1,431 matches
-
un colț, lângă ușă, dar cu o oarecare admirație pentru învingător. Nu știu cine l-a chemat pe director, domnul Budacea, care era și dirigintele nostru, poate venise atras de larma din clasa noastră, știu numai că m-a ridicat de pe colegul însângerat de perciunii de lângă ureche în sus. Știți cât de dureros este să te ridice cineva de perciuni? Și mai ales când ești dus mai mult prin aer, așa cum am fost dus eu până la cancelarie și bătut cu linia la palme
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
măsura cu pas agitat încăperea. Mihai, uluit, abia mai respira. — ... Și m-au chemat la agie să-mi ridic mortul, pe bărbatul meu cu cununie, pe Nicos. Nu împlinisem șaisprezece ani și când l-am văzut spânzurat, cu cămașa albă însângerată, cu unghiile smulse, m-a apucat un tremur, zgâlțâiam toată, dinții îmi clănțăneau de nu mi puteam propti fălcile una într alta. Mă simțeam vinovată, toată vina mi-o luai asupra mea. Și ca și cum aș fi vrut să-mi cer
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și dezlegările - poruncă de la vlădica Antim și de la vodă -, că mare zbucium a avut domnița Stanca atunci când a căzut bolnavă. Țipa și striga cât o ținea gura. I se părea, atunci la fierbințeală că-l vede pe Constandin, taică-său însângerat, sculându-se din colțul dinspre răsărit al odăii, de sub icoana Domnului Hristos Pantocrator... „Ce-ai taică, striga ea către vedenie, de unde luași sângele ăsta?” Așa vorbește tot neamul lor când e la ananghie, oltenește. „Aoleou, taică, ce făcuși, de ce nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-mi carnea, și, fără să-și descleșteze degetele, m-a silit să mă învârt pe călcâie, împingându-mă de-a-ndaratelea până în mijlocul încăperii, m-a tras de buză până m-a făcut să cad în genunchi, nebun de durere, cu gura însângerată, apoi mi-a întors spatele și s-a dus lângă ceilalți. Înșiruiți de-a lungul zidurilor, se uitau la mine cum gem, în arșița cumplită a amiezii de foc care intra pe ușa larg deschisă, și în lumina aceea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-ți fie teamă, nu-ți fie teamă". Vai mie! Și dacă m-am înșelat iară! Voi, oameni, odinioară frații mei, voi, singura mea scăpare, o, singurătate, nu mă părăsiți! Dar cine ești tu, cu trupul plin de răni, cu gura însângerată, ești tu, vrăjitorule, soldații te-au învins, orașul de sare e în flăcări, ești tu, stăpânul meu prea iubit! Leapădă chipul urii, fii bun, ne-am înșelat, vom lua totul de la capăt, vom înălța iar din temelii cetatea milei, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
oară. D'Arrast îl apucă strâns de brațe și-l ridică așa cum ai ridica un copil. Îl ținea în picioare, lipit de el. Ușor aplecat, îi vorbea în față, ca și cum ar fi vrut să-i insufle întreaga lui putere. Bucătarul, însângerat și plin de pământ, se desprinse însă de el, după câteva clipe, pe chip cu o expresie rătăcită. Clătinându-se, se îndreptă către piatră, pe care ceilalți începuseră s-o ridice. Dar se opri, uitându-se la bolovan cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
rare de păr, în jurul unei elipse de chelie roșcată. Mi-e capul greu, prăbușit. Întrezăresc în răstimpuri ochii fetei, violet primăvăratec și umed. Aș atinge mâinile ei lungi, dezgolite și albe, răcoarea gâtului de sticlă. Pe masă rămâne doar capul însângerat și rotund al Balaurului. Încremenit, ursuz, aplecat în palma stângă, ca într-o pârghie grea, de lemn. Strănepot al lui Falstaff, căruia nu i-a moștenit decât statura : maxilarele, ceafa, trosnetul părului aspru și des, craniul pietros, labele păduroase și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
coboară privirea. Vede capul lat al supra veghetoarei zornăind cheile seifurilor, pregătită să le deschidă, să le predea. Ridică ochii încețoșați. Încearcă să dea din coate, împiedicat. Tropăie din călcâiele umede. Aude trosnetul ghețarilor rupându- se, desfăcând cerul zilei. Nasul însângerat și vânăt de frig, ca la bețivi sau bufoni. Pe strada pustie trece un camion cu sticle. Lăzile se clatină, sticlele se ciocnesc la fiecare șoc. Domnul palid, cu căciula clăpăugă, își reașază, înfrigurat, fularul galben. Doi școlari încearcă să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
