11,710 matches
-
în acest caz tehnica dialogului este altfel utilizată. Poemul se compune aici dintr-o tentativă de exprimare a sentimentelor și intervențiile protestatare, lucide ale unui alter ego conștient de imposibilitatea de a depăși cu adevărat clișeele literare: "Sufeream de alergia singurătății. Luna.../ Dar mereu năvălesc venerabilele inerții/ și gândurile mi le-apucă de gât, lăsându-mi/ emoții curate, aproape neîncepute,/ urme groase de labe literare.)", Singur-lună. Discursul autoreferențial poate să privească și refuzul literarului de a se constitui, căutările și nereușitele
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poem al cărui titlu are oareșice rezonanțe caragialești. La fel ca la Caragiale și la fel ca la autorii contemporani ironia ascunde un univers tragic, dincolo de parodia textelor fals dramatizante se întrevede lumea contemporană rece, corozivă, terifiantă prin condamnarea la singurătate. La Geo Dumitrescu, incipitul este cel mai adesea cel care evidențiază preferința pentru o asemenea estetică a banalului: Femeia avea ochi obosiți și buze de anilină" (Dramă în parc), "Creionul și gândul, inerte. Foaia e totuși albă" (Insomnie), "Omul care
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
pe jumătate,/ cum aleargă să te găsească și să-ți pupe numai o dată autocamioanele" (Clișeu). Lumea profană a invadat sacrul sufocându-l și înlocuindu-l, nu mai e loc de refugiu în transcedental pentru că acesta a fost cucerit de profan: "singurătățile serii cu cuțitele-n mână/ ne țin de urât" sau "se uită la soare ca la un hoț ieșit, ziua, din mine." (Panopticum). Poezia optzecistă va aduce chiar o celebrare a dispariției laturii metafizice a existenței "și coșul de fabrică
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
al realității contingente. La Ion Caraion, metafora in praesentia are în continuare rolul de a marca ecartul dintre gândirea poetică și locurile comune, dar și de a ridica o barieră între poezia sa și clișeele literare: "ștergem/ grajdul vieții cu singurătate." (Mesagiu pentru colivia poetului). Acestea din urmă sunt puse sub semnul întrebării, instituindu-se un adevărat dialog cu sfera poeticului așa cum o înțelegea literatura precedentă: "Dragostea se-mparte pe gunoi", " Cine se mai culcă azi cu tine,/ Visule, totală pasiune
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cea pe care el însuși și-o creează și pe care o imprimă și asupra celor din jur, făcând dificilă descoperirea adevărului. În realitate, poetul pare diferit de imaginea pe care a lăsat-o (existența sa fiind marcată și de singurătate, suferință). Singura evadare a lui Dimitrie Stelaru pare să rămână în spațiul literaturii și când aceasta îi este refuzată, îl încearcă gânduri de sinucidere. Analiza propriu-zisă a poeziei albatrosiste s-a făcut pe două coordonate, una tematică și una formală
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Ruja, Alexandru, Valori lirice actuale, Editura Facla, Timișoara, 1979. *** Scriitori români, coord. Mircea Zaciu. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978. Silvestri, Artur, Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu, ediția a II-a, Editura Carpathia Press, București, 2010. Sorohan, Elvira, Singurătatea scriitorului: Cantemir, Creangă, Urmuz, Geo Dumitrescu, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2004. Streinu, Vladimir, Pagini de critică literară, vol. V, Marginalia. Eseuri, ediție alcătuită de George Munteanu, editura Minerva, București, 1977. Streinu, Vladimir, Poezie și poeți români, antologie, postfață
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
din fotografie, 212 Caseta cu inimi de fosfor, 159 Clișeu, 142 Clișeu, 212 Coșmar, 138, 141, 148 Corespondență pe un arbore, 142, 148 Corespondență pe un arbore, 207 Coșmar, 212 Diagramă, 139, 140 Elegie, 138, 139 Filigran romantic, 142 În singurătatea luminii, 147 Înaintea lucrurilor, 142 Jurnal de grupă... dubito, 147, 223 Lucruri în genunchi, 147 Lucrurile de dimineață, 150, 239 Mahalale, 142 Memorie, 149, 150, 203, 215 Mesagiu pentru colivia poetului, 222 Omul profilat pe cer, 141, 142, 196, 239
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nu ignoră coerența internă a poeziei, funcția ei de a comunica prin imagini inteligibile. Discursul poeziei nu e vidat de idei, pentru că ei au ceva semnificativ de spus, altceva decât cei de dinaintea lor, rămânând totuși în limitele artei.", Elvira Sorohan, Singurătatea scriitorului: Cantemir, Creangă, Urmuz, Geo Dumitrescu, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2004, p. 191. 177 "Ce critică poetul? Critică emfaza poeziei, stilul sentențios, tendința de a înnobila mecanic existența. Să nu uităm că în deceniul patru, pe care tocmai
