1,269 matches
-
s-a opus voinței eterne și ciuma l-a făcut să cadă în genunchi. De la începutul întregii istorii, flagelul lui Dumnezeu pune la picioarele lui pe orgolioși și pe orbi. Meditați la asta și cădeți în genunchi." Afară ploaia se întețea și această ultimă frază rostită în mijlocul unei liniști absolute, adâncită încă și mai mult de zgomotul aversei pe vitralii, a răsunat cu un asemenea accent, încât câțiva ascultători, după o clipă de ezitare, s-au lăsat să lunece de pe scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
puțin înăbușită, dar distinctă, în mijlocul plânsetului fără nume care nu contenea: "Doamne, scapă acest copil". Dar copilul continua să strige și, jur împrejurul lui, bolnavii se agitau. Cel ale cărui exclamații nu încetaseră, de la celălalt capăt al încăperii, și-a întețit ritmul vaietului până ce a scos și el un țipăt asemănător, în timp ce ceilalți gemeau din ce în ce mai tare. Un val de hohote de plâns s-a revărsat în sală, acoperind ruga lui Paneloux, iar Rieux, agățat de bara patului, a închis ochii, amețit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vorbi de păcate ușoare. Orice păcat era mortal și orice indiferență criminală. Era totul sau nu era nimic. Paneloux s-a oprit și Rieux a auzit mai bine, în acest moment, pe sub uși, vaietele vântului care afară păreau să se întețească. Părintele spunea în aceeași clipă că virtutea acceptării totale despre care se vorbea nu putea fi înțeleasă în sensul restrâns care i se dădea de obicei, că nu era vorba de banala resemnare, nici măcar de dificila umilință. Era vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
un om. \ Da, căutăm același lucru, dar eu sunt mai puțin ambițios. RIEUX ÎȘI SPUNEA CĂ TARROU GLUMEȘTE ȘI SE UITA LA EL. DAR ÎN LUMINA DIFUZĂ CARE VENEA DIN CER, A VĂZUT O FAȚĂ TRISTĂ ȘI SERIOASĂ. VÂNTUL SE ÎNTEȚEA IARĂȘI ȘI RIEUX SIMȚEA CĂ ERA CĂLDUȚ LA ATINGEREA PIELII. TARROU S-A SCUTURAT: ― Știi, spune el, ce-ar trebui să facem pentru prietenie ? \ Ceea ce dorești, spune Rieux. \ Să facem o baie în mare. Chiar pentru un viitor sfânt, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vinovați, erau uitați. Bătrânul avea dreptate, oamenii erau tot aceiași. Dar asta era puterea și nevinovăția lor și tocmai în acest punct, pe deasupra oricărei dureri, simțea Rieux că se unea cu ei. În mijlocul strigătelor care își prelungeau puterea și-și întețeau durata, care se răsfrângeau lung până în josul terasei, pe măsură ce jerbele multicolore se ridicau și mai numeroase pe cer, doctorul Rieux s-a hotărât atunci să redacteze această povestire care se sfârșește aci, ca să nu facă parte dintre cei care tac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
dovedi sieși pînă unde ajunsese desfrîul, tot felul de Înregistrări video, nemaipomenit de scîrboase, cumpărate dintr-un magazin anume, descoperise ea un loc, nu știa că orașul era plin; avea să afle; de atunci, ruga ei către Dumnezeu se tot Întețise. Sodoma fusese o cauterizare, arsese negul de pe nas, fața lumii era, În rest, toată, o bubă, În anii din urmă, mai ales. Potopul, o ablațiune mortală, În vremuri imemoriale, era aproape uitat. Morbul plăcerii, de neoprit, pătrundea, spre disperarea bunicii
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
simplitate și de pământesc. Dar îmi cam pierd ritmul ; înjur printre dinți de frustrare în timp ce degetele mele prind aluatul. Mă doare partea superioară a brațelor ; pe față îmi curge sudoarea. Și zbuciumul din sufletul meu nu face decât să se întețească. Cum de au îndrăznit să mă șteargă cu totul ? Am fost un avocat bun. Am fost un avocat al naibii de bun. — Nu vrei să te odihnești un pic ? Iris vine la mine și mă atinge pe umăr. E destul de greu, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
tăi, ploaia a început să cadă torențial, deodată devine furtună, vine o rafală, alta, câte o umbrelă se întoarce pe dos, câte o pălărie zboară de pe cap, femeile țipă ca să nu râdă, bărbații râd ca să nu țipe, și vântul se întețește, e ca un taifun, oamenii alunecă, cad, se ridică, cad din nou, ploaia devine potop, ne-au trebuit peste zece minute ca să parcurgem, cred, douăzeci și cinci sau treizeci de metri, Și apoi, întrebă Marta, căscând, Apoi ne-am întors și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ca să nu înțelegi că te strângeam pe tine, ultimele cuvinte aproape că se pierdură într-o subită erupție de suspine și lacrimi. Cipriano Algor întinse timid mâna, o atinse pe braț, și ea nu-și putu stăpâni plânsul care se înteți, sau poate avea nevoie de asta, uneori nu sunt suficiente lacrimile pe care le-am plâns, trebuie să le cerem vă rugăm să continuați. Pregătirile le luară toată ziua care a urmat. Mai întâi dintr-o casă, apoi din cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
