11,267 matches
-
Termenul γ apare frecvent în relativitate, și vine din ecuațiile transformărilor Lorentz. Energia relativistă și impulsul relativist sunt legate prin relația numită și "ecuația relativistă energie-impuls". Este interesant de observat că în timp ce energia formula 60 și impulsul formula 61 sunt dependente de observator (variază de la un sistem de referință la altul) cantitatea formula 59 este independentă de observator. Pentru viteze mult mai mici decât a luminii, γ poate fi aproximat folosind o dezvoltare în serie Taylor din care rezultă Eliminând primul termen din expresia
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
și impulsul relativist sunt legate prin relația numită și "ecuația relativistă energie-impuls". Este interesant de observat că în timp ce energia formula 60 și impulsul formula 61 sunt dependente de observator (variază de la un sistem de referință la altul) cantitatea formula 59 este independentă de observator. Pentru viteze mult mai mici decât a luminii, γ poate fi aproximat folosind o dezvoltare în serie Taylor din care rezultă Eliminând primul termen din expresia energiei, aceste formule sunt exact definițiile standard ale energiei cinetice și impulsului. Așa și
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
această definiție nu se mai folosește, iar termenul "masă" este limitat la noțiunea de masă de repaus fiind astfel independentă de sistemul de referință. Folosind definiția relativistă a masei, masa unui obiect poate varia în funcție de sistemul de referință inerțial al observatorului, în același fel în care alte proprietăți ale sale, cum ar fi lungimea, fac același lucru. Definirea unei astfel de cantități poate fi uneori utilă prin faptul că această definire simplifică un calcul restricționându-l la un anumit sistem de referință
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
uneori utilă prin faptul că această definire simplifică un calcul restricționându-l la un anumit sistem de referință. De exemplu, considerând un corp cu masa de repaus m care se mișcă la o anumită viteză relativ la un sistem de referință al observatorului. Acel observator definește "masa relativistă" a corpului ca fiind: "Masa relativistă" nu trebuie să fie confundată cu "masa longitudinală" și cea "transversală", definite și utilizate în preajma anului 1900 și bazate pe o aplicare inconsistentă a legilor lui Newton: acestea foloseau
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
prin faptul că această definire simplifică un calcul restricționându-l la un anumit sistem de referință. De exemplu, considerând un corp cu masa de repaus m care se mișcă la o anumită viteză relativ la un sistem de referință al observatorului. Acel observator definește "masa relativistă" a corpului ca fiind: "Masa relativistă" nu trebuie să fie confundată cu "masa longitudinală" și cea "transversală", definite și utilizate în preajma anului 1900 și bazate pe o aplicare inconsistentă a legilor lui Newton: acestea foloseau "f=ma
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
masa relativistă corespunde masei dinamice a lui Newton în care "p=Mv" și "f=dp/dt". Se observă și faptul că corpul "nu" devine mai masiv în sistemul său "propriu" de referință, deoarece masa relativistă este diferită doar pentru un observator dintr-un alt sistem. "Singura" masă independentă de sistemul de referință este masa de repaus. Când se folosește masa relativistă, trebuie să se specifice și sistemul de referință aplicabil dacă nu este evident, sau dedus implicit din formularea problemei. Este
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
În fizică, transformările Lorentz fac conversia între două măsurători diferite, efectuate de doi observatori diferiți, asupra spațiului și timpului, atunci când un observator este în mișcare uniformă și rectilinie în raport cu celălalt. În (relativitatea galileiană) din fizica clasică, singura conversie considerată necesară era formula 1, descriind cum se deplasează originea sistemului de coordonate al unui observator prin spațiu în raport cu a celuilalt, la viteza formula 2 de-
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
doi observatori diferiți, asupra spațiului și timpului, atunci când un observator este în mișcare uniformă și rectilinie în raport cu celălalt. În (relativitatea galileiană) din fizica clasică, singura conversie considerată necesară era formula 1, descriind cum se deplasează originea sistemului de coordonate al unui observator prin spațiu în raport cu a celuilalt, la viteza formula 2 de-a lungul axei x din fiecare sistem. Conform relativității restrânse, aceasta este doar o aproximație suficientă la viteze mici în raport cu cea a luminii, și în general rezultatul este nu doar o
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