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
scripca e „înnegrită”, orga e „stricată”, caterinca e „veche”, „hodorogită”. Odată cu Stanțe burgheze (și după acestea) climatul muzicii evocate de Bacovia se schimbă. A dispărut „muzica de toamnă”, exasperantă. Au dispărut clavirele, caterincile, flașnetele. A rămas vioara, partenerul său în singurătate, instrumentul care îl leagă de trecut și au apărut acordeonul, ghitara, naiul. „Fonografelor publice” le-a luat locul „Radio” ul. Deși compusă din „sunete lirice, bucuroase”, „frumoasă”, muzica nu-i mai „sonorizează” orice atom, ci îi calmează sufletul rămas încă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
poemă «Corbul» de Edgar Poe; era seara, tîrziu, afară sloată - și rămăsesem pe gînduri, fumîndu-mi cea de pe urmă țigară. Stam singur lîngă măsuța albă de tei. în casă o liniște răsunătoare, iar lumina slabă și verzuie a lampei umplea parcă singurătatea acelei seri tîrzii, de un farmec nedeslușit și trist. - Priveam mîhnit la umbra ușoară din unghere, ca și cum așteptam să zăresc ceva - și mă simțeam singur, mai singur decît oricînd, iar gîndul acesta îmi neliniștea sufletul. -Ce bine ar fi să
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
corbii... Cu niște patine vechi, Sensitif se îndreptă spre gîrla înghețată pe care alunecase de atîtea ori, altădată. Anii, indiferența la care ajunsese îl făceau să se întrebe dacă nu va cădea. Era trist. Se temea să nu răcească; apoi, singurătatea și acele depărtări... Cîțiva copaci înghețați îi arătau că se apropie; un cer de plumb și tăcut, altădată neobservat, acum îl înfiora; ar fi voit să audă voci de copii, să se întreacă cu el, în alunecarea potcoavelor; dar, nimeni
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
corbi, că nici nu seamănă, nici nu seceră; ei n-au cămară, nici hambar, și Dumnezeu îi hrănește”2). Așadar, corbii reprezintă modelul natural de viețuire. La Dosoftei, corbul e, alături de pelican și vrabie, o pasăre care evocă izolarea și singurătatea: „De-atocma cu pelecanul,/ Prin pustii petrec tot anul,/ Și ca corbul cel de noapte,/ îmi petrec zîlele toate,/ Ca o vrabie rămasă/ în supt streșină de casă”3). „Corbul de noapte” - mi-a precizat un naturalist - e stîrcul de noapte
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
în mod neașteptat, ca la un punct fix, neabătut, asupra ta. în natură, corbii devin vizibili toamna și iarna. Corbii interiori n-au doar două anotimpuri: se ivesc ori de cîte ori ne copleșește decepția, ne sufocă plictiseala, ne deprimă singurătatea. „Havuzul din dosul palatului mort” Unde e? încercarea de a-l localiza nu dă rezultate precise. A existat în Bacău un asemenea palat? Cineva ar putea răspunde: desigur, e vorba de Palatul Administrativ, „mort” în fiecare zi, după ora închiderii
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Bunul meu amic” de N. Pora, publicată cu doi ani înainte în „Almanahul «Adevărul» și «Dimineața» pe anul 1913”. Ambele încep cu pretextul întoarcerii acasă, noaptea, după apăsătoare reflecții de inși singuratici. Schița lui Pora: „Mă întorceam acasă învăluit în singurătatea nopței ușor tulburate de vînt. încolo nici un zgomot nu despica tăcerea prin care însuși zgomotul pașilor mei pierea, ca zgomotul impalpabil al unei ființe nemateriale. Și revenindu-mi gîndul tors o seară întreagă în taciturnia unei visări de izolat, nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Nicolae Iorga, Sfaturi pe întunerec - 90 lei, Vladimir Streinu, Pagini de critică literară - 80 lei etc. Din 28 de cărți de versuri, unul e de 100 lei (Adrian Maniu, Poezii din Carmen Sylva), unul de 70 lei (Ilariu Dobridor, Vocile Singurătății) treisprezece de 60 lei (între ele, Vasile Voiculescu, Urcuș și Ion Pillat, Țărm pierdut), patru de 50 lei (surprinzător, Nu sunt ce par a fi... de Ion Minulescu) și nouă de 40 lei (între acestea, G. Bacovia, Poezii cu o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
se cuvine precizat - munca aceasta constă în repetarea, în gînd sau cu voce tare, a poemelor, pînă cînd orice piedică în calea „curgerii” lor e eliminată. Laborios în felul său, Bacovia căuta „cuvîntul ce exprimă adevărul”, sincer, cel potrivit cu melancolia, singurătatea sau angoasa sa. De aci, adică de la nevoia de autenticitate, pornesc și îndoielile sale referitoare la scris. Poezia „vană” „Pe stradă urle viața, și moartea/ Și plîngă poeții poema lor vană...” 1) Cel ce spune aceasta nu e un om