e frig afară. Voi studia acum originea constituenților, dar nu mă aștept la vreo surpriză majoră. Totul pare extrem de banal și irespirabil. ― Presiunea? ― Zece din patru pe centimetru pătrat. N-ar fi o problemă, numai dacă vântul nu se va înteți. ― Iar despre umiditate? întrebă Kane, care-și luase gândul de la oază. ― Nouăzeci și opt dublu P. Nu miroase prea bine, dar este într-adevăr umed. Mulți vapori de apă. Iată un amestec original. Nu credeam că vom găsi atâta, coexistând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se opri. ― S-a pierdut iar? întrebă Kane. ― Nu. Schimbare de direcție. (Arătă spre stânga.) Pe acolo, acum. Lambert, cu ochii pe ecranul "căutătorului", Dallas și Kane cu ochii pe Lambert și împrejurimi, își urmau drumul. În jurul lor vânturile se întețiră un timp, ducând cu ele particule care se loveau de căști. Tic, tic... dați-ne voie... flic, poc... dați-ne voie înăuntru, înăuntru... Dallas se scutură. Tăcerea, pustietatea acoperită de giulgiul norilor, pâcla portocalie, toate acestea începeau să-l scoată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
dirijați de acul instrumen-lui, când un zgomot mat și dur, cu totul diferit, se făcu auzit: un vaier metalic, o sfâșiere în metal. ― Ușor, murmură Dallas. Aprinse aruncătorul lui de flăcări și se strecură prin ambrașamentul coridorului următor. Izbiturile se întețeau. Știu imediat de unde vine zgomotul. ― Magazia de provizii, șușoti către grup. E înăuntru! ― Ia ascultați! murmură Lambert, înfricoșată. Doamne, trebuie să fie enormă, ― Destul de mare, în orice caz, consimți Parker. Am văzut și știu. E și puternică, L-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Instantaneul, disponibilitățile, fantezia realului? Fundătura realului! Energie dospită, sucită, otrăvită, care nu izbutea să explodeze, sufocată înainte de pragul cinetic. Așa crezuse, cândva, și Marcu Vancea? Că nu se va întâmpla nimic, oricât de mari ar fi primejdiile, oricât s-ar înteți mizeria și ura și spaimele. Minciuna obeză, nerușinată, nesătulă, domnind, suverană. Înfometați și spioni și santinele, cenușiul apatiei fără speranță? In această somnolență disperată, se poate întâmpla orice oricui, așa spunea cândva Irina. Nimeni nu scapă de lenta otrăvire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
aceeași unică voce vibrantă, aromată, celeste cello. Atmosfera mai curând dospea, lâncezea. Poate că gazda ar fi preferat o comunicare implicită, fără atâtea cuvinte, complicitățile unei familiarități caste și domestice. Oboseală, plictis... te întrebi asupra rostului atâtor artificii. Dar Tolea întețea moara de vorbe, doar-doar va obține interjecția-surpriză, un nou impuls. „Da, da, înțeleg“, încuviința, fără convingere, placidă. Plăcinta! gândi isterizat agresorul recepționer, agasat de vocea plăcută, de violoncel, care nu era decât ritmica expirație a plăcintei din fața sa. „Da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
înaintea lui înflorind în mii de petale, fècând interiorul mètèsos sè-l cuprindè într-un ritm ondulatoriu și magic, Matei pètrunzând tot mai adânc în țèrile insondabile și intime ale femeii, exercitându-și puterea dominantè a trupului tânèr, arzètor și dornic, întețind ritmul, atent la rèsuflèrile ei fierbinți din ureche, simțindu-i brațele, înlènțuindu-l, accelerând fèrè grabè, pânè când, luându-și zborul din carne și atingând un fel de absolut imponderal al simțurilor, camera mateianè s-a aprins în strèlucirea unei explozii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
să mi se maseze picioarele. Delicat, îmi frământă degetele unul câte unul, presându-le doar atât cât e nevoie pentru a mă relaxa, apoi trece la pernuțe și arcada plantară, găsind și amortizând tensiuni, până când exclamațiile mele de plăcere se întețesc. Am uitat de film. Mâinile lui Jake sunt calde și puternice, iar eu sunt atât de preocupată să mi le imaginez tratând tensiunile din tot corpul meu, că nu-mi dau seama când s-a oprit. Mă strâmb puțin a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
nervos, dar măcar râd. —De aia nu prea am făcut mare brânză când a fost să te țin; eram foarte speriat ca nu cumva să încep să te pipăi și să te scap cu capul de podea. Chicoteala mea se întețește... Și nu vreau să fiu o distracție de moment care doar te ajută să-l uiți pe Patrick. Poate că trebuia să mai aștept puțin... Îl iau de mână, jenată, pentru că stau în continuare pe burtă. Mă întorc puțin pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
