6,958 matches
-
scoase un fluierat ușor și dădu compătimitor din cap. Cum se mai învârtește roata lumii, îi stătea pe buze să spună, dar preferă totuși să păstreze acest gând doar pentru sine, din delicatețe. În acel moment, în liniștea care se așternuse, se auzi, cumpănit și înțelept, glasul lui Zalman Aron: Să nu vă pierdeți nădejdea și să vă țineți cum se cuvine firea, dragii mei... De la robia egipteană încoace, noi, evreii, am fost supuși de soartă la cele mai grele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
purta niște haine modeste, în care statura lui masivă parcă se micșorase, și avea pe chip o expresie de umilință. În locul temutului ofițer din poliția politică a regimului rămăsese doar omul. Sosirea lui neanunțată provocă stupoare, iar în salon se așternu liniștea. Fostul colonel închise ușa și se opri în mijlocul încăperii. Da, aveți dreptate să mă judecați cu asprime, vorbi el cu un glas de om chinuit. Am greșit... Vă cer iertare!... Fiule..., rosti Mișu Leibovici, dând să se ridice de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cu o mină încă sceptică și dădu la iveală din rucsac un pistol-mitralieră, pe care îl verifică atent și îl ascunse apoi sub pat. Pe stradă se auzi trecând un camion greu, care făcu gemurile să zuruie, apoi liniștea se așternu din nou. CAPITOLUL IV 1 Pe la începutul lunii mai Mafalda primi o nouă scrisoare de la fratele ei din Torino. De astă dată scrisoarea era mult mai lungă și în ea Nando Rossi îi vorbea pe larg despre sine și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
țăranul, căzând filosofic pe gânduri, dar Virgil încetă să-l mai urmărească și își întoarse capul spre Ștefănel, băgând abia atunci de seamă bine că fiul său stătea cu mâinile în teancul de bancnote vechi și soioase, răsucindu-le și așternându-le unele lângă altele pe dușumele, extrem de încântat. Ia mâinile de pe scârboșeniile alea!... se răsti el supărat la copil și, sărind de pe scaun, adună la repezeală toți banii de pe jos și îi azvârli încruntat în focul din sobă. Uluit, copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
împreună și să le mai dea niscaiva lucruri din casă, care le puteau fi de trebuință. 4 Sărbătorile de iarnă trecură aproape pe neobservate.. Anul 1954 începea modest, chiar sărăcăcios, și cu prea puțină zăpadă. În afară de câteva ninsori răzlețe, care așternuseră peste pământul înghețat un lințoliu subțire de nea, iarna adevărată, românească era mai mult în filele din calendar. Degeaba făcuse rost Virgil de o săniuță frumoasă, din lemn de fag și cu tălpici de fier, de la un om din Brănești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-se cu lucrul, uită de vremea de-afară. Spre seară, când se întoarse acasă, constată însă că, departe de a se potoli, viscolul se întețise. Vântul sufla acum în rafale, ca în inima Bărăganului, și zăpada creștea văzând cu ochii, așternându-se în troiene. Ai văzut dacă n-ai vrut să asculți de vorbele mele?... se apucă să-l certe Mariana, de cum îl văzu intrând pe ușă. Cum o să-l botezăm pe copil pe o vreme ca asta?... Cine-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să fie compensată în primăvară, când aveau de gând să-i invite pe toți la ziua de naștere a lui Ștefănel sau cu vreo altă ocazie potrivită. 9 În zilele care urmară continuă să ningă din belșug și zăpada se așternu în cantități atât de mari, încât singurul termen de comparație nu mai putea fi decât zăpezile siberiene sau polare (vorba lui Viniciuc, cu răzbunarea lui Stalin, nu era doar o figură de stil). De-o asemenea iarnă nu-și amintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
reușise acest om să fure atât de mult într-un timp atât de scurt și nimeni să nu se sesizeze. Era aproape seară și prin ferestrele cooperativei de consum a comunei soarele de iunie își strecura ultimele raze, atunci când Stelian așternu pe hârtie ultimele cifre și, lăsând pentru câteva clipe tocul din mână, se îndreptă din șale și își întinse brațele, ca să se dezmorțească puțin. După atâtea zile de stat aplecat peste registre, avea senzația că era pe punctul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
