7,946 matches
-
parcă de foc. Lumina ei se propaga pe undele, liniștite acum, ale mării, aducându-mi în ochi acea lumină dulce. Cerul era minunat, pudrat cu stele, care luminau vesel. Nu era deloc liniște, ci un freamăt continuu al adâncului. Pescărușii țipau, luna și stelele străluceau, marea cânta melodios din lira-i uriașă ca întotdeauna, șoptindu-mi parcă: Noapte bună!... Noapte bună!... Noapte bună! Antoneta Romila, clasa a VII-a A Priveliștile mării Într-una din vacanțele mele petrecute la mare, am
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Toți eram îngrijorați. Nu știam dacă vom mai scăpa. Ah, iar începe să erupă. O navă a luat foc! Numai noi rămăsesem. A ars puțin și vaporul nostru, dar oamenii au stins focul. Deodată am auzit un zgomot asurzitor. Am țipat. Bunica m-a auzit și nu știa ce s-a întâmplat. Mia dat un pahar cu apă. I-am povestit și ei visul meu. Am început să învăț celelalte mări și oceane. Ce vis straniu! Irina Vasiliu, clasa a V-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
a Întâmplat Încă minunea la care visez de o viață: să duc și eu o veste ieșită din comun. Să mă sărute lumea de bucurie. Ca după război. Și să strige: Am Învins, completă plictisit Șendrean. Asta era! Asta era! țipă Gheretă. Ce anume? Mesajul! Gheretă jubila, țopăia fericit ca un copil În jurul porcului Înjunghiat. De unde știți? Fiecare om vrea să câștige un război, sau măcar o luptă acolo. O Încăierare cât de mică cu viața. Domnule profesor, În general e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mă așteptam să aud pe cineva deschizând ușa din față, intrând cu pungile de cumpărături în mâini sau cu o valijoară în care erau îngrămădite cele trebuincioase unei nopți petrecute altundeva, oprindu-se în prag, uitându-se la mine și țipând. Numai că... era casa mea. Casa lui Eric. Că-mi aminteam sau nu, eram acasă și, chiar dacă-mi petreceam următorii o sută de ani întins pe canapea, așteptând încordat să aud sunetul unei chei răsucite în broască, nu avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și galben. Albastru... Ceva se năpusti din adâncuri spre suprafață și se izbi de șoldul și coastele mele, aruncându-mă din apă, în sus și pe spate, într-o jerbă de picături, gura mea s-a deschis ca pentru a țipa, dar căile mele respiratorii erau zdrobite și înfundate și din gât nu-mi ieși decât un nimic aspirat. Am aterizat cu putere, împroșcând în jur fragmente disparate. Și apoi... Și apoi a început să plouă, o aversă grea de litere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-ți ieși tot timpul din fire ca mine, nu? Clio privi apa. Știam că nu se putea hotărî dacă să fie furioasă pe mine sau nu. Trecură câteva minute. Pescărușii mâncaseră sau pierduseră ceea ce le stârnise interesul și se ridicară țipând în înaltul cerului. Un avion lăsă în urmă o dâră dreaptă de fum alb. — Spitalul avea o bibliotecă proprie, știi? — Da? — O bibliotecă întreagă și nimic demn de citit. Nu vreau să mai văd niciodată în viața mea vreo carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
acum o să plec. Nimeni ridică privirea. Sprâncenele i se împreunară în spatele ochelarilor și coborî ecranul laptopului. Mi-am încordat mușchii pentru a fugi, așteptându-mă la ceva brusc și îngrozitor; ca el să sară de pe scaun și să se aproprie țipând în gura mare, inuman, de mine. Nu făcu asta. Înclină capul, mutându-și atenția de la mine la balta groasă de vomă de la picioarele mele. — O, măiculiță, făcu el, e greu atunci când se întâmplă. M-am aplecat în față și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dar te rog, Dorothy, e neapărat necesar să închidem tunelurile alea. Mă ocup eu de Omul de Tinichea aici de față. — Nu-i deloc amuzant. — O. Doctorul păru nedumerit o secundă. — Nu? Uneori pierd măsura lucrurilor. — Termină. Trebuie să... Alarma țipă mai departe. Scout se uită la el, apoi la mine. N-am putut decât să ridic palmele într-un gest de spune-mi ce să fac. Cu o expresie serioasă, Scout păru să ajungă la o concluzie. Încuviință din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
