1,132 matches
-
inițial în rubrica din "Convorbiri literare" acum cîțiva ani. Este știut că poezia, proza literară exhibă metafora în dauna conceptului, așa cum discursul științific, în dorința de a elimina posibilele ambiguități, afirmă conceptul, în refuzul fățiș al metaforei. "Or - cum cu îndreptățire susține Irina Mavrodin -, eseul, în spontaneitatea lui specifică, lucrează cu cele două categorii, metafora și conceptul, fără a le opune una celeilalte, ci dimpotrivă, făcîndu-le să se hrănească una din cealaltă". Și autorii la care apelează ca argument pro domo
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Poezia întocmai ca un fenomen fizic participă de misteriosul vieții. Și întocmai cum un fenomen fizic admite un model mecanic, tot așa stările de raritate și de vis ale poeziei pot fi reduse la un model rațional". Recunoaște, totodată, cu îndreptățire, că dacă o poezie admite o explicație, poate admite rațional o infinitate de înțelesuri. În consecință, o exegeză nu poate deci fi în nici un caz absolută. Întîmplările de la "Sburătorul" lui E. Lovinescu sînt un bun exemplu; aducînd, în două ședințe
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ca eroii lui Flaubert pe copia lor din enciclopedie. Poezia regionalistă: Oswald tîrgovăț, gudurînd la soare o scrofuloză moștenită și un destin cabotin". E o poezie mereu însoțită și de o tehnică rudimentară ori barbar însușită. Nu există, atenționează cu îndreptățire poetul, versificație spontană. Cele două celule se întredevorează în monstruozitatea versului facil. "Faire difficilement des vers faciles" n-a însemnat niciodată a ticlui versuri ușor digerabile, ci rara aventură a unui vers într-adevăr esențial. Pentru acest fapt preponderent, pregătit
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
scrisul său, caracterul sacru, iar Iluminațiile, crede Ion Barbu, ar putea să țină mai mult de spiritul științific, decît de lirismul pur ca în Uvedenrode, spre exemplu. Vorbind despre Jean Moréas, tot într-o conferință din 1947, Ion Babru, cu îndreptățire, pune în cadrul unei epoci spiritul și matematicile în concordanță: orientarea spiritului se reflectă cu maximum de claritate în dezvoltarea simultană a matematicilor. Aici, în acest domeniu, abordează spiritul o substanță, care-i omogenă și, aici, își manifestă în cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de hazard": multitudinea și varietatea. Dacă așa stau lucrurile, atunci postmodernismul trebuie să conțină cel puțin cîteva fragmente bazate pe continuitate și identitate" (V.N.). Elementele de continuitate și identitate sînt nu doar posibile în postmodernitate, dar, cum sîntem atenționați cu îndreptățire, "ci absolut necesare supraviețuirii acestuia" și astfel de elemente se constituie într-un adevărat arhipelag de insule de terra firma, iar între ele, religiosul și frumosul, într-o lume extrem de fluidă, sînt unele dintre cele mai mari și mai fertile
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
în această perioadă, cu scopul de a se ajunge la o punere de acord cu evenimentele ce aveau loc în Europa de Vest și care aveau foarte curînd să cuprindă zone tot mai întinse ale planetei. Edmund Burke (1729-1791) este considerat, cu îndreptățire, ca întemeietor al ideologiei conservatoare europene, un consecvent practicant al unei modernități înțelepte. "Principiile sale postulau creșterea organică, schimbarea treptată, respectul față de religie, familie și instituțiile tradiționale. A avut, probabil, cea mai mare influență în proclamarea superiorității obiceiurilor și valorilor
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
2 volume, 1935, 1840 - lucrare ce s-a păstrat și a rămas de interes și în actualitate, oferind o lectură extrem de instructivă. Și Vechiul Regim și Revoluția (1856) și Amintiri, publicate postum în 1893, în totalitatea lor afirmă, cum cu îndreptățire subliniază autorul Simptomelor, excepționala sa analiză asupra democrației ca forță de durată nelipsită de defecte și primejdii. Liberalismul a fost doctrina care, de la mijlocul secolului XIX pînă la sfîrșitul secolului trecut, a dominat acolo unde s-a impus și s-
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
este și trebuie să rămînă un fel de strategie utilă liberei funcționări a societății. Rolul ei principal e unul paliativ, intervenind ori de cîte ori societatea e deficientă; la orice nivel, autoritatea e doar un adaos" (V.N.). Subsidiaritatea, consideră cu îndreptățire Virgil Nemoianu, este temeiul pe care trebuie să se sprijine o gîndire democrat-creștină cu adevărat serioasă și credibilă. Democrația creștină, față de mai vechile doctrine liberale, conservatoare sau socialiste pare a fi capabilă să asigure răspunsurile necesare dilemelor vieții "postmoderne". Secularizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
