4,088 matches
-
mustății. Din când În când, le aruncă o privire celor doi adversari. Hasan stă În picioare, Într-un veșmânt negru mototolit, cu turban negru, cu barba mai scurtă decât de obicei, cu chipul brăzdat, cu ochii arzători gata să se Încrucișeze cu aceia ai lui Nizam, dar roșii de oboseală și de nesomn. În spatele lui, un secretar ține un teanc de documente strânse Într-o legătură mare de piele de Cordoba. Privilegiu al vârstei, marele vizir stă așezat, chiar prăvălit. Veșmântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Terken Hatun. Ai făcut bine să mă chemi. Începe să-i mângâie părul, dar Djahane Îl respinge. Nu te-am chemat ca să mă mângâi. Ci ca să mă sfătuiești Într-o pricină de mare Însemnătate. Omar dă un pas Înapoi, Își Încrucișează brațele și ascultă. — Barkyaruk a fost atras Într-o capcană, e prizonier În acest palat, părerile sunt Împărțite În privința soartei care-i este menită. Unii cer uciderea lui, mai ales cei care i-au Întins cursa, vor să fie siguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de tot ce poseda, Înainte de a-l târî, pe jumătate gol, până la frontieră. În acea zi, În sanctuar, Manuscrisul de la Samarkand dispăru sub cizmele soldaților șahului. Fără să se oprească, Rochefort se ridică, se lipi cu spatele de perete, Își Încrucișă brațele, o postură care-i plăcea. — Djamaledin era În viață, Însă bolnav și mai ales scandalizat că atâția vizitatori, care-l ascultau, totuși, cu entuziasm, asistaseră fără să se clintească la umilirea lui publică. Trase concluzii ciudate: el, care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pantofii escarpin ai vizitatoarei, se ridică de-a lungul rochiei ei albastre-aurii, până la genunchi, la piept, la gât, până la văl. Lucru ciudat, totuși, nu de opreliștea unui văl mă izbesc, ci de o față deschisă, de niște ochi care se Încrucișează cu ai mei. Și de un zâmbet. Privirea mea fuge spre pământ, plutește din nou deasupra covorului, măsoară un capăt de pardoseală, apoi urcă din nou spre ea, inexorabil, ca un dop de plută spre suprafața apei. Femeia avea părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la gură? Să mă ridic? Să Înaintez spre ea? Să mă așez pe un fotoliu mai apropiat, să-mi asum riscul de a vedea dispărându-i surâsul și lăsându-i-se vălul ca o lamă de ghilotină? Privirile ni se Încrucișară din nou, ca din Întâmplare, apoi fugiră, ca Într-un joc. Pe care servitorul veni să-l Întrerupă. Prima dată, ca să-mi ofere ceai și țigări. După o clipă, aplecat până-n pământ, ca să i se adreseze ei În turcește. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ușa salonului, Își Încetini, totuși, mersul, lăsându-l pe bărbat să se Îndepărteze, se Întoarse către mine și rosti, cu voce Înaltă și Într-o franceză mai curată decât a mea: — Nu se știe niciodată, drumurile noastre s-ar putea Încrucișa! Politețe sau promisiune, fraza ei era Însoțită de un zâmbet șugubăț, În care am văzut la fel de bine o sfidare, ca și un reproș. După aceea, când m-am săltat din fotoliu cu o stângăcie desăvârșită, pierzându-mi cumpătul și regăsingu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
vă identificați cu Orientul, v-ați trezi prins În gâlcevile acestuia. O strâmbătură de regret, de consolare, un gest de neputință. I-am mulțumit pentru sfat, m-am Întors să plec, dar el mă opri: Un ultim lucru. V-ați Încrucișat ieri, pe când se pregătea să plece, cu o tânără persoană, i-ați vorbit? — Nu, n-am avut prilejul. — Este nepoata șahului, prințesa Șirin. Dacă, din cine știe ce motiv, În fața dumneavoastră s-ar Închide toate ușile, trimiteți-i un mesaj și amintiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Nu puteam să-mi menționez numele, nici pe acela al Maestrului. M-am mulțumit, așadar, să consemnez, pe o foaie de hârtie, singura frază pe care mi-a adresat-o vreodată: „Nu se știe niciodată, drumurile noastre s-ar putea Încrucișa”. „Mama” mea se hotărâse să ia legătura cu prințesa cu prilejul ceremoniilor dedicate trecerii a patruzeci de zile de la moartea bătrânului șah, ultima etapă a ritualurilor mortuare. În inevitabila Îmbunlzeală de gură-cască și bocitoare mânjite cu funingine, nu i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
