1,931 matches
-
dar ce să fac? Mitsuhide părea să fi ajuns într-o stare de ebrietate totală, lucru care nu i se mai întâmplase niciodată. Chipul său, pe care lui Nobunaga îi plăcea să-l compare cu un fruct de kumquat, se înroșise complet, până la fruntea cu început de chelie. — Ce zici de înc-o ceașcă? Îndemnându-l pe Kazumasu să îl mai toarne, Mitsuhide continua să vorbească, peste măsură de vesel. Nu prea avem multe zile fericite ca asta de azi, chiar dacă trăim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Akechi, se întreținea cu un oaspete. Musafirul era pictorul Yusho, care nu era de origine din Suwa. Părea să aibă cam vreo cincizeci de ani, iar fizicul său robust nu indica prin nimic că era pictor. Vorbea foarte puțin. Asfințitul înroșea pereții albi ai șirului de magazii în care fasolea era depozitată. — Trebuie să mă iertați că v-am vizitat, pe neașteptate, într-o perioadă de război ca aceasta, și că nu vorbesc decât despre problemele plictisitoare ale unui om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
într-o clipă. Chipurile care până atunci arătaseră atâta obrăznicie, expresiile sfidătoare, dispărură. Nu mai rămăseseră decât nenumărate fețe de culoarea pământului, tremurând de frică. Stând lângă cele cinci cadavre, cei cinci samurai îi priviră amenințători pe muncitori, cu săbiile înroșite de sânge încă în mâini. În cele din urmă, Kanbei strigă, cu toată ferocitatea: — Acești cinci oameni care v-au reprezentat - i-am chemat aici, am ascultat ceea ce au avut de spus și le-am dat un răspuns foarte clar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
privească și lăsă capul în piept. De îndată ce melodia încetă, Muneharu vorbi, încă o dată, răspicat: — Generale Mosuke, vă rog să priviți cu atenție. Mosuke ridică privirea și văzu cum Muneharu, care îngenunchease, își spintecă lateral abdomenul cu sabia. În timp ce vorbea, sângele înroșea interiorul bărcii. — Frate, vin și eu! țipă Gessho, despicându-și, la rândul său, pântecele. După ce-i predară lui Mosuke cutia cu capul retezat al generalului și se înapoiară la castel, vasalii lui Muneharu își urmară stăpânul în moarte. Când ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lănci de cozi ale altor lănci. Oamenii îi împungeau pe ceilalți și erau înjunghiați la rândul lor. Soldații țipau și se luau la trântă, unii căzând morți în apă și stârnind cu stropi. Curentul mocirlos se învolbura în jur. Sângele înroșea suprafața apei și se scurgea mai departe. Între timp, prima unitate de sub comanda lui Nakagaba Sebei lăsase lupta din aval în seama soldaților lui Takayama Ukon. La fel ca șirurile unor tineri ducând pe umeri un palanchin sacru în timpul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mult sake, adică. Inuchiyo râse din toată inima, clipind din singurul său ochi, în lumina lumânărilor. Era același om chipeș pe care îl cunoscuse Hideyoshi în tinerețe. — Hideyoshi n-a fost niciodată un mare băutor, continuă Katsuie. Într-adevăr. Se înroșea imediat la față. — Dar îmi aduc aminte că, pe vremea când erați tineri, adesea petreceați toată noaptea bând împreună. — Da, în materie de dezmăț, Maimuțoiul ăla tânăr nu obosea niciodată. Era specialist. Eu, ori de câte ori beam prea mult, cădeam de pe picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
călărea sub stindardul de comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, în regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea în vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era încă destul de rece cât să înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se împărți pentru a-și ocupa pozițiile. Soldații aproape că zăreau inamicul. Și totuși, nu se zărea nici o coloană de fum a vreunui foc din tabăra dușmană, nici un singur soldat inamic. Ofițerii, însă, le arătară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