adune lucrurile locotenentului. Ilona se retrase după ușă și nu se urni de acolo până ce Meyer ură drum bun și petrecere frumoasă lui Bologa. În odăița albă, în razele albe ale soarelui tânăr, care râdea la toate ferestrele cu mușcata însîngerată, un val de tristețe își tremura pânzișul. Apostol stătea lângă masă, cu hârtia de concediu în mână, uitîndu-se când la Petre care, de bucurie, mormăia rugăciuni și strângea de zor bagajele, când la fata groparului, care înțepenise în dosul ușii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
evlavie, ridicând ochii în sus. Cerul era negru ca și pământul. Crucea însă îi aprinsese în suflet lumina încrederii, iar împăcarea îi arăta calea... 11 La podul de peste pârâul ce venea dinspre front trebui să aștepte trecerea trenului. Ochiul locomotivei, însîngerat, parcă se năpustea asupra lui Bologa, care stătea rezemat de rampă, liniștit, întocmai ca odinioară, acasă, când aștepta cu maică-sa, seara, sosirea mixtului de Bistrița. " Nici nu m-am uitat la ceas, se gândi el, privind vagoanele negre și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ori tata m-a luat și pe mine în deplasări mai scurte, de câte o zi, în vreo comună ilfoveană, și din aceste drumuri cu masiva Volga neagră mă-ntorceam mereu extrem de obosit, cu câteva imagini neplăcute în minte: vrăbiile însîngerate surprinse și ucise de grilajul din față al Volgii, vaci duse de funie de copii mici pe marginea drumurilor, sate identice, cu inși cu pălării și pulovere pestrițe pe la porți, președinți de I.A.S.-uri, mai toți grași și cu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cetate a morții și a vicleniei. Meterezele-i depășesc norii, iar pe frontispicii sânt semnele Diavolului. Intru pe coridoare de piatră. Uși secrete se deschid, trape cedează. în cuști de fier - muritori 255 sfârtecați, trași în țeapă, răstigniți pe ziduri însîngerate. Fiecare nouă odaie e înțesată cu demoni. Sânt doar o Armă care carbonizează. Și viclenie. Acum caut cheile. Cea de opal, cea de turcoaz și cea de malachită. Sângerez din sute de răni, dar nu mi-e frică și nu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Apele lui păreau acum amestecate cu sânge și soldații atlanți le priveau înspăimîntați. Nimeni nu știa de unde vine acest sânge. Unii credeau că zeul își ucide jertfele lângă muntele de obârșie. Nimeni nu îndrăznea, dintre atlanți, să bea apa asta însîngerată. Numai chinuiți de sete și văzîndu-i pe localnici că-și afundă ulcioarele în râu fără teamă, unii soldați încercară să guste apa roșie, și îndată vestea se răspândi în toată armata: nimeni nu mai băuse, nici în Atlantida, apă așa
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întorsătura neașteptată a lucrurilor și nu mai știa cum să le îndrepte. Înțelegea ura omului smuls poate de lângă nevastă și copii tocmai în luna semănăturilor. Zâmbi vinovat. Sclavul tăcu și scuipă în mare, fără să-și ia în seamă spinarea însîngerată, pândită de o nouă primejdie. Biciul se năpusti iar. De astă dată curelele loviră buzele vâslașului, care n-au vrut să se deschidă pentru a răspunde la întrebare. Slujbașul clocotea de furie, și acum porni să facă ocolul punții, ca să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de a rămâne fără urechi străine în preajmă, Auta se întoarse spre dârzul țăran și, arătîndu-i-l pe Iahuben, spuse cu voce blîndă: - Omul acesta nu ți-a vrut răul. A vrut numai să-ți afle numele. Vâslașul își încleștă gura însîngerată, pregătindu-se poate de altă vorbă grea, dar ochii lui întîlniră ochii lui Auta. Numai atunci mânia lui se muie. Murmură: - Sunt Hunanupu. Iată, ai aflat ce-ai vrut să afli. Dar dacă eu te-aș fi întrebat de numele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
uite după preot: scaunul lui se legăna ușor la umbra zidului regal. Deodată Iahuben auzi ceva icnind. Întoarse repede capul spre curtea palatului și scoase un strigăt: în clipa aceea soldatul se prăbușea la pământ cu un cuțit în pieptul însîngerat. Și-l înfipsese singur. Iahuben își acoperi ochii cu palma și nu mai vru să se gândească la nimic. Dar simți că-i atinge cineva umărul. Ridică ochii și văzu lângă el pe alt sutaș, tovarăș de pază, însă mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
puteau alerga. Se îndreptară cum putură mai repede spre luntre. Auta era înconjurat de soldați. Ridică o cupă mare de piatră pentru flori și o aruncă în capul celui mai apropiat soldat. Soldatul căzu cu coiful spart și cu tâmpla însîngerată. O suliță se îndreptă spre Auta, însă în aceeași clipă o mână se așeză pe ea și o împinse în jos. Un glas șopti: - Porunca este să-l aducem nevătămat. Auta se învioră. Ridică de pe soclul ei o statuie mică
