1,346 matches
-
Ashling s-a așezat la un birou, și lacrimile stăteau să-i năvălească. Urechea o durea, era epuizată, trebuia să meargă la petrecere cu păr gras și lins, în timp ce toți ceilalți vor arăta fantastic. Și-a pus mâna pe urechea îndurerată și a lăsat câteva picături să îi alunece pe față. —Ce ai? A tresărit. Era Jack Devine, care o studia cu o privire care părea chiar îngrijorată. Nimic, mormăi ea. —Ce ai? — Petrecerea din seara asta, recită ea cu ură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
oară eram la „Părinții noștri“, pe care Danny Boylan îl cânta înainte de antrenamentul de box. — Am dat de un marinar! Îi văd tricoul, mă anunță Dolphine. În momentul ăla n-am mai știut dacă-l vreau pe Lee viu și îndurerat sau mort și nicăieri, așa că l-am împins pe Dolphine la o parte și am început să sap eu însumi. Prima lovitură de lopată i-a retezat marinarului craniul, iar a doua a pătruns în tunica lui, îndepărtându-i toracele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Logan: Noi ar fi trebuit să aflăm primii! Se izbi cu pumnul În piept. — Noi suntem familia lui! Logan tresări. Cum naiba aflaseră ziarele că trupul lui David Reid fusese cel descoperit? Ca și cum familia lui nu ar fi fost oricum Îndurerată. — Îmi pare rău, domnule...? — Reid. Charles Reid, răspunse omul, Încrucișându-și din nou brațele și umflându-se parcă și mai tare. Tatăl ei. — Domnule Reid, nu știu cum a aflat presa despre asta. Dar vă promit: vinovatul, oricine ar fi el, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
News Înregistra un material, fiind postată Îndeajuns de departe de casă pentru a o prinde În cadru la un loc cu toate celelalte elemente. — ...trebuie să Întreb: oare toată această atenție pe care mass-media o acordă În aceste momente familiei Îndurerate servește cu adevărat interesului public? Când... Watson trecu chiar prin fața camerei, iar umbrela ei albastru cu alb acoperi În totalitate imaginea reporterei. Cineva țipă: — Tăiați! — Ai făcut-o intenționat, șopti Logan exact când izbucniră strigătele furioase ale unui jurnalist. Watson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
instantaneu În care el plimba un labrador vesel. M-au acuzat de crime pe care nu le-am comis! Un alt salt al camerei, de data aceasta cu Cleaver așezat pe un dig de piatră, cu un aer cinstit și Îndurerat. Citiți despre anul meu de iad, doar În numărul din această săptămână al „News of the World“. — O, Doamne, spuse Logan când logo-ul ziarului acoperi ecranul. Exact ce ne lipsea. 34 Logan și Watson mormăiră tot drumul Înapoi până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nimic, încheie el ca și cum ar fi închis o ușă. Pe-acolo a trecut războiul, a distrus edificiile și plantațiile de palmieri, a surpat malurile lacurilor sacre; și apoi, deasupra ruinelor și morților vântul a adunat munți de nisip. Memoria sa îndurerată făcea ca toate cuvintele să-i fie reproșuri, și le rostea pe tonul nestăpânit al celui nevoit să tacă vreme îndelungată. Între timp soarele dispărea dincolo de malul dinspre apus al marelui fluviu. Preotul arătă spre interiorul templului. — Acolo, înăuntru, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
portalul înalt de bronz: mai întâi pe nepotul lui, tânărul și strălucitul Marcellus. Apoi pe marele amiral Agrippa, învingătorul lui Marcus Antonius. Apoi cenușa fiilor Juliei, morți în împrejurări niciodată lămurite, departe de Roma. Încă de pe atunci, în cortegiile acelea îndurerate, mulțimea șoptise - iar uneori strigase - că Maștera nu plângea. Oricum, înăuntrul mausoleului, morții aceia, în urnele lor grele, aliniate aveau să evoce imensa glorie a familiei, însă și tragediile acesteia, de-a lungul secolelor următoare. Ultima noapte a lui Calpurnius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Macro cu cruzime. Mi-e teamă; dacă la Roma se pregătește altcineva... Și, înfrângându-și teama, așa cum făcuse Livia când Augustus agoniza la Nola, răspândea zvonuri despre o însănătoșire miraculoasă a lui Tiberius, în vreme ce acesta horcăia între perne, sub privirile îndurerate ale medicilor săi, care aveau să-și piardă slujba și banii. Dar Sertorius Macro mai știa un lucru, pe care i-l spuse, mânios, numai lui Gajus: Tiberius era înspăimântat de luptele ce urmau să se declanșeze imediat după moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să vă răzvrătiți? Și câtă încredere poate avea astăzi Roma în vorbele voastre? Optimates