10,269 matches
-
a dovedit a fi de mare interes pentru chimiști, care au început să studieze compușii hidrocarburilor cu metalele blocului d, apărând astfel un nou domeniu de interes al chimiei organometalice. În 1973, Fischer de la Technische Universität München și Wilkinson de la Imperial College London au primit Premiul Nobel pentru Chimie pentru pentru lucrările lor de pionierat în domeniul chimiei organometalice și pentru studiile legate de metaloceni. Primele sinteze ale ferocenului au fost menționate aproape simultan: Pauson și Kealy au sintetizat ferocenul folosind
Ferocen () [Corola-website/Science/337363_a_338692]
-
pânză și catifea în Leiden și al soției lui, Elisabeth Maria von Heyningen († 1755) din Delft. A avut un frate, Johann Jakob, farmacist († 1768) și o soră, Marie Agathe. Viitorul savant a fost căsătorit cu Catharina († 1791), fiica consilierului guvernamental imperial la Viena Johann Heinrich Schreibers. Soții au avut mai mulți copii, printre care au fost Joseph Franz (n. 7. februarie 1766, Schemnitz - d. 26 octombrie 1839, Viena), cunoscut medic precum de asemenea profesor de botanică și chimie la Universitatea din
Nikolaus Joseph von Jacquin () [Corola-website/Science/337404_a_338733]
-
Viena și în special cea de la [[Palatul Schönbrunn|Schönbrunn]]. [[Fișier:Gedenktafel Jacquin.jpg|thumb|225px|Pietre funerare pentru baronul Nikolaus von Jacquin, azi în grădina botanică din Viena]] Pe 9 iunie 1763, Jacquin a fost numit de către Maria Terezia consilier imperial montan și pentru afaceri monetare ("Münzrat") precum profesor de industrie minieră practică și chimie în Schemnitz. Apoi, în 1768, împărăteasa l-a numit profesor de botanică și chimie la [[Universitatea din Viena]], un post care a fost legat cu funcția
Nikolaus Joseph von Jacquin () [Corola-website/Science/337404_a_338733]
-
Apoi, în 1768, împărăteasa l-a numit profesor de botanică și chimie la [[Universitatea din Viena]], un post care a fost legat cu funcția de director al grădinii botanice nou înființate la "Rennweg" (nume de stradă) precum cu supravegherea grădinii imperiale din Schönbrunn. Profesura în chimie a delegat-o fiului său Joseph Franz în 1797, predând de atunci încolo numai botanica. În anul 1809 a devenit rectorul universității. În anul 1764, savantul a fost înnobilat pentru productivitatea și excepționalitatea muncii sale
Nikolaus Joseph von Jacquin () [Corola-website/Science/337404_a_338733]
-
nou trimis la Statul Major al armatei și - respectiv în 1906 din nou la Deuxième Bureau, de unde a urmărit reformele introduse în armata rusă după Războiul Ruso-Japonez. În această calitate, a participat ca observator în anul 1907 la manevrele armatei imperiale ruse din Polonia. A fost de asemenea cursant la Moscova al Academiei Militare. Locotenent-colonel fiind, între 1 octombrie 1910 - 1 octombrie 1911 s-a reîntors în Rusia ca atașat pe lângă Ministerul de Război al Imperiului, în calitate de „stagiar”. A predat ca
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
fost de asemenea cursant la Moscova al Academiei Militare. Locotenent-colonel fiind, între 1 octombrie 1910 - 1 octombrie 1911 s-a reîntors în Rusia ca atașat pe lângă Ministerul de Război al Imperiului, în calitate de „stagiar”. A predat ca instructor la Academia Militară Imperială Nicolae I din Sankt Petersburg - a Marelui Stat Major Rus, în aceeași perioadă (în 1912 însă, după o altă sursă). Conform editorului memoriilor sale din anii 1916-1917 - Raymond Noulens, Janin ar fi fost de fapt trimis într-o misiune sub
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
frontierei, s-a constituit într-o nouă piedică în calea aprovizionării cu materiale de război și muniții. Retragerea forțată a armatei române și Guvernului Român în Moldova, a determinat necesitatea continuării eforturilor de bune oficii. Povara apărării Moldovei de către armata imperială rusă a fost un motiv suplimentar de discordie, într-un context în care România a cerut o misiune de asistență militară din partea Franței, interesată într-o politică orientală care să-i extindă sfera de influență. Misiunea generalului Berthelot a fost
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
anului 1917. Deși Janin a solicitat superiorilor săi răbdare pentru ruși și a transmis acestora cererile superiorilor săi de a fi respectate cele stabilite la Chantilly, a făcut aceste demersuri fără convingere, deoarece nu a mai crezut în capacitatea armatei imperiale de a lansa ofensiva preconizată. S-a manifestat favorabil prin sprijinul pe care l-a oferit, concepției socialistului Albert Thomas - ministru francez al Armamentului, sosit la Petrograd în data de 22 aprilie 1917 cu autoritate deplină pentru a redefini relațiile
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