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Simionescu, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1988, p. 54. 15. Ar fi interesant de urmărit cariera cuvîntului „plumb” după Plumb de G. Bacovia. Dau aci doar cîteva din expresiile culese din literatura interbelică și contemporană în care figurează: „spațiu de plumb”, „singurătate de plumb”, „soare de plumb”, „semilună de plumb”, „timp de plumb”, „realitate de plumb”, „tăcere de plumb” etc. Și un titlu: „Plumb” de H. Y. Stahl, în „Viața Romînească”, nr 11 și 12/1929. 16. Monitorul oficial, nr.9, 13
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să spună Arghezi - mai cu folos în versurile încă nescrise”. („Crochiuri din Predeal”, în „Bilete de papagal”, 3, nr. 474, 14 septembrie 1930, p. 1) Temele lui Bacovia sînt cele ale poeților din secolul al XIXlea, sau și mai vechi: singurătatea, plictiseala, trecerea ireversibilă a timpului etc. Ceva mai recentă e nevroza, boală resimțită cu acuitate la începutul secolului XX. De relevat însă că, pentru autorul „Lacustrei”, acestea nu sînt numai teme literare, ci și, chiar în primul rînd, teme existențiale
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
învățămîntului Secundar și Superior. Strategia lui Bacovia a fost strategia așteptării. în aceasta i-a întrecut pe toți. Etica lui Bacovia este o construcție pe deasupra accidentelor sale. Analizînd-o, nu poți decît exclama, cu vorbele lui Miron Costin: „Biruit-a gîndul!”. Singurătatea accentuează suferința ontologică. Datorită tonului pe care li-l imprimă, „banalitățile” capătă un preț nou la Bacovia. De pildă, versul „Vai, și veni o vreme”, din „Să ne iubim”, fu considerat drept „filosofie”, iar „Va fi tîrziu în ziua aceea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Dacă am scris atîta (adică puțin - n. m.), se vede că nu am putut mai mult. N-am scris însă pentru nimeni, am scris pentru mine”. Fapt remarcabil, cu excepția a două-trei situații, Bacovia n-a aruncat asupra societății vina pentru singurătatea sa. A fost mereu conștient că-i lipsesc mijloacele de a se acomoda cu ritmurile și pretențiile ei. în primul rînd, voința. îmi închipui că-i venea teribil de greu să iasă în lume. Dacă pentru plimbările sale nocturne avea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
virtute rară și printre sihaștri. „Călugărul-poet” a avut-o! Logic, poemul „Cu voi...” trebuia să vină, în sumarul volumului omonim, după „Aiurea”. în acesta din urmă, poetul blestemă „tîrgul” pentru indiferență, iar în celălalt, declarîndu-se decis să se retragă în singurătate, sarcasmul său vizează o țară: „țara asta plină de humor”. între „Aiurea” și „Cu voi...” nu-i, cred, numai un an diferență, cum rezultă din notele ediției 1978, ci un interval de timp mai lung, în care Bacovia a trăit
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
un act mecanic. Citesc, dar totul rămîne la suprafața creierului. Nimic nu mișcă în mine, în adînc. Un fel de moarte a inteligenței. în momente dintr-astea nu vibrează decît sentimentele”. (p. 300-301) Și: „Cel mai îngrozitor lucru în viață: singurătatea. Blestem. Seamănă a moarte sau mai bine zis seamănă a ceea ce credem că ar putea fi moarte”. (p. 387) Similarități se găsesc și în unele pagini din jurnalul lui Alice Voinescu, notate cu un deceniu mai tîrziu: „Curg zilele fără
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fericesc!” (Opere alese, vol. II, p. 323-324). Elogiul autorului Roxanei e cu atît mai îndreptățit, cu cît cei ce au cedat ispitei au fost sute. Azi mi se pare și mai greu de găsit o serie mică de același fel. Singurătatea pe care n-a simțit-o niciodată Bacovia e singurătatea imperială, regală, prezidențială etc.: singurătatea stăpînului părăsit de toți, a plutocratului falit, a șefului ajuns în dizgrație. Singurătatea sa e cea a insului obligat, încă din tinerețe, și, pînă la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
e cu atît mai îndreptățit, cu cît cei ce au cedat ispitei au fost sute. Azi mi se pare și mai greu de găsit o serie mică de același fel. Singurătatea pe care n-a simțit-o niciodată Bacovia e singurătatea imperială, regală, prezidențială etc.: singurătatea stăpînului părăsit de toți, a plutocratului falit, a șefului ajuns în dizgrație. Singurătatea sa e cea a insului obligat, încă din tinerețe, și, pînă la urmă, obișnuit să fie singur. Singurătatea constantă, percepută ca un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu cît cei ce au cedat ispitei au fost sute. Azi mi se pare și mai greu de găsit o serie mică de același fel. Singurătatea pe care n-a simțit-o niciodată Bacovia e singurătatea imperială, regală, prezidențială etc.: singurătatea stăpînului părăsit de toți, a plutocratului falit, a șefului ajuns în dizgrație. Singurătatea sa e cea a insului obligat, încă din tinerețe, și, pînă la urmă, obișnuit să fie singur. Singurătatea constantă, percepută ca un climat. Paradoxal, aceasta fortifică, pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]