nu se sinchiseau de neliniștile lui; ei vedeau numai primejdia care-i pândea. În câteva ore, atitudinea tânărului Împărat se schimbase îngrijorător. Sinceritatea lui imprudentă și îndurerată îi înspăimânta, deoarece cu un singur cuvânt putea dezlănțui enorma putere militară, cohortele pretoriene aflate de cealaltă parte a ușii, legiunile din toate provinciile și violenta, incontrolabila simpatie a poporului. Dorindu-și cu disperare să supraviețuiască, unii încercară să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de care era nevoie. Pe când vorbea astfel, nu știa că, după câțiva ani, un alt complot, la fel de ticălos, avea să-l condamne la moarte pe el. I s-a oferit posibilitatea de a se sinucide și, cu toate că rudele și prietenii îndurerați l-au sfătuit să aleagă epuizarea nedureroasă a morții prin înfometare, el, cu luciditatea-i obișnuită, “întrucât la Roma nu există zei invizibili care să le interzică oamenilor să dispună, dacă nu de propria viață, cel puțin de propria moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fundul gropii pline cu apă. Unde ai făcut tu traversări. Ca În Parcul De Cultură Și Odihnă. Privești pe geam norii ce se mișcă cu repeziciune. Ești pedepsit și stai În casă. Afară ceilalți copii se joacă. Numai tu, singur, Îndurerat, chinuindu-ți privirea În clocotul alb al unui nor destrămându-se pe cer. Senzația că ai putea rămâne singur pe lume. În cealaltă cameră, mama primește vizita unei vecine. Beau În tăcere cafeaua acră. Apoi mama, Într-un târziu: Uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nivelul bunăstării tale materiale s-a mai ridicat, fără a pune la socoteală și leafa de 750 de lei pe lună, În troleibuz citești nuvela Vuietul de Ion Lăncrăjan, publicată În ziarul Scânteia, iar acasă te Întâmpină privirea mută și Îndurerată a mamei tale. Răzbate către tine gândul ei chinuit. Când o să faci și tu ceva În viață? Și tot În gând Îi răspunzi: Cu toți banii câștigați o să-mi cumpăr cărți. A doua zi, În loc să cumperi cărți, după ce bântui pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
dat ochii peste cap. —Mamă, te rog, Încetează. N-am nevoie de asta acum. Ben a fost bine după circumcizie și așa va fi și Connor. Acum poți s-o lași baltă? Bridget a scos un oftat exagerat și extrem de Îndurerat. În același moment, a intrat Saul. Bridget i-a aruncat o privire sfâșietoare. Saul i-a răspuns pur și simplu cu un zâmbet. Ruby nu și-a putut da seama dacă zâmbetul său era unul disprețuitor sau dacă era menit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
fusese deja depus, pământul scos zăcea adunat într-o grămadă. Anteriul preotului flutura, iar fumul din cădelniță venea spre noi. Șchiopul nu se mișcase, își aștepta recompensa. Îl găsise bărbatul de la pompe funebre și acum stătea acolo cu o expresie îndurerată, ca și cum ar fi intrat și ea în prețul cu care căzuserăm la învoială. Își ținea greutatea corpului pe piciorul mai lung. Rămăsese și paznicul cimitirului. Coborâseră împreună sicriul și nu fusese o treabă prea ușoară. Omul de la pompe funebre își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
când se-ntâmplă câteodată ca supa să-ți fie servită cu zece minute după ora douăsprezece! — Mă rog, știi doar, Ermelinda, anarhismul meu e doar teoretic... Mă străduiesc s-ajung la perfecțiune, dar... — Fericirea este și ea teoretică! - exclamă Augusto, îndurerat și vorbindu-și parcă sieși, după care -: Am decis să mă sacrific pentru fericirea Eugeniei și m-am gândit la un act eroic. — Ce act? — Nu mi-ați spus chiar dumneavoastră, doamnă, că locuința pe care i-a lăsat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
acolo ca să-i dea ultima ungere, și când colo, el îi spune că se căsătoreau. Și după ce s-a întors mai târziu, l-a condus până la ieșire patroana proaspăt măritată, pentru a treia oară, și l-a întrebat cu glas îndurerat și neliniștit: „Dar ia spuneți-mi, don Valentín, o să mai trăiască, o să mai trăiască oare?“ „Nu, doamnă, nu; e o chestiune de zile...“ „O să moară curând, nu-i așa?“ „Da, foarte curând.“ „Da’ chiar o să moară?“ — Ce oroare! — Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ieșind din paginile cărții în care ar fi depozitată relatarea vieții mele fictive, sau mai curând din mințile acelora care o citesc - din ale voastre, cei care o citiți acum -, de ce să nu exist ca un suflet veșnic și veșnic îndurerat? De ce?“ Bietul de el nu se putea odihni. Sub ochi îi defilau întinderile pustii ale Castiliei, ba stejărișuri, ba păduri de pini, contempla crestele ninse ale munților și, privind îndărăt, în spate, învăluite în neguri, figurile însoțitorilor și însoțitoarelor vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
