KorAP: Find »[drukola/base=încrunta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...40 41 42 ...91 >

2,268 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453

lui Jack Harper, când Îmi amintesc de promisiunea pe care am făcut-o. E doar... un tip care a venit În inspecție, zic vag. — E vreunul dintre șefi ? — E... da. Se poate spune că e șef. — Ce porcărie. Lissy se Încruntă, rămânând câteva clipe pe gânduri. Și ce contează ? Ce importanță are dacă știe câteva lucruri despre tine ? — Lissy, nu e vorba doar de câteva lucruri. Simt că mă Îmbujorez ușor. Știe absolut tot. I-am spus că am mințit În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
E sâmbătă dimineață, suntem ca de obicei la ora asta În halate, bem cafea și Încercăm să ne dregem după mahmureala din ajun. Sau, În cazul meu, după despărțirea din ajun. Îți dai seama că-ți mânca din palmă ? Se Încruntă la unghia de la picior, pe care tocmai și-o dă cu ojă roz bebe. În maxim șase luni, te vedeam cu o piatră adevărată pe deget. — Parcă ziceai că, atunci când am acceptat să mă mut cu el, mi-am dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
secretele ? Mă privește de parcă tocmai aș fi anunțat-o mândră nevoie mare că ies În oraș cu un criminal În serie. Ce naiba vrei să spui ? — Am stat lângă el În avion și i-am spus absolut tot despre mine. Mă Încrunt la imaginea mea din oglindă și-mi pensez alt fir din sprânceană. E ora șapte. Am făcut baie, mi-am uscat părul cu foehnul, iar acum sunt la faza machiaj. — Și tipul a invitat-o În oraș, spune Lissy, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Imediat apare un chelner să mă ajute să mă așez și, În clipa În care stau jos, Îl arunc lui Jack cea mai caldă și mai Înțelegătoare privire de care sunt În stare. — S-a Întâmplat ceva, Jack ? El se Încruntă. — De ce spui asta ? — Păi, pentru că una-două dispari. M-am gândit doar că poate... vrei să-mi spui despre ce e vorba. — E OK, mi-o taie scurt. Mersi. Tonul lui spune limpede „am Închis subiectul“, dar n-am de gând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
nou. — Nu m-am Înșelat, spune Jemima. Ai puțină răbdare. Te așteaptă surprize de proporții. Mă strâmb la ea În clipa În care se Întoarce cu spatele ca să plece și Încep să-mi dau cu rimel. Cât e ceasul ? spun, Încruntându-mă când văd că mi-am atins un pic pleoapa. — Opt fără zece, spune Lissy. Cu ce te duci ? — Cu taxiul. În acest moment sună interfonul și ridicăm ochii amândouă. — A venit mai devreme, spune Lissy. Ciudat. — Nu poate să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

prea ai de ales, nu? Exact, spun ușurată. Iau hârtia cu planul de la ea, o împăturesc și o bag în geantă. Ia ascultă, Bex, ce‑i asta? E nouă? zice brusc Suze. Deschide larg șifonierul și mă apucă tremuriciul. Se încruntă la haina mea cea nouă, absolut încătătoare, de culoarea mierii, pe care am ascuns‑o repede zilele trecute când ea era în baie. Aveam de gând să‑i spun de ea, evident. Doar că încă n‑am apucat. Te rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
nimeni cumpărând vreuna din ramele lui Suze. Adică, știu că trebuie să se cumpere, pentru că stocul se epuizează, dar nu am văzut asta întâmplându‑se în fața mea. Doamne, ce palpitant! Mă apropii ușor tocmai când clienta întoarce rama invers. Se încruntă la preț și inima îmi tresaltă ușor. — E o ramă foarte frumoasă, zic în treacăt. Foarte neobișnuită. — Da, zice ea și o pune înapoi pe raft. Nu! strig în gând, necăjită. Ia‑o înapoi! — E așa de greu să găsești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
o ramă frumoasă în zilele noastre, spun, ca să mă bag în vorbă. Nu credeți? Când găsești una, e bine, pur și simplu... s‑o cumperi! Înainte să ți‑o ia altcineva. — Așa e, zice clienta, ridicând un presse‑papier și încruntându‑se și la el. Acum se îndepărtează. Ce pot să fac? Păi, eu cred că am să cumpăr una, zic cât pot de răspicat, și o iau. O să fie un cadou perfect. Pentru un bărbat sau pentru o femeie... Toată lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de dimineață. Recepționerul dă vehement din cap. Îmi pare rău, domnișoară Bloowood. Nu aveți nici un pachet. Simt că mi se taie picioarele. Dar... trebuie să fie un pachet. L‑am trimis ieri, cu Special Express. La Blakeley Hall. Recepționerul se încruntă. — Charlotte? strigă către o cameră din spate. A venit vreun pachet pentru Rebecca Bloowood? — Nu, spune Charlotte, ieșind. Când trebuia să vină? — În dimineața asta, spun, încercând să‑mi ascund neliniștea. „Orice, oriunde, până mâine dimineață“! Aici e oriunde, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
