1,067 matches
-
ce zeamă fierbe inamicul. Aici suntem în „Țara nimănui”, dar în marginea pădurii suntem deja pe teritoriu inamic. Dincolo de pădure trece o șosea pe care se desfășoară o circulație vie. Având în vedere acest lucru, îmi închipui că inamicul a împânzit împrejurimile cu patrule, pentru a nu fi atacat prin 61 surprindere. Noi trebuie să aflăm cam ce poartă ei în camioanele care zguduie pământul până aici și urlă ca toți balaurii. Îi limpede ce avem de făcut? Zâmbetul din privirile
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lumina zilei și să ne deplasăm la punctul nostru de observație. Au ajuns repede la locul arătat de ofițer. Cercetașii s au adunat în jurul celor doi ofițeri. Din cele observate de noi, gârla ce taie cota din față nu este împânzită de inamic, din motive obiective. Este mlăștinoasă și cu pereții aproape verticali. Cine s-ar încumeta s-o străbată? - gândesc ei. Noi am băgat de seamă, însă, că pe sub coastă sunt cărări făcute de oi. Asta înseamnă că și picior
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lui Urecheatu. Voi rămâneți aici și vă desfășurați în așa fel încât să ne puteți acoperi în caz că suntem descoperiți. Noi ne vom apropia de șosea cât se poate mai mult. Mersul lor a devenit mai precaut. „Cine știe? Poate au împânzit cu ceva trupeți traseul” - gândeau în timp ce se aflau la câțiva pași de rambleul șoselei. Tunetul motoarelor grele de tanc se apropia din ce în ce mai mult... Ședeau lungiți ca șerpii, cu ochii în patru. În fața coloanei de tancuri mergeau două camioane care, din
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ochiului, se topeau dacă te întorceai să le privești și apăreau din nou, foșnind asemenea vântului. Dar nu se simțea nici o adiere. Vitellius își ștergea sudoarea care-i scălda chipul și privea înspăimântat în dreapta și-n stânga, la fantomele ce împânzeau pădurea chiar în miezul zilei și îl însoțeau în drumul lui. Se îngrozi când i se păru că vede pete de sânge pe zăpadă și că-i recunoaște pe Caesar înjunghiat de Brutus, pe Octavianus Augustus otrăvit de soția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care vin aici din toată Gallia, și din ținutul aeduilor, și din Germania. Julius Caesar nu cheltuia banii pe banchete. — Cât a cheltuit Vitellius pentru cină? întrebă un bărbat cu glas scăzut, uitându-se în jur, de teama spionilor care împânzeau orașul de când împăratul Vitellius se oprise la Augusta, în drumul său spre Italia. Cât a cheltuit? — Un milion de sesterți! Vă spun eu, pentru cină împăratul a cheltuit un milion de sesterți! strigă vânzătorul de melci, care aproviziona bucătăria împăratului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înfrunta pe Skorpius. Dar dacă va pierde? Atunci avea să moară cu pumnalul înfipt în inimă... Și dacă fratele său avea să fie omorât de ucigașii plătiți de Vitellius, iar armata lui avea să fie înfrântă de soldații vitellieni care împânzeau orașul? Privi nisipul, pe care câteva dansatoare presărau petale de trandafiri și unde, peste puțină vreme, el, secutor-ul Valerius, avea să-și verse sângele. Se ghemui, așteptând finalul ceremoniei preliminare, al cărei fast i se părea grotesc. Își simțea nervii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urmă concluzia a fost că nici un pictor n-ar fi putut lucra atît de bine, nici o școală n-ar fi reușit să dea un reprezentant atît de strălucit mai ales la data cînd a fost terminată lucrarea. Pereții grotei sînt Împînziți cu adevărate sarabande de bouri, bizoni, vaci și cai, alături de cinci cerbi gigantici surprinși În timp ce Înoată, ca Într-o priză directă. Trebuie să vă mai spun că există și o scenă dramatică, În locul cel mai adînc al grotei, numit „Puțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de câte ori îndrăznisem să comand, în acele șase zile, ieșise prost. Plecasem cu un pluton, și, din comandă în comandă, rămăsesem trei... - Știu la ce faci aluzie, îl întrerupse din nou locotenentul, dar n-a fost vina dumitale. Toată Ucraina era împînzită de partizani și de detașamente speciale admirabil camuflate. Îndată ce o unitate se despărțea de grosul diviziei, risca să fie înconjurată și decimată. Ați avut noroc dacă din șaisprezece ați scăpat trei. - În orice caz, reluă Darie, de data aceasta nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
casa aia. Era un loc bun pentru filmat și am făcut un fel de acoperitoare pentru lentilă din niște perdele rupte - dar, așa cum v-am zis, eram prea departe. Nu eram Însă prea departe ca s-avem imagini cu dealurile Împînzite de pini, cu lacul, cu șirul de ferme care dispăreau În trîmbe bruște de piatră explodată, În urma loviturilor proiectilelor, și nu eram prea departe ca să surprindem norii de fum și praf ce tunau deasupra crestei dealului În timp ce bombele zumzăiau pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