decăderea unui om, dintr-o singură lovitură, nu apărea decât o dată. Acum, Katsuie se afla pe punctul de a apuca sau a rata o asemenea ocazie. Cercetându-și opțiunile, lui Katsuie aproape că-i lăsa gura apă, iar Genba se înroșise la față. — Shogen, începu în cele din urmă Katsuie, dacă ai vreo strategie de propus, te rog să vorbești deschis. — Umila mea părere este că n-ar trebui să pierdem această ocazie, dar ar trebui să atacăm cele două fortărețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în fața ochilor o victorie de asemenea proporții? Of, încep să cred că Demonul Shibata îmbătrânește. — Vorbești prostii. Ești încă tânăr, atâta. Ai curaj în luptă, dar, în materie de strategie, îți lipsește experiența. — De ce spui asta? începu Genba să se înroșească la față, dar Katsuie nu se lăsa pradă agitației. Era veteranul a nenumărate bătălii și nu risca să-și piardă calmul. — Gândește-te un moment, Genba. Nimic nu e mai periculos decât să te strecori în adâncul liniilor dușmane. Merită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care păziseră camera lui Katsuie ieșiră în fugă, pe culoar. — Ce s-a întâmplat? Ținuta luptătorului care dăduse zor ca purtător de cuvânt nu era obișnuită. Vorbea atât de repede, încât i se încălecau cuvintele: — Cerul de peste Kinomoto s-a înroșit de o bucată de vreme. Iscoadele noastre tocmai s-au întors de la Muntele Higashino... — N-o mai lungi atâta! Zi-ne doar esențialul! îl întrerupse brutal Menju. — Hideyoshi a venit din Ogaki. Armata lui face mare zarvă lângă Kinomoto, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în timp ce munții din Echizen se deschideau la miazănoapte, părând să se afle drept sub copitele cailor. Soarele începea deja să asfințească, iar cerul și pământul ardeau într-o văpaie a amurgului care avea culorile curcubeului. Chipul lui Hideyoshi era intens înroșit. Totuși, nu arăta ca un om nedormit de mai multe zile. Uitase că oamenii aveau nevoie de somn. Înaintând permanent, încă nu ordonase un popas. În acea perioadă a anului, erau cele mai scurte nopți. Înainte de a se lăsa întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-și zborul. Trei zile mai târziu, Sanzo se întoarse dintr-un loc secret. Intră, cu pas grăbit, pe poarta dosnică a castelului și, la fel ca data trecută, se înclină înaintea lui Shonyu, în grădina interioară. Apoi, Shonyu primi sabia înroșită de sânge proaspăt pe care Sanzo o scoase dintr-o învelitoare de hârtie uleiată și o inspectă cu atenție. — Asta este, cu siguranță, spuse Shonyu, dând din cap, după care adăugă pe un ton de laudă: ai făcut o treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oameni. Cât ai clipi din ochi, singurul om rămas pe țărm fu Sanzo. În sfârșit, strigătele războinicilor începură să zguduie cerul umed al nopții, de pe malul opus, până în zona de sub zidurile castelului. În acel moment, un colț al cerului se înroși, iar deasupra Cetatea începură să danseze scântei sclipitoare. Iscusitul plan al lui Shonyu izbutise perfect. Castelul Inuyama căzu în doar o oră, cu apărătorii pradă unei surprize pe care o desăvârșea trădarea din interiorul castelului și al orașului. Desigur, trădarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sakichi a aflat) și, fără îndoială, l-ar fi făcut să se simtă prost mai târziu. Dovada era aceea că, în clipa când întrebase, stânjenit, despre Chacha, expresia impunătoare a lui Hideyoshi se risipise și chipul, aparent autoritar, i se înroșise. Arăta peste măsură de jenat. Sakichi îi observă imediat stinghereala și nu-și putu stăpâni un zâmbet în colțul gurii. După căderea Castelului Kitanosho, Hideyoshi le îngrijise pe cele trei fete ale lui Oichi ca și cum ar fi fost propriile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
am plecat din Osaka. Azi vreau să mă spăl și eu odată. Lui Hideyoshi i se pregăti imediat o baie în aer liber. După ce săpară o groapă în pământ, pajii săi o căptușiră cu hârtii uleiate. Umplând groapa cu apă, înroșiră apoi în foc o bucată de fier vechi și o aruncară în apă pentru a o încălzi. În sfârșit, așternură în jurul gropii scânduri și înconjurară locul cu perdele. — Ah, apa e minunată. În acea baie simplă în aer liber, stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
torente de sânge. Apoi, însă, un glonț din ploaia torențială de focuri ale muschetelor, tras dintr-o armă care îl țintea pe războinicul cu mantie albă de brocart, îl nimeri drept între ochi. Gluga albă din jurul capului lui Nagayoshi se înroși cât ai clipi. Căzând înapoi pe cal, mai zări, o ultimă oară, cerul Lunii a Patra și, în valea aceea, bravul tânăr de douăzeci și șase de ani căzu la pământ, încă ținând căpăstrul. Hyakudan, calul preferat al lui Nagayoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Ryusenji, fie și doar pentru câteva momente. — Oare să-l atacăm? — Nu, inamicul are douăzeci de mii de oameni, iar forțele noastre nu numără decât cinci sute, așa că, dacă îi atacăm, nu le-ar trebui decât o clipă pentru a înroși râul cu sângele nostru. Sunt hotărât să mor, dar nu fără rost. Aha, deci vrei să-i lăsăm armatei stăpânului nostru din Nagakute destul timp pentru a se pregăti complet să-l aștepte pe Hideyoshi. — Întocmai, dădu din cap Honda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
