută cu ochii credinței nu e totuși o apologie. Ea se vrea memorie reflexivă, iar memoria presupune lucruri demne de a fi povestite. În fond, "istoria nepovestită nu e istorie și, tehnic, nici nu există", afirmă Wells, gândindu-se desigur la scrisul istoric. Altminteri istoria înseamnă viață, iar viața, câtă vreme există, se cere exprimată. Cine suferă de amnezie
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
două lucrări ce aparțin deja fondului clasic al istoriografiei: La Peur en Occident, VVIe XVIIIe siècle (1978) și Le Péché et la Peur. La culpabilisation en Occident, XIIIe XVIIIe siècle (1983). Istoria creștinismului l-a preocupat mereu, suscitându-i reflecții demne de tot interesul 4, nu o dată pline de neliniști care sunt ale epocii 5. Mai personal, mai confesiv e volumul Ce que je crois (1985), amestec fericit de memorialistică și ego-istorie, într-o formulă curentă la profesioniștii de marcă ai
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
adevărul fără slăbiciune și fără amărâre, să fie drept fără asprime, cenzor fără oțărâre și clevetire, să n-aibă nici duh de partidă, nici însuși duh național". Exigență înaltă, greu de atins într-o profesie atât de supusă contingenței, însă demnă de a fi reamintită mereu, îndeosebi atunci când se uită că istoriografia e datoare a spune la nevoie și lucruri neplăcute. Sub pana transilvăneanului Georg Kraus, istoria apărea de aceea ca o sursă de stimulare a spiritului critic, una ce "ne
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și un altul despre "vecinii noștri, românii", apărute cu puțin timp în urmă, denotă eforturi de comprehensiune a temei de care se ocupă acum, Ces Latins des Carpathes. Motivația noului demers? Una mărturisită pornește de la nevoia explicării unui fenomen istorico-cultural demn de tot interesul; alta subsidiară e de ordin afectiv, autorul cunoscând bine chestiunea romandă, adică a supraviețuirii romanice în zona helvetă. Era firesc să-l intereseze "taina" rezistenței altei comunități romanice, în regiunea carpato-danubiană, ca fragment al acelui complex etnocultural
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
fără a distruge voința de a exista a poporului român." Cum s-a format așadar poporul acesta și cum a supraviețuit el de-a lungul unei istorii atât de dramatice? Alain Ruzé caută să răspundă pe scurt, întemeiat pe surse demne de încredere și pe studiile existente. Cartea pe care o pune sub ochii unui public larg sprijină ideea continuității geto-dace, daco-romane și românești pe un teritoriu ce se identifică grosso modo cu România. Faptele sunt bine alese și bine integrate
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
59, a acelei minuni pline de înțeles, când pentru întâia dată, după dezbinări de veacuri, românii s-au simțit iar frați de la vodă până la țăran și de la un capăt al românismului până la celălalt" (Scrieri, 1891, p. 107). E un pasaj demn de reținut nu numai pentru autenticitatea avântului său retoric, dar și pentru accentul pus pe "cugetul curat", pe frățietatea oricui vrea să contribuie la redresare. Este spiritul în care a conceput și o "fantezie politică", un fel de utopie autoritară
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
punea pe frontispiciul sintezei sale, la Berlin, cuvintele lui Sallustius, în care făcutul și scrisul istoriei apar ca îndeletniciri complementare și la fel de lăudabile: "et qui facere, et qui facta aliorum scripsere, multi laudantur". Nu e vorba însă numai de activități demne de consemnare, cum s-ar înțelege din maxima amintită, ci un lucru mai adânc, privitor la consubstanțialitatea celor două ipostaze. Scrisul istoric nu numai că se constituie pe seama istoriei, dar participă la viața acesteia, intră în țesătura ei cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
mai buni. Se întâmplă totuși ceva care justifică osteneala participării. Căci se adună acolo atâta lume dispusă a-și vorbi fără să se cunoască, numai după o discretă "lectură" a ecusonului de identificare, încât se poate conta pe o experiență demnă de interes. Asemenea contacte înseamnă pe de o parte cunoașterea mutuală, iar pe de alta un mod de a "scurtcircuita" informația în domenii de interes comun. Fiecare participant e, de regulă, deținătorul unei experiențe complexe și poate da seama, rapid
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
jertfe și având ca rezultat proiecția Europei contra agresiunilor otomane. O izolare de câteva generații, în secolul XVIII, a fost suficientă pentru a naște un sentiment de ruptură și a dramatiza relația cu Apusul, devenit pentru români "podoaba lumii", modelul demn de urmat în noile circumstanțe, create pe continent de Revoluția franceză și de campaniile napoleoniene. Unii puneau accent pe ruptură, convinși că Europa e împărțită în două zone distincte. Alții, dimpotrivă, supralicitau ideea de unitate europeană, ca o șansă de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a descoperirii, bariere care sunt suprimate, comunicarea între diferite domenii ale cunoașterii, o fecundare mutuală” (T. B.Bottomore, 1986, p. 33). Totodată învățătorul trebuie să răspundă , prin activitatea sa, în învățământul primar la întrebările: „Este interdisciplinaritatea un obiectiv important și demn de aplicat ?” ; Se poate lucra pentru atingerea acestui obiectiv într-un mod conștient și printr-o muncă planificată?” Categoric, interdisciplinaritatea este de dorit și ea capătă o importanță vitală. Dar munca interdisciplinară este o armă cu două tăișuri. Așa trebuie