la casa părinților ei din Kensington. Nu, spun în cele din urmă. Mai bine nu. Trebuie să lucrez. — Bine. O văd cum se hotărăște preț de o clipă. — Dar pot să‑mi împrumuți o rochie, da? Sigur că pot. Mă încrunt un moment, gândindu‑mă intens. Ce‑ai zice să‑ți iei noua mea rochie aia Tocca, pantofii tăi roșii și pe deasupra șalul ăla al meu de la English Eccentrics? — Excelent! zice Suze, ducându‑se la șifonierul meu. Mersi, Bex. Și... poți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
și, la picioarele lui, câteva cutii cu flori. — Flori de nuntă, zice. Unde le puneți? — O, spun, încercând să‑mi ascund dezamăgirea. Mi‑e teamă că ați greșit casa. Trebuie să le duceți alături, la numărul 41. — Zău? Bărbatul se încruntă. Stați puțin să mă uit pe listă... Țineți ăsta puțin, dacă sunteți drăguță. Îmi aruncă buchetul de mireasă în brațe și începe să se caute în buzunar. Serios, spun, nunta e alături. Stați puțin să‑mi iau doar... Mă întorc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
în transă. Aproape că începusem că cred că Lucy are dreptate și că Luke nu există decât în imaginația mea. — Ai fost... reținut? zic într‑un final. Un tip a avut atac de cord. Avionul și‑a schimbat ruta... Se încruntă. Dar ți‑am lăsat mesaj pe mobil imediat ce s‑a putut. Nu l‑ai primit? Îmi înșfac telefonul, dându‑mi seama cu o senzație de rău la stomac că nu mi l‑am mai verificat de destul de mult timp. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
nu vrea să recunoască nimic. Și încă una tare de tot! zice, dându‑mi cutia cu caramele. Cred că Alicia are o aventură cu cineva de la birou. Nu! spun, fixând‑o cu uimire. Serios? Cu cine? — Cu Ben Bridges. Mă încrunt, chinuindu‑mă să atașez o figură acestui nume. — Tipul cel nou care a venit de la Coupland Foster Bright... — Ăla? mă uit lung la ea. Pe bune? Trebuie să recunosc să sunt surprinsă. E foarte drăguț, dar e puțin cam scund

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
reușești. Pare atât de sigur pe el și de încrezător, încât încep să mă relaxez și eu în brațele lui. Or să te iubească. N‑am nici un dubiu. Mă sărută și mă ține strâns, după care se duce la birou, încruntându‑se absent și deschide un biblioraft uriaș intitulat NEW YORK. Nu mă mir că‑i atât de imens. Zilele trecute mi‑a zis că de trei ani încearcă să pună afacerea de la New York pe picioare. Trei ani! — Nu‑mi vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
formând un număr la telefon. Ne vedem diseară, da? — Da, zic, și nu‑mi vine să mă dezlipesc de fereastră. Apoi, aducându‑mi brusc aminte, mă întorc spre el. Hei, ai auzit de Alicia? — Ce‑i cu ea? Luke se încruntă la receptor și îl lasă jos. — Mel e de părere că are o aventură. Cu Ben Bridges! Îți vine să crezi așa ceva? Sincer, nu, zice Luke, scriind ceva la computer. Nu‑mi vine. — Deci ce crezi că se întâmplă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
ce vacă e! N‑ar îndrăzni să spună așa ceva de față cu Luke. — Nu mă „ia cu el“, răspund cu o voce plăcută. Am o groază de întâlniri cu oameni din televiziune. Fiecare e cu treaba lui. — Dar... Alicia se încruntă gânditoare. Compania noastră îți plătește biletul de avion, nu? — Nu! Mi l‑am plătit singură! — Mă întrebam doar. Alicia ridică mâinile, a scuză. Păi atunci, vă urez drum bun. Își adună niște dosare și le bagă repede în servietă, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
cum a fost azi? mă întreabă Luke. — Super! zic, scriind nerăbdătoare. A, uită‑te în sacoșa aia albastră! Ți‑am luat niște cămăși foarte drăguțe! — Ai început să simți un pic locul? — Cred că da. Normal, e cam devreme... mă încrunt la ecran. Ei, hai odată. Înțeleg că nu te‑a copleșit. — Mmm... nu chiar, zic absentă. Aha! Ecranul începe deodată să se umple cu imagini. Un șir de dulciuri în partea de sus a paginii, plus logouri: E distractiv. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