văd așa de bine? Nu-i normal, Vladimir! Și de ce era să-mi pierd mințile acolo, în subsol? Nu te preface că n-ai băgat de seamă! Ți-am văzut ochii cum erau înfricoșați! Eram foarte speriat. Vântul ce se întețea îi zburlea părul și i-l deranja, făcându-l să semene cu o stafie ce joacă pe adierile aerului. Tu, într-un fel, ești conștient de tot ce e în jurul tău acum. Nu vezi mai bine, doar... știi ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de câte o pală de vânt. Dansau în văzduh și se așterneau ușor pe pământ ca și cum ar fi terminat de valsat. Și câți erau! Din cauza lor nu se mai vedeau blocurile aflate la o sută de metri depărtare. Vântul se întețea încet, încet. Sergiu... spusei cu cea mai calmă voce. Ce-i? făcu el fără absolut nici o urmă de răbdare sau autocontrol. Ninge, zisei împăciutor. Așa. Și? Ne atacă sau nu? Sergiu. Ninge. E apă. S-o crezi tu că aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
zăpadă cădeau în continuare spre pământ. Pe măsură ce orele înaintau în noapte spre o dimineață care nu avea să fie mai luminoasă, ci tot umbrită și adusă în pragul întunericului de atotprezenții nori, temperatura coborî și mai mult, iar ninsoarea se întețea, apoi stagna puțin și începea din nou mai puternică. Din această cauză, Constantin Velail a fost nevoit să anunțe la un moment dat imposibilitatea de a mai supraveghea anumite sisteme din afară, cum ar fi cel al alimentării orașului cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mi se părea că este o casă adevărată, cu sufragerie, dormitoare, bucătărie, cămară, baie și holuri. În mijlocul Încăperii, mama și tata, Întrețin Într-o vatră, un foc mocnit din care se ridică fumul pe care l-am văzut de departe, Întețindu-l cu o bucată de tablă, care are forma unui evantai.. Îi Întreb ce fac, dar nu-mi răspund. Se uită la mine ca doi oameni cu mințile rătăcite; par a nu mă recunoaște. Îi Întreb Încă odată ce fac, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pe DN 24. In localitatea Secuia vizibilitatea scade.Sosim cu bine la punctul de control de la Crasna. Nici un agent de circulație.Suntem pe E 581.In curbă sunt amplasate podurile de peste calea ferată și de peste râul Barlad.Aici vântul se întețește. Ajungem din urmă un grup de mașini care staționează de mult timp pe porțiunea de carosabil acoperită cu zăpadă.Ne oprim.Un dop de circulație. Singurul obstacol pentru vânt sunt însăși mașinile. (Arborii de pe marginea șoselei au fost defrișati în urma
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
competență, având experiență dobândită în cadrul combaterii maladiei în Rusia și Polonia, la 1831. Concepția medicului în ceea ce privește răspândirea bolii era dintre cele mai originale, tributară totuși vechii teorii miasmatice: dacă vântul bătea dinspre Turcia sau Țara Românească, boala începea să se întețească, iar dacă acesta contenea, atunci se micșora și virulența maladiei, după cum raporta el la 20 mai/1 iunie 1848 lui "starșîi doctor colonel Czihak" din Iași220.. De altfel, mai târziu maiorul Abegg, doctorul "garnizonului miliției" din Galați, a fost înălțat
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
la Galați. Chiar înainte de ivirea aici a primului caz de holeră, Direcția generală a serviciului nostru sanitar dăduse alarma; la sesizarea sa, Departamentul Dinlăuntru a trimis o înștiințare administrațiilor județene cum că la Constantinopol izbucnise epidemia care începea să se întețească "sărind deodată la depărtări mari", drept care se recomanda să se ia măsurile igienice corespunzătoare și să se pregătească "mijlocul de căutare a sărmanilor", în cazul când molima ar apărea și la noi448. În legătură cu aceasta trebuie semnalat că, în cursul celei
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
și practicii științifice. Opinia publică era, de altminteri, încunoștințată de dihonia dintre cei doi corifei ai medicinii noastre, căci, într-un articol apărut în "Neamul romînesc", din perioada Războiului balcanic, Nicolae Iorga începea o înșiruire a penibilelor conflicte ce se întețeau atunci în viața social-politică de la noi tocmai cu "cearta medicilor în jurul holerii pe care nu sunt în stare a o birui, ceea ce e tot mai mult spre pierderea țării și spre rușinea civilizației noastre"568. Principalul reproș pe care Babeș
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]