nu doar compatibilă, ci este platforma pe care postmodernitatea își află terra firma. Odată cu căderea Cortinei de Fer multiculturalismul s-a generalizat, integrat fiind în uriașul malaxor postmodernist în care totul este relativizat, în afara oricărei reguli. Virgil Nemoianu consideră cu îndreptățire că o posibilă forță stabilizatoare este literatura (comparată sau nu), care nu e numai indispensabilă unei societăți sănătoase și umane, ci ea poate, de fapt, să ofere soluții ingenioase pentru funcționarea socială, ajutînd, în ultimă instanță, la promovarea continuității și
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Importanța frumosului, în speță a literaturii, în societatea contemporană este subapreciat, considerat la nivel utilitar ca un lux inutil, valorile estetice fiind marginalizate pînă la negare. Raționaliștii pierd din vedere că literatura acumulează și perpetuează memoria socială, totodată, cum cu îndreptățire afirmă filosoful comparatist, este absolut crucial pentru societate să aibă la dispoziție un ajutor ca literatura, în care elementul interactiv atît tradițional, cît și experimental este prezent cu cea mai mare intensitate. Literatura refuză încremenirea, este o campioană în susținerea
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
radical situația economică și ia o formă foarte amenințătoare pentru cel economicește slab, pentru cel necult, cînd concurența e pe deplin liberă. Și în aceasta era întrutotul situația în România jumătății secolului XIX. Publicistul de la foaia conservatoare se arată cu îndreptățire neîncrezător în valoarea absolută a Constituției române, una adecvată unei națiuni dezvoltate industrial, dar mult prea costisitoare pentru un popor agricol ca cel românesc. În fapt condamnă nașterea artificială a unei clase de mijloc formată din postulanți, avocați și proletari
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
pe pehlivani, pesimiștii se vor revolta în contra tiraniei minciunii și pișicherlicului. Și aceștia din urmă, deja foarte numeroși în societatea noastră, sînt aceia de care orice pehlivan cată să se teamă" (Abia apucasem să zicem..., "Timpul", 31 octombrie 1879). Cu îndreptățire pornit în contra păturilor care nu compensează cu nimic cele primite de la societate, pentru Eminescu, doar un om de caracter precum și un om cu cultură adevărată compensează pe deplin societatea care-l susține; pe cînd, din contră, dacă organizarea societății e
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
ci bilete de bancă bazate pe tranzacții reale, împlinite înlăuntrul țării. De vor exista asemenea tranzacții, banca va emite hîrtie, de nu, nu". Munca industrială și protecția ei, pînă la o dezvoltare comparabilă cu a țărilor înaintate, cum crede cu îndreptățire autorul Sărmanului Dionis, sînt căile întăririi noastre economice. Poetul, în cuprinzătoarea și întinsa sa publicistică, una critică, mereu polemică, luptă împotriva incompetenței, a celor necalificați cocoțați în fruntea unor instituții ce impun o maximă expertiză. Nu se pronunță în contra instituțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Nu se pronunță în contra instituțiilor și a administrației în genere, ci a lipsei de calificare corespunzătoare a celor care le păstoresc. Consideră sistemul vinovat în ansamblu, prin promovarea intereselor personale și de partid, în refuzul aplicării principiului competenței. Și, cu îndreptățire cere schimbarea sistemului. Cerință, după cum constatăm, mereu actuală. Vorbind despre preluarea în administrare a căilor ferate de către stat, constată: În capul administrației aflăm că s-au pus trei directori: un magistat, consilier la Curtea de Casație; un advocat, fost ministru
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
atît de des recunoscută încît acest vot al Constituantei era dat asupra unei propuneri aduse de cîțiva domni din care nici unul nu era moldovean, căci pe d. Sihleanu credem că-l putem excepta. Tocmai elementele de dincoace de Milcov recunoscuseră îndreptățirea unei asemenea compensații. Tot acest vot a format obiectul preocupării îndelungate a guvernului conservator. Astfel vedem că în Cameră se votează, la 12 decembrie 1873, o lege ce regulează destinația acelui fond, apoi se votează de Senat în 1874, se
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
fără naționalitate hotărîtă, străini care în generația a doua primesc cu brațele deschise pe străinii ce ne vin în generația întîia" (Pe cînd discutăm..., "Timpul", 21 februarie 1881). Această năvală constantă de populație străină îl determină pe Eminescu, nu fără îndreptățire, să supranumească Țara drept Americă a Orientului. Acuzat în foaia lui C.A. Rosetti, "Românul", că cei de la " Timpul" sînt lipsiți de patriotism, după o argumentație punctuală asupra proastei gestionări a condițiilor de răscumpărare a căilor ferate, ține să precizeze
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
diletantism îndrăzneț, profitabil și glorios. Pe treapta cea mai înaltă, se poate desfată incompetența cu cea mai deplină autocrație. Lipsa efectivă de răspundere crește cu rangul". Se știe că Diderot, în Enciclopedie, a fost între primii care a lăudat cu îndreptățire meseriile, a pledat pentru reabilitarea meșteșugarilor, a lucrătorilor productivi în contra prejudecăților epocii care le socoteau drept josnice, lipsite de noblețe. A fost un demers care nu a prins cu adevărat rădăcini nici în vremurile globalismului capitalist atotbiruitor. Și cauza, cum