Interdisciplinaritatea - Necesitate obiectivă a învăţământului primar by Rodica Ardeleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1234_a_1897]
-
de René Wellek (The Literary History), prezentat după buletinul Cercului Lingvistic de la Praga din 1936. Fără să o numească astfel, I. se oprește exclusiv asupra literarității operei lui Ion Creangă, remarcând specificul râsului („jovial” și „bonom”) și, în premieră, dramaticitatea. Demne de interes sunt și comentariile la Mihai Eminescu („scenografia ideilor” în Memento mori, peisajul ciné-vérité din poeme ca Privesc orașul...) și Calistrat Hogaș („peisagist al sublimului”, interpret panteist al universului). Preferinței pentru presa literară îi datorează I. și o primă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287654_a_288983]
-
clip rutier cu scop preventiv în care erau arătat scenele unor accidente cu imagini foarte dure. Scopul era alertarea tinerilor (și a celor mai puțin tineri) cu privire la pericolul excesului de viteză sau a conducerii în stare de ebrietate. O inițiativă demnă de laudă,pentru care s-au folosit mijloace eficiente. Însă cei care priveau continuarea programului aveau parte de o surpriză. Imediat după acest mesaj era difuzată o reclamă pentru marcă de berlină luxoasă. Șoc frontal, contrast frapant, aproape indecent. Cum
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
secundă). După fiecare chip privit, J. Willis și A. Todorov au solicitat voluntarilor să indice, pe o scară de la 1 (deloc) la 9 (foarte mult) în ce măsură persoană arătată li se părea: 1. atrăgătoare, 2. amabilă, 3. competentă, 4. cinstită și demnă de încredere și 5. agresivă. Psihologii au constatat că părerea formată despre diverse aspecte după o zecime de secundă era aceeași și dacă voluntarii priveau chipul cât doreau ei; părerea rămânea neschimbată chiar dacă priveau fotografia minute în șir. Rămâneau fideli
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
unui om. Având în vedere că emoția este climatul de bază care ne condiționează raporturile ulterioare cu o persoană, este foarte dificil să facem cale-ntoarsă. Autorii studiului subliniază că cel judecat în mod definitiv și rapid este caracterul „cinstit și demn de încredere”. Identificarea persoanei în care să putem avea încredere este una dintre cele mai importante capacități ale creierului, pentru a putea supraviețui în societate. De aceea amigdala noastră ne trimit un mesaj aproape instantaneu. Concluzie Televiziunea este regina aparenței
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
ales credibilitatea, fiabilitatea și calmul. În înregistrări experții au modificat timbrul vocii oratorului, făcându-l cu 20% mai acut sau mai grav. Au constatat că cu cât vocea era mai gravă, cu atât participanții declarau că oratorul este credibil și demn de încredere, calm, puternic. Dimpotrivă, cu cât timbrul vocii era deplasat spre acut, cu atât persoana părea mai puțin eficientă și nervoasă. Vocile grave sunt asociate cu un plus de credibilitate, după cum au confirmat alte studii, mai ales în domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
Universitatea din Columbia Britanică a arătat că folosirea unei voci grave într-o reclamă reduce numărul reacțiilor negative la mesajul publicitar din partea ascultătorilor și-i face mai deschiși către marca respectivă. Și de această dată, timbrul grav este perceput ca demn de încredere. Recent, psihologul David Puts de la Universitatea din Pittsburgh a propus o explicație efectului vocii grave asupra credibilității ascultătorilor. Pentru asta a realizat următorul experiment. Voluntari bărbați au fost invitați să interacționeze cu femei într-un joc al întâlnirilor
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
-ți dea indicații, nu se pricepe să planifice lucrurile; știe numai că are de îndeplinit anumite niveluri de productivitate și că trebuie să se asigure că subordonații săi le ating cumva. Poate că, la rîndul său, nu a întîlnit modele demne de urmat. Dacă nu a avut decît șefi egoiști și manipulatori, e posibil să creadă că așa trebuie să se comporte un șef, că un bun manager trebuie să fie tot timpul serios și îmbufnat; că nu își face treaba
[Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]
-
desfășurat experimentul inițial. Altele ar putea Încerca să modifice doar una sau două din condițiile experimentale considerate irelevante pentru descoperirea inițială, pentru a afla dacă rezultatele pot fi replicate. Doar prin asemenea replicări descoperirile inițiale pot fi considerate viabile și demne de a fi investigate și interpretate În continuare. Aceeași logică stă la baza studiilor pe cazuri multiple. Fiecare caz În parte trebuie ales cu grijă, astfel Încât (a) să prezică rezultate similare (replicare literală) sau (b) să prezică rezultate diferite, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]
-
pe scară largă. De fapt, un bun cercetător ar putea fi predispus chiar să considere că studiul său conține concluzii zguduitoare pentru opinia publică. Un studiu efectuat În totalitate cu un asemenea entuziasm va fi În mod sigur un exemplu demn de urmat. Exercițiitc "Exerciții" 1. Definirea audienței. Numiți audiențele posibile ale unui studiu de caz pe care l-ați putea redacta. Pentru fiecare audiență, menționați caracteristicile pe care ați pune accent și cele asupra cărora nu ați insista. Ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]