1,683 matches
-
Macfarlane privește prin aparatul de fotografiat, trupul lui cocoșat, de om bătrân, pare un mai degrabă un vehicol mare, cărunt, care transportă un ochi. O singură linie de forță, trasă prin lentila aparatului, ca o sârmă. Întotdeauna, chipul îi este încordat când îl ridică. Odată, o fată s-a apucat să-l tachineze. A început să se atingă intenționat, să pozeze. El s-a depărtat de obiectiv și s-a holbat la ea. Era consternat, incapabil să gândească. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Macfarlane i se lasă timp cât să-și strângă niște haine, apoi este condusă spre un camion care aștepta afară. Trei deținuți indieni se află deja pe banca din spate, privind tăcuți la mulțimea adunată să urmărească acțiunea. Atmosfera este încordată și căpitanul englez își desface cureaua, pentru a putea să apuce mai repede revolverul. În timp ce polițaii indieni îi împing pe curioșii aflați în fața casei, căpitanul o ajută pe doamna Macfarlane să urce în camion. Îi duce sacoșa și o conduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Sau că, fiind comuniști au scăpat. Motilal Nehru a ținut o cuvântare. O femeie a fost călcată de un vehicul militar. Guvernatorul a părăsit orașul. Englezii vor folosi avioane mici. Fanaticii hinduși îi atacă pe musulmani în suburbii. Oamenii sunt încordați, tensionați. Când iese din casă, Bobby simte atmosfera de ostilitate. Este ciudată, abia perceptibilă, dar cei care de obicei îl salută, acum îi evită privirea. Presimțirile sumbre se amplifică după-amiază, când îi vede pe comuniștii care au aruncat cu pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Noble nu pare conștient că băiatul îl poate auzi cum își expune trăirile interioare atât de marcate de senzualitate. Noaptea, se plimbă pe terenurile de sport, fumează țigări de contrabandă și se înfășoară în tăcerea acelei vacanțe. Chopham Hall este încordat, în așteptare. În prima zi a trimestrului, explodează de viață. Când se ivesc zorii, Briggs își croiește drum tușind spre veranda din față. Este o oră de liniște, după care se declanșează un zgomot amenințător la distanță. Ca o cavalerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
lemn ale noii sălii de judecată. O linie de telegraf merge de-a lungul drumului principal care se întinde afară din oraș spre nord. Pe lângă ea, o echipă de drumari urmărește cum este mutată artileria de-a lungul lui, catârii încordându-se în hamuri, iar roțile antetrenului aruncă un nor de praf roșiatic. Cămila sa îi aruncă o privire lipsită de bunăvoință și mergând pe lângă ea este atent să se ferească de picioarele ei. Împreună se târâsc pe pantele line făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
m-am zgândărit din neatenție și la coaie pentru că mă ustură teribil. Îmi simt capul zdrobit și slăbit, de parcă mi-ar fi crăpat și și-ar fi vărsat conținutul pe pernă. În pofida chestiei ăsteia, tendoanele gâtului par că se smucesc Încordându-se până la limită, de parcă nu i-ar mai putea susține greutatea inertă. Primele raze ale soarelui se strecoară fade prin jaluzele făcând camera să pară spălăcită și tulbure. Cu un efort mă scol, mă spăl și mă duc să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
și că n-are prezervative mai solide. Mai bine, n-aș mai fi putut să simt nici pe dracu. Deși e foarte atletică, modul În care se apleacă peste scaun. Buzele mi se usucă atunci când văd cum mușchii i se Încordează În partea din spate a picioarelor În tocurile alea Înalte și mi se face tare ca piatra. Mi-am uns zdravăn măciuca dar ea e cam strâmtă. Însă după ce i-o bag Începe să alunece. Îmi pot da seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
tare ca piatra. Mi-am uns zdravăn măciuca dar ea e cam strâmtă. Însă după ce i-o bag Începe să alunece. Îmi pot da seama că o cam doare fiincă scoate niște sunete șuierătoare, iar mușchii de pe spate i se Încordează, da probabil doar pencă curvei de rahat Îi place la nebunie fiecare minuțel. — Oprește-te, te rog oprește-te un minut, zice ea oareșcum tăios și se apucă să-și mute greutatea, Îndreptându-se, Încercând să facă mai mult loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mutat greutatea și, punându-ți brațul În jurul ei, ai tras-o Înspre tine. Ai lăsat inerția, așa cum obișnuia domnul Conroy să spună la ora de știință, să o Împingă prin deschizătură spre margine. Ea a intrat În panică, s-a Încordat și a scos un țipăt, dar tu ai ținut-o strâns și ai rotit-o, ridicând-o În picioare. Te-ai simțit atât de mândru că erai atât de puternic și că ea era atât de ușoară. Îți plăcea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