nu doar o deplasare de-a lungul coordonatelor x; vor fi distorsionate și timpul și spațiul. Dacă spațiul ar fi omogen, atunci transformarea Lorentz este una liniară. De asemenea, deoarece teoria relativității postulează că viteza luminii este aceeași pentru toți observatorii, trebuie să păstreze intervalul de spațiu-timp dintre două evenimente din spațiul Minkowski. Transformările Lorentz descriu doar transformările în care evenimentul de la x=0, t=0 este fix, astfel încât pot fi considerate rotații ale spațiului Minkovski. Setul mai general de transformări
Transformările lui Lorentz () [Corola-website/Science/310220_a_311549]
-
fost atât de puternică încât Max Planck a botezat teoria după acest principiu. Principiul forțează legile fizice să fie aceleași în orice vehicul care se deplasează cu viteză constantă și în orice vehicul în repaus. O consecință este aceea că observatorul dintr-un sistem de referință inerțial nu poate determina o viteză sau direcție absolută a deplasării sale prin spațiu; pot vorbi doar de deplasarea relativă la un alt obiect. Principiul nu extinde această proprietate la sistemele de referință neinerțiale deoarece
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
Einstein a ridicat principiul relativității la rang de "axiomă" a teoriei și a calculat transformările Lorentz din primul principiu. Au renunțat la ideea de timp absolut și au pus condiția ca viteza luminii în vid să fie aceeași pentru toți observatorii, indiferent de starea lor de mișcare sau de starea de mișcare a sursei de lumină. Ultima a fost cerută de ecuațiile lui Maxwell, care implică constanța vitezei luminii în vid. Forța teoriei relativității restrânse stă în faptul că este elaborată
Principiul relativității () [Corola-website/Science/310225_a_311554]
-
despre viteză superluminică) γ este scris "Γ" (gamma mare) și nu "γ" (gamma mic). Factorul Lorentz se aplică în dilatarea temporală, contracția distanțelor și masa relativistă, relativă la masa în repaus în relativitatea restrânsă. Un obiect în mișcare față de un observator va fi văzut ca mișcându-se mai încet, datorită înmulțirii cu gamma a timpului său propriu. Tot atunci, lungimea lui este mai scurtă, ca și cum lungimea sa a fost împărțită la γ. Cu γ se mai notează rareori și formula 21. Aceasta
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
γ se mai notează rareori și formula 21. Aceasta va face simbolul γ ambiguu, astfel că mulți autori preferă să evite posibila confuzie scriind termenul Lorentz explicit. Unul din postulatele fundamentale din teoria relativității restrânse a lui Einstein este că toți observatorii inerțiali vor măsura aceeași viteză a luminii în vid indiferent de mișcarea lor reciprocă sau relativă la sursa de lumină. Să ne imaginăm doi observatori: primul, observatorul formula 22, se deplasează cu viteza constantă formula 23 în raport cu un al doilea sistem de
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
viteză a luminii în vid indiferent de mișcarea lor reciprocă sau relativă la sursa de lumină. Să ne imaginăm doi observatori: primul, observatorul formula 22, se deplasează cu viteza constantă formula 23 în raport cu un al doilea sistem de referință inerțial în care observatorul formula 24 este în repaus. formula 22 îndreaptă un laser "în sus" (perpendicular cu direcția de deplasare). Din perspectiva lui formula 24, lumina se deplasează în unghi. După o perioadă de timp formula 27, formula 22 s-a deplasat (din punctul de vedere al lui
Factor Lorentz () [Corola-website/Science/310266_a_311595]
-
este ideea că simultaneitatea nu este absolută, ci dependentă de observator. Adică, conform relativității restrânse formulată de Albert Einstein în 1905, nu se poate spune în sens "absolut" dacă două evenimente au avut loc în același timp atunci când evenimentele sunt separate în spațiu. Dacă evenimentul are loc în același punct din
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
în 1905, nu se poate spune în sens "absolut" dacă două evenimente au avut loc în același timp atunci când evenimentele sunt separate în spațiu. Dacă evenimentul are loc în același punct din spațiu — de exemplu, o coliziune de autovehicule — toți observatorii, oriunde ar fi ei, sunt de acord că fiecare autovehicul s-a ciocnit cu celălalt în același timp. Dar dacă evenimentele sunt separate în spațiu, cum ar fi o coliziune care are loc în America și alta în Australia, răspunsul
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
diferită, vor vedea coliziunea din America drept prima care are loc, în timp ce alții pot vedea coliziunea din Australia ca fiind prima. Teoria relativității restrânse a lui Einstein demonstrează că sunt cazuri în care nu există un răspuns "correct", unde niciun observator nu are statut privilegiat, și toți observatorii pot susține că au dreptate chiar dacă ordonările evenimentelor din perspectivele lor pot fi diferite. Dacă ne imaginăm un observator care calculează că două evenimente - ce au loc în puncte diferite în spațiu - au