unghie În palmă, fără să mă rănească, dar lăsându-mi, pentru câteva minute, o urmă bine conturată. Două surâsuri ne-au Înflorit pe buze, aceeași frază a fost rostită la unison: — Nu se știe niciodată, drumurile noastre s-ar putea Încrucișa! Vreme de două luni, n-am văzut nimic care să semene cu ceea ce am obiceiul să numesc drum. Lăsând În urmă șah-Abdul-Azim, ne-am Îndreptat spre sud-vest, În direcția teritoriului tribal al bakhtiar-ilor. După ce am dat ocol lacului sărat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
stavilă, Îi străbătu chipul. Iar eu n-am găsit altceva mai bun de făcut decât să citez propria-i formulă, devenită, Între mine și ea, un fel de cod de recunoaștere: Nu se știe niciodată, drumurile noastre s-ar putea Încrucișa! Câteva clipe de amintiri mute ne-au absorbit. După aceea, Șirin spuse: — N-am plecat din Teheran fără carte. — Manuscrisul de la Samarkand? Stă tot timpul pe scrin, aproape de patul meu, nu ostenesc niciodată să-l răsfoiesc, știu pe dinafară Rubaiatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
era altfel decât la noi. Acasă, când tata venea la culcare, deschidea ferestrele și afară era mai multă liniște ca înăuntru. Opt etaje sub noi, strada se întindea pustie și cufundată în întuneric. Ultimul tramvai trecuse deja spre depou. Tata încrucișase brațele sub cap. M-am uitat la el dintr-o parte. Privirea mea i-a atins vârful nasului și s-a dus mai departe, către fereastră. Într-un colț al ferestrei se zărea o parte din scara de incendiu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
aș putea să mă uit liniștit la televizor. Uneori se stingea dintr-o dată lumina - tovarășul trebuie să fi avut un întrerupător la el acolo, în capitală - iar tata și mama puteau să facă o pauză. Nu mai aveau cum să încrucișeze priviri mânioase. Atunci ședeam în beznă toți trei, la fel cu vecinii noștri din întreg cartierul. Toți părinții își îndreptau stăruitor gândurile spre tovarășul și spre locul unde ar fi vrut să-l trimită. Atunci făceau pace și nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de așteptat o oră. Lângă pod m-am culcat în iarba înaltă. Malul era povârnit, încât trebuia să fiu atent ca nu cumva să alunec la vale. Problema mea cu mușchii mă obliga să-mi iau măsuri de prevedere. Am încrucișat brațele sub cap și mi-am lăsat privirile să colinde. Pe pod, un pescar era din cale afară de răbdător și asta părea singura lui îndeletnicire. Fuma țigară de la țigară și ținea într-un geamantănaș niște scule de pescuit grozave. Geamantănașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cumva să alunece. Cu toate astea, ar fi putut să-mi vândă câteva ponturi. Dragă Paul Newman, ziceam eu în gând, cum ai sedus tu femeile, în filmele tale? Adesea vedem cum le întâlnești pentru prima oară, privirile vi se încrucișează și îndată și le săruți. Dar pare să lipsească mereu ceva, partea din mijloc, de pildă aceea când stai așa pe mal așteptând-o și îți auzi bătăile inimii. Se pare că tu n-ai niciodată nevoie să aștepți o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Se reazemă de un colț al remorcii. Vocea ofițerului e profundă și calmă. El răsfoiește pașapoartele. „Italia, asta e o țară frumoasă”, observă el. „Michelangelo, Leonardo și așa mai departe. Am acasă o carte despre ea.” Tata și mama își încrucișează privirile pentru o secundă. „Da, fără îndoială că e frumoasă”, încuviințează mama, „însă cu siguranță noi nu vom avea timp de asemenea lucruri. Ne ducem acolo, de fapt, pentru băiat.” La cuvântul băiat, mama arată spre mine. „De fapt, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
o siluetă micuță, nesemnificativă, o viață fără importanță, lăsat așa, de izbeliște, ca și cum n-ar fi aparținut familiei. Bărbatul se aplecă, luă copilul de pe pământ și Îl culcă cu fața-n jos pe pieptul bunicului, apoi brațele acestuia au fost Încrucișate peste trupușorul minuscul, acum da, sunt gata instalați, pregătiți pentru odihnă, putem Începe să aruncăm pământ peste ei, cu grijă, Încet-Încet, ca să ne mai poată privi Încă un timp, să se poată despărți de noi, să auzim ce ne spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
