12,062 matches
-
capitala Imperiului Bizantin, și Trebizonda, capitală a Imperiului de Trebizonda. Începând cu anul 1348, odată cu amplasarea unei baze navale genoveze la Kavak, în Bosfor, Genova a ajuns să controleze comerțul în Marea Neagră. Majoritatea teritoriilor genoveze au fost cucerite de către Imperiul Otoman în secolul al XV-lea. În 1797, Napoleon Bonaparte a cucerit aproape întreaga regiune Liguria, creând mai întâi noua Republică Ligurică (anexată apoi Imperiului Francez, în 1805), după ce a detronat pe ultimul doge, Giacomo Maria Brignole. În 1814 orașul și-
Republica Genova () [Corola-website/Science/323326_a_324655]
-
O parte din cercetători considera ca acordul lui Theodros al doilea pentru planul plecării a o parte din supușii lui evrei în Palestina se datora ambițiilor sale politice și mesianice de a-si extinde imperiul (de pe o poziție adversă Imperiului Otoman care deținea Locurile Sfinte), care corespundeau și cu dorința sa de a pune capăt periodei de divizare a puterii cunoscută în istoria Etiopiei ca perioada Judecătorilor. Abba Mehari a dat sfoară în țară îndemnând și recrutând pe fiii lui Beta
Mehari Suthal () [Corola-website/Science/323354_a_324683]
-
1921 la Kars. Acesta a fost al doilea tratat internațional semnat de naționaliștii turci. În același timp, guvernul recunoscut internațional era cel din Istambului ocupat de Aliați, cel care semnase în în august 1920 Tratatul de la Sèvres, prin care Imperiul Otoman fusese obligat să accepte importante cesiuni teritoriale și restrângeri ale suveranității naționale. Prin acest tratat, Moscova recunoștea granițele Turciei așa cum fuseseră stabilite prin Pactul național ), act adoptat de către Parlamentul Otoman pe 28 ianuarie 1920, având dispoziții în conformitate cu prevederile din armistițiul
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
în în august 1920 Tratatul de la Sèvres, prin care Imperiul Otoman fusese obligat să accepte importante cesiuni teritoriale și restrângeri ale suveranității naționale. Prin acest tratat, Moscova recunoștea granițele Turciei așa cum fuseseră stabilite prin Pactul național ), act adoptat de către Parlamentul Otoman pe 28 ianuarie 1920, având dispoziții în conformitate cu prevederile din armistițiul de la Mudros. Acordul a fost adoptat fără participarea Azerbaidjanului, Armeniei și Georgiei, dar stabilea granițele acestor state cu Turcia. Tratatul recunoștea achizițiile teritoriale stipulate prin Tratatul de la Alexandropol, cu excepția orașului
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
RSS Azerbaidjană și RSS Georgiană - care aveau să formeze în cadrul URSS RSFS Transcaucaziană. Acest tratat a stabilit definitiv granițele internaționale ale republicilor caucaziene cu Turcia, granițe care au rămas neschimbate până în prezent. În conformitate cu prevederile armistițiului de la Mudors semnat de Imperiul Otoman și puterile Antantei, autoritățile britanice au cerut guvernului otoman să retragă toate forțele armate turce din Caucaz pe frontiera stabilită în 1878 prin Tratatul de la San Stefano. Pe teritoriul fostului oblast Kars, guvernatorul-general britanic a autorizat formarea așa-numitei „Republici
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
în cadrul URSS RSFS Transcaucaziană. Acest tratat a stabilit definitiv granițele internaționale ale republicilor caucaziene cu Turcia, granițe care au rămas neschimbate până în prezent. În conformitate cu prevederile armistițiului de la Mudors semnat de Imperiul Otoman și puterile Antantei, autoritățile britanice au cerut guvernului otoman să retragă toate forțele armate turce din Caucaz pe frontiera stabilită în 1878 prin Tratatul de la San Stefano. Pe teritoriul fostului oblast Kars, guvernatorul-general britanic a autorizat formarea așa-numitei „Republici Democrate a Caucazului de Sud-Vest”, care își propunea să
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
