10,807 matches
-
acestei lucrări. Mașinile Turing sunt și în ziua de azi obiect central de studiu în teoria computației. Din septembrie 1936 până în 1938, Turing și-a petrecut mare parte din timp studiind cu Church la Universitatea Princeton. Pe lângă activitatea sa pur matematică, el a studiat și criptologia și a construit trei din patru niveluri ale unui multiplicator binar electromecanic. În iunie 1938, și-a obținut doctoratul de la Princeton; disertația sa, "", a introdus conceptul de și noțiunea de , în care mașinile Turing sunt
Alan Turing () [Corola-website/Science/296617_a_297946]
-
bruiaj pentru transmisii securizate de voce la , denumit "Delilah". Utilizând tehnici statistice de optimizare a testării diferitelor posibilități în procesul de criptanaliză, Turing a adus o contribuție inovativă în domeniu. El a scris două articole științifice în care discuta abordări matematice, cu titlurile "Raport asupra aplicațiilor probabilităților în criptografie" (în ) și "Lucrare pe tema statisticii repetițiilor" (în ), care au fost atât de valoroase pentru GC&CS și pentru succesoarea sa , încât nu au fost publicate în decât în aprilie 2012, cu
Alan Turing () [Corola-website/Science/296617_a_297946]
-
În 1652 a fost afectat de o formă a ciumei, care bântuia Europa acelor ani. A întreținut o vastă corespondență cu: Descartes, Pascal, Torricelli, Huygens, Digby, Wallis și Marin Mersenne. Fiul său, Samuel Fermat, a continuat o parte din preocupările matematice ale tatălui său, publicându-și descoperirile în lucrarea: "Doctrinae analyticae inventum novum" ("Noua descoperire în doctrina analitică"), apărută în 1670. Ca matematician, Fermat a fost un autodidact, dar și un matematician diletant. Cu toatea acestea, a adus contribuții deosebite în
Pierre de Fermat () [Corola-website/Science/296852_a_298181]
-
măsoară în cifre binare sau mai scurt, biți. Shannon a evidențiat latura obiectivă, aspectul cantitativ al informației, considerată complet independentă de emițător și receptor, ca o reflectare naturală a structurii și ordonării lumii reale. La el, informația este un termen matematic, abstract, ce desemnează o mărime ce poate fi măsurată și tratată matematic la fel ca masa, energia sau altă mărime fizică. Termenul este legat de ideea intuitivă de previzibilitate și de alegere. În această teorie, aspectul semantic al comunicației este
Informație () [Corola-website/Science/296885_a_298214]
-
obiectivă, aspectul cantitativ al informației, considerată complet independentă de emițător și receptor, ca o reflectare naturală a structurii și ordonării lumii reale. La el, informația este un termen matematic, abstract, ce desemnează o mărime ce poate fi măsurată și tratată matematic la fel ca masa, energia sau altă mărime fizică. Termenul este legat de ideea intuitivă de previzibilitate și de alegere. În această teorie, aspectul semantic al comunicației este irelevant, nu contează sensul mesajului, ci faptul că acesta a fost selectat
Informație () [Corola-website/Science/296885_a_298214]
-
își trage rădăcinile din civilizația Greciei Antice, începând cu din Epoca Bronzului, și este considerată a fi leagănul culturii occidentale. Ea este locul de naștere al , al , al Jocurilor Olimpice, al și al istoriografiei, științelor politice, al marilor principii științifice și matematice, și al dramaturgiei occidentale, incluzând genurile tragediei și comediei. Realizările culturale și tehnologice ale Greciei au influențat mult întreaga lume, multe aspecte ale civilizației grecești pătrunzând în Orient prin campaniile lui Alexandru cel Mare, și în Occident prin intermediul Imperiului Roman
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
În matematică, derivata unei funcții este unul dintre conceptele fundamentale ale analizei matematice, împreună cu primitiva (inversa derivatei sau anti-derivata). Derivata unei funcții într-un punct semnifică rata cu care se modifică valoarea funcției atunci când se modifică argumentul. Cu alte cuvinte, derivata este o formulare matematică a noțiunii de rată de variație. Derivata este
Derivată () [Corola-website/Science/298215_a_299544]
-
funcții este unul dintre conceptele fundamentale ale analizei matematice, împreună cu primitiva (inversa derivatei sau anti-derivata). Derivata unei funcții într-un punct semnifică rata cu care se modifică valoarea funcției atunci când se modifică argumentul. Cu alte cuvinte, derivata este o formulare matematică a noțiunii de rată de variație. Derivata este un concept foarte versatil, care poate fi privit în multe feluri. De exemplu, referindu-ne la graficul bidimensional al funcției "f", derivata într-un punct "x" reprezintă panta tangentei la grafic în
Derivată () [Corola-website/Science/298215_a_299544]
-