de vedere militar garda cehoslovacă a fost depășită ca forță de cea locală. Aflat la depărtare și fără posibilitate de negociere pe plan local, generalul Janin a refuzat să ordone declanșarea unor ostilități. Odată cu amiralul a fost capturat și tezaurul imperial rus, aflat în trenul cu care s-a deplasat acesta. Premierul francez Alexandre Millerand i-a telegrafiat lui Janin pentru a-i cere explicații și i-a solicitat să depună eforturi pentru salvarea liderului trupelor albe. Pe 7 februarie însă
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
întâmplat în Irkutsk a ajuns la Paris, guvernul francez i-a luat comanda și i-a ordonat să se întoarcă în Franța. Generalul a părărsit Harbinul în aprilie 1920, luând cu el trei valize și un cufăr conținând 311 relicve imperiale, documente, precum și ultimele fotografii ale familiei imperiale - ținută în captivitate la Ekaterinburg, în vila negustorului Ipatiev. Aceste piese au fost colectate la Ekaterinburg din arealul execuției și incinerării Romanovilor, fiindu-i încredințate de către generalul Mikhail Diterikhs și de către Pierre Gilliard
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
fotografii ale familiei imperiale - ținută în captivitate la Ekaterinburg, în vila negustorului Ipatiev. Aceste piese au fost colectate la Ekaterinburg din arealul execuției și incinerării Romanovilor, fiindu-i încredințate de către generalul Mikhail Diterikhs și de către Pierre Gilliard - tutore al familiei imperiale Ajuns în țara natală a fost primit cu răceală, eforturile sale nefiind bine primite nici pe scena politică franceză și nici chiar pe cea cehoslovacă, deoarece se opusese repatrierii Legiunii prin partea europeană a Rusiei. Pe acest fond, memoriile sale
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
a Rusiei. Pe acest fond, memoriile sale - scrise mai târziu, s-au încheiat cu următoarele cuvinte: În Franța a afirmat în ziarul Le Matin că liderii francezi nu ar fi sprijinit o asociere sub influență germană dintre reprezentanții vechiului regim imperial rus, dacă ar fi fost mai bine informați. Deși a dorit aflat pe pământ francez să preia funcția de șef al Marelui Stat Major al armatei cehoslovace, aceasta i-a fost oferită generalului Pellé, Janin mulțumindu-se să accepte la
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
sau Vlaherne (în limba greacă: Βλαχέρναι) a fost un cartier în partea de nord-vest a Constantinopolului, capitala Imperiului Roman de Răsărit. În acest cartier era un izvor căutat, un palat imperial dar și renumita biserică Sfânta Maria din ("Panagia Blacherniotissa"), construită de împărăteasa Pulcheria, soția lui Flavius Marcianus, în anul 450, extinsă de împărătul Leon I (457-474) și renovată de Iustinian I cel Mare (527-565). Astăzi se mai văd doar ruinele
Blachernae () [Corola-website/Science/335838_a_337167]
-
și renumita biserică Sfânta Maria din ("Panagia Blacherniotissa"), construită de împărăteasa Pulcheria, soția lui Flavius Marcianus, în anul 450, extinsă de împărătul Leon I (457-474) și renovată de Iustinian I cel Mare (527-565). Astăzi se mai văd doar ruinele palatului imperial alături de zidurile vechii capitale. Biserica Sfânta Maria a fost distrusă de otomani în 1434, dar a fost reconstruită în 1867. Filologul român Ilie Gherghel, după compararea documentelor istorice apărute în Imperiul Roman de Răsărit, în special a scrierilor lui Genesios
Blachernae () [Corola-website/Science/335838_a_337167]
-
sale erau plecați la lupta cu perșii, în Asia Mică. Icoana Maicii Domnului Blachernitissa a fost scoasa în procesiune de către fiul împăratului absent și de către Patriarhul Sergius (610-638). Avarii au încetat asediul, victoria punându-se pe seama Maicii Domnului. Din Palatul imperial Blachernae se văd doar ruinele impresionante. În limba turcă acest palat se numește Tekfur Palace. Palatul Blachernae era la sud de biserică, pe a șaptea colină a cetății. Construcția a început în secolul al VI-lea. În timpul dinastiei Comnenilor, palatul
Blachernae () [Corola-website/Science/335838_a_337167]
-
pe locul actualei clădiri Konponchudo. Pe parcursul secolului IX importanța templului crește, el devenind unul dintre cele patru mari temple-protectorare ale capitalei (celelalte trei fiind Mii-dera, Tōdai-ji și Kōfuku-ji). Astfel, în 833 călugării Gishin și Ennin, discipolii lui Saichō, obținând permisiunea imperială de a hirotoni preoți și călugări, au petrecut prima ceremonie independentă. După moartea lui Ennin, secta Tendai este divizată în Tendai Sammon, cu centrul la , și Tendai Jimon, cu centrul la Mii-dera, la poalele muntelui Hiei. Deși rivalitatea dintre Sammon
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
