9,813 matches
-
al omenirii. Ca filozofie a științei, monismul materialist a făcut posibile realizările științifice și tehnologice ale epocii științifico-industriale. Ca filozofie a vieții adânc înrădăcinate în cultura modernă, ne-a condus pe marginea autodistrugerii, pentru că ne determină în mod firesc să îmbrățișăm valorile hobbesiene. Aceasta face dificilă identificarea cu orice scop sau semnificație mai înaltă, dincolo de satisfacerea poftelor noastre fizice. Eliminând umanul, economiștii au eliminat apoi conduita. Găsind interacțiunile dintre oameni prea complexe și dificile pentru a spera să le măsoare, economiștii
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
bucură de simpatie. Adică la noi, dacă ești un hoț de anvergură, în loc să fii supus oprobiului public, te bucuri de simpatie și poți accede chiar la demnități în stat! Deștept, descurcăreț ... ai văzut ce-a făcut? Ăla, da ... Adică modelul îmbrățișat de noi este unul profund negativ. Noi, dacă am avea un Bălcescu acuma, am zice că a murit ca prostul! Asta da, «mentalitate»! Asta da, răsturnare de valori! Cele negative au cotă, iar cele normale, pozitive sunt ridiculizate. [...] există indiscutabil
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
vin să asculte mai ales predica. Chiar dacă uită, tot le mai rămâne ceva.” Cât sunt de adevărate cuvintele părintelui Galeriu Constantin, care susține: „Cunoștința e un dar de la Duhul Sfânt («să mă guști pe Mine, viața cea adevărată»). Astăzi sunt îmbrățișate tot mai des cultul plăcerii (eroticului) și cultul mâniei (violenței) prin intermediul mass-mediei.” Citându-l pe Victor Frankl într-o conferință de presă, domnia sa spunea că: „nu pofta plăcerii, neîmplinirea ei, voința de putere; nu acestea ne îmbolnăvesc, ci vidul spiritual
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de vin în mână. O urmez. Se oprește în spațiul îngust dintre corturi și apă. - N-ai un cort, zice. - N-am. Ne întindem pe nisip. Este rece, dar plăcut. Cu dezinvoltura unui cuplu care este împreună de mult, ne îmbrățișăm, ne sărutăm, ne mângâiem. Frumos. Mă simt liber. Dintr-un cort se aud râsete și alte zgomote. Alții care fac ce facem noi, deduc. Simt corpul Deliei alunecând în jos, mâinile ei îmi descheie pantalonii. - Nu, zic, trăgând-o cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ca... dar mai văzusem eu vreodată roz? Era roz și gata. Și palma mea devenise roz din cauza frecării. Dar această ciudată descoperire nu îmi era de nici un folos. Un lucru în plus pe care îl știam, atâta tot. Am adormit îmbrățișând-o pe Ana - și aș vrea să spun că pentru prima dată în viață am visat în culori, dar aș minți. Am visat un episod din Stan și Bran, desigur în alb-negru, adică gri-deschis și gri-închis, iar când m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
seară, după tratative îndelungate, a apărut și Luca. Luca este un foarte bun prieten de-al meu. A venit cu Sabina, care între timp i-a devenit soție, și Denis, care îi este dintotdeauna tată. Ne-am pupat, ne-am îmbrățișat, ne-am întrebat de sănătate. - Alex, mi-a zis Luca zâmbind misterios, o să vezi și o să auzi ceva ce nu cred că știi că poate exista. - Bine, am zis eu bucurându-mă. - Dar pentru asta trebuie să mergem în Vamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
zis „pa“ șoferului și am sunat la interfon. Poarta s-a deschis cu un zumzăit primăvăratec și am intrat în curte. Manson mă aștepta în pragul ușii. - Ce faci, bă? zise zâmbind. - Hai noroc, moșule! l-am salutat. Ne-am îmbrățișat, ne-am pupat pe obraji, am intrat în casă și ne-am așezat la o masă mare, neagră, de marmură, în sufragerie. - Ce mai faci, bă? Repetă Manson. Te-ai mai îngrășat! - Nu, bă, nu, tot 95 de kile am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
imediată. Erau apartamentele celorlalți trei Popescu, în care depusesem niște cantități nu tocmai neglijabile de C4, un exploziv plastic. Nu degeaba făcusem armata la geniști. Ieșisem locotenent. M-am întors în pat și am citit în continuare. Ana m-a îmbrățișat. - S-a întâmplat ceva? a întrebat adormită. - Nu, nimic. - Credeam c-am auzit ceva. - Nu. Poate se joacă niște copii. - Da, poate, a zis îmbrățișându-mă și mai strâns. Am mângâiat-o pe cap și am întors pagina. Ajunsesem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Ieșisem locotenent. M-am întors în pat și am citit în continuare. Ana m-a îmbrățișat. - S-a întâmplat ceva? a întrebat adormită. - Nu, nimic. - Credeam c-am auzit ceva. - Nu. Poate se joacă niște copii. - Da, poate, a zis îmbrățișându-mă și mai strâns. Am mângâiat-o pe cap și am întors pagina. Ajunsesem la capitolul 13. Se numea The Emperor’s Gift. Am pus un semn de carte și am stins lumina. Pisoiul dormea torcând într-un colț al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
