5,200 matches
-
Gigi a cumpărat Arcom în 2007Numai că Ucraina a încetat să mai investească în proiect, iar planul a înghețat, după ce România contribuise cu un miliard de dolari. În fine, rolul ARCOM a devenit, azi, acela de a păzi investiția. În 2007, Gigi a cumpărat un pachet minoritar al societății, ulterior devenind acționar majoritar. Nu peste multă vreme, a început
Români ţinuţi în foame şi în frig de Gigi Becali [Corola-blog/BlogPost/93561_a_94853]
-
iar să sânger, Dar mă întorc o clipă să-mpart dorul la doi. Că iată peste viață doar visul mai trăiește, Când alți propagoniști repetă vechiul rol Însă iubirea asta din nou se risipește Și piere în tăcerea ce-a înghețat la pol. PUTERILE-ASFINȚITE Aceste nopți ne-ncearcă puterile-asfințite Și lasă-ntre răzoare stelele răstignite Când dragostea se-mparte chiar dacă este una Ca să răsară-n vise de noapte precum luna. Și ceasul vieții bate și trece prin pădure Cu aripi lungi
STIHURI (1) de CERASELA JERLĂIANU în ediţia nr. 2205 din 13 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383158_a_384487]
-
a textelor sale. Își rostea răspicat cuvintele și se înflăcărase ușor, lungind expozeul său până la limita unei ore de curs. Urmau, ca de obicei, discuții. Dar fiindcă nimeni nu s-a grăbit să spună ceva, autoritatea și prestigiul profesorului, le înghețaseră parcă tuturor celor care îl cunoșteau, deloc puțini, cuvintele pe buze, s-a găsit în cele din urmă să-și înalțe glasul un tinerel, fără studii filologice, presupun, se ridicase în picioare, parcă-l văd, destul de rotofei, cu părul bogat
ÎNTR-O ZI A SFÂRŞITULUI DE OCTOMBRIE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383139_a_384468]
-
și reușea să aibă liniște în clasă fără să facă observații, fără să ridice tonul. Dacă vreun școlar încerca să fie obraznic, neascultător, să vorbească neîntrebat, era suficient să-i arunce o privire lungă, oțelită, fără niciun cuvânt, că respectivul îngheța acolo, în bancă, fără să mai crâcnească. Ceilalți din jurul lui împietreau și ei. După cele câteva clipe de tăcere tensionată, relua cu calm lecția și cu vocea abia șoptită, de parcă nimic nu se întâmplase. Așa l-am avut învățător până
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
Atunci... nu credeți că trebuie pedepsit? Iar tăcere de cavou. Domnul Arsu a insistat: - Vă spun eu, mă! Cel care face o faptă rea trebuie pedepsit, ca să nu mai facă. Hai, spuneți-mi cine a făcut-o? Întrebarea ne-a înghețat privirile și ne-a amuțit. Domnul Arsu ne-a privit... ne-a privit... . - Parcă... parcă... te-am văzut pe tine Dică. Aveai buzunarul plin. - Hââ! Nu eu, nu eu, domnu Arsu, a început să se smiorcăie Dică. Vă spun cine
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
niciodată.Și o aduse până în cameră, rezemând-o atent, ca să nu se îndoaie, cu vârful în tavan. ... XX. NUIAUA FERMECATĂ-5, de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 1811 din 16 decembrie 2015. În acest moment vă mărturisesc că mi-a înghețat pasta în pix de atâta frică. Degeaba mă implorați să fac ceva ca să-l salvez pe Tudorel. Vă jur că nu pot să fac nimic! Mi-a înghețat și imaginația. Nici Lunișoara...nici stelele...nici copacii...nici măcar îngerul său păzitor
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
din 16 decembrie 2015. În acest moment vă mărturisesc că mi-a înghețat pasta în pix de atâta frică. Degeaba mă implorați să fac ceva ca să-l salvez pe Tudorel. Vă jur că nu pot să fac nimic! Mi-a înghețat și imaginația. Nici Lunișoara...nici stelele...nici copacii...nici măcar îngerul său păzitor... Nimeni nu-l poate salva pe Tudorel de lupul cel înfometat. Uff! Nici măcar o sanie nu trece pe aici cu cineva... cu ceva...o pușcă acolo...Nimeni! Nimeni
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Hai mai repede că sare lupul! Nu pot să fac nimic. Pentru că nimeni din sat nu știe în acest moment că el se întoarce acasă. De fapt, nimeni din ... Citește mai mult În acest moment vă mărturisesc că mi-a înghețat pasta în pix de atâta frică. Degeaba mă implorați să fac ceva ca să-l salvez pe Tudorel. Vă jur că nu pot să fac nimic! Mi-a înghețat și imaginația. Nici Lunișoara...nici stelele...nici copacii...nici măcar îngerul său păzitor
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
