1,615 matches
-
și-a mușcat buza. Fața i se boțise și i se înroșise. Fir-ar al dracului! Nu se înșelase în privința problemei complicate. Of, de ce nu fugise atunci când avusese ocazia? Așezat pe scaunul minimalist din metal, Hugo a simțit mușchii fesieri încordându-i-se din cauza frustrării. —La ce te referi? a întrebat scurt. Nu e chiar așa de rău, nu? În fond, Laura era femeie. Trebuia să se descurce mai bine decât el. Capul Laurei stătea acum prăbușit pe brațe. A vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
nu i-a mai venit în minte nici o întrebare ca s-o mai rețină. Capitolul 14tc " Capitolul 14" Era clar că noutatea mersului la Chicklets se epuizase pentru Theo. În dimineața de față, ca și ieri, și alaltăieri, copilul se încordase și începuse să scâncească de cum văzuse clădirea creșei. — Teama de separare, a spus scurt una din angajatele creșei. O să-i treacă. Hugo își dorea să poată crede lucrul ăsta. Dacă Theo voia, la modul serios, să stea cu taică-său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cum toată tensiunea și amărăciunea pe care le adunase nu numai în seara respectivă, dar în toate săptămânile și lunile dinainte, se scurgeau din el. Când mâna i-a alunecat pe sub betelia pantalonilor lui Alice, Hugo a simțit trupul femeii încordându-se, apoi relaxându-se. Când și-a lipit buzele de abdomenul ei, a descoperit că Alice avea o piele catifelată și netedă, care se întindea, caldă, peste oasele bazinului, ca la adolescente. Doar o cicatrice micuță, acum aproape ștearsă, indica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
încălzită. Alice stătea lângă pat, cu spatele întors către el, întinzându-se către sticlele de pe etajera de deasupra. —Uită-te la denumirile astea, chicotea ea. Poțiunea dragostei numărul nouă, Apă erotică... Când Hugo i-a îmbrățișat talia, a simțit-o încordându-se. —Of, Alice, a zis el cufundându-și nasul în părul femeii care mirosea superb. Sfârcurile lui Alice i-au atins mâinile când aceasta s-a întors în îmbrățișarea lui. —Hugo! Alice i-a luat fața în mâini și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hei! Nu fi supărată! E o chestie bună. Tarquin m-a ajutat să înțeleg că, dacă ești genul ăsta de bărbat, atunci cel mai bine e să recunoști și să-ți accepți celelalte puncte forte. Degetele lui Alice s-au încordat pentru aruncare. —Alice, a implorat-o Jake cu blândețe, ceea ce vreau să spun este că nu cred că mai are vreun rost să încercăm să facem căsnicia să meargă. Ție și Rosei v-ar fi mult mai bine fără mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
al sufletului. Unele aduc fericirea, altele aduc nenorociri. Este bine să fie sigilate într-un sipet și acesta ascuns bine. Sunt taine și așa rămân până la sfârșitul vieții... Ochii ei frumoși căpătaseră o strălucire aparte, metalică, iar mușchii feței se încordaseră. Buzele i se strânseseră, marcând un moment de mare tensiune, de dârzenie. Iuliana se transformase radical. Devenise rigidă și privirile îi treceau peste omul din fața ei. Parcă se pregătise pentru a intra într-o luptă dură pe un teren străin
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
te-ai oprit nehotărâtă? își exprimă Iustin hotărârea și, în același timp, nedumerirea - Mă gândeam..., dacă accepți..., să te iau acasă la mine... Se așternu subit, după aceste cuvinte, o tăcere deplină în toată încăperea. Tinu era rigid, cu brațele încordate pe scaun, ceilalți doi o priveau pe Laura și ea se uita speriată spre Iustin. Câteva secunde lungi, ce păreau că nu se mai termină, au fost îndepărtate de acesta:Sunt fericit să aud că te-ai gândit la această
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
ședea la masă. Când intrase Stănică, îi explica tocmai lui Felix, căruia îi spunea cu încăpățînare mereu "domnule doctor", ce bine se simte: - Sunt un om renăscut, reîntors la viață. Am o puteremușchiulară cum n-am avut niciodată. Simion își încordă brațul său subțire și făcu insistent semn lui Felix să i-l pipăie. Acesta îi făcu hatârul și rămase mirat dimpotrivă de lipsa de rezistență a lui Simion, al cărui braț de prea mult efort tremura cu violență. - Nu te
