1,698 matches
-
sufletești” (Blaga, 1936/1985, p. 289). Sentimentele tipic românești - dorul, jalea, urâtul - sunt „stări de nuanță” (ibidem). O altă față a compromisului și a nuanței este vagul, indefinitul, confuzia: facem „planuri vagi, ...cețoase, nelămurite” (Drăghicescu, 1907/1995, p.372). „Oarecum, întrucâtva, pe undeva, într-un fel”. 2.7. Asumarea lucidă a legilor firii Printre trăsăturile definitorii ale poporului român, D. Drăghicescu includea: „lipsa de energie și de voință activă, pasivitatea defensivă și resemnată în faptă” (1907/1995, p. 350), „tradiționala noastră
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
dimpotrivă, ai tendințe de constipație, e tocmai bine” (393 Ă 2iulie 1980). Despre Cioran ar trebui să se scrie un capitol care să se numească simplu La medic. De precizat, însă, din start că nu Cioran este bolnavul (poate el, întrucâtva, închipuit), el este medicul: tuturor le dă sfaturi, tuturor le oblojește, cu o răbdare de fier, rănile. E agasat numai de români și uneori de amintiri, dar asta e, deja, altă poveste. Cu câteva zile înainte precizase: „În legătură cu dificultățile prin
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
aspirația spre perfecțiune: Dacă aș fi eu Dumnezeu/ stăpânul rugăciunii bisericilor goale/ aș crea o lume după capul meu/ în care gândul serii să nu se mai răscoale". Matei Gavril evoluează "de la tradiționalismul senzualizat al versurilor de debut la estetismul întrucâtva prerafaelit al poeziilor de acum"2. Volumul "Glorie" (1969) adâncește simbolul culorii albastre pasiune rece, culoarea vine cu elemente pure, iubita are gâtul ca o creangă albastră, lebedele plutesc pe lacuri înghețate, lumea întreagă este o albastră simfonie. Procesul de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
numește ea, grâul, duminicile de pace, nopțile și vântul, bocetele sunt evocate fără nostalgie. Poeta este retorică și uscată: "Sus,/ sus sunt cu păsările,/ îmbrățișată de gravitație/ apropiind, depărtând/ pământul de inimă." Iat-o invocând cina de sub vișinul casei, reușind întrucâtva să creeze atmosfera de familie: "Cină/ sub vișinul casei/ mama, tata, pământul/ Luna venită din câmpuri/ cu fața-nverzită de grâu și pelinuri". Sentimentul dezrădăcinatului nu lipsește din acest univers ("Himera nisipurilor",1969). Nici cu poezia de dragoste nu reușește
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mă ține/ îndepărtat prin limita trupească,/ de trupurile celelalte și divine./ Sunt bolnav...". În elegiile setei de absolut își reprezintă divinul sub forme geometrice, cum ar fi sfera sau punctul: "; de aceea nu are chip/ și nici formă. Ar semăna întrucâtva/ cu sfera,/ care are cel mai mult trup". Demiurgul este în afara spațiului și a timpului: El este înlăuntrul desăvârșit,/ interiorul punctului, mai înghesuit/ în sine decât însuși punctul". Totul este neputință și necunoaștere, din cauza frânelor transcendentale " Însă el, care știe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de situații, Dilthey ne pune la îndemână două tipuri de abordări: avem posibilitatea de a urmări deopotrivă aspectul intrinsec și cel extrinsec al lucrurilor, adică atât un cadru intra-, cât și unul extrafilozofic. La drept vorbind, termenul de "extrinsec" este întrucâtva impropriu și-l folosim doar pentru a diferenția cele două aspecte amintite. El este impropriu deoarece cadrul larg cultural, extrafilozofic, este îmbibat, la rându-i, de un spirit filozofic. Întrucât cele două aspecte se intercondiționează, ideal ar fi să putem
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
contestă astfel prezența unui demers inductiv autentic în cazul lui Dilthey 103. Considerațiile lui Schnädelbach în legătură cu problema "autodeterminării rațiunii" ni se par totuși mai nuanțate și mai judicioase decât cele ale lui Riedel și dintr-un alt motiv: ele explică întrucâtva maniera în care se realizează "întregirea" amintită anterior. Socotind că psihologia ar putea fi interpretată în cazul lui Dilthey ca "un mediu al criticii rațiunii istorice", Schnädelbach vorbește chiar despre o "variantă psihologizantă a filozofiei transcendentale"104, ceea ce totuși, dacă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
anterior (vezi I, 2B), renunțarea la ideea unei conștiințe în genere în favoarea ideii de "conștiință istorică" a dus într-adevăr în istorism la "înlocuirea perspectivei generalizatoare" promovate de speculația metafizică tradițională. Totuși, utilizarea sintagmei de "perspectivă individualizatoare" ni se pare întrucâtva riscantă, pentru că poate induce ideea unei pure subiectivități de tip romantic, exces de care Dilthey s-a ferit întotdeauna (vezi infra și nota 214 din acest capitol). Ea este acceptabilă numai în măsura în care se referă la "perspectiva individualizatoare" pe care o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
