1,401 matches
-
cât îi îngădui strânsoarea curelelor de pe piept, rostul cărora l-a înțeles bine când se urcau și trupul său năzuia să cadă de pe scaun, Auta zări printr-o fereastră rotundă din capătul luntrii un smoc de văpaie albă care țâșnea îndărăt. Se uită lung, însă nu pricepu. Ca și altă dată, iarăși îl cuprinse îndoiala că acești străini ar fi cu adevărat oameni, cum se laudă, și nu vrăjitori nemaipomeniți sau chiar zei. Văzîndu-i fața răscolită, bătrânul străin cu chip de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aducă spre înțelegerea unui fapt care lui i se părea dintre cele mai obișnuite: Ai văzut cum cade o pietricică? spuse el. Când se lovește de pământ, dacă e ușoară sare înapoi. Văpaia pe care ai văzut-o se năpustește îndărăt și... luntrea asta, cum o numești tu, sare împinsă înainte. Fiindcă e împinsă fără întrerupere, luntrea sare mereu înainte. Auta vru să spună că începe să înțeleagă, dar tocmai atunci simți un gol în stomac, la fel ca și la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
e primejdios? întrebă femeia din planeta îndepărtată. Cârmaciul zîmbi: - Cui i se pare primejdios e mai bine să mă aștepte aici. Dar primejdie nu poate fi: țâșnim în sus micșorând tot timpul iuțeala până în clipa când ar urma începutul căderii îndărăt; din acea clipă încetinim căderea, ca de obicei. Totul atârnă aici de socoteala fără greș a depărtării de pământ la care trebuie să ne urcăm. Toate privirile se îndreptară spre Hor care tăcea. De la o vreme, simțindu-se privit și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pentru că vreau să-i ajut. Ei vor câștiga mult mai mult dacă ai să-i înveți să trăiască. Atunci vor ști să lupte și fără tine. După ce ne vom isprăvi cercetările pentru care am venit și până când vom putea pleca îndărăt, vom găsi și pentru tine răgaz mai mult. M-am gândit chiar să vii cu noi, și nu numai tu. Ai putea să înveți anumite lucruri până la capăt, și atunci te-am trimite înapoi pe pământ. Dacă te duci acum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vârât în tigvă uscată, cu găuri. La lumina slabă a seului, oamenii totuși se puteau recunoaște. Fără cei doi cârmaci, erau optsprezece. Lipseau robul Valukaga, iscusit arămar, și proaspăta lor căpetenie Utnapiștim. - Să-i așteptăm, spuse Mpunzi. Cârmacii se uitară îndărăt. Nu mai erau urmăriți, așa că puteau să aștepte. Coborâră pânzele. Valurile îi legănau. Cele două corăbii lunecau încet spre larg, împinse de vântul care le lovea numai lemnăria. Oamenii se uitau cu grijă spre țărm. Nu se zărea prin noapte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și oamenii ei fură înghițiți de valuri. Numai o minune i-ar fi putut scăpa de mânia apelor. Cei rămași plutiră mult timp (trebuia să fi trecut o zi și o noapte), până văzură iar lumină. Se uitară cu frică îndărăt. Deasupra lor era zi, dar la apus era noapte. Altceva nu se mai vedea nimic în zarea de la apus. Numai în noaptea următoare, cei câțiva călători scăpați de înec pe zdruncinata lor corabie zăriră între apus și miazănoapte o stea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în larg. Tăcut, pe punte, bătrânul privi acum încremenit în zare spre locul unde cu o secundă înainte se mai răsfățase în lumină neasemuitul său palat. Se stârnise vântul, bătând spre răsărit. Marele Preot ședea împietrit pe punte și privea îndărăt. Vâslașii primiseră porunca sa de a vâsli din răsputeri, cu toate că pânzele erau umflate și corăbiile erau duse de vântul furios cu repeziciune. Din când în când, Marele Preot se uita cu grijă la cele unsprezece corăbii mari ale lui în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care nu poate răspunde întrebării tale: nu știu unde mă aflu. De o zi și o noapte trebuia să fi trecut printre Stâlpii lui Melkart, dar am trecut pe mare deschisă și totuși stelele îmi spun că Stâlpii zeului hananeu au rămas îndărăt. Bătrânul nu-și clinti privirea, însă înăuntru era tulburat. - Așadar tu socoți că i-a cotropit marea? Cu aceste valuri care au fost nu-i de mirare. Când vorbea cu cârmaciul, zări însă spre răsărit, dar mai mult către miazănoapte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