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pozitiv. Femeile joacă comedii. Otilia făcuse pe pudica cu el, îi dăduse timidități serafice, și acum dormea în casa grasului Pascalopol, dacă nu alături de el. Mâniat, Felix dădu cu palma în aer, ca să sfâșie această viziune supărătoare. Sufletul i se încordă de hotărâri. Are să fie un cuceritor, un bărbat fără nici un scrupul, ca atâția alții. Era singurul mod de G. Călinescu a fi prețuit de femei. Dacă Otilia ar fi fost acum acolo, ar fi știut el ce să facă. Zbuciumîndu-se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de tâmpiți fusesem la cap atunci când ne angajaserăm în afacerea respectivă. Începuse să picure groaza în mine. Din colțișorul nostru nu puteam întrezări nici o figură. Din colțișorul nostru n-am fi putut scăpa altfel decât cățărîndu-ne pe pereți. Ne-am încordat deci acuitățile auditive și-am așteptat... - Auzi-l: acuitățile auditive! Vah! Vah! Vah! Și le țineau încordate. Halal de mama care te-a făcut. Ești dat în paștele mă-tii, Norocosule!... - ...După o vreme, am auzit cam așa: Rap-Rapatrop-Zdrap- Zdup
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
clocotind de râme, cum fac ăi de vor să-și obișnuiască țurloaiele cu apa fierbinte. Într-un cuvânt, Omoroaica ne schimbase cartierul în iadul și raiul de pe pământ - pițigăie glasul Gabi cel Norocos pentru a sugera că, filozofând, Bruță-negriciosul se încordase, izbutind 47 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI În care eu îmi revărsam bărbăția și tot eu țineam fata În care doar trecând în acea clipă pe stradă Deveneam pentru a treia oară neîntrerupt vinovat. M-am săturat să mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o linie de cinci bandiți: eu, Cordaci, Marafete, Cârpeală și Geamu. O ucenică ne-a scrijelit cu o șindrea cruciulițe pe piept. Alta, crăcănată, ne-a împroșcat, dintr-o tufă de busuioc, cu o vadră de apă sfințită. Ne-am încordat fizicul și ne-am mijit felinarele. S-a auzit din nou un răcnet, numele ne fuseseră strigate, ne-au împins din spate, am închis binoclurile și-am sărit printre focurile vii. Iar de cum ne-am apăsat ștampila pingelii între vâlvătăi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din răsputeri, să îl calce, dulăul, mai sprinten, se și refugie, schelălăind batjocoritor, într-o gură de canal fără capac, răsărită, ca prin minune, în dreapta sa. Genel încercă să dezghețe atmosfera, pe care tot el, înainte, o împuțise și-o încordase. - Pe câinele Șopîrlacu... despre care merge zvonul c-ar fi fost pensionat de la Moși sau de la Circ, nu-l poți buși cu una cu două, recunoscu cu sportivitate șoferul. Își aprinse de la bricheta de pe bord o Carpală, măcar pentru a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
București ca pe buzunarele de la mort și se-mpăunează că m-ar umple de sute. I-am confiscat bagajele. Din pricina asta mi-e și tîrșală să nu mi-l pierd pe servici. 116 DANIEL BĂNULESCU - Când te-ai născut? se încordă profesional, către străin, fermecătoarea. - 8 mai, patruzeci și trei, reacționă, din reflex, cel întrebat. Și, felicitîndu-se că nu numise, până la capăt, ziua de înființare a Partidului Comunist Român, 8 mai 1921. (N-arăta atât de în vîrstă). - Bine. Atunci ia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și, sub cozoroace, privirile lacome nu slăbeau zeama din talere. Clefăiau neîntrerupt, urmăriți de dini. Mâinile murdare apucau cu îndemînare. Dulăii se apropiară, încăierîndu-se. Femeia le aruncă o bucată tare de pâine. Se iscă o bătălie înfricoșătoare. Trupurile animalelor se încordară, ochii lor galbeni sclipeau, se sfâșiară urlând, își apucară beregățile, căzură unul peste altul și căutară zadarnic. Oamenii râdeau, asmuțindu-i cu alte bucăți pe care le zvârleau din ce în ce mai departe. Se lăsase răcoarea. La picioarele lor rămăsese doar o spuză
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vai de vietișoara ta... se mili Sandu. Nicu-Piele așternu niște pirostrii afumate pe pământul tare, deasupra focului. Sosi și Oacă cu un bidon plin, deșertîndu-l în ceaun. Gheorghe aruncă un pumn de talaș peste flăcări. Vântul se iscă iar. Se încorda în trestiile înalte și drepte, care sunau ca un țambal. - Vine toamna! suspină unul. - Ne strânge, s-a dus binele... Paraschiv auzi glasul bătrânului, domol și cald. Gheorghe turnă mălaiul și începu să mestece mămăliga. Un miros bun se răspândi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vremea asta se canonea. Mai avea și niște gloante-n mușchi de când îl făcuseră o dată gardienii sită și, cum se strica vremea, plumbii ieșeau de sub vine. Râdea hahalera și le arăta celorlalți: - Ia uitați-vă, bă! Strângea din dinți și încorda mușchiul betegit, făcând să joace boabele de plumb sub piele. - Până să plecați, ascultați la mine. - Ce e? întrebase Oacă. - O să dăm gaură la o biserică, s-avem și noi de ciugulit până una-alta. O dată s-a-ngălbenit Gheorghe, că el