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
prima care are loc, în timp ce alții pot vedea coliziunea din Australia ca fiind prima. Teoria relativității restrânse a lui Einstein demonstrează că sunt cazuri în care nu există un răspuns "correct", unde niciun observator nu are statut privilegiat, și toți observatorii pot susține că au dreptate chiar dacă ordonările evenimentelor din perspectivele lor pot fi diferite. Dacă ne imaginăm un observator care calculează că două evenimente - ce au loc în puncte diferite în spațiu - au loc exact în același timp, un observator
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
Einstein demonstrează că sunt cazuri în care nu există un răspuns "correct", unde niciun observator nu are statut privilegiat, și toți observatorii pot susține că au dreptate chiar dacă ordonările evenimentelor din perspectivele lor pot fi diferite. Dacă ne imaginăm un observator care calculează că două evenimente - ce au loc în puncte diferite în spațiu - au loc exact în același timp, un observator în mișcare relativă la primul va obține un rezultat diferit, calculând cele două evenimente ca având loc la momente
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
observatorii pot susține că au dreptate chiar dacă ordonările evenimentelor din perspectivele lor pot fi diferite. Dacă ne imaginăm un observator care calculează că două evenimente - ce au loc în puncte diferite în spațiu - au loc exact în același timp, un observator în mișcare relativă la primul va obține un rezultat diferit, calculând cele două evenimente ca având loc la momente diferite de timp. Această noțiune este ilustrată de paradoxul scării, un experiment imaginar care folosește exemplul unei scări care se deplasează
Relativitatea simultaneității () [Corola-website/Science/310329_a_311658]
-
minuțioaselor documente scoase la iveală de numeroase lucrări de referință, commedia dell’arte este încă o apariție tulburătoare, irepetabilă până acum și foarte sigur de aici înainte. Commedia dell’arte -textul- citită astăzi la rece , cu un ochi de simplu observator al fondului unui text de idei, pare searbădă, înghețată convențional- mai ales după ce subiectele ne-au devenit atât de cunoscute datorită unor condeie celebre: Shakespeare, Moliere, Cervantes, Vega etc. Benedetto Croce în studiul său “În jurul commediei dell’arte” nu vede
Commedia dell'arte () [Corola-website/Science/309104_a_310433]
-
impact major asupra scufundărilor moderne, a fost conceperea unui scuter subacvatic, construit prin modificarea unor torpile militare și destinat deplasării rapide pe sub apă a scafandrilor, oferindu-le astfel posibilitatea să acopere suprafețe mai extinse de cercetare. Jacques-Yves Cousteau a fost observatorul întregului Ocean Planetar, studiindu-i gradul de poluare. A demonstrat practic pericolul pe care-l reprezintă vehicularea a tot mai multor deșeuri industriale către marile fluvii (Nilul, Amazonul, Fluviul Galben etc.). A fost director al Muzeului de Oceanografie din Monaco
Jacques-Yves Cousteau () [Corola-website/Science/309133_a_310462]
-
este puțin înclinat spre pupă, pentru eficientă. Tija cârmei a fost prelungită așa încât timonierul putea vedea direcția navei și poziția pânzelor pentru o mai bună coordonare. Înainte, la vasele mari timonierul stătea sub punte și urma indicațiile date de un observator de deasupra. Timona cu roată nu apăruse încă în vremea galioanelor. Deoarece călătoriile oceanice erau lungi și condiițiile grele la bord, mare parte din echipaj nu se mai întorcea acasă. La galioane sistemul de vele a fost adaptat așa încât să
Galion () [Corola-website/Science/310525_a_311854]
-
1995; Monica Spiridon, „Viața românească”, nr.5-6, 1996; Cornel Moraru, „Vatra”, nr.5, 1996; Smaranda Vultur, „Orizont”, nr.6, 1996; Constantin Dram, „Convorbiri literare”, nr.1, 1996; Cornel Ungureanu, „Orizont”, nr.10, 2004; Doris Mironescu, „Timpul”, octombrie 2004; Simona Vasilache, „Observator cultural”, nr.257, 2005; Simona Constantinovici, "Orizont", nr.4, 2005; Al. Cistelecan, „Familia”, nr.6, 2006; Radu Pavel Gheo, „Orizont”, nr.8, 2010; Radu Ciobanu, „Reflex”, nr.1-6, 2011; Constantin Buiciuc, www. bookiseala.ro; Horia Dulvac, www.omniscop.ro ș.a.
Viorel Marineasa () [Corola-website/Science/310626_a_311955]
-
abandonat doctoratul, dar, în schimb, a ajutat la editarea a două cărți științifice: "MgI Emission în the Night-Sky Spectrum" (1972) și "An Investigation of the Motion of Zodiacal light Particles (Part I)" (1973), care erau bazate pe observațiile sale de la Observatorul Teide, din Tenerife. În octombrie 2006, May s-a reînscris pentru PhD-ul sau la Imperial College și și-a prezentat teza să de doctorat în august 2007. Pe langă vechea lucrare, May și-a revizuit lucrarea despre praful zodialcal
Brian May () [Corola-website/Science/308750_a_310079]