său, al soarelui, și că neputîndu-l mâna, s-a prăbușit, și arzând totul în jur, a fost el însuși ars. Altele spuseră că omul a vrut să se înalțe deasupra celui care l-a făcut, dar a căzut din cer îndărăt pe pământ și nu s-a mai putut ridica... Adevărul care nu izbutise să străbată încă depărtările era mai bogat în întîmplări. În lunile de după pierea Atlantidei, armata lui Puarem jefui, pustii și ucise cât putu în rodnica țară Ta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
i se opriră o clipă asupra lui Auta, apoi robul merse mai departe. Dar după câțiva pași trânti coșul jos și se întoarse în fugă spre ei. Cei trei inși se depărtaseră însă. Robul alergă să-i ajungă. Auzind pași îndărăt, tustrei întoarseră capul. Robul se opri, înlemnit. Se opriră și ei. Atunci robul mai înaintă câțiva pași. Privirea lui alerga de la unul la altul, dar se oprea mai mult la fața și la ochii lui Auta. Și deodată fața robului
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în brațe cu bucurie. El nu știa că ajungând în sfârșit la ceilalți, chiar dacă nu aflase încă totul, Auta avea nevoie să-și descarce sufletul încordat, și această descărcare și-a găsit-o îmbrățișîndu-și vechiul prieten. Drumul spre miazăzi și îndărăt izbutise să împrietenească și pe cele trei pământence. Nefert era însă prietenă și cu gingașa femeie străină. Cu ochii lungi și înguști și cu pielea de culoarea laptelui în clocot, femeia străină părea mai fragedă ca o copilă pământeană, totuși
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
își lăsă capul pe umărul străin. Nu mai știa dacă Hor era zeu sau într-adevăr om! Era sfârșitul zilei. Soarele cădea după cedri când plecară. Mai-Baka își întrebă cu sfială prietenul încotro au pornit; acesta se uită încă o dată îndărăt, spre turnul argintiu, apoi zise: - Hor a văzut cu ocheanele lui că la poalele muntelui se adună mulțimi de soldați și fac tabără. Noi doi vom afla ce soldați sunt și ce caută aici unde nu e graniță dușmană. - Îndrăznesc
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nehotărât, uitîndu-se mai mult spre Auta: - Tu, omule străin, n-ai avut un frate mai mare, sau poate ești fiul cuiva pe care l-am cunoscut de mult... dincolo de marea asta lungă? Atunci amintirea lui Auta se întoarse o clipă îndărăt și gura lui strigă cu uimire: - Utnapiștim! Omul se clătină. Apoi zise sugrumat: - De unde mă știi? Tu nu mă poți cunoaște. Celălalt mă știa, dar acela era atunci cum ești tu acum, și o fi murit sau dacă trăiește nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta îl ajută să-și aducă aminte: - M-ai văzut în Atlantida, pe Piscul Sfânt... Erai cu Mahukutah, cu Mpunzi, cu Valukaga și cu alții... Ai uitat? - Tu nu poți fi Auta, fratele zeilor! strigă înspăimîntat omul, dîndu-se câțiva pași îndărăt. - Dacă tu ești Utnapiștim, eu sunt Auta și omul de lângă mine este Mai-Baka. Mai ții minte răscoala robilor? Utnapiștim, omul din Sumer, se uită cu luare aminte: - Da, el poate fi Mai-Baka... eram de-o vârstă și de-o vârstă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu ei și negustorii de robi din oraș. Când s-au revărsat zorile, cei doi oaspeți îl treziră pe Lot și Auta îl sfătui să plece din oraș cu toți ai săi: - Fugi, ca să scapi cu viață! Nu te uita îndărăt și nu te opri nicăieri în acest timp. Fugi la munte ca să nu pieri. Dar Lot răspunse mîhnit: - Nu așa, stăpîne! Eu nu voi putea să fug la munte fără să nu mă ajungă urgia ta și să nu mor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
este femeia? îl întrebă Auta. Lot începu să plîngă: - S-a uitat înapoi și s-a prefăcut în stâlp de sare. Auta oftă. Era încredințat că Lot n-o mai putuse vedea, căci dacă s-ar fi uitat și el îndărăt n-ar mai fi ajuns aici. Stâlpul de sare era născocit de el, însă femeia pierise. Vântul bătea cumplit. Lot se miră că cei trei inși în haine argintii se uită îndărăt. El nu îndrăzni să privească într-acolo. Strigă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
căci dacă s-ar fi uitat și el îndărăt n-ar mai fi ajuns aici. Stâlpul de sare era născocit de el, însă femeia pierise. Vântul bătea cumplit. Lot se miră că cei trei inși în haine argintii se uită îndărăt. El nu îndrăzni să privească într-acolo. Strigă la ai săi să nu intre în Țoar. Totuși, aproape toți intrară, căci drumul și tulburarea îi obosiseră pe toți. Atunci Lot își luă pe cele două fiice nemăritate ale sale, alese