În notația lui Leibniz, derivata lui "y" în raport cu "x" se scrie sugerând raportul a două diferențe numerice (cantități) infinitezimale (în vecinătatea lui 0). Expresia de mai sus se poate pronunța fie ""dy supra dx"", fie ""dy la dx"". În limbajul matematic contemporan, nu se mai face referire la cantitățile care variază; derivata este considerată o operație matematică asupra funcțiilor. Definiția formală a acestei operații (care nu mai face uz de noțiunea de cantități "infinitezimale") este dată de limita când "h" tinde
Derivată () [Corola-website/Science/298215_a_299544]
-
numerice (cantități) infinitezimale (în vecinătatea lui 0). Expresia de mai sus se poate pronunța fie ""dy supra dx"", fie ""dy la dx"". În limbajul matematic contemporan, nu se mai face referire la cantitățile care variază; derivata este considerată o operație matematică asupra funcțiilor. Definiția formală a acestei operații (care nu mai face uz de noțiunea de cantități "infinitezimale") este dată de limita când "h" tinde la 0 (e în vecinătatea lui 0) a următoarei expresii: Dacă "f" este o funcție, derivata
Derivată () [Corola-website/Science/298215_a_299544]
-
este dat de derivata de cel mai mare ordin a funcției necunoscute. Odată cu apariția calculului diferențial și integral a început și studiul ecuațiilor diferențiale, necesitatea lor apărând clar din modelele care au dus la construirea conceptelor de bază ale analizei matematice: tangenta la o curbă și viteza mișcării unui corp. Teoria ecuațiilor diferențiale ordinare studiază procesele de evoluție care sunt deterministe, finit-dimensionale și diferențiabile. Dacă evoluția ulterioară și trecutul unui proces sunt determinate univoc de starea sa prezentă, acest proces se
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
mai geometric, vectorii care reprezintă deplasări în plan sau în spațiul tridimensional formează și ei spații vectoriale. Vectorii din spațiile vectoriale nu trebuie să fie neapărat obiecte reprezentabile prin săgeți, așa cum apar în exemplele amintite: vectorii sunt considerați ca abstracții matematice, obiecte cu proprietăți speciale, care în unele cazuri pot fi reprezentate sub forma unor săgeți. Spațiile vectoriale fac obiectul algebrei liniare și sunt bine caracterizate prin dimensiunea lor, care, aproximativ vorbind, specifică numărul de direcții independente în spațiu. Spații vectoriale
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
cazuri pot fi reprezentate sub forma unor săgeți. Spațiile vectoriale fac obiectul algebrei liniare și sunt bine caracterizate prin dimensiunea lor, care, aproximativ vorbind, specifică numărul de direcții independente în spațiu. Spații vectoriale infinit-dimensionale apar în mod natural în analiza matematică, ca , ale căror vectori sunt funcții. Aceste spații vectoriale sunt, în general, înzestrate cu o structură suplimentară, care poate fi o topologie, care să permită luarea în considerare a aspectelor de proximitate și de continuitate. Printre aceste topologii, cele definite
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
și de continuitate. Printre aceste topologii, cele definite printr-o sau produs scalar sunt mai frecvent utilizate, ca având o noțiune de distanță dintre doi vectori. Este în special cazul spațiilor Banach și spațiilor Hilbert, care sunt fundamentale în analiza matematică. Din punct de vedere istoric, primele idei care au condus la noțiunea de spațiu vectorial pot fi găsite în geometria analitică, matricele, sisteme de ecuații liniare, și vectorii euclidieni din secolul al XVII-lea. Abordarea modernă, mai abstractă, formulată pentru
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
vreme, algebra și noul domeniu al au început să interacționeze, în special cu concepte-cheie, cum ar fi spațiile de funcții "p"-integrabile și spațiile Hilbert. Spațiile vectoriale, inclusiv cele infinit-dimensionale, au devenit mai târziu noțiuni ferm stabilite, și multe ramuri matematice au început să facă uz de aceste concepte. Cel mai simplu exemplu de spațiu vectorial peste un corp este corpul însuși, echipat cu adunarea și înmulțirea standard. Mai mult, în general, un spațiu vectorial poate fi compus din Un spațiu
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
care sunt mapați la 0 din "W". Atât nucleul cât și imaginea } sunt subspații ale lui "V" și, respectiv, "W". Existența nucleelor și imaginilor face parte din afirmația că (peste un corp fix "F") este , adică un grup de obiecte matematice și aplicații de la una la alta care conservă structura (o ), care se comportă ca și . De aceea, multe afirmații, cum ar fi (numită și în termeni de matrice) și a doua și a treia teoremă de izomorfism pot fi formulate
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
R înzestrat cu produsul Lorentz Spre deosebire de produsul scalar standard, acesta nu este : formula 18 ia și valori negative, de exemplu pentru formula 19. Izolarea celei de-a patra coordonate corespunzătoare timpului, spre deosebire de cele trei dimensiuni ale spațiului—îl face util pentru tratarea matematică a relativității restrânse. Chestiunile de convergență sunt tratate prin luarea în considerare a spațiilor vectoriale "V" care au și o topologie compatibilă, o structură care ne permite să vorbim despre elemente ca fiind aproape unul de altul. „Compatibil” aici înseamnă