colorat, care le deschise ușa sălii și le ura vizionare plăcută. În continuare, totul decurse cum trebuia; la prima scenă dură, Suki tresări și apucă mâna lui Shuoke, acesta i-o strânse, apoi, când ea se sperie din nou, o îmbrățișă, și ea sări peste următorul pas și îl sărută pe Shuoke, cu limba, cu dinții, cu totul, îi luă mâna și o puse pe genunchiul ei, iar Shuoke, recunoscător, o mângâie între picioare, și se mai linseră și pipăiră câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mine, după care iarăși eu pe ea, și din nou ea pe mine, urlam amândoi cuvinte porcoase, pulă, pizdă, sloboz, fut, era infernal, ne-am futut ore în șir, până pe la nouă dimineața, când chiar nu mai puteam, am adormit îmbrățișându-ne, ne-am futut într-o nebunie, efectiv, n-am mai trăit așa ceva... - Blub, gâlgâi Vincent. - Ce-a fost asta? se sperie Shuoke. - Îmi lasă gura apă. - A-ha-ha-ha-ha-ha-ha-ha-ha, râse Shuoke, chiar căcându-se de râs. Relația dintre Shuoke și Suki continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
and the Infinite Sadness. Refrenul era ceva cu „dead eyes, dead eyes, are you just like me“, dar cântecul se numea By Starlight. Dansam strâns lipiți unul de altul, mișcându-ne încet. De fapt, s-ar putea spune că ne îmbrățișam. La un moment dat, cu muzica trecând prin mine, cu corpul ei lipit de al meu, am închis ochii și am sărutat-o. Un sărut la fel de lent ca melodia, un sărut care transmitea ce cântaseră cu anii în urmă Rolling
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ieșind, chiar cel mai mic, dă într-altul, fiece văgăună se termină în abisul infinit. O iau pe după umeri; încerc să rezist îmbrânciturilor celor ce vor să coboare și ne apostrofează: - Ei, lăsați-ne să trecem! Duceți-vă să vă îmbrățișați în altă parte, nerușinaților! Unicul mod de a ne sustrage avalanșei de oameni care ne înconjoară ar fi să pășim prin aer, să zburăm... Iată, și eu mă simt suspendat ca deasupra unei prăpăstii... Poate că povestirea aceasta este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
înfățișarea mea? Pe podeaua de oglindă zace un trup de femeie, legat. E Lorna. De cum se mișcă, trupul ei dezbrăcat se întinde pe toate oglinzile. Mă arunc asupra ei, s-o eliberez din lanțuri, să-i scot călușul, s-o îmbrățișez; dar ea se-ntoarce împotriva mea, furioasă. Crezi că mă ai la mână? Te înșeli! - și-și înfige unghiile în obrajii mei. E prizonieră ca și mine? E prizoniera mea? Ea e oare închisoarea mea? Între timp s-a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
din paie pentru cereale, pe un fel de catalige, și o poiată. În spate, confecționată din tablă și înclinată periculos, era privata, dotată cu o ușă din scânduri și o sfoară cu care se lega aceasta. Copiii alergară și își îmbrățișară mama, apoi așteptară sfioși să fie prezentați străinei. Din interiorul întunecat al casei ieși bunica, îmbrăcată într-o rochie albă, uzată, și afișă un zâmbet știrb. Mma Tsbago își lăsă punga în casă și le spuse că se va întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
îngrozitori petrecuți cu Note Mokoti, când știa că tăticul ei suferise atât de mult, conștient că Note nu poate s-o facă decât nefericită. Când se întorsese la el după plecarea lui Note și-i văzuse, în timp ce-o îmbrățișa, cicatricea lăsată de ultima bătaie, nu spusese nimic și n-o lăsase nici pe ea să-i explice. Nu trebuie să-mi povestești ce s-a-ntâmplat, îi spusese. Nu trebuie neapărat să vorbim despre asta. S-a terminat. Voise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
prin el și i se prelingea sânge la colțul gurii, se vedea peretele prin pieptul lui, din care lipsea o bucată. Dădeam autografe direct pe mâinile întinse, pe spinări și pe obraji, râdeam, aveam șampanie în pahare cu picior, mă îmbrățișau două în rochii cu spatele gol. Nu, murea prea ușor nenorocitul, ceva chinuri ar fi cazul... Să-l leg de un scaun în bucătărie, să-l crestez peste tot cu briceagul, să pun sare, să torn gaz lampant pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