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Sunt mulțumit că măcar acești o mie de oameni au scăpat de robie și sunt veseli. Umblă la vânătoare, cântă, și-au făcut colibe din crengi... Min le-a tăiat copaci... Numai de n-ar veni soldații să-i ia îndărăt după plecarea noastră! - Fii fără grijă, Hor! îi răspunse Auta râzând. Aici nu mai vine niciodată nimeni. Când vor mai vedea și văpăile luntrei urcîndu-se în cer, podișul Baalbek va îngrozi multă lume. Și de altfel nimeni nu crede jos
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
câștiga acolo, dar am pierdut-o aici. Soția mea a murit, moartea nu m-ar fi ocolit nici pe mine. Și am vrut să mi se întoarcă trupul în pulberea pământului care mi-a dat viață. - Și cum ai venit îndărăt? întrebă râzând același ins. - Cei care m-au dus cu ei mi-au împlinit și această rugăminte. Acum câțiva ani m-au adus înapoi. - Dar unde sunt ei? întrebă insul râzând din ce în ce mai cu poftă. - Dacă am să-ți spun tot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ar fi fost de mult, sau poate niciodată. Unii spun că a fost totdeauna oraș... Acum este orașul cel mai mare din toată lumea! - Te întorci la Babilon? - Poate că m-aș întoarce. Nicăieri nu las averi care să mă tragă îndărăt. Vârsta dragostei a trecut, iar averea niciodată nu s-a lipit de mine. Așa că ori acolo, ori aici... - Și din ce te hrănești? Omul din Babilon începu să rîdă: - Vând înțelepciune cui vrea s-o cumpere. Numai că marfa mea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
era un sat și stelele felinare. Insecta fragilă pictată cu două din cele șapte culori vizibile ale lumii s-a urcat până în vârful firului de iarbă și, găsind acolo sfârșitul universului ei, a fost mulțumită de record și a coborât îndărăt. Ca și omul ignorant al timpului străvechi. O, și cât este de comod să te bucuri că exiști singur după ce ai aflat că exiști, și că nimeni nu mai poate să aibă o inteligență ca a ta, după ce ai crezut
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
diverse specii de foci, morsa, ursul polar. Morsa (Odobenus rosmarus), spre deosebire de focă (ce face parte tot din categoria pinipedelor) trăiește numai în zona circumpolară nordică, având un areal de distribuție destul de fragmentat. Ușor de recunoscut după cei doi colți încovoiați îndărăt, fixați pe falca de sus, morsa poate depăși 3m lungime și poate cântări frecvent peste 1200kg (adultul poate ajunge până la 2000kg). Dintre pinipede, doar elefantul de mare o depășește ca dimensiuni. Morsa preferă apele puțin adânci din zona de șelf
Geografia mediilor temperate şi reci ale globului by Larion Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1179_a_2048]
-
acest caz, reconstrucția originalului rămîne incertă, chiar dacă lecțiunea originalului, obținută prin selectio sau diuinatio, este pe deplin satisfăcătoare În stil și conținut și explică În ce fel a apărut una dintre variante: varianta a cărei origine rămîne obscură poate merge Îndărăt În timp pînă la o lecțiune mai bună a origi nalului, care Încă nu a fost descoperită prin conjectură. Există, de asemenea, posibilitatea ca acestea să fie două versiuni ale originalului și este plauzibil ca cele două versiuni să fi
Papirus, pergament, hartie. Începuturile cărţii by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
avîntul sînt compensate de un fel de rămînere În urmă ca un regret. E ceva ca o sfîșiere Între doi vectori opuși. Încerc să notez ce se petrece, schimb de cîteva ori și ajung la: pe geam picăturile / se ntind Îndărăt Simt că și cuvintele, prin alternanța lor scurt scurtlung-scurt-scurt-lung, ajută imaginea să spovedească un sens: stropii cuvintelor de o silabă se-ntind ca niște dîre În cele cu mai multe silabe. Vectorul nostalgiei și al regretului a căpătat trup. Am
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
tren. Apoi Îmi trece prin minte un titlu un tramvai numit dorință... După cîteva poticniri, mă fixez pe: tren spre alte zări Un pic cam emfatic, dar merge. Îmbin ambii vectori: tren spre alte zări - pe geam picăturile se-ntind Îndărăt Îmi dau seama că lucrurile pot fi privite și de pe partea cealaltă a geamului. Că, la urma urmei, există un regret la fel de marcat și al celui care n-a prins trenul. Rămas pe peron, se alege doar cu lacrimile neputinței
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]