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
optimizare. din teoria jocului care afirmă existența unui câștig unic atunci când toți jucătorii joacă optim poate fi formulată și demonstrată folosind metode cu spații vectoriale. reușește să transfere bun înțelegere a algebrei liniară și a spațiilor vectoriale în alte domenii matematice, cum ar fi . O "distribuție" (sau o "functie generalizată") este o aplicație liniară ce atribuie un număr fiecărei , de obicei, o cu , într-un mod continuu: în terminologia de mai sus, spațiul distribuțiilor este dualul (continuu) al spațiului funcției „test
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
lucrările de construcție a primului reactor nuclear la "Universitatea din Chicago", realizând (2 decembrie 1942) prima reacție nucleară în lanț controlată; aceste rezultate au fost incluse în Proiectul Manhattan, care a dus la construirea primei bombe atomice. A dezvoltat teoria matematică a emisiei neutrinice, a studiat reacțiile pion-nucleon. Numele său a fost atribuit elementului transuranic - "fermiu". A. A. Boiu, "Celebrități ale științei", Editura Litera, 1982, p 64
Enrico Fermi () [Corola-website/Science/298241_a_299570]
-
recital la cea de-a IX-a ediție a Concursului Interjudețean de Muzică Ușoară „Stelele Cetății”, desfășurat la Deva. În acest an, Loredana lansează noi șlagăre scrise de Adrian Enescu, pe versurile lui Lucian Avramescu („Un buchet de trandafiri” „Joc matematic”, „Zăpada palmei tale”, „Iubirea, cartea mea de oftat”, „Scrisoare simplă”) precum și „În fiecare zi” (Ion Cristinoiu/R.Rojescu), și „Lumea e pentru noi făcută” (O.Firulescu/Dan V. Dumitriu); cea din urmă melodie fiind un duet cu Adrian Daminescu. La
Loredana Groza () [Corola-website/Science/298245_a_299574]
-
teme muzicale clasice: opera „Turandot” de Puccini, Simfonia a 9-a de Dvořák, „Lacul lebedelor” al lui Ceaikovski, respectiv lucrarea „Variațiuni pe o temă de Paganini”, semnată de Rahmaninov) și câteva remixuri ale unor șlagăre mai vechi ale Loredanei („Joc matematic”, „Scrisoare simplă”, „Tu și eu” și „Bună seara, iubito!”). Pentru „Bună seara, iubito!” s-a pus pe acest album nu mai puțin de patru remixuri, pentru „a preciza mai exact ce a însemnat această fantastică piesă pentru cariera mea, piesă
Loredana Groza () [Corola-website/Science/298245_a_299574]
-
decât forme incipiente ale „socotelilor”: câte animale au fost, vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și câte haine au rezultat, etc. Împreună cu economia în dezvoltare s-a perfecționat și „arta ținerii socotelilor”, punctul de cotitură reprezentându-l modelul matematic elaborat de Luca Pacioli di Borgo acum mai bine de 500 de ani, după care contabilitatea a devenit de neînlocuit, fără alternative, deopotrivă o știință și o artă în urmărirea existenței și mișcării capitalurilor și utilităților, al stabilirii rezultatelor activității
Contabilitate () [Corola-website/Science/298224_a_299553]
-
(n. 12 iulie 1882 (), București; d. 15 iunie 1929, București) a fost un academician și matematician român, profesor universitar la București și la Timișoara. A fost primul rector al Școlii Politehnice din Timișoara. Personalitate proeminentă a școlii matematice românești. Are contribuții în multiple domenii ale matematicii pure și aplicate. Este unul din fondatorii teoriei ecuațiilor integrale. A lăsat numeroase studii în domeniile ecuațiilor funcționale, seriilor trigonometrice, fizicii matematice, geometriei, algebrei, istoriei matematicii. era fiul unui funcționar de bancă
Traian Lalescu () [Corola-website/Science/298276_a_299605]
-
Ionescu-Bizeț. Indiferent de situația materială el a fost un strălucit elev și premiantul de onoare al tuturor școlilor pe care le-a frecventat. Încă elev fiind, a fost remarcat ca un real talent în matematică prin contribuția sa la Gazeta Matematică. A studiat matematicile la Iași și la București, unde i-a avut ca profesori pe: Gheorghe Țițeica, Spiru Haret, Ermil Pangrati, Anton Davidoglu și Nicolae Coculescu. În 1900 se situează pe primul loc al candidațiilor la Școala de Poduri și
Traian Lalescu () [Corola-website/Science/298276_a_299605]
-
celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german. În matematică, Leibniz a introdus termenul de "funcție" (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este considerat fondatorul analizei matematice moderne. Leibniz s-a născut pe 1 iulie 1646 în Leipzig, fiu al unui avocat și profesor la universitatea din localitate. Tot aici își începe studiile, pe care le continuă la Jena și Altdorf. În 1666 obține titlul de doctor
Gottfried Wilhelm von Leibniz () [Corola-website/Science/298292_a_299621]