constatat, poți să mai verifici încă o dată, dacă vrei, îi mai spuse. Dar gestionarul nu dori să mai facă nici o verificare mai înainte de a semna. Cu mâna stângă, el apucă tocul oferit de Stelian și, aplecându-se peste tejghea, îsi așternu încet numele pe hârtie, cu un scris tremurat și pocit, de om căruia numai la scris nu-i stătuse în viața lui mintea. Auzind de rezultatul inventarului, secretarul Girolteanu sări de pe scaun cu ochii sclipind de satisfacție și își aprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
topesc în flăcări... Pot să mai re-nviu luminos din el ca Pasărea Phoenix? Piară-mi ochii tulburători din cale, Vino iar în sân, nepăsare tristă; Ca să pot muri liniștit, pe mine Mie redă-mă! O liniște ca de catedrală se așternu în hol și toți îl ascultară pe recitator cu vădită admirație. Când sfârși, poetul își roti privirea peste capetele ascultătorilor și, fixând-o pe studenta care îl tachinase mai devreme, vru să știe ce părere avea ea despre poezie. Studenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
toți ceilalți. Vigilentul, văzându-se singur în fața studenților, îi măsură cu atenție, ca să le țină bine minte figurile, și bătu în retragere, bombănind: Așa va să zică? Bine, o să mai stăm noi de vorbă!... și se făcu nevăzut. In urma lui se așternu liniștea. Privindu-se unii pe alții, studenții părură să realizeze de-abia atunci că nu făcuseră cel mai înțelept lucru înfruntându-l pe individ și că tot ce le mai rămânea de făcut era s-o șteargă și ei de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
noștri, ca să-și spună ce-or avea de spus, și noi să mergem la o plimbare-n Herăstrău, că nu se știe când o să mai prindem o vreme așa frumoasă?... 6 După plecarea lui Nichi cu fetele, în salon se așternu din nou liniștea. Minute lungi, Victor și Felicia se priviră fără să-și spună nici un cuvânt. Apoi Victor rupse tăcerea: Ai dreptate, zise. Vina este a mea... Habar n-am avut ce ți s-a întâmplat. Dacă m-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
apoi închise cu grijă ușa, trăgând yala și răsucind cheia de două ori în broască. El îi pofti pe toți să se așeze pe o canapea veche, cu arcurile rupte sau direct pe jos, pe un covor gros de lână, așternut peste parchetul bine lustruit. Mișto apartament! Bine v-ați mai aranjat aici, fraților! observă Nelu Ianolide, care nu mai fusese pe acolo, pufăind din țigară și studiind camera în care se aflau, cu niște acuarele fine agățate de pereți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la adresa regimului. În acea zi "organele" fuseseră la înălțime, reușind să opereze cu o eficiență demnă de NKVD-ul bolșevic. Revolta studențească fusese înăbușită mai înainte de a începe. EPILOG În timp ce Ungaria vecină era pacificată cu tancurile, iar la București se așternea un lințoliu greu de liniște, familia Teodoreștilor trecea din nou prin momente de cumpănă. Astfel, Virgil, de la a cărui întoarcere acasă nu trecuse decât un an și ceva, hotărî să se mute cu Mariana și cu copiii la Vidra, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Cornelia Petrescu a făcut studii de inginer chimist la Universitatea din Iași, după care a lucrat în industrie și în cercetare științifică în România și în Franța, unde a reușit să emigreze în anul 1986. Abia în exil și-a așternut gândurile pe hârtie și, dacă la început, necesitatea de a se exprima prin scris a reprezentat pentru ea o " terapie psihică " în greaua perioadă de dezrădăcinare, cu timpul, aceasta s-a transformat în atracție și dorință de a lăsa mărturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cear...", "Axel...", "...împușcați", " Crăciun...". Dar, iată mai sunt câteva pagini pe care scrisul, devenit mai sigur, mai matur, poate fi descifrat. Se pare că provin dintr-o vreme când Minodora nu mai scria după "dictura" mamei, ci începea să își aștearnă pe hârtie propriile gânduri și experiențe de viață. Iunie 1953 în "Bolnița jenșcina" (adică spitalul femeii) Aici viața este diferită față de cea pe care o duceam în Brodocul nostru. Nu pot spune că este mai frumoasă căci trăim înconjurate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
bietului om cedează pas cu pas. Cred că acesta o fi și motivul pentru care a acceptat să-mi vorbească... Desigur, voi afla pentru mine însumi, dar și pentru alții, lucruri interesante. Ție îți voi relata câte ceva înainte de a le așterne pe hârtie... În ce mă privește, voi încerca să fiu la înălțimea subiectului. Așa că scuză graba, rămâi cu bine și urează-mi succes și bună sănătate pentru amicul 512. În deplasarea mea precipitată către Lalelelor 14, am mai evitat două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