organele din corpul tău. Respirând. Respirând. Nu-mi place asta. Ieși din tunel Bruce 000000 00000000000000000000000000000000000000000000000 Tunelul se rotește În jurul nostru, cu conturul vizibil al pietrelor, Începând să se Învârtească prin Întunericul schingiuit și jegos. Auzim voci, dar nu suntem Încordați. Apoi din nefericire nu mai suntem În vid. N-am simțit că am plecat din tunel sau că am trecut prin strunga din lemn, dar știm că ne-am Întors cumva pe șoseaua principală, căci auzim zgomotele mașinilor care trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
-și ,,întregească” ce-i al său. La întrebarea: ,,Și noi ce facem?”, boierul răspunde cu o indiferență cinică: ,, Ce vă va lumina Dumnezeu!” Brusc, toți Șoimăreștii pricepură ,,râsul cel bun al Orheianului”. Dialogul dintre Tudor Șoimaru și boierul Stroie Orheianu încordează la maxim dramatismul scenei, grăbind deznodământul. Când Orheianu, sigur că ,,nu va cuteze unul să miște brațele”, îl amenință pe Tudor că-l va bate peste fălci cu buzduganul, așa cum l-a bătut pe tatăl lui, Șoimaru trage sabia și
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
și cu o bărbie lată și puțin învinețită de tăișurile briciurilor, părea că se simțea mai acasă ura decât dragostea. Deși scump la vorbă și veșnic serios, avea un glas pătrunzător de fierbinte, dovedind o inimă blândă și un suflet încordat de viață lăuntrică. A fost feciorul cel mai mare al unui preot sărac din Țara Moților, în a cărui familie rămăsese, ca un trofeu, amintirea strămoșului Grigore, fruntaș în răscoala lui Horia și tras pe roată, la Alba-Iulia, după potolirea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la loc, după care nu a mai trebuit să fac raport. Nimeni nu observase nimic. — Nu mai sunt aici... îmi spune Meyer. De când nu mai sunt aici? îl întreb eu. Atunci își privește creionul, șoptește ceva, și trebuie să-mi încordez urechea ca să-l aud. — Au plecat în Anglia, acum două luni. Anglia, mai ales în vreme de război, era aproape la capătul lumii. Iar două luni mai devreme - asta însemna imediat după comiterea crimei. — Și de ce au plecat? — Așa li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
până când își simți dintr-o dată sexul mângâiat cu tandrețe de buzele ei. Avea parcă o tandrețe nemaiîntâlnita până atunci, iar mângâierile ei exact în zonele cele mai intime îl scoteau din minți. O urmărea cu atenție, gâfâind de plăcere și încordându-se din răsputeri să-și stăpânească erecția. -Ești fericit, dragul meu ? îl întreba ea. Asta era surpriză pe care ți-o pregătisem, dar se pare că timpul n-a mai avut răbdare cu noi... Făcură apoi sex sălbatic că nebunii
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
închiriase pentru noi un apartament în orașul din apropiere, vizavi de școală, dar eu aș fi preferat să mă întorc la fosta noastră casă, la tata care mă privea de parcă aș fi fost o fantomă, figura lui de victimă se încorda deodată, am făcut tot ceea ce mi-a stat în putere pentru a o mulțumi, spunea chipul său, nu există nici un om pe lume care ar putea face mai mult. La amiază deschideam și închideam disperată frigiderul gol, mă duceam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
-te la ea, în loc să se ocupe de problemele ei, ne ajută pe noi, nu ca tine, care te uiți strâmb la fetele de la cămin, mă trag într-o parte ca să nu mă vadă în timp ce o privesc alergând, trupul îi este încordat, făcut parcă dintr-o singură bucată, nu ca al meu, membre și organe, fiecare dintre ele fiind parcă un trup independent. Am pierdut răsăritul, spun eu pe un ton acuzator, iar ea zâmbește cerându-și scuze, încă respiră cu dificultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
voi, mă tem că vor încerca să îmi influențeze decizia, îmi este frică și de celelalte fete, iar eu spun, Yael, chiar trebuie să plec, mai gândește-te câteva zile, și ea îmi întoarce o privire umedă, buzele ei sunt încordate implorându-mă, dar eu chiar nu mai pot rămâne, apăs clanța aceea bine cunoscută, poarta se deschide înaintea mea, și îi mai trimit un zâmbet preocupat, mă găsești aici dacă ai nevoie de mine. Privirea ei mă urmărește dezamăgită, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