Kâzım Karabekir, să nu se opună înaintării Armatei Roșii în Azerbaidjan și sovietizării acestui teritoriu. Pe 23 aprilie 1920, s-a deschis la Ankara prima sesiune a Marii Adunări Naționale a Turciei, care a proclamat nulitatea acordurilor semnate de guvernul otoman de la Constantinopol. Trei zile mai târziu, președintele Marii Adunări Naționale, Mustafa Kemal, i-a propus președintelui Sovietului Comisarilor Poporului al RSFS Ruse, V. I. Lenin, stabilirea de relații diplomatice și sprijinirea de către bolșevici a luptei Turciei pentru independență. În aceeași
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
muniții, provizii și ajutorare financiare. De asemenea, acordul prevedea posibilitatea desfășurării de acțiuni militare comune. Ajutorul financiar a fost stabilit la o sumă de maxim 10 milioane de ruble-aur (aproximativ 1,25 milioane de lire otomane-aur). În acest timp, guvernul otoman fidel sultanului din Constantinopol a semnat Tratatul de la Sèvres. Acest tratat prevedea la articolul 88 recunoașterea de către turci a RD Armene ca stat liber și independent. Prin articolul 89, otomanii acceptau arbitrajul președintelui american Wilson, prin care armenii primeau un
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
intereselor lor. De aceea, ele au căzut de acord să considere aceste tratate nule și neavenite”. Articolul 1 stabilește că „prin Turcia se înțelege teritoriul inclus în Pactul Național din 28 ianuarie 1920 (1336), adoptat și ratificat de Camera Deputaților Otomană din Constantinopol și adus la cunoștință presei și tuturor statelor”. Tratatul stabilea (articolele 1 și 2) noua frontieră de nord-est a Turciei. Fostul oblast Kars și partea de sud a fostului oblast Batumi (care intraseră în componența Imperiului Rus în
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
Conferința de la Londra, (12 - 24 februarie 1920), la care au participat lideri politici din Regatul Unit, Franța și Italia, a fost convocată pentru discutarea împărțirii Imperiului Otoman și negocierea clauzelor care aveau să fie introduse în cadrul tratatului de la Sèvres. Lucrările au fost conduse de premierul Regatului Unit David Lloyd George, de cel al Franței Alexandre Millerand și de cel italian Francesco Saverio Nitti și au dus la
Conferința de la Londra (februarie 1920) () [Corola-website/Science/323386_a_324715]
-
al Franței Alexandre Millerand și de cel italian Francesco Saverio Nitti și au dus la o înțelegere, care va forma baza negocierilor de la San Remo. După semnarea armistițiului de la Mudros, puterile aliate au înființat o administrație militară a capitalei Imperiului Otoman pe 13 noiembrie 1918, dar în acel moment nu au dizolvat guvernul imperial și nu au forțat abdicarea sultanului. Principalul punct al discuțiilor de la Londra a fost limitarea puterilor sultanului otoman (Vedeți și: Califatul Otoman) și cum să i se
Conferința de la Londra (februarie 1920) () [Corola-website/Science/323386_a_324715]
-
aliate au înființat o administrație militară a capitalei Imperiului Otoman pe 13 noiembrie 1918, dar în acel moment nu au dizolvat guvernul imperial și nu au forțat abdicarea sultanului. Principalul punct al discuțiilor de la Londra a fost limitarea puterilor sultanului otoman (Vedeți și: Califatul Otoman) și cum să i se restricționeze acestuia libertatea de mișcare. De asemenea, au fost discutate problemele efectivelor armatei otomane și controlului asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Delegații la conferință au căutat să asigure o balanță dintre
Conferința de la Londra (februarie 1920) () [Corola-website/Science/323386_a_324715]
-
administrație militară a capitalei Imperiului Otoman pe 13 noiembrie 1918, dar în acel moment nu au dizolvat guvernul imperial și nu au forțat abdicarea sultanului. Principalul punct al discuțiilor de la Londra a fost limitarea puterilor sultanului otoman (Vedeți și: Califatul Otoman) și cum să i se restricționeze acestuia libertatea de mișcare. De asemenea, au fost discutate problemele efectivelor armatei otomane și controlului asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Delegații la conferință au căutat să asigure o balanță dintre capacitatea sultanului să controleze