ar putea spune că o astfel de muncă te omoară, dar adevărul este că moartea ajunse la sfârșit istovită. Cu gestul mâinii drepte pe care deja i-l cunoaștem făcu să dispară cele două sute nouăzeci și opt de scrisori, apoi, Încrucișându-și pe masă brațele slabe, lăsă să-i cadă capul pe ele, nu ca să doarmă, pentru că moartea nu doarme, ci ca să se odihnească. Când Îl ridică jumătate de oră mai târziu, deja refăcută, scrisoarea care fusese returnată la punctul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
se aprinseră și dirijorul ceru orchestrei să se ridice, și apoi când făcu semn violoncelistului să se ridice, el singur, ca să-și primească aplauzele cuvenite și care-i reveneau pe merit, moartea, În picioare În lojă, zâmbind În sfârșit, Își Încrucișă brațele pe piept, În tăcere, și privi, nimic mai mult, ceilalți să aplaude, ceilalți să strige, ceilalți să-l recheme de zece ori pe maestru, ea privea doar. Apoi, lent, ca și cum nu s-ar fi Îndurat să plece, publicul Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
schimbul violent de cuvinte din taxi continua să se audă În fundal, ca un răpăit de tobe Înfundat. Pe femeia din lojă nu o uita, pe femeia din lojă nu voia s-o uite. O vedea În picioare, cu mâinile Încrucișate pe piept, simțea că Îl atingea privirea ei intensă, dură ca diamantul și strălucind ca acesta În momentul În care a zâmbit. Se gândi că sâmbătă o va vedea din nou, da, o va vedea, dar ea nu se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
dură ca diamantul și strălucind ca acesta În momentul În care a zâmbit. Se gândi că sâmbătă o va vedea din nou, da, o va vedea, dar ea nu se va mai ridica În picioare, nici nu-și va mai Încrucișa brațele pe piept, nici nu-l va mai privi de departe, acel moment magic fusese consumat, dispersat de momentul următor, când s-a Întors ca s-o vadă pentru ultima oară, așa credea, și ea nu mai era acolo. Diapazonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Împiedice insomnia să vină să ocupe cealaltă jumătate a patului. Nu a visat-o pe femeia din lojă, dar a fost un moment În care s-a trezit și a văzut-o În picioare, În mijlocul sălii de muzică, cu mâinile Încrucișate pe piept. A doua zi era duminică, și duminica e zi de scos câinele la plimbare. Iubirea cu iubire se răsplătește, părea să-i spună animalul, deja cu lesa În gură și gata de plimbare. Când, ajuns În parc, violoncelistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
violoncelistul, și cu atât mai puțin dacă i s-ar părea că recunoaște În persoana respectivă pe faimoasa femeie din loja de categoria Întâi, femeia care lipsise de la Întâlnire, femeia pe care o văzuse În mijlocul sălii de muzică cu mâinile Încrucișate pe piept. Așa cum se știe, la cincizeci de ani nu ne mai putem Încrede În ochi, Începem să clipim, să-i Închidem pe jumătate, ca și cum am vrea să-i imităm pe eroii din far west sau pe navigatorii de odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
nu mă grăbesc să îl trezesc, mă așez în fața ei și îi dau voie să mă atingă cu degetele sale lungi și negricioase, căutând o comoară pe sub pielea mea, insistând asupra încheieturilor mele, fiecare pe rând, apoi amândouă odată, își încrucișează mâinile, inversând stânga cu dreapta, după care îmi atinge locul din spatele pavilioanelor urechilor, apasă, apoi slăbește strânsoarea. Ce faci, întreb eu, iar ea îmi explică serioasă, îți ascult pulsul, sângele gonește în tot trupul și povestește prin intermediul pulsului tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o iubită atât de grozavă. Hatsumi este extraordinară. Nagasawa tăcu și-și văzu de mâncare. După ce-a terminat, a zis: — Ia ascultă, Watanabe. Eu am senzația că peste vreo zece sau poate douăzeci de ani, drumurile noastre se vor încrucișa iar pe undeva. — Parcă citezi dintr-un roman de Dickens, am răspuns eu, zâmbind. — Așa o fi, a zis el, râzând, dar să știi că presimțirile mele se cam adeveresc. După cină, am plecat cu Nagasawa la un bar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să am gânduri noi. — Te înțeleg foarte bine, am spus. Dar eu cred că poți, vreau să zic că ai fi capabilă să te descurci acolo, afară. Reiko zâmbi, dar nu mai spuse nimic. Naoko stătea pe canapea cu picioarele încrucișate sub ea, cu o carte deschisă și cu mâna la tâmplă. Lăsa impresia că verifică, cu degetele, fiecare cuvânt în parte și că vrea să se asigure că tot ce citește îi intră în cap. Picăturile de ploaie începur\ s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]