din ... Citește mai mult În acest moment vă mărturisesc că mi-a înghețat pasta în pix de atâta frică. Degeaba mă implorați să fac ceva ca să-l salvez pe Tudorel. Vă jur că nu pot să fac nimic! Mi-a înghețat și imaginația. Nici Lunișoara...nici stelele...nici copacii...nici măcar îngerul său păzitor... Nimeni nu-l poate salva pe Tudorel de lupul cel înfometat. Uff! Nici măcar o sanie nu trece pe aici cu cineva... cu ceva...o pușcă acolo...Nimeni! Nimeni
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
spera să obțină un accept din partea familiei pentru câteva momente de relaxare activă. O nouă încercare. Un patinoar. Mira aștepta de aproape 20 de ani să simtă sentimentul acela de zbor, pe care patinajul ți-l oferă. Acea libertate, vântul înghețându-ți obrajii, fericirea de a dansa liber. Cu câțiva ani în urmă, Monica primise o pereche de patine cu rotile. Au fost împreună la cumpărături, iar Mira o lăsase pe fiica ei să o aștepte în fața magazinului. Când s-au
CONTOPIRE -2- de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383275_a_384604]
-
ei mă iubesc! Râd când mă văd! Le pare bine / Că mama lor acasă vine! Băieții mamei, băieți, / Frumușei și cucuieți !” Cu-astfel de gânduri, bucuroasă, / Se tot apropia de casă, Însă deodat’ s-a-nspăimântat / Și sângele i-a înghețat În vine, căci a priceput / Că ceva rău s-a petrecut. Doar capetele din fereastă / O înștiințau că o năpastă Peste-a ei casă a venit. / Mergând la ușă, a grăit: „Trei iezi cucuieți / Ușa mamei descuieți ! Că mama v-
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
Ordonanță. În felul acesta, prin necinstea câtorva indivizi, întăresc vigilența unui oraș. Sau voi scrie despre ADEVĂR. Filozoful va fi singurul personaj. Va reieși că adevărul e o mare minciună. E ca apa: ia forma vasului în care o torni. Îngheață sau se evaporă. I-aș astupa gura și Actorului, cu Socratele lui, corupătorul acela de minți tinere; nu a fost capabil să-i dovedească Xantipei nimic... Toate cărțile Romancierului nu fac, la un loc, cât o pagină din jurnalul Comandantului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
cu dinții strânși Într-o mușcătură bestială. Pe suprafața de tencuială se puteau zări câteva smocuri de păr cenușiu și fragmentele de piele rămase prinse În cavitate atunci când coaja fusese smulsă. Capul mortului parcă se afla acolo, sub ochii lor, Înghețat de privirea cumplită a unei Gorgone. Abia atunci, poate pentru a-și dezlipi privirea de acea grozăvie, sau pentru că o scăpărare a torței azvârlise un fulger de lumină pe un perete, atenția lui Dante se opri asupra marelui mozaic aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cumplite decât primele. — O durere a sufletului... poate iscată de imensitatea misiunii sale? Teofilo Îl fixă cu un aer Întrebător. — San Giuda, Marele mozaic de pe absidă, continuă poetul. L-am văzut. E atât de mare Încât te face să Îți Înghețe sângele În vine. — Ambrogio e un artist desăvârșit, un maestru În meșteșugul lui. Stă În firea celor mari să se confrunte cu operele mărețe și să se mistuie În această Încercare. Pentru mine, a fost o bucurie că i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
le-a permis niciodată să se stabilească În oraș. De altfel, cămătari avem deja destui, Încheie dânsul cu un rânjet. Dante nu se putu abține să nu zâmbească. Pentru prima oară era de acord cu el. Apoi, un gând Îi Îngheță sângele În vine. Oare mișelul acela voia să facă aluzie la calomniile pe seama tatălui său, Alighiero? Strânse pumnii, Înaintând spre om. — Ce vrei să spui? strigă, fulgerându-l cu privirea. Căpetenia gărzilor dădu Înapoi pe dată. Părea sincer suprins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
feresc cu mâna. Vârful săgeții mi-a trecut prin mănușă. De Îndată otrava a Început să-mi urce În trup, așa cum hoardele barbarilor urcau pe bastioanele noastre. Iar trupul meu nu rezista, slăbit de luptă, și ceda... Glasul lui Baldo Înghețase. Prin fața ochilor săi păreau să se perinde Încă imaginile acelei ciocniri. — Chirurgii Ordinului au hotărât că, pentru mine, nu exista altă speranță În afară de amputarea mâinii. Și, cu singura Întărire a lotusului, mi-am oferit brațul fiarelor cu care ei lucrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cealaltă mână. Trebuia să fi fost Încă o glumă a blestematului de cârciumar. — Ciung nenorocit! strigă el. Blestematul! Afară, vântul umed și cald Îl izbi peste față ca o scatoalcă. Simțea cum, pe gât, picăturile de sudoare se condensau și Înghețau. Pământul pe care pășea era moale și Îi ceda sub picioare ca o saltea din păr și fibre. Florentini afurisiți, cu străzile lor de noroi. Acum, slobod să se miște, izbuti să