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
scoasă. Omul fără simț de clasă este o caricatură cu deosebire mizerabilă și stricătoare de apetit. Românul trebuie să o fi văzut in exemplare și numeroase și monumentale, pentru ca să găsească o așa strălucită Și surprinzătoare aplicație participiului speriat". Satirizează, cu îndreptățirea, parodierea impreciziei în favoarea lucidității, a clarității și preciziei în gîndire. Propune o pledoarie mereu necesară în favoarea lucidității. Și parafrazînd pe Maiorescu, eseistul ne cere: înapoi la precizia, la raționalitatea consecventă și responsabilă. O cerință cu atît mai imperioasă astăzi cînd
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
adorație întoarsă) față de lucruri, mai ales cînd acestea ating sfera morală" (E.S.). Moralist de neclintit, cînd adorația se răstoarnă în mînie, glasul său capătă sonuri teribile, care îl anunță pe Arghezi din blesteme. Eseistul, raportîndu-l la Cîrlova, îl consideră, cu îndreptățire, pe Heliade mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul Cîrlova mai puternică, confesiunea mai sincer lirică, obiectele (aceleași, în fond) formează la el un spațiu intim, un peisaj
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și sincere, să respecte, altfel zis, două din condițiile fundamentale ale poeziei. Stihuitorul învață o retorică pentru a fi la înălțimea acestei misiuni (E.S.). Emblematic pentru această manieră galantă, de sorginte petrarchistă, este poetul de la Țigănești, Costache Conachi; considerat, cu îndreptățire, de semnatarul Genurilor biograficului, cel mai complex și mai profund poet erotic de pînă la Eminescu și despre care ne spune în continuare că a compus Meșteșugul stihurilor românești "pentru a instrui și a face plăcere unei "preacinstite cucoane". Pentru ca
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
conduse de o rațiune rece - ca într-o fabrică - deși puțini sînt cei care știu cît de cît limpede ce se întîmplă într-o fabrică sau un laborator de cercetare: "Căci și într-un caz, și-n celălalt, constată cu îndreptățire conferențiarul, omului trebuie să-i vină o idee - și anume ideea corectă - pentru a putea produce ceva de valoare. Această idee nu poate fi însă forțată să vină. Ea nu are nimic de-a face cu calculele reci. Desigur, calculele
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
îmbrăca, ilumina sau guverna mai bine. Ce operă semnificativă crede el că poate realiza, pornind de la asemenea creații sortite de la bun început să îmbătrînească, încît să se înhame la o asemenea întreprindere divizată în specialități și orientată spre infinit?" Cu îndreptățire, sociologul crede necesar să puncteze cîteva considerații generale. Sîntem supuși la un proces constant de intelectualizare, în care progresul științific este doar o fracțiune. Este limpede că, tehnic, altele sînt condițiile de viață, dar cunoștințele despre condițiile de viață nu
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de suferit schimbări care să provoace modificări vizibile. Nu este exclus pericolul ca mașinăria partidului să cadă în mîna funcționarilor de partid, care prin natura activităților o manevrează zilnic și să fie folosită prioritar spre folosul propriu. Dar, cum cu îndreptățire observă Max Weber, "funcționarii" se supun relativ ușor unei personalități conducătoare, unui demagog de mare impact, deoarece interesele lor materiale și spirituale sînt intim legate de speranța în întărirea puterii partidului, iar activitatea dusă în slujba unui conducător oferă întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
fatalmente incomplete și restrânse ca argumentație, judecățile și emoțiile ascunse aici mă reprezintă și dau seamă de un orizont de lectură a realității care încearcă, în ciuda puterilor limitate, a îndârjirii civice și a încrederii naive în valori, să-și găsească îndreptățirea. Am lăsat acest text aproape neprelucrat, cu anumite accente umorale și cu câteva omenești subiectivități pe care, din principiu, le evit în eseistica mea, doar pentru a nu contraface efectul de real pe care acest jurnal ad-hoc încearcă să-l
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Fundația Cioran" de la Paris). Astfel încât, desigur, mahalagiii valahi din presa centrală vor tăia, ca de obicei, frunza la câini, cu presupuneri asupra misteriosului cumpărător (cin' să fie? Patriciu? Vântu?), sau vor glosa la nesfârșit, de data asta nu chiar fără îndreptățire, despre impotența blamabilă a autorităților românești, dezinteresate de recuperarea adevăratelor valori (că asupra întregii afaceri cu recuperarea, pe sume fabuloase, a pretinselor brățări dacice - despre care Dan Iosif lăsa să se înțeleagă într-un interviu labeunuteve că ar fi o
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]