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
măsurat și s-a sculat în picioare. Se cam clătina, t dar s-a ținut bine. -La pupat pe lăutar pe amândoi obrajii și-a oftat: - Ia să te-aud... Meseriașii aveau niște fețe grele, ostenite de băutură. Țiganii au încordat viorile și Piculeață le-a stihuit la ureche: Izvoraș cu apă rece, Pe la poarta mfndrii trece, Trece neică să se spele Și dă de urmele mele... Mai au tras după aceea nevestele de ei, că ele nu erau băute, s-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu mai scăpa. În tinerețe, fugise de la pârnaie, era mai ușor. Ager, cu sângele fierbinte... Ce mai primăvară! Plesneau florile de salcâm și toată groapa era verde, verde, plină de dudău și barba-popii. Mărăcinii aveau tulpinile cât sulița. Vântul se încorda în ele ca într-o harfă. Și cădeau niște nopți line, cu stele albe și mărunte. Lângă baltă se aprinseseră iar focurile. Limbile lor lingeau iarba tânără. 226 Hoții veneau la apusul soarelui, se lăsau pe râpi și înnoptau sub
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gârlă, când se scufunda în apă, și auzea răsuflarea scurtă a ibovnicului, care-i ținea cu palmele leagănul îngust. Ucenicul desfăcuse brațele și se arunca dintr-o parte, valvârtej. Scaunul lui trecu pe lângă al starostelui, fierul îndoit de dedesubt se încorda și scârțâi. - Ți-e frică? u strigă el de sus. - Nu, răspunse țiganca, râzând cu toată gura. 230 Cerul era acum aprins și norii lui greoi se apropiau. Câteva păsări negre zburau sus de tot, cu mișcări încete, leneșe. Ibovnica
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
u strigă el de sus. - Nu, răspunse țiganca, râzând cu toată gura. 230 Cerul era acum aprins și norii lui greoi se apropiau. Câteva păsări negre zburau sus de tot, cu mișcări încete, leneșe. Ibovnica nu mai auzi nimic. Își încorda mâna pe lemnul fierbinte și avu spaima că alunecă... Când coborâră, era palidă și tremura. Nu spuse nimic. Păși clă-tinîndu-se, rezemată de brațul lui Bozoncea. Pe ochi îi apăsa încă privirea ascuțită, verde a celui tânăr. Sandu râdea de Gheorghe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
modurile banalitatea și realizată transfigurarea, care nu este altceva decât o înfăptuire a unei expresivități absolute. Mă gândesc plin de tristețe cum trec oamenii pe lângă ei, cum își neglijează destinul și cum se consumă în platitudine. De ce nu ne-am încorda în fiecare moment, de ce nu am mări încontinuu luminile din noi sau ne-am ameți de adâncimile întunericului? Nu trebuie să dăm o expresie infinită tuturor contingențelor noastre? De ce nu am scoate din durere tot ceea ce ea poate da, sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să vorbim de semnificația lor, dar sîntem incapabili să le dăm expresie în propria noastră persoană, să le facem revelatoare pentru toată agitația noastră lăuntrică. Să ai o mână fantomatică, o mână transparentă, ca un reflex imaterial, o mână nervoasă, încordată până la ultima crispație. Sau, dacă nu, o mână grea, amenințătoare, dură și înfiorătoare. Prezența mâinilor, arătarea lor să fie mai mult decât un discurs, mai mult decât un plânset, un zâmbet sau o rugăciune. Căci mâinile pot avea ochi, acolo
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tinde să-i actualizeze ultimele posibilități. Democrația a risipit prea multe energii fără vreun scop național. O dictatură însă trebuie să pună țara la teasc. Nimic să nu rămână neexploatat și nevalorificat. Marșul României în istorie să semene unei coarde încordate la paroxism. O amenințare care să crească cu fiecare pas. Să ne apropiem și noi de lume și lumea să știe că ne apropiem. Efortul care trebuie cerut acestei țări nu poate fi comparat decât cu acel ce l-au
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
astea trei zile»; «nu-ți fie frică măi soldat, nu tragem în tine. Ne distrăm și noi puțin!»; un altul, înalt cu mustăcioară cochetă, rănit și arestat la Radiodifuziune, a fost legat cu mâinile la spate. A zâmbit, s-a încordat puțin și a rupt legăturile: «Domnilor, nu ați putea să mă legați mai bine?»). Dezumanizarea care, fie că începea dintr-o copilărie orfană, fie că era gata constituită de o viață felonă, avea în vedere în primul rând «anularea completă
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]