Conferința de la Londra (februarie 1920) () [Corola-website/Science/323386_a_324715]
-
și nu au forțat abdicarea sultanului. Principalul punct al discuțiilor de la Londra a fost limitarea puterilor sultanului otoman (Vedeți și: Califatul Otoman) și cum să i se restricționeze acestuia libertatea de mișcare. De asemenea, au fost discutate problemele efectivelor armatei otomane și controlului asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Delegații la conferință au căutat să asigure o balanță dintre capacitatea sultanului să controleze Califatul, fără să i se permită să modifice cursul aranjamentelor de pace. De asemenea, aceștia au fost informați constant
Conferința de la Londra (februarie 1920) () [Corola-website/Science/323386_a_324715]
-
asigure o balanță dintre capacitatea sultanului să controleze Califatul, fără să i se permită să modifice cursul aranjamentelor de pace. De asemenea, aceștia au fost informați constant cu privire la acțiunile Mișcării Khilafat, care milita pentru protejarea poziției Califatului. Deputații noului parlament otoman, aleși după semnarea armistițiului, au adopta în ședința din 12 februarie 1920 așa numitul „(Pact Național”, care era practic o declarație de independență. Mișcarea Khilafat a încercat să influențeze guvernul britanic să mențină și să apere califatul și integritatea imperiului
Conferința de la Londra (februarie 1920) () [Corola-website/Science/323386_a_324715]
-
acțiuni concrete împotriva mișcării pentru independența Turciei și a decis să schimbe ocupația „de facto” a Constantinopolului cu una „ de jure”. “În tratatul de la Sèvres, schițat de Conferința de la Londra, finalizat de Conferința de la San Remo și semnat de guvernul otoman în orașul francez Sèvres pe 10 august 1920, puterea mandatară pentru Palestina a primit și responsabilitatea „punerii în practică a declarației făcute inițial pe 2 noiembrie 1917 de către guvernul britanic și adoptată de puterile aliate în favoarea fondării în Palestina a
Conferința de la Londra (februarie 1920) () [Corola-website/Science/323386_a_324715]
-
care și-a stabilit două obiective: de a ajuta comunitățile evreiești din estul Europei și de a promova cultura germană în rândurile evreilor din afara Germaniei. În lunile septembrie-decembrie 1907 Paul Nathan a vizitat Palestina, aflată în acele timpuri sub administrație otomană, pentru a inspecta școlile înființate acolo de societatea de sub conducerea sa. În timpul acestei vizite i-a venit ideea de a întemeia în Palestina o instituție de învățământ superior de tip politehnic, care să încununeze eforturile educaționale ale societății Esra. Inițiativa
Technion () [Corola-website/Science/324027_a_325356]
-
i-a venit ideea de a întemeia în Palestina o instituție de învățământ superior de tip politehnic, care să încununeze eforturile educaționale ale societății Esra. Inițiativa s-a încadrat în atmosfera de schimbări petrecute în acei ani în regiune. Guvernul otoman, aflat din anul 1908 sub conducerea Junilor Turci,a inițiat un număr de mari proiecte și avea nevoie de un personal tehnic calificat. Pe tot cuprinsul Imperiului nu exista nici un institut politehnic și statul era de aceea nevoit să aducă
Technion () [Corola-website/Science/324027_a_325356]
-
din Sibiu a trecut la luteranism, iar bisericile catolice au intrat în posesia luteranilor. Sibiul a rămas timp de 150 ani fără biserici catolice. În anul 1688 armatele imperiale habsburgice au pătruns în Transilvania, pe care scos-o de sub influența otomană. Integrarea Transilvaniei în teritoriile Casei de Habsburg a fost consacrată prin Diploma leopoldină din 4 decembrie 1691. Odată cu armatele imperiale s-au așezat în Sibiu călugării iezuiți, care au obținut poziții importante în istoria orașului. La început slujbele religioase catolice