provenit din cealaltă denominație). Deși autoritatea de a numi stareți aparținea împăratului, unele numiri au cauzat proteste. Actele de nesupunere deseori aveau formă de „parade” (demonstrații de forță) petrecute la capitală cu scop de a manifesta dezacordul cu deciziile curții imperiale. Treptat, Enryaku-ji a evoluat într-un centru monastic budist, care a produs numeroși călugări de renume, fondatori de școli proprii, așa ca: Hōnen (școala Jōdo-shū), Eisai (școala Rinzai), Shinran (școala Jōdo Shinshū), Dogen (școala Sōtō), Nichiren (școala Nichiren) și Ryōnin
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
să apere templul, ei treptat s-au transformat într-o armată permanentă, alcătuită din călugări. Către sfârșitul secolulu X, Enryaku-ji a devenit o importantă forță militară și, datorită faptului că stareții deseori aveau origine nobilă (unii făcând parte din familia imperială), o forță politică. Sōhei de la Enryaku-ji au participat în lupte cu alte templuri și în conflicte feudale. Puterea politică și militară a templului coate fi ilustrată prin următorul citat, atribuit (1053-1129): Pe parcursul perioadelor Kamakura și Muromachi, templul și-a menținut
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
Yakushi-dō față de celelalte două clădiri întemeiate de Saicho: și . Cu timpul cele trei clădiri au fost reconstruite, lărgite și în fine unite într-una singură. În anul 1443 membrii clanului Hino, urmărind reinstaurarea dinastiei de Sud, au pătruns în interiorul Palatului Imperial de la Kyoto (pe atunci reședința din dinastia de Nord) și au furat una dintre cele Trei Regalii Imperiale. O parte dintre rebeli s-au retras pe muntele Hiei și s-au ascuns în Konponchudo, unde au fost omorâți. Clădirea originală
Enryaku-ji () [Corola-website/Science/335867_a_337196]
-
din anul 14 d.Hr până în anul 31 d.Hr. În timp ce Garda Pretoriană a fost înființată în mod oficial în timpul împăratului Octavianus Augustus, Sejanus a introdus o serie de reforme care au dus la dezvoltarea unității de la o gardă corporală imperială la o instituție puternică și influentă a guvernului implicată în activități de siguranță publică, administrație civilă și mediere politică; aceste schimbări au avut un impact de durată asupra evoluției situației politice din principat. Pe parcursul anilor '20, Sejanus a acumulat treptat
Sejanus () [Corola-website/Science/335893_a_337222]
-
de Leuven, după ce au fost deposedați de moștenirea paternă de către împăratul Otto al II-lea, au făcut o alianță cu Charles (fratele mai mic al regelui Lothar) și cu Otto de Vermandois și au pornit cu o armată împotriva trupelor imperiale. A avut loc la Mons o mare bătălie, al cărei rezultat a rămas nedecis. Deși în secret Lothar a încurajat acest război el nu a intervenit direct pentru a-și ajuta fratele. În 977, Charles a acuzat-o pe regina
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
În august 978 Lothar a organizat o expediție în Lorena însoțit de Hugh Capet în care au preluat controlul asupra orașului Aachen însă nu l-au putut captura pe Otto al II-lea sau pe Charles. Lothar a devastat palatul imperial de la Aachen timp de trei zile și a inversat direcția vulturului de bronz al lui Charlemagne cu fața către est în loc de vest. Drept represalii, Otto al II-lea, însoțit de Charles al Lotharingiei de Jos, a invadat Franța în octombrie
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
Charlemagne cu fața către est în loc de vest. Drept represalii, Otto al II-lea, însoțit de Charles al Lotharingiei de Jos, a invadat Franța în octombrie 978 și a devastat Reims, Soissons și Laon. Lothar a reușit să scape de trupele imperiale însă Charles a fost proclamat rege al francilor la Laon de către episcopul Dietrich I de Metz, o rudă a împăratului Otto I. Armata imperială a avansat spre Paris, unde a înfruntat armata lui Hugh Capet. La 30 noiembrie 978, Otto
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
octombrie 978 și a devastat Reims, Soissons și Laon. Lothar a reușit să scape de trupele imperiale însă Charles a fost proclamat rege al francilor la Laon de către episcopul Dietrich I de Metz, o rudă a împăratului Otto I. Armata imperială a avansat spre Paris, unde a înfruntat armata lui Hugh Capet. La 30 noiembrie 978, Otto al II-lea și Charles, neputând să cucerească Parisul, au renunțat la asediu și s-au retras. Armata regală condusă de Lothar i-a
Lothar al Franței () [Corola-website/Science/335941_a_337270]
-
(scris, de asemenea, Dimitrios, Dimitrie și/sau Ipsilantis; în ; 179316 august 1832) a fost un dragoman al Imperiului Otoman, ce a slujit ca ofițer în Armata Imperială Rusă din Moldova și a fost numit primul mareșal al Greciei moderne de către Ioannis Kapodistrias, erou al Războiului de Independență al Greciei. Ipsilanti a fost fratele lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul organizației Filiki Eteria. A fost membru al importantei familii fanariote
Dumitru Ipsilanti () [Corola-website/Science/335958_a_337287]