americani, chiar dacă se presupunea că sunt evrei germani ascunși în Amsterdam și, spre deosebire de părinți, toți spectatorii știau că nu existau motive de îngrijorare, cel puțin în ceea ce privea sexul. Când se sărutară în sfârșit, fata de lângă mine scoase un suspin îndurerat. M-am uitat la ceas. Filmul era mai lung decât mă așteptasem. Când mi-am ridicat iarăși privirea spre ecran, totul era întunecat, cu excepția unei singure lumini care pâlpâia. Se auzeau strigăte furioase. Hoțule! Hoțule! striga doamna Frank. Să iei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
când se întorc. Nu am avut curaj să mă întind, deși patul începuse din nou să mă cheme. Aș fi sfârșit transpirând intens din nou și nu mai aveam alte haine. Încă mai resimțeam efectele călăritului asupra membrelor mele deja îndurerate. Era ca și cum trupul meu se acordase din compasiune cu mintea mea care era chinuită intens. Cum de a mers totul atât de prost? Doar ce descoperisem că-l iubesc pe Ed și că-mi doresc să-mi petrec restul vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
palma ce ți-am tras-o atunci, când mi-ai mărturisit că ai pierdut pofta de învățătură. Ca să-l fac fericit, îl întrebai cât e ceasul, în limbi străine, dar chipul său rămase totuși copleșit de grijă mare. - Tată, continuai îndurerat, lasă-mă să-ți spun pe de rost toată partea întâi din Faust, în original și fără greșeală. Ochii lui de culoarea plumbului se umplură de lacrimi și plânsul său sfâșietor mă deșteptă din toropeală. Afară ploua cu găleata. Tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
știu care anume, din pricina asemănării - și-mi strecoară între buze o garoafă roșie. Cealaltă, Bianca sau Maria, își scoate mănușa fină din piele neagră și își trece degetele prin părul meu încârlionțat. - Vreau să-ți văd ochii, găsește dânsa profund îndurerată, și-mi ridică o pleoapă. Apoi uluită, se dă îndărăt. Și amândouă: Bianca și Maria se topesc în tapet ca și toate celelalte. ă Acum apare regele meu. Știam de mult că știe să sufere și chiar să plângă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe scaunul cu spătar înalt. Mângâia o pisicuță cafenie ce i se așezase în poală. O pată mare, sângerie i se ivi pe pometul obrazului drept și stăruia acolo, în timp ce ochii ei cu retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns reținut cu greutate și o chinuitoare întrebare: „Ce ți-am făcut?” părea că mă întreabă Mariana. Și așa cum pisicul cafeniu îi dormita în poală, așezat și sprijinit cu lăbuțele de dinainte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
s-a părut foarte dramatic. Desigur, accept În totalitate afirmația că, față de ceea ce te interesează pe tine (singurul lucru care contează aici), mă aflu În eroare. Este suficient că nu-ți place subiectul și Îl vom abandona pe loc.“ Epistola Îndurerată dar demnă avu efectul, mulțumitor Într-o oarecare măsură, de a-l face pe Compton să Își retragă sau să Își mai modereze criticile printr-o replică promptă. Bineînțeles că nu avusese intenția de a respinge piesa de la bun Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
stăpânirea de sine. Sfârșitul veni, din fericire, destul de repede, pentru că lectura se făcu Într-o viteză sinucigașă, fără pauze. Ada Rehan ieși În fața scenei și reproduse Împiedicat micul epilog pe care Îl scrisese special pentru ea, Îi aruncă o privire Îndurerată, ca un suflet chinuit, și fugi În culise, urmată În grabă de restul trupei. Daly se apropie iute de marginea laterală a scenei și coborî greoi treptele către sală. Henry se ridică din fotoliul din primul rând și Își Încheie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Theodora vine să Își prezinte condoleanțele. A trecut pe la Carlyle Mansions și În seara precedentă, ca să Întrebe cum se simte HJ, dar s-a Întâlnit În hol cu un vecin care auzise deja de moartea scriitorului. Nevrând să deranjeze familia Îndurerată, a lăsat un bilet pentru dna James și s-a dus la poștă, să Îi telegrafieze trista dar nu neașteptata veste lui Edith Wharton. Nu menționează faptul față de dna James și de Peggy, a căror purtare s-a Îmbunătățit considerabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]