Biserica Sfântul Ioan din Sibiu () [Corola-website/Science/324059_a_325388]
-
(24 iulie 1908 - 30 octombrie 1918) include o serie de evenimente majore, începând cu Revoluția Junilor Turci și instalarea celei de-a doua perioade constituționale și sfârșind cu împărțirea Imperiului Otoman de către puterile victorioase în Primul Război Mondial. În doar câteva săptămâni din iulie 1908, Revoluția Junilor Turici a modificat radical structura politică a Imperiului Otoman. Regimul sultanului Abdul Hamid dura de 35 de ani și sistemul autocratic dezvoltat în anii
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
Junilor Turci și instalarea celei de-a doua perioade constituționale și sfârșind cu împărțirea Imperiului Otoman de către puterile victorioase în Primul Război Mondial. În doar câteva săptămâni din iulie 1908, Revoluția Junilor Turici a modificat radical structura politică a Imperiului Otoman. Regimul sultanului Abdul Hamid dura de 35 de ani și sistemul autocratic dezvoltat în anii domniei sale a fost distrus de revoluție. Armenii, sirienii romano-catolici, grecii din insulele Mării Egee și bulgarii și-au unit eforturile pentru progresul imperiului. În imperiu a
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
ele, au început să lucreze împreună pentru salvarea statului comun. Liderii mișcării clandestine Organizația Revoluționară Internă Macedoneană (VMRO) au fraternizat cu membrii Comitetul Unității și Progresului. Grecii și bulgarii au colaborat în cel de-al doilea partid mare din Imperiul Otoman, Uniunea Liberală. Federaliștii bulgari au întâmpinat cu entuziasm revoluția și mai apoi s-au alăturat vieții politice în cadrul Partidului Popular Federativ. Unii lideri considerați extremiști, precum Sandanski sau Cernopeev, s-au alăturat mișcării revoluționare și au participat la marșul spre
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
imperiului, La scurtă vreme după revoluția din 1908, deputații cretanii au proclamat unirea cu Grecia, profitând de frământările revoluționare și de lipsa premierului Zaimisdin Creta. Problema unirii nu a fost rezolvată în 1908, ci un an mai târziu, când, liderii otomani au decis ca, atâta vreme cât ordinea publică era menținută și drepturile musulmanilor respectate, chestiunea unirii urma să fie negociată. Albanezii din Tirana și Elbassan au fost printre primele grupuri care s-au alăturat mișcării constituționale. Datorită granițelor naționale în continuă mișcare
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
acest fel își vor cuceri dreptul la autonomie în cadrul imperiului. Junii Turci au anulat interdicția asupra organizării învățământului în limba albaneză. Ca urmare, intelectualii albanezi au hotărât în cadrul unei întâlniri din Manastir din 1908 să folosească alfabetul latin. Noul guvern otoman a încercat să facă apel la solidaritatea islamică și pentru aceasta a apelat la clerul musulman în încercarea de impunere a alfabetului arab. În ciuda presiunilor, albanezii au refuzat să accepte să se supună campaniei de „otomanizare” prin forță promovată de
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]
-
sultanului au fost reduse în mod semnificativ, fiindu-i păstrate prerogativele constituționale în domeniul politicii externe și de apărare. Noua constituție, care urmărea un transfer de suveranitate către populație, nu a putut reglementa anumite domenii precum datoria publică, funcționarea Băncii Otomane sau a Administrației Datoriei Publice Otomane datorită caracterului internațional al acestora. Această situație se datora și implicării unor companii străine în executarea sau exploatarea unor lucrări publice, așa cum era cazul Căii Ferate Bagdad, sau a companiilor din domeniul tutunului. Italia
Destrămarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324091_a_325420]