vadă omul care Îl Însoțea. Sigur că Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o pânză pe care o scosese dintr-o mică bandulieră. Dintr-o dată, expresia i se schimbase. Parcă umbra chiliei Îi regenerase forțele. Omul acela creștea odată cu tenebrele. Privirea sa Își pierduse orice urmă din ipocrizia precedentă, revenind la natura ei Înghețată de torționar. Din instinct, poetul verifică dacă daga Îi era la Îndemână. — Cu mâhnire m-am plecat să Îți cer audiență, messer Alighieri, contravenind uzanțelor Bisericii și convingerilor mele personale, Începu inchizitorul. Cred că păstorul cel bun trebuie să urmărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
alternativă, se trezi În spatele carului. — Messere, chiar e un mare spectacol! strigă cineva lângă el, scuturându-i brațul ca să-i atragă atenția. Probabil că omul Îl recunoscuse și părea fericit că un prior Împărtășea cu el emoția serii. Poetul Îl Îngheță, Îndepărtându-i brusc mâna. — Ce-i așa de mare În toată limbuția asta, mojicule? Celălalt nu păru să Îi deslușească tonul insultător. — Lupta Îngerului cu Diavolul! Îi explică el cu același entuziasm. Ca să-l salveze pe om de la iad... Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și creditul. Îi pusese mâna În fața ochilor, sigur că el nu ar fi avut cum să vadă. Acea provocare trebuia câștigată prin folosirea rațiunii, nu prin fiarele călăului. Chiar pus În lanțuri, asasinul avea să Îl ardă cu privirea lui Înghețată de batjocură, dacă ar fi trebuit să admită că nu cunoștea motivul răului. Pe care, de fapt, continua să nu Îl știe. Credea că știe numele vinovatului. Era ascuns printre numele din Cerul al Treilea. Poate că În casa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a spațiului și a timpului și tulburarea imaginației sunt semnele sale cele mai imediate și mai lesne de recunoscut. Îl putea oare salva de la osândă conștiința faptului că era posedat? Ea Îl privise, la cârciumă. Oare nu cu privirea Își Îngheață prada vasiliscul? Oare mai putea scăpa de ritul acelei preotese infernale cu chipul de aramă? Își afundă față În mănunchiul de veșminte pe care Îl apucase, respirând adânc acea mireasmă. Poate că veșmintele erau Îmbibate cu cine știe ce poțiune magică, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ochii de templier. Poate că privirea diavolului era cea care Îi transpărea din pupile. Lângă dânsul, chipul Antiliei se apropiase, patru ochi care Îl priveau cu fermitate. Fu cuprins de o amețeală ușoară. Nu era fiara Apocalipsei, care urma să Înghețe omul cu ochii săi nenumărați? — Arată-mi despre ce vorbești. Veniero scoase cu un efort de sub vestă câteva foi. — Sunt hărțile meșterului Teofilo. Și el voia să dea o formă acestui secret, murmură ridicându-și privirea către perete. Desigur, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Nu se pun astfel de Întrebări. - Și dacă totuși se pun? - Nu se dau răspunsuri la astfel de Întrebări. - Dar ce? Un glonț În ceafă? - Oh, nu. Un glonț În frunte - cavalerismul n-a dispărut cu totul din lume. Am Înghețat. Cuvintele pirpiriului, tonul și vibrația glasului său mi s-au Înfipt violent În creieri și aveau să mă urmărească foarte multă vreme ulterior. Individul era nebun. Și criminal. Unul surâzător, dar, În chip indubitabil, nebun și criminal. Întinsesem prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
care consemna retroactiv un fapt Împlinit deja ori numai În curs de Împlinire? În ce punct de pe scara timpului se plasa autorul enunțului? Frământam În minte - destul de steril, recunosc - aceste Întrebări când, subit, am avut senzația materială că gândul Îmi Îngheață Într-o revelație năucitoare. Nu, sigur că nu semnificația acelor opt cuvinte așternute neglijent la finalul paginilor care devoalau misterul uciderii templierilor era marea problemă, ci alta. Cu totul alta - cum de nu sesizasem de la Început? Centrul confirma explicit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
infailibilă În genul ăsta de stratageme -, a privit prin mine ca printr-un obiect de sticlă, deși avea ochii fixați Într-ai mei (am constatat atunci cât Înțeles poate avea expresia „ochi de mort”...), și m-a Întrebat cu vocea Înghețată Într-o ură pură și dură ca nemișcarea sticloasă a unui cadavru: „Cum vă numiți dumneavoastră?” sau nu, n-a Întrebat, mi-a cerut rutinier, funcționărește, ca un robot: „Spuneți-mi numele dumneavoastră, vă rog...”, iar eu n-am putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]