arată ca un tinerel, proaspăt și slăbuț, pare dintr-odată mult mai tânăr decât mine, pare sănătos, medicina aceea orientală antică îl vindecase într-o clipă. Noga stă lângă el aplecată deasupra tejghelei de marmură, taie roșii, buzele ei sunt încordate din pricina efortului, totul este greu pentru ea, să nu scape roșiile, să nu își taie degetul, dar ochii îi sunt larg deschiși, plini de fericire, îi privesc mută de uimire, de parcă aș fi intrat din greșeală în casa unei alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
spital, iar dimineață va înțelege că îi va fi cel mai bine dacă rămâne cu noi, pentru că nu are alt loc în care să se ducă. Pupilele se agită necontenit în interiorul cuștilor înguste ale ochilor săi, buzele palide îi sunt încordate, strâns lipite una de cealaltă, am reușit să îi strecor îndoiala, îl privesc satisfăcută, dar în clipa aceea el se ridică, începe să adune în grabă hainele întinse la uscat, preocuparea aceasta casnică a sa îmi dă curaj, lasă, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să o ascund de ea până ce îmi revin, mă îndrept împleticindu-mă spre camera ei, din pricina faptului că stătusem prea mult aplecată peste balustradă, îmi este greu să îmi îndrept spatele, așa că merg aplecată, asemenea omului primordial, prin peșteri, intru încordată în cameră, îmi fac loc printre grămezile de haine, printre caietele împrăștiate pe covor, unde este scrisoarea aceea blestemată. O aud suspinând, se întoarce pe partea cealaltă, fața ei frumoasă este acum îndreptată spre mine, împăcată, ochii ei minunați sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
printre picioare, poate în felul acesta mă voi mai liniști puțin și voi reuși să adorm, dar un val de greață mă inundă în clipa în care îmi ating părul, un sex îmbătrânit, înghețat, un animal păros și trecut, îmi încordez buzele jignită, este al lui, îmi amintește de el, de degetele lui, de limba lui, ce am eu în comun cu el, fug la baie, mă aplec deasupra vasului de toaletă și eliberez un val de griș fierbinte, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
slab răcorește aerul, spectacolul s-a terminat, înțeleg eu deodată, cortina a fost sfâșiată, scena s-a dezintegrat, limitele puterilor mele au devenit clare, nu stă în puterea mea să înfrumusețez lumea. Ani la rând îmi risipisem toate puterile, îmi încordasem întreg trupul, încercând să îi acopăr fisurile, an după an acest lucru devenise din ce în ce mai greu, și iată că acum a sosit clipa de care mă temeam, clipa în care nu se mai poate ascunde nimic, pentru că adevărul, îndrăzneț și agresiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îl conduc emoționată până la ușa ei, privindu-i în secret chipul, din profil nu este la fel de frumos, trăsături acviline îi împovărează nasul și bărbia, dar, cu toate acestea, nu mă întorc în birou, ci mă grăbesc spre baie, mă privesc încordată în oglindă, sunt plăcut surprinsă, rujul acesta roșu mă avantajează, aduce o lumină blândă pe chipul acesta palid, alb ca laptele, iar părul pe care îl spălasem de dimineață strălucește ca o grămăjoară de fire de aur. Poate că Hava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
loc trist, dar și el pare a fi puțin cam trist, stânjenit, nu îi place că se află aici, mă întorc în birou, las ușa deschisă, să îl văd când iese, poate că voi reuși să îl mai rețin, sunt încordată din cap până în picioare, mă uit fără chef prin hârtiile care se adunaseră pe biroul meu, până când îl aud ieșind. Iată-l trecând prin fața mea, puțin aplecat, profilul său de vultur e trist, de parcă tocmai a primit niște vești rele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la televizor în timpul liber, mai puțini chiar decât cei care preferă să se joace afară cu prietenii și mult mai puțini decât cei care citesc. Aveam mereu la noi câte o eșarfă să jucăm Baba Oarba. Trișam deseori, cu privirea încordată prin țesătura fină a materialului, dar aveam grijă să mă prefac că mă mișc fără nici un reper încă vreun minut-două, ca să nu atrag atenția. Un pomelnic al jocurilor pe cale de dispariție ar mai cuprinde: Prinsa, Capra, Lapte gros, Țară - țară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]