parțial greșelile făcute. Am îmbătrânit eu, poate, dar nu sunt o pradă ușor de digerat... - Oferta ta este... este inacceptabilă, îi răspunse bâlbâit Kaan. Începu să respire într-un ritm greoi și sacadat ca un animal hăituit. Fața i se înroșise din cauza nervilor, iar transpirația îi curgea în pârâiașe pe fața buhăită, de parcă tocmai terminase niște exerciții de gimnastică imposibil de realizat pentru cineva de gabaritul său. - Cred că am intrat pe un făgaș fără întoarcere, căpitane, continuă el. Prezența ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
atunci când va veni timpul... s-o iei pe Zâna cu tine, iar Sevastița va rămâne pe lângă mănăstire, așa cum a stat o viață. Voi veți trece din când în când s-o vedeți. În acest timp, Zâna abia respira și se înroșise ca un trandafir în plină floare. Sevastița nu mă pierdea din priviri, mișcând din când în când din cap a aprobare. --Să-i urăm prietenului nostru drum bun și mulți ani, fiindcă astăzi e ziua lui de naștere, zi de care
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
în razele de soare...Copilul insistă: -Am terminat, domnișoara... Îmi zâmbește complice...Și eu văd că-s tot acolo în lumea aceea de basm și copilărie...Pășesc ușor spre banca lui... Ce ai desenat? -Te-am desenat pe tine...spune el înroșindu-se până în vârful urechilor... -Vai, dar ce frumoasă m-ai făcut...Mă mir eu cu sinceritate, deși pe foaie sunt doar un cerc, cu două puncte în loc de ochi, o linie verticală în locul nasului și o linie curbă cu vărfurile, degajat
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
trei copii, soția a plecat mânată de bătăile lui și scandalurile nesfârșite. Era cizmar și mai aducea câte un ban în casa... Acum au rămas pe drumuri... Și din când în când, își șterge cu dosul palmei ochii umflați și înroșiți în așteptare... Cât cinism!... Ce aștept?... Să fur din ghearele morții un cadavru și să-l redau lutului nesătul. Să-l fur din burta pârâului și din gura peștilor.Îmi amintesc de copiii care s-au înecat în pârâul de lângă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ușor din cap. Bianca pufni lângă mine și Începu să se prefacă că desenează ceva. ― Nu fă asta, Îi spuse Eliza Gothicei. N-o Întreba! ― Oh, ai Încredere În mine! Eliza Îmi aruncă o privire scurtă. Am observat că se Înroșise. ― Ce să mă Întrebe? Gothica Îmi zâmbi dulce. ― Eu sunt Maia, spuse ea. Eliza e mult prea timidă, așa că voi face eu treaba ei. Am vrea să ne spui ceva, dacă nu te deranjează. Eliza părea foarte jenată de vorbele
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
care trecea de la Joey la Carlos și înapoi la Joey. Arăta de parcă făcea eforturi mari ca să nu se pună pe urlat. în timp ce îi salutam politicos pe băieți, Helenka mă sfredelea cu privirea ei gen „mama vitregă și rea“. M-am înroșit, dar am ținut capul sus. Nu-mi era frică. Luke a intrat ultimul. —Salut, a rânjit el. Ce mai faci? Dumnezeule, m-am gândit eu simțindu-mi vaginul în flăcări, ce bine arată! —Bună, am murmurat susținându-i privirea pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fiindcă voi nu purtați povara durerii generate de o copilărie denaturată, nu sunteți alcoolici sau dependenți de alte substanțe. Pe tot parcursul prânzului am plâns, am plâns, am plâns și iar am plâns. Plâns sănătos, care mi-a desfigurat și înroșit fața. Nu erau genul de lacrimi false pe care le afișasem în fața lui Chris în ziua în care aflasem că Luke mă vânduse. Acum erau lacrimi de neoprit, zguduitoare. Nu puteam nici să respir ca lumea, iar capul parcă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mincinoasă! Dermot urla în același timp cu Chaquie. — Iar acum a decis că s-a îndrăgostit de una dintre ele, o puștoaică de nouăsprezece ani, pe care o cheamă Sharon. Fata a pus ochii pe potul cel mare. Chaquie se înroșise la față, iar ochii îi scânteiau de durere și mânie. A tras adânc aer în piept, după care a țipat: —Și să nu-ți închipui că fata te iubește, Dermot Hopkins. Tot ce o interesează e un loc călduț. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]