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cleștele măseaua unui negustor de grâu. Negustorul așezat pe o piatră zbiera și se zbătea. Străinul nu înțelese ce se petrece și se opri să privească, însă văzu cu mirare că după ce răcnetele încetară, negustorul cel rotofei își luă măseaua însîngerată, trase un gât de rachiu de palmier și suflând greu îi dădu celuilalt pentru osteneală o măsură de grâu și, pe deasupra, două plăcinte calde. În alt colț al pieței, o femeie vindea țesături înflorate. În brațele ei plângea un prunc
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tabăra lor și se făcea împărțeala, mai mult sau mai puțin după cum hotăra Agamemnon. Ahile se plânge că a îndurat atâtea, că și-a primejduit zilnic viața în luptă, că a petrecut nopți după nopți fără somn și nenumărate zile însângerate prădând, spune el, cu corăbiile douăsprezece orașe și, pe uscat, unsprezece. Marile bogății adunate astfel le-a încredințat, pe toate, lui Agamemnon. Acesta, 34 care nu participa la nici o expediție, lua, din prada ce i se aducea, mult și dădea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
în tăcere de Patrocles, cânta, însoțindu-se de liră, cântece epice, povești cu eroi de demult. Clipa este în două feluri ruptă din lanțul de bronz al înfruntărilor crude. Ahile nu mai pare a se afla la marginea unei câmpii însângerate, ci acasă la el, în Ftia, departe de toate acestea. Așa cum ar fi și vrut să fie, dacă și-ar fi ales altă soartă. Acasă și cântând ceva care ar putea fi propria lui poveste, 60 depășită ca trăire și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
determinare a stării de război și a mentalității eroice. Ce are de îndurat eroul homeric? De asprimile luptei îi pasă mai puțin și chiar le caută. Totuși Ahile vorbește într-un loc de luptă înverșunată și fără răgaz, de zilele însângerate și de nopțile fără somn, pe pământ și pe ape. În schimb, unii dintre războinici, cei plecați departe, suferă de dorul de acasă, iar cei împresurați în casa lor, troienii, sunt pradă neliniștii și spaimei și bântuiți de viziunea dezastrului
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Tetis, nemuritoarea 68 care-a învățat ce e durerea omenească. Din toată poezia lumii, cea mai bogată în lacrimi este poezia Iliadei: ape care curg, negre, pe pieptul unei stânci. Lacrimi vărsate de durerea morților iubiți. Iar dinspre pământul acela însângerat și de pe înălțimile Ilionului se înalță spre cer, cu tânguirile, o atât de mare suferință omenească, încât în adâncul cerului senin și incandescent al Iliadei se vede întunericul. Hades Morților din epopee nu le e făgăduită o altă viață vrednică
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
mai de sus decât oricare om. În câteva rânduri, vorbirea lui trece brusc de la violență și cruzime la o ciudată detașare de contextul clipei, la o viziune cuprinzătoare cât vederea din înalt a unui vultur. Și de la îngustimea acelei câmpii însângerate la spații îndepărtate și vaste, a căror calmă existență e cu totul străină de înfruntările de lângă Troia. În asemenea clipe nu mai vorbește scurt și tăios, versurile, încetinindu-și ritmul, devin grave, folosește nume care trezesc mari ecouri, epitete solemne
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
tabăra lor și se făcea împărțeala, mai mult sau mai puțin după cum hotăra Agamemnon. Ahile se plânge că a îndurat atâtea, că și-a primejduit zilnic viața în luptă, că a petrecut nopți după nopți fără somn și nenumărate zile însângerate prădând, spune el, cu corăbiile douăsprezece orașe și, pe uscat, unsprezece. Marile bogății adunate astfel le-a încredințat, pe toate, lui Agamemnon. Acesta, care nu participa la nici o expediție, lua, din prada ce i se aducea, mult și dădea puțin
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
în tăcere de Patrocles, cânta, însoțindu-se de liră, cântece epice, povești cu eroi de demult. Clipa este în două feluri ruptă din lanțul de bronz al înfruntărilor crude. Ahile nu mai pare a se afla la marginea unei câmpii însângerate, ci acasă la el, în Ftia, departe de toate acestea. Așa cum ar fi și vrut să fie, dacă și-ar fi ales altă soartă. Acasă și cântând ceva care ar putea fi propria lui poveste, depășită ca trăire și durere
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]