apăsat tastele. În difuzoare se auzi o singură notă asurzitoare. Simțeam că-mi vibrează măruntaiele din cauza ei; ferm, egal și total. — Do central, strigă doctorul acoperind zgomotul. E prea puternic pentru ei, îi aruncă afară din... Nota se opri. — ... tuneluri, țipă doctorul, luat prin surprindere de tăcere. — Îi aruncă afară din tuneluri, repetă el, mai încet, încercând să-și recapete calmul. Am încuviințat, luând degetele de pe taste. Doctorul își verifică ecranul, apăsă câteva taste. — Așa. Cred că s-a rezolvat. — Excelent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
pus cartea înapoi de unde o scosesem. Trecuseră doar câteva minute de când îmi reluasem mersul pe coridor, când am auzit niște strigăte. Scout. Nu erau strigăte de teamă, ci de furie, prea departe de mine ca să deslușesc cvintele. Am ascultat. Fidorous țipa ceva ca răspuns. Apoi din nou Scout. O ceartă care se întețea undeva în față. Am încremenit în loc, năuc. Nu, ajunge pentru seara asta - doctorul specialist în șocuri din mintea mea, cel care gândea în locul meu - Ajunge. Ți-a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mă înghiontea, mă împingea și mă lovea, toate întâmplările și toate ideile cu propria lor mișcare ritmică de du-te-vino, sus-jos. Atârnam ca un înger sau o stea, sau un vechi moment uitat în albastrul infinit al conștiinței lumii. Plămânii mei țipau. Soarele săpa brazde pestrițe în jurul meu și am dat din picioare, urcând spre lumina ce venea de undeva de deasupra. Am ieșit cu capul la suprafață și am inspirat sacadat. Aerul cald îmi umplu plămânii dureroși și eu am tresărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
îmi pare rău, Doamne, îmi pare tare rău iar și iar și eu sărutând-o pe gât de parcă n-o s-o mai văd niciodată și ea sărutându-mă pe față și apoi sărutându-ne reciproc așa cum trebuie și apoi Fidorous țipând Scout Scout... — ... Scout, haide, se duce în partea din față. Ea se ridică de pe mine, înlăturându-și părul de peste față și opintindu-se în picioare. — Ești teafăr? — Așa cred. Du-te, că vin și eu. Scout alergă în direcția vocii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
barcă și goni pe urmele primului, pe deasupra mării calme. — Da! Am redus puțin din presiunea asupra motorului, încetinindu-ne înaintarea. — Nu, strigă doctorul spre mine. Ține-te după el, o să legăm de el toate trei butoaiele ca să fim siguri. — Trey, țipă Scout de data asta. Ne duce în larg. Dacă... — Aproape că l-am prins. Eric, nu-l scăpa din ochi. Scout, mai leagă un butoi și-o să... Am împins din nou maneta. Țevile de eșapament continuară să scoată fum negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Tata a venit în vizită nu acum mult timp. Nu se prea pricepe la vorbit, dar a încercat totuși să facă puțin curățenie în timp ce eu i-am pregătit o cafea. A mutat una dintre cărțile lui Clio și eu am țipat la el până când aproape că mi-am pierdut vocea, însă el tot n-a priceput și-a încercat să pună cartea înapoi de unde o luase, spunând poftim, uite, e-n ordine, vezi? Nici n-o să-ți dai seama. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Apa, lipită de obraz, avea culoare hipnotică: verdele hipnotic al ochiului de șarpe. Fata întinsă pe iarbă (albastră?) și ridicată de iarba-iarbastră crescînd spre cer eram eu. Rusalin îmi vindecase frica. Erau multe reptile (ce cuvînt urît!) în Edenul nostru. Țipam cînd zăream șerpii țîșnind prin ierburi. Surprinzînd unul care înota aproape, cu privirea pironită asupra mea, am fost gata să mă înec. Pentru el, șarpele de apă nu era decît o formă blîndă a viului. Și-i plăceau toate formele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
privirea vineri, 1 noiembrie, 2002 De-un an nu m-am putut apropia de însemnările astea. Sînt și mai singură fără ele. "Singur-lună"†††††, cum zice Poetul. Singură-lună. Fobiile mi s-au accentuat, odată cu durerea de rotulă. Doare rotula ca și cum ar țipa la mine: Fa ceva! Și s-a mai ivit o fobie: mi-e groază de cutia poștală. Nici așa nu puteam suferi plicurile înguste și lungi, pe care le găsesc mereu în cutie. Conțin luări de prost de către societăți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nu stîrnesc ecou. Neexistînd, nu pot fi luate-n seamă decît pentru urcarea în grad (didactic). Taberele sînt delimitate și aici: citatomanii și citatofagii, dacă-i uităm pe plagiatori, deși psihologia lor a ajuns de pomină. În loc să lase nasu-n jos, țipă că-s calomniați, fac declarații de război contra celor care au avut ghinionul să-i descopere. Unul dintre ghinioniști e și Herr Professor. L-am întîlnit în fața unui afiș ars pe jumătate. Era afișul pentru lansarea cărții Camera Sambô. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