alb, ca marchizii, mergea bățoasă și se făcea foc dacă-i ziceai doamnă. Nea Toni, administratorul, m-a rugat, cunoscându-mi aplecarea mea către caligrafie cel puțin așa mi-a mărturisit, măgulindu-mă, deși abia înțelegeam eu ce scriam să aștern cu litere de-o șchioapă, pe-un carton, niște cuvinte foarte curioase: "Latră numai la fete mari". M-a mai rugat ca a doua zi, la prima oră, să-i aduc "opera". Zis și făcut. Am mobilizat toate culorile, acuarelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
din greu. Ține pixul ca pe un târnăcop. Nu scrie nici măcar așa cum scriam eu în clasa întâi. Parcă izbește fiecare literă cu târnăcopul. Aha! Acum m-am prins: omul urăște literele. Parcă ar vrea să le ucidă. Când reușește să aștearnă una pe hârtie, ai impresia că vrea s-o ducă la fitness general sau s-o trimită la carceră, în următoarea clipită. A transpirat tot. Are alături un batistoi murdar pe care-l folosește la șters moaca, așa cum fac eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
în suspans data la care am aruncat caietul în pubelă. Îi lămuresc: "Într-o dimineață..." Tata, împăciuitor, către ei: "V-am spus: la Salubritate, la Spații Verzi..." Șeful, nimic nou: "Dumnezeii dumnezeilor!..." Tata nu-și face de râs arborele genealogic: așterne o semnătură cu înflorituri multe, de parcă ar picta un tablou... Suntem pe picior de plecare. Sobrul: "Să nu credeți că am terminat cu voi". Tata din nou confirmă valoarea arborelui său strămoșesc: "Știu..." Pe drum, în troleibuz, pe jos, nicio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
în noapte. Cad aburii de intim, cascada liniștii, Iar apa cade lin, pe frunzele de aur. Eșarfa se adună, se strânge la mijloc, Fuge vântul până colo, colț veșnic de natură Iar când din cerul bleu coboară încetinel norul, Se-așterne de la începuturi roșul, Așa va fi mereu. Natura-mi, vie fără vietăți, moartă fără mortăciuni. Iar căldura liniștii permite geniul desfășurat Ce înflorește, se dezmiardă, se împlinește Se desfășoară fericit. Paradis, se iubește și trăiește natural, în propriul ritm. Iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
cer, stelele zboară, bruma dansează stropită de soare. Intră în cerc unii cu alții, se prind de mijloc și se învârt în timp ce figurile lor se desprind de ei, fiind privite de lumină pe un ecran mare, pe care s-au așternut fulgii, dulcii fulgi de nea. Simt moartea aproape. Câteodată mă sperii mai mult ca atunci, câteodată nu mă tem și o accept, însă de fiecare dată mă bufnește plânsul. Moartea mă apasă. Într-o zi am simțit ceva. Vremea părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mototolit să le stingă incendiul amarnic. Însă cum nici ele nu se terminau de ars, așa și focul nu se sătura de jucat prin preajma lor. Poate mi s-a părut, dar eu cred că peste toate aceste lucruri s-a așternut un praf miraculos, o pulbere magică ce a netezit locul pentru o coroniță de platină. Care a venit și a preschimbat luna în argint și focul în aur. Încât făcliile ce au ajuns până la ea s-au metamorfozat într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
despărțit în bune relații. Ce față o fi făcut când a auzit că a plecat și mai ales în ce stare a plecat? Precis i-a părut rău. Ea simțea acest lucru, dar chiar dacă îl iubește va lăsa să se aștearnă tăcerea o bună perioadă de timp. Va fi pauza în care și unul și celălalt își va revizui sentimentele și-și vor da seama dacă iubirea lor este cu adevărat puternică, încât nici depărtarea, nici timpul să n-o poată
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
sosesc și cei de la poliție care fuseseră anunțați și care trebuiau să cerceteze cazul. Răniții sunt duși la spital, iar Cecilia, care era în situația cea mai gravă, în sala de operație. În acest răstimp, în drumul spre spital, se așternuse o liniște mormântală, fiindcă toți erau șocați. Matei, care-și vedea soția în ce hal arăta, gândindu se ca medic fiind, la ce era mai rău, Sebastian și Camelia zdruncinați de impactul din timpul accidentului, medicul și asistenta îndurerați de
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]