își scotea copiii la plimbare apoi seara, adormea cu o carte în mână. Revenit brusc la realitata imediată, tresări, se ridică în picioare privind atent spre soldații din zona încredințată lui. Intră și el în apă. Tot malul Siretului era împânzit de soldații care făcuseră baie, iar hainele celor din apă erau aranjate ordonat, în grămăjoare. Deodată auzi un strigăt din aval, din zona unei mori vechi de pe celălalt mal. Ieși din apă repede, intrigat. Câțiva soldați ajunseră lângă moară. Toți
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
la distanță? Stelele ar putea fi confundate cu metafore cu strălucire albă, metafore născute în naivul timp al paleoliticului când un om alb ca lumina stelei a zărit o floare ce colora chipul unei fecioare, undeva la malul unui lac împânzit cu calm. De ce nu ne-a fost dat să fim pietre în albia unui râu, să fim veșnici cu adevărat? Trupul nu rămâne pentru a ne compara viața cu a altuia. E bizar cum el, cel frumos, cel care transformă
ANTOLOGIE:poezie by Oana Sîrbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_688]
-
atunci, încuviință moșneagul. Cine să le mai ție minte pe toate! Dar să știți, oameni buni, că boierii nu poftesc să vândă la oameni moșiile, că dacă or avea și oamenii pământul lor, cine să mai muncească boierescul? Cuvintele bătrânului împînziră o tăcere greoaie. Se auzeau de afară tropotele jucătorilor, scârțâitul viorilor și glasul lui Pantelimon Văduva chiuind năvalnic. După un răstimp apoi răsună, de la tejghea, strigătul cârciumarului către un ajutor duminical, băiat mare și prostănac: ― Băă, n-auzi?... O jumătate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vrut să fugă de ceva, parcă s-ar fi smucit și și-a pierdut papucii în buimăceala aia. — Oamenii, mai ales când îmbătrânesc, nu mai sunt atenți la detaliile astea... — Dimpotrivă. E totuși ceva ce nu înțeleg. Strada a fost împânzită brusc de polițiști, de tot felul de figuri ciudate, de ambulanțe care nu aveau niciun rost. N-am înțeles cine i-a chemat. Știam că nu trebuie să mă ating de nimic, dar i-am închis totuși ochii. Nu-ți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de nisip. Copacul o călăuzi, astfel, către straturile freatice, legând-o de celelalte rădăcini. Rada se desprinse cu părere de rău, se aplecă și luă piatra, privind-o în bătaia lunii. La început galbenă, translucidă, încetul cu încetul piatra se împânzi de vinișoare roșii. Privi fascinată cum, după mult timp, lumea se întrețesea cu sânge. Așeză piatra jos, lângă trunchi. Vinișoarele de sânge dispărură, razele lunii își recăpătară paloarea argintie, obișnuită, a privirilor fugare. Luă sticla, lichidul era întunecat, razele lunii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de ales. Până la urmă, ne-am oprit ca să i se potolească tusea. În zori privesc afară din cort. Suntem aproape de Jehol și peisajul e de o frumusețe extraordinară. Pământul e acoperit de trifoi și flori sălbatice, iar dealurile domoale sunt împânzite cu tufe dese. Căldura toamnei e suportabilă în comparație cu Pekingul. Parfumul păpădiilor de munte e dulce. După masa de dimineață pornim din nou la drum și traversăm câmpuri unde iarba e înaltă până la brâu. De câte ori Tung Chih e cu mine, încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cu Sf. Ioan Gură de Aur, admirat de barbarii huni din jurul Istrului, pe care-l numeau "Dumnezeul romanilor", pentru faptele sale de sfințenie creștină. În Sciția Mică, hunii conduși de Attila (434-453) s-au așezat ca foederati, în timp ce alți huni împânzeau malul stâng al Dunării și Tracia. După înfrângerea lor de către gepizi, în 454, la Nedao, multe enclave de huni se mai mențin la Dunărea de Jos, sub împăratul Leon I (457-474), un șef hun, Dengizik, este învins de romani. Înfrângerea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
întindea spre vest până în zona Vidinului. Dar este posibil ca thema Paristrion să se fi extins și pe malul nordic al Dunării.9 Stăpânirea bizantină la Dunărea de Jos s-a bazat și pe un întreg sistem de fortificații ce împânzeau mai ales malul dobrogean (drept), de la Dorostolon și Păcuiul lui Soare până în Deltă: Axiopolis, Capidava, Carsium, Troesmis, Arrubium, Dinogetia, Noviodunum, Aegyssus. La Noviodunum, se afla o importantă cetate ce controla un vad însemnat strategic, la Dinogetia, pe o insulă a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