necesită capital uriaș. Ridică privirea spre mine. Știi, bărbatul ăsta al tău e foarte pornit. Foarte pornit să aibă succes aici. — Știu, zic, dându‑mi ochii peste cap. Nu știe altceva decât muncă, muncă, muncă. — Munca e bună, zice Michael, încruntându‑se deasupra cafelei. Dar să fii chiar așa obsedat de ea... nu e prea bine. Tace un moment, apoi se uită la mine zâmbind. Dar înțeleg că ție‑ți merge foarte bine, nu? Destul de bine, zic, incapabilă să‑mi păstrez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Bex! aud vocea lui Suze, metalică și depărtată. — Suze! zic încântată. Bună! — Ce faci? Foarte bine, zic. Am avut o tonă de întâlniri și toată lumea se poartă foarte frumos cu mine. E super! — Mă bucur, Bex. — Tu ce faci? Mă încrunt ușor la auzul tonului ei. S‑a întâmplat ceva? — Nu! zice Suze. Totul e bine. Doar că... Ezită. M‑am gândit doar să‑ți spun că azi‑dimineață a sunat un tip să‑ți ceară niște bani pe care‑i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
pe materiale? Urmează o pauză. — Ba da, zice Suze șovăind. — Și oricum, pentru ce s‑au inventat cărțile de credit? — Of, Bex... suspină Suze. E amuzant, exact asta a spus și fata aia de la impozite. — Ce fată de la impozite? Mă încrunt la propria mea reflexie și iau un dermatograf. — Fata care a trecut pe aici azi‑dimineață, zice Suze vag. Avea un clipboard. Și m‑a întrebat o groază de chestii despre mine, despre apartament, despre cât îți iau pe chirie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
la poza cu niște buze strălucitoare, unite cu un fermoar, și citește mesajul tipărit: Coleguța mea dragă, secretul tău e în siguranță. — Uau! zice, făcând ochii mari. Cât e de mișto! Ai cumpărat‑o special pentru mine? Dar de unde... Se încruntă. De unde‑ai știut că am un secret? — Ăă... am avut eu așa o bănuială, zic. Al șaselea simț. — Apropo, Bex, bine că mi‑am amintit, spune Suze, răsucind felicitarea între degete. Ai primit o groază de corespondență cât ai lipsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
sosirea cu surle și trâmbițe. Ies din liftul de la etajul cinci și, spre surpriza mea, la recepție nu e nimeni. Ce straniu. Aștept câteva secunde, apoi trec de birou și pornesc pe holul principal. Pașii mi se încetinesc și mă încrunt. Ceva nu e în regulă aici. Se întâmplă ceva. E prea liniște. Locul e practic mort. Când mă uit la imensa încăpere cu birouri, nu văd decât scaune goale. Nu mai sună nici un telefon, nu mai trece nimeni cu treabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
dar nu mai știu la ce firmă. — Cum o cheamă? — Ăă... Alicia, zic, apoi, imediat, regret c‑am deschis gura. Dacă individul o cunoaște pe Alicia? Dacă e aici pe undeva și se duce și o aduce? Însă el se încruntă. — Nu știu nici o Alicia. Sincer să fiu, sunt destul de multe fețe noi în momentul ăsta... La ce fel de firmă lucrează? — PR, spun după o pauză. — PR? Păi, majoritatea sunt de grafică... Chipul i se luminează subit. Hei, poate o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
fusta asta de la o tarabă de pe Portobello Road, fără s‑o probez și, când am ajuns acasă, era prea mică. Dar nu se știe niciodată, poate la un moment dat am să slăbesc o tonă. — Și astea... și astea... Se încruntă, nevenindu‑i să creadă. La naiba, Bex, câte perechi de pantaloni negri ai? — Una singură! Poate două. — Patru... cinci... șase. Scotocește printre umerașe, trăgând afară fără comentarii pereche după pereche de pantaloni. — Ăștia sunt pentru când mă simt grasă, spun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
nu e ziua ideală. Aici sunt perfect de acord. Chipul îi e străbătut de un zâmbet amuzat. Dar de unde era să știu că ai de gând s‑o ștergi din țară? Nemernicul de Michael n‑a suflat un cuvânt. Se încruntă. Și n‑am putut să stau cu mâinile în sân și să te las să dispari. Își împinge paharul pe masă absent, de parcă ar căuta ceva, și mă uit la el neliniștită. Ai avut dreptate, zice brusc. Am fost obsedat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]