era ne-dragoste. Iubire din petice. Mestecam mere, nopțile, la volan, să rămîn trează, dar s-a întîmplat să ațipesc. Visam că am rămas însărcinată și că Iordan cînta balada în sol major de Chopin, să nasc fără durere. "Nu țipa, nu te doare. De ce țipi?" Nu spune Ibrăileanu că muzica e "țipăt perfecționat"? Copleșitor vis. Pruncul ieșit din mine, cu capul ud, cu părul ud, lipit de țeasta moale, era Iordan. Pe el l-am născut. M-am trezit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
petice. Mestecam mere, nopțile, la volan, să rămîn trează, dar s-a întîmplat să ațipesc. Visam că am rămas însărcinată și că Iordan cînta balada în sol major de Chopin, să nasc fără durere. "Nu țipa, nu te doare. De ce țipi?" Nu spune Ibrăileanu că muzica e "țipăt perfecționat"? Copleșitor vis. Pruncul ieșit din mine, cu capul ud, cu părul ud, lipit de țeasta moale, era Iordan. Pe el l-am născut. M-am trezit într-un lan de porumb, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
atunci va trebui să-și înfigă acul?! (Mai bâzâie o vreme și tocmai când fata își apleacă capul și respiră adânc în floare, se așază voluptos pe umărul ei. Ea se sperie, se pocnește cu mâna liberă peste umăr și țipă. Se aude un răcnet ascuțit strident și în același timp nevralgic. Lumina pălește pentru îndepărtarea albinei moarte. Din nou vocea rezonerului din fundal...) În fiecare reprezentație albina își propune să se așeze pe floare, s-a săturat să tot moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
lui și că avea deja destule motive să fie tulburată, că, de fapt, căutarea numelui lui ar fi fost ultima dintre grijile și preocupările ei actuale. Deodată, animalul violaceu cu față de arici, coadă și zale de Armadillo a început să țipe din răsputeri, ca un dement, în timp ce se învârtea în loc într-o vrie și un dans nebun. Făcea pas schimbat cu picioarele din față în timp ce bătea tactul din coada sa rigidă ca într-o baterie. Spune-mi numele! Spune-mi numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de gloanțele trimise din viitor, semn că izbucnise Revoluția... Nu că ar conta, dar în acea zi probabil Revoluția era de vină Mioara Alimentară, la vârsta ei de 63 de ani, simți că e cuprinsă de pasiuni carnale. Mitică Petrache, țipau în ea cei 50 de monștri rămași de pe urma nețărmuritelor întreruperi de sarcină înfăptuite de-a lungul existenței ei de femeie nesătulă, Mitică Petrache, murmurau cei 50 de îngeri rămași să-i milostivească și să-i echilibreze sufletul chinuit de spasmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în care timpul e pătrat. Eu sunt un cerc sau un cub? Tu ești o sferă în altă sferă, Lumea. Eu sunt propriul meu Univers mă auzi Scriitorule? -, scrie o carte-mireasă! Am să scriu o carte-mireasă, să foșnească mătasea, să țipe, corsetul să explodeze, să lumineze dragoste, așa cum a luminat ciuperca morții pe 6 august 1945 la ora 815 la Hiroshima. Și în clipa în care mai trecea un tren, se auzeau din depărtări străbătute și șoselele și forezele prin munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
să cuget asupra propriei mele vieți, dacă nu cumva și gândirea era rezultatul unei vieți aparente pe care am considerat-o dureros de reală. Am aprins chibritul și am așezat palma deasupra flăcării. A trecut prin palmă și nu am țipat. Camera s-a scufundat ca un lift, scârțâindu-și șufele frecate de rolele de oțel. Liftul cădea din ce în ce mai repede, nu mai zăream alternanța lumină-întuneric, ci doar căderea pe care o percepeam ca pe o urcare. Sângele avea direcție în sens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
particularitatea sa, atât prin vibrații, cât și prin culoarea fiecăreia, monotonia trecerii secundelor devenind de o tulburătoare varietate tonală, grației în Si a secundelor, minutelor cadențate până când balonul umflat cu aer cald de atâtea guri ale orelor pocni simfonic. Notele, țipând, fugeau, se mișcau aleatoriu, secundele în Si, note-secunde se uscau, pe măsură ce se apropiau de soare, în cele din urmă topindu-se de căldură și să devină praf cosmic. Și cine ar fi bănuit că movila acoperită cu pânză de camuflaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]