bârfă cu prima, da’ asta n-o spui, mergeau pe stradă uitându-se mereu dacă nu-s urmăriți... Și, mai ales, nu uita să subliniezi, au știut că zilele lui Ceaușescu sunt numărate... S-au bucurat, au plâns, s-au îmbrățișat când cu revoluția, au fost acolo, așteptându-se să se tragă în ei, deși acolo n-a aruncat nimeni nici măcar un cartof sau o patlagea în capul lor... A luat trenul și s-a dus la Timișoara s-ajute să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
acolo, albastru și rece, în văzul tuturor. Pozele poliției, și sora Katherine strigând: — Faceți pozele! Faceți pozele acum! Încă pierde sânge! Sari la operație. Sari la după operație. Sari la mine luând-o pe sora Katherine deoparte, micuța soră Katherine îmbrățișându-mi genunchii așa de tare că aproape mă prăvălesc la pământ. Se uită la mine, amândouă pătate cu sânge, și eu scriu: te rog. fă lucrul ăsta special pentru mine. te rog. dacă chiar vrei să mă faci fericită. Sari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
portar de hochei și-o să port mască. Parcurile alea mari de distracție doar angajează femei ca să poarte costume din alea cu personaje din desene animate, dat fiind că oamenii nu vor să riște ca un bărbat molestator străin să le îmbrățișeze copiii. Poate c-o să fiu un șoarece uriaș din desenele animate. Sau un câine. Sau o rață. Nu știu, dar sunt sigură că voi afla. N-ai cum să scapi de soartă, soarta continuă să fugă. Zi și noapte, viitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
tuturor Coriolan Popa se opri și-și desfăcu brațele, în semn de îmbrățișare. Balbo făcu doi pași uriași, nu era cu mult mai înalt decît ministrul, dar se strădui ca din doi pași să fie lîngă el și să-l îmbrățișeze cu o efuziune mai mult slavă decît latină. Leonard Bîlbîie profită de emoție și se strecură iarăși lîngă Pangratty. Cercul se închise, Balbo îi făcu semn lui Corvino să fie atent și începu să vorbească repede-repede, subliniindu-și spusele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ciudat pe Corvino, a făcut un gest destul de repezit, de parcă ar fi vrut să-l oprească să traducă, nu oricine și-ar fi dat seama, dar Leonard, Bîlbîie îl știa destul de bine pe Pangratty, și spre uimirea tuturor l-a îmbrățișat pe Balbo, l-a sărutat pe obraz de două ori și apoi i-a ridicat din nou brațul ca unui învingător. Dintr-o dată atmosfera s-a schimbat, părea că încărcătura electrică a încăperii și-a schimbat semnul, cineva avu ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fier pe cîrma țării! O să întocmesc din nou programul nostru, domnule adjutant, și patria îți va fi recunoscătoare!" Grav, ținîndu-și cu greu echilibrul, băuse binișor și cît îi trebuie unui colonel scos la pensie ca să-și piardă cumpătul?!, l-a îmbrățișat în mijlocii] uliței luminate de o lună plină, roșcată, asemenea obrazului mulțumit al adjutantului Radul Popianu. Restul a fost un joc de copii. August Stoicescu însuși a trimis după el pe maiorul Stavri să-l aducă în odăile de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și‑l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să‑l țintuiască, pentru că ologii care târau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și‑l implorau bezmetic, nătâng, ridicând spre el doar brațele schiloade Într‑o scălâmbă Îmbrățișare, Împreunându‑și sinistru cioturile mâinilor a rugă, care se terminau la coate Într‑o piele smochinită, cârpitura jumătății de braț schilod. Oare tot coșmar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
capetelor celor doi cai (Valdemar și Cristina, așa se numeau) și pocnise În aer pe deasupra urechilor. Caii tresăriră din pleoștire și așa, greoi, iavaș‑iavaș, o porniră În galop prin glod, spre marea bucurie a fetițelor din căruță, care se Îmbrățișară și chicotiră, chipurile Înfricoșate, deși le amuza goana bezmetică. Gospodarul era‑ntr‑un costum de tweed englezesc (căci nu trebuie să omitem acest amănunt din cauza biciului nou, abia cumpărat), peste care purta un pardesiu tot din tweed englezesc, dar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]