îngăduiți să se așeze la sud de Carpați.34 Acesta este textul Diplomei Ioaniților, din care se desprind o serie de concluzii de ordin istoric general. Astfel, se confirmă, în primul rând, că teritoriul românesc de la sud de Carpați era împânzit de "țări" ce dăinuiau acolo din vechime, de multe generații (secole), înainte de 1247. Aceste "țări" aveau un anumit statut politic-juridic: erau "cnezate" și "voievodate", conduse de cneji și voievozi cu nume precise. Cnezatele erau supuse coroanei ungare, iar voievodatele își
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comerțul în Levant și reușise să angajeze Poarta în război, juca un rol destul de șters, ineficace, în deplină conformitate cu starea ei generală de regresiune a puterii. Ea continua să rămână adepta fermă a menținerii integrității Imperiului Otoman. Agenții ei împânziseră Orientul dar, observa un istoric, ea avea mai mulți agenți decât idei. Franța se bizuia pe Imperiul Otoman pentru a salva Polonia, dar reazimul era atât de șubred încât, la izbucnirea războiului, Ludovic al XV-lea avea să spună: „turcii
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
așa, în joacă, un mic delir bazacon? Păi nu prea e... O fi verde calul cu pricina, dar starea de spirit pe care piesa o evocă am experimentat-o cu toții deprimat de întunecată. Sub aparențele celei mai cenușii banalități se împînzește, ca o metastază, nefirescul. În traiul de zi cu zi, cîteodată sub înfățișări ciudate, absurdul se înfiripă. Și cum ar putea fi altfel într-o existență împăienjenită de uniformitate, în care indivizii, supuși presiunii unui context mortificant, își pierd treptat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
acestui no man’s land ce desparte spațiul privat de cel public, exteriorul de interior, și unde se manifestă din plin ambiguitatea supravegherii. Pe platoul de joc, de îndată ce intervine supravegherea, culisele, aidoma pragurilor, își pierd orice putere de protecție și, împânzite de capcane sau de puncte de observație, expun scena unei priviri exterioare camuflate care îi răpește orice capacitate de rezistență. Strategia supravegherii prevede atacarea centrului dinspre margini... căci dacă marginile, luate cu asalt, cedează sub presiunea bănuielilor, cum ar mai
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
care și le luau și intelectualii, germani sau ruși, în vremea lui Hitler sau a lui Stalin: știindu-se supravegheați, aceștia preferau „să iasă”, sacrificând socialitatea locurilor publice în favoarea parcurilor, unde se simțeau „mai în siguranță”. Spațiul este poros, încăperile împânzite de microfoane, numai natura mai poate oferi iluzia unei protecții. Dar și natura se dovedește a fi un refugiu precar; așa cum se afirmă în 1984, nici ea nu scapă pe de-a-ntregul omniprezentei Puteri, care supraveghează chiar și la adăpostul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
caut". Ca și natura, poetul se află într-o permanentă metamorfoză: "Sunați-mi fulgerele de vară trunchiul/ eu nu îmi sunt aidoma nicicând". Alteori zeu, pe jumătate sunet, se definește într-o muzică barbiană: "Desprinși din cântecul-inel,/ Văzduh și ape împânziră/ Suavii zei pe care el/ Aievea îi isca din liră". "Odihnă în țipăt" prezintă nașterea ca o ardere. Poetul face o călătorie către începuturile vieții, invocând motivul popular "tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte" (Petre Ispirescu). Trecerea de la naștere
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a deprecierii monetare, restabilirea echilibrului bugetar, apelul la conștiință, la stăvilirea risipei. De asemenea, urmărește "readucerea ordinii în casele oamenilor", adică reducerea atribuțiilor și îndatoririlor Statului, asigurarea independenței cetățeanului față de reprezentanții săi. S-a văzut cum birocrația, susține Derome, a împînzit totul, cum rechiziționează tot ce poate, cum a făcut să crească în mod inutil efectivele, deja umflate ale funcționărimii, cu cîteva sute de mii". Venirea la putere a lui Pinay trebuie să marcheze sfirșitul acestei noi forme de inflație. Trebuie
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
stimuleze noi părți ale psihicului nostru. Mass-media fac apel cel mai adesea la un vechi fond de mecanisme psihologice și de instincte umane. De exemplu, cetim presa people (și o disprețuim) pentru că creierul nostru simte o nevoie viscerală de a împânzi zvonurile, de a povesti întâmplări fără prea mare interes unui anumit număr de persoane. De ce? Ei bine, psihologii ne explică că odinioară erau modalitatea prin care strămoșii noștri mențineau o legătură socială permanentă între membrii grupurilor umane formate din aproximativ
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]