creativității ține de vocația demiurgică a romanticilor. Este în aceasta, poate, și un reflex al frustrării conceptuale resimțite de ei (vezi II, 2Ab). O asemenea atitudine ne amintește de Blaga. Deosebirea este aceea că la filozoful român accentele relativiste sunt întrucâtva mai apăsate decât în cazul lui Dilthey (vezi și II, 1Be). Relevând limitele cercetării istorice și, în plan mai general, ale interogației epistemologice, conștiința istorică nu are un efect inhibant asupra noastră, ci dimpotrivă constituie o provocare și ne determină
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
recurge la termeni ca mißlingen sau scheitern (vezi, de pildă, II, nota 73). Așa se explică și refuzul unei tentații supraistoriste în cazul lui Dilthey. Sau, ca să conchidem o dată cu el: Tot ceea ce s-a întâmplat în filozofie a fost determinat întrucâtva de acest punct de plecare, de problema ei fundamentală" (s.n.)172. Pe de altă parte însă, după cum am mai arătat, pentru Dilthey ca și pentru Blaga -, filozofia ca Weltanschauung nu este deloc un eșec. În limitarea și relativitatea ei, determinate
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Kroner. "Ceea ce rațiunea unei epoci determinate a produs și a împlinit aparține nu numai acestei epoci, ci și rațiunii", spune el în System und Geschichte bei Hegel.209 Am reprodus cuvintele lui Kroner, deoarece ni se pare că ele fac întrucâtva trecerea de la concepția lui Hegel la viziunea lui Dilthey. Dacă prima frază citată respectă întru totul spiritul hegelian, cea de-a doua sugerează deja o deschidere dinspre istorie spre rațiune, și nu invers. Un asemenea imanentism incipient ne apropie de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
speciale, ci în sensul a ceea ce are de întrebat în general, pentru a corespunde conceptului de <<filozofie>>."7 Făcând distincția între "aria" problemei și "zarea interioară" a acesteia, Blaga apreciază și el că "totdeauna în punerea unei probleme se anticipează întrucâtva asupra soluției ce se va da" (vezi I, 3F). În aceste condiții, categoriile apar sub forma unor "anticipații extrem de abstracte", "aproape imponderabile", care propulsează problematica filozofică (de la datele obiective spre soluție)8. Am apelat la această distincție nu numai pentru că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
-i trage Țîchii o palmă, s-o năucească") se aud cum răsună în toată opera, ca un contrapunct impetuos. După caz, pot surveni și replicile, nu excluse din schema (sau scena) provocării. Iată una din ele, însoțind ieșirea din scenă,...întrucîtva grăbită, a lui Lefter Popescu: "Și după ce i-au luat văzul, trage-i, pumni, palme, și pe urmă care cu ce apucă, baba cu o cratiță, fata cu o scurtătură de lemn și femeia cu un tîrn (...): -Na belete! na
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
atmosferei, a tonului, a aerului specific. Opunîndu-se, practic, convenției "insignifianței", detaliile revelează, în lucrarea criticului, o demnitate pierdută, sau posibil trecută cu vederea, în lectura-uitare: lectura comună, de...superficie. Detaliile recompun, în descrierea transmisă cititorului, imaginea rarefiată a întregului, pierdută întrucîtva la citirea globală. Cîte "amănunte" între care cititorul atent poate "stabili raporturi", cum ar spune un narator camilpetrescian! Criticul efectuează un ritual de recitire, găsind, cu perspicacitate, "desenul de covor" (uneori, nici scriitorului nu-i este dat să-l privească
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
mult mai repede și mai des decât ar fi putut s o facă în Evul Mediu. această evo lu ție va re uși să transforme comportamentele doar la nivelul elitelor sociale, dar nu va putea să elimine sau măcar să tempereze întrucâtva violența domestică încă prezentă la începutul secolului al XIX-lea, la nivelul păturii de jos a societății. Cum în jalbă, de regulă, soții de clară anii de căsătorie și copiii pe care îi au împreună, putem stabili că primii șapte
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
În epoce eroice, când lupta pentru existență e grea, observa același, curajul, puterea de sacrificiu, caracterul nestrămutat, care nu cunoaște frică de moarte, ajung la cârmă și mențin cu tărie existența statului; când, din contra, viața fizică a statului e întrucâtva asigurată și când munca și tendința de economie ajung a fi firul roșu al vieții naționale, ajunge sus știința disciplinată și cunoscătoare, căci științele nu sunt decât ochii muncii." Trebuie să recunoaștem aici nu doar ipostaze de personalități în diverse
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
nu este în întregime nouă pe Pământ. Mitul și intertextul ne ajută să ieșim din situație [!], fie că suntem creatori de opere sau doar de amintiri. Mijloace de eludare a prezentului și a propriei condiții, mitul și intertextul comportă consecințe întrucâtva similare în dialectica sacru/profan. Omul modern (în urmă cu jumătate de secol contemporan cu Mircea Eliade), ca și cel postmodern, ilustrează nevoia de a fugi pentru a supraviețui: Dar "ieșirea din timp" realizată prin lectură îndeosebi prin lectura romanelor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
seamănă cu cel pe care îl generează programul EDITE, produs de ITEM. "Compenetrația regnurilor și ideea transformistă ce se desprinde din [Avatarii faraonului Tlà] putea să-i vină lui Eminescu de oriunde, dar e de crezut că l-a înrâurit întrucâtva și panteismul goethean din ciclul de poezii Gott und Welt, unde ideea treptelor, gândite, nu-i vorbă, mai mult logic decât naturalistic, se exprimă prin imaginea cercului"(ibidem, 306). Demersul călinescian ar fi putut determina orientarea discursului critic către hermeneutica
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nucleul intertextual și se lasă cuprins de voluptate.] El nu se mai îndoia... de o mână nevăzută el era tras în trecut" (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, 43). 4. Reintegrare într-un timp primordial. Repetarea intertextuală produce un efect similar întrucâtva celui din registrul mitic. Este vorba despre contemporaneizarea lectorului / scriitorului cu illud tempus. Reeditarea nu este nici pentru MER totală: dacă ne vom gândi, de pildă, la evenimentele actualizate printr-un ceremonial, vom accepta realitatea că secvența derulată în altar
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nepotului? De ce acest refuz obstinat de a vedea lucrurile prin prisma realității și a raționalității? Deși Claudius îi vorbește atent și politicos lui Hamlet în primele scene, prințul îi răspunde cu o anumită agresivitate. Bineînțeles, la suprafață, există o motivație întrucîtva legitimă pentru nemulțumirea tînărului student (la Filozofie). Mariajul celor doi foști cumnați i se pare incestuos și excesiv de grăbit pentru o perioadă firească de doliu (își acuză, de altfel, mama, pe Gertrude, de frivolitate). Totuși, chiar și așa, e nefiresc
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
tortură cu artă" se încheie cu asasinarea inevitabilă a femeii (prin sugrumare). Bosola, vechiul intrigant, decepționat de ipocrizia Ducilor, se transformă subit (episodul lasă mai curînd impresia că piesa a fost elaborată pe parcursul unui interval mare de timp, personajele pierzîndu-și, întrucîtva, organicitatea și focalizarea de caracter) și vrea să răzbune nedreapta moarte. Îi ucide pe cei doi frați (fiind însă, la rîndul lui, rănit mortal de Ferdinand), după ce, anterior, într-un moment de confuzie, omorîse și pe Antonio, soțul secret și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
izbucnire îl stabilește cu tot ceea ce el a deprins empiric, într-o viață de succes profesional pe Wall Street, îl determină să comită primul gest imprudent din întreaga sa carieră acela de a nu-l concedia pe Bartleby. Datorită curiozității întrucîtva perverse, avocatul îi acordă o a doua șansă. Expectativa lui generoasă nu aduce însă revelații semnificative. Relația cu Bartleby ajunge, inevitabil, o încordare patetică, tensiunea dintre cobai și experimentator. Copistul repetă la infinit, asemenea unei mașinării stricate, propoziția "aș prefera
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
asume" limitările libertății, Miller nici nu le "observă", expe rimentînd bucuria eliberării ca pe o lacaniană jouissance. Cele zece episoade ale cărții sînt treptele ieșirii (franceze) din "corsetul" (american) al apartenenței culturale. De aceea, voi spune că acest artefact textual întrucîtva de pionierat al lui Miller își clarifică (și la acest nivel stru ctural!) natura inițiatic-formativă. Autorul-personaj trece gradual, în "trepte", cum ar veni prin "depersonalizare" și "repersonalizare". La sfîrșitul procesului, el e un intelectual (american), poate, înstrăinat, dar, fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sinucidere (prin tăierea venelor), impresiile macabre ale comunității se precipită, luînd proporții apocaliptice. Cu toții vorbesc despre enigmatice ritualuri ce s-ar petrece în casa Lisbon, despre o teroare domestică de neimaginat. Sub presiune psihologică, domnul și doamna Lisbon își diminuează întrucîtva atitudinea eremitică, oraganizînd o petrecere pentru copiii din cartier, odată cu revenirea Ceciliei de la spital. Deși lucrurile creează, inițial, ideea normalității absolute (fetele interacționează cu ceilalți copii, părinții sînt amabili cu musafirii, arătîndu-se deosebit de comuni cativi), spre sfîrșitul serii, ele degenerează
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Paris. Peste tot a ținut cursuri și seminarii cu tematici incitante (de teoria culturii ori istoria ideilor filozofice și literare), materializate în volume cu impact major în zona intelectuală euro-americană: Tolstoy or Dostoievsky/Tolstoi sau Dostoievski (1958), o monografie critică întrucîtva comparativă asupra celor doi romancieri ruși, The Death of Tragedy/Moartea tragediei (1961), o replică teoretică dată filozofiei asupra tragicului, articulate anterior de către Nietzsche, In Bluebeard's Castle: Some Notes Towards the Redefinition of